Se afișează postările cu eticheta Rugăciuni către Maica Domnului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rugăciuni către Maica Domnului. Afișați toate postările

duminică, 3 mai 2020

Plecăciune ţie, Maică şi Fecioară

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Plecăciune ţie, Maică şi Fecioară,
binecuvântată eşti tu-ntre femei,
tu ai fost aleasa Cerului Comoară
pentru Taina Slavei şi-Ntruparea Ei.

Plecăciune ţie, Maică Preacurată,
cu măritul înger îţi cântăm şi noi,
nalţă către Fiul rugă ne-ncetată
pentru mântuirea noastră din nevoi.

Plecăciune ţie, Maică Fericită,
ce-ai purtat în braţe şi-ai hrănit la sân
pe Iisus cel Dulce, Taina profeţită,
Fiul tău, şi totuşi Veşnicu-ţi Stăpân.

Plecăciune ţie, Maică-ndurerată,
care-ai plâns la cruce şi-ai văzut murind
Fiul tău dat jertfă pentru lumea toată,
jertfa ta curată cu a Lui unind.

Plecăciune ţie, Maică Rugătoare,
chip al bunătăţii, grai mângâietor;
fii a rugăciunii noastre-ajutătoare
pentru alinarea câtor răni ne dor.

Plecăciune ţie, Maică Preacinstită,
care stai la dreapta Fiului Divin;
fii pentru viaţa noastră chinuită
pildă şi putere, şi-ajutor. Amin.(T.D.)

duminică, 14 iulie 2019

Rugăciune...


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



            O, Maica a Domnului, a puterilor de sus, Împărăteasa cerului și a pământului, atotputernica apărătoare, și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi nevrednicii robii Tai. Înălța rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul Tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc precinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină facatoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednicii să fim miluiti de Dânsul și pentru aceasta nazuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnic ajutătoare.
Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție, ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul Tău să dea pastoritilor noștri sfințenie ca să privegheze și să ocarmuiasca sufletele noastre, ocarmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere, judecătorilor, dreptate și ne căutarea la față, invatatorilor, minte și smerită înțelepciune, asupritilor răbdare, asupritorilor, frică de Dumnezeu, celor mâhniti răbdare și bucurie duhovnicească,neinfranatilor înfrânare, și nouă tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă Preasfanta, milostiveste-Te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea buna, pe cei bătrâni îi sprijineste, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimi noastre spre căutarea mântuirii. Milostiva fii nouă aici, în aceasta viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tau și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă ,ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție Atotputernica ajutatoarea noastră, și tie ne predăm pe noi înșine, și unul pe altul și toată viața noastră. Amin!

marți, 1 mai 2018

Rugăciune către Maica Domnului,

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Maica Domnului ZNAMENIE -a semnului

O, Preasfântă şi Preabine-cuvântată Maică a Preadulcelui nostru Domn Iisus Hristos! Cădem şi ne închinăm Ţie înaintea sfintei Tale icoane făcătoare de minuni, amintindu-ne minunatul Tău semn al ocrotirii arătat marelui Novgorod în zilele năvălirii vrăjmaşilor. Cu smerenie Te rugăm, Apărătoare Atotputernică a neamului nostru: aşa precum în vechime părinţilor noştri ajutorul le-ai grăbit, aşa acum şi pe noi, cei neputincioşi şi păcătoşi, de ocrotirea şi buna îngrijirea Ta de Maică ne învredniceşte. Mântuieşte şi păzeşte sub acoperământul milei Tale, Stăpână, toată Rusia, ţara noastră, şi oastea ei. Sfânta Biserică o întăreşte, oraşul Tău şi toată dreptmăritoare noastră ţară şi pre noi, pre toţi, cei ce cădem către tine cu credinţă, cu dragoste şi cu umilinţă cerând cu lacrimi ocrotirea Ta, miluieşte-ne şi ne păzeşte.
O, Preamilostivă Stăpână! Milostiveşte-te asupra noastră celor învăluiţi de multe fărădelegi, ridică către Domnul Hristos mâinile Tale primitoare de Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi înaintea bunătăţii Lui, cerând iertare păcatelor noastre, şi viaţă binecinstită şi paşnică, sfârşit creştinesc şi răspuns bun la Straşnica Lui Judecată, ca, mântuiţi cu atotputernicile Tale rugăciuni către Dânsul, să moştenim fericirea raiului şi să cântăm cu toţi sfinţii preacinstitul şi preaminunatul nume al întru tot lăudatei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi mila Ta cea bogată către noi în vecii vecilor. Amin.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO