Criminalul

La începutul primului razboi mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temuta închisoare. Nimeni nu reusise sa evadeze vreodata de acolo. În general, cei trimisi aici erau fie condamnati la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispaseau o pedeapsa foarte mare. Desi era atât de bine pazita, într-o seara un criminal a scapat.

Toata noaptea gardienii l-au haituit cu câinii, însa, spre dimineata, i-au pierdut urma într-o padure. Fugarul, obosit dupa atâta goana, a vazut într-o poiana, o luminita la fereastra unei case. Desigur ca acolo putea gasi ceva de mâncare si haine. Cu disperare, a navalit în odaia mica, unde o imagine cu totul neasteptata îl tintui în loc: o tânara femeie plângea lânga un copilas micut, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goala, un rest de lumânare lasa în mica încapere o lumina slaba, în care se vedea, totusi, chipul palid si slabit al femeii.

Parca trezit dintr-un cosmar, evadatul o îndemna pe tânara mama sa nu se sperie, se aseza alaturi si o întreba ce probleme o fac atât de nefericita. Aceasta, printre lacrimi, i-a raspuns ca sotul ei a murit pe front, ca nu mai are nici un ban si ca, de foame si frig, copilasul s-a îmbolnavit.

- Lasa femeie, îi spuse puscariasul, o sa te ajut eu.

- Nu vreau sa furi pentru mine si nici sa sufere cineva nu doresc.

- Nu-ti face griji, nu va suferi nimeni! - i-a raspuns omul si a luat-o pe femeie cu el.

Când au ajuns împreuna în fata politiei, aceasta l-a întrebat mirata:

- Ce faci ?

- Lasa, ti-am spus ca n-o sa sufere nimeni. Vino! Intrând cu ea în cladirea politiei, omul s-a predat, iar când seful politiei a venit sa vada cu ochii lui daca periculosul puscarias este, în sfârsit, prins, acesta ii spuse:

- Femeia aceasta m-a gasit în casa ei, când încercam sa fur câte ceva si m-a adus aici. Da-i recompensa pusa pe capul meu, o merita!

Cu lacrimi de recunostinta în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensa foarte mare, deoarece putini credeau ca cineva l-ar putea prinde si preda pe criminal. Bucuros ca îl avea acum prizonier, seful politiei a platit imediat femeii suma enorma, dupa care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub paza stricta.

Dupa câteva zile, femeia, cerând o audienta la directorul puscariei, i-a povestit acestuia totul, asa cum se întâmplase cu adevarat. Uimit de bunatatea detinutului sau, cu ocazia Sfântului Craciun ce se apropia, directorul l-a gratiat, caci era obiceiul ca, o data pe an, sa fie eliberat puscariasul care s-a purtat cel mai bine.

Timpul a dovedit ca omul acela se schimbase cu adevarat, caci niciodata nu a mai facut ceva rau.

Oamenii trebuie sa se ajute unii pe altii. Nu te ajuti pe tine decât ajutându-i pe ceilalti.

Dumnezeu vede cu ce pret cauti binele altora si nu pe al tau. Daca un asemenea om - cu lanturi la mâini si la picioare, obosit si dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groaza de pacate - a putut sa o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru.

Sa ne rugam la Dumnezeu sa ne dea ocazii de a face bine, fiindca binele îl putem face cu siguranta. Si nu e zi, fara sa nu se iveasca un asemenea prilej. Nu trebuie decât sa-l vedem.

sursa ,, o zi buna,,

INTERVIU CU PĂRINTELE SAVATIE BAȘTOVOI

“TINERII SUNT FRUMOŞI, EU NU MĂ POT SUPĂRA PE EI. E IMATUR SĂ TE SUPERI PE TINERI”, INTERVIU CU PĂRINTELE SAVATIE BAȘTOVOI



Tinerii sunt frumoşi, eu nu mă pot supăra pe ei. E imatur să te superi pe tineri

Interviu cu părintele Savatie Baștovoi, călugăr, scriitor, publicist, editor, blogger

Tinereţea este pentru noi toţi vârsta întrebărilor existenţiale, a definitivării personalităţii, a declarării independenţei faţă de părinţi, a începerii asumării responsabilităţilor specifice adulţilor. O vârstă a bucuriei, dar şi a răzvrătirilor, a viselor şi a planurilor de viaţă, dar şi a fricii în faţa existenţei şi a neprevăzutului. Este perioada teribilismelor sau a cuminţeniei timide. Deseori, în această etapă a vieţii noastre, ne simţim neînţeleşi, frustraţi; alteori, dureri, întrebări, căutări ies la iveală cu o forţă teribilă. Uneori am vrea să vorbim, să întrebăm, să ne spunem temerile, speranţele, îndoielile, problemele, dar nu avem cu cine.

Am adunat de la tinerii noştri, din diferite licee ale ţării, o serie amplă de întrebări, pe care ei le-au pus cu sinceritate şi spontan, dezvăluind uneori dincolo de cuvinte, complexitatea şi forţa lumii lor interioare.

Părinte Savatie, ca om care aţi trăit la modul total tinereţea, cu turbulenţele ei interioare, sufleteşti, existenţiale, căutând fără echivoc un răspuns la ele, cu o sinceritate chirurgicală, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a ne răspunde la o parte dintre aceste întrebări:

• Îi pasă cuiva de tinereţea noastră?

N-aş zice că le pasă, dar că au nevoie de ea, da. Tinereţea e o marfă. Astăzi se exploatează la maxim tinereţea. Puterea, frumuseţea, energia au devenit o marfă care se vinde. Se vinde mult şi ieftin. Tânărul sau tânăra care nu e de vânzare e un erou. A nu fi de vânzare nu înseamnă doar a nu te prostitua moral şi fizic, dar mai înseamnă şi să nu devii un consumator al fleacurilor pe care ţi le vinde lumea. Felul în care te îmbraci, muzica pe care o asculţi, felul în care comunici te defineşte ca om sau ca marfă. Dacă eşti om, oamenilor le pasă de tine, iar dacă eşti marfă, te vând şi te cumpără.
• Cine ne apără pe noi de rău în lumea asta? Există undeva un loc unde să mă simt mereu ocrotit şi în siguranţă, aşa cum am fost în pântecele mamei mele?
Numai în Dumnezeu omul este în deplină apărare şi pace. Altminteri, nici pe pământ, nici în cer, nu există un loc în care omul să se simtă bine. Sunt două stări care te apropie de Dumnezeu: când ierţi şi când eşti iertat.
• De ce copiii aleg să se închidă în ei şi le e frică să spună ce gândesc?

Din cauză că au trăit experienţa de a nu fi înţeleşi. În momentul în care omul se simte neînţeles, el trăieşte cea mai mare dramă umană. Omul neînţeles îşi pierde curajul, avântul, viaţa, cu alte cuvinte, se usucă. Închiderea în sine a copilului neînţeles este o pregustare a morţii. Numai în Duhul Sfânt oamenii se pot înţelege unul pe altul. Atunci nu mai e nevoie de cuvinte, atunci gândurile străbat singure în afară, îndeobşte toată făptura devine ca un gând, un gând care spune „te iubesc”.

• Mă enervez uşor, îmi vine să mă răzbun. Simt în mine o forţă care ar face praf totul. Cum să mă liniştesc?

Să te gândeşti că eşti prost. Niciodată omul nu e mai prost decât atunci când se enervează. O ştiu din experienţă.

• Sinuciderea este dureroasă?

Nu există nimic mai dureros în tot Universul.

• Aseară am vărsat în toaletă sticla de tărie a lui tata. M-a certat cumplit, întrebându-mă de ce mă bag în viaţa lui, că el m-a făcut pe mine, nu eu pe el. Cum să mă port cu el? Ce să fac?

Nu e bine să-i dai lecţii tatii. Chiar şi atunci când îi verşi sticla de tărie. Dragostea acoperă mulţime de păcate.

• Cât mă ajută psihologul şi cât duhovnicul?

Nu te ajută nici unul, nici altul, dacă n-au dragoste.

• Cum aduci înapoi în biserică pe un om smintit de un preot?

Şi eu am smintit pe multă lume şi nu ştiu cum să-i aduc înapoi.

• Care este motivul pentru care tinerii au un sentiment de respingere atunci când aud cuvinte care le condamnă patimile sau obiceiurile proaste?

Prostia, care e soră bună cu mândria. Mai este şi educaţia inversă pe care o primesc din toate părţile. Tânărul e cea mai vulnerabilă fiinţă. Pe cât se crede de liber, de curajos, de nonconformist, pe atât e de condus de prejudecăţile şi modelele timpului. Prin ce se deosebeşte tinereţea de maturitate? Prin faptul că tânărul face ce crede, iar maturul crede ce face. E mare diferenţă între a face deoarece crezi şi a crede deoarece faci. Experienţa e cea mai mare agoniseală a omului, căci nu există experienţă în afara durerii şi a dragostei. Tinerii sunt frumoşi, eu nu mă pot supăra pe ei. E imatur să te superi pe tineri.

• Cum devine mersul la biserică firesc, fără a-l simţi ca pe o obligaţie?

Când Îl cunoşti pe Dumnezeu, când Îi poţi vorbi şi Îl poţi auzi.

• Mulțumim, părinte!
Articol preluat din.. http://www.orthograffiti.ro/

Lucrurile dracului

Odata, o femeie i-a adus parintelui Irodion*, dupa obicei, un vas cu lapte de la capra ei.

Iar cuviosul parinte Irodion i-a raspuns:

- Nu primesc laptele, ca nu este de la capra ta !

- Ba nu, parinte - a zis femeia -, de la capra mea este.

- Dar n-ai dat-o ieri diavolului ? Cum sa primesc, ca nu mai este capra ta !

Deci, vadita fiind femeia, si-a marturisit pacatul si, luand binecuvantare, din ziua aceea nu a mai dracuit.

________

*Cuviosul Arhimandrit Irodion Ionescu a fost duhovnicul Sfantului Calinic de la Cernica.
Acesta a fost staret al Manastirii Lainici, judetul Gorj.
Trupul sau a fost gasit in chip minunat, din randuiala dumnezeiasca. Astazi, parintele este propus canonizari