vineri, 30 martie 2018

OMULE, SĂ IEI AMINTE !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Versuri :Eliana Popa

Dumnezeu in orice timpuri ne-a vorbit si ne vorbeste
Prin acei cu viată sfântă, gura Sa si azi grăieste,
Inca de la inceputuri, incă de la Avraam
Ridicat-a pe cel simplu si mai mic din orice neam !

L-a-năltat pe cel umil să-l smereasca pe cel mare,
Iar cel slab in ochii lumii, sfărâmat-a pe cel tare
Cel nestiutor de carte, pe-ntelept l-a rusinat,
Stim că,David ,ciobanasul, l-a invins pe Goliat !

Când s-a pogorat din ceruri, Domnul nostru Bun si Sfânt,
Pe cine-a ales să-i fie, drept apostoli pe pământ?
Oare a cătat la Cezari, la-mpăratii cei mai mari?
A ales sa-i stea alături oameni simpli si pescari!

Omule, să iei aminte, că atunci când te-arăti mare,
Când prin stiinta ta lumească, crezi că ai ceva valoare,
N-ai nimic...stăpân pe lume de ai fi...nimic nu ai,
Dacă-n suflet n-ai lumină.. nici in cer un colt de rai.

Rătăcesti prin bezna lumii, de n-ai felinar credinta,
Dacă nu privesti spre Domnul si ai dumnezeu stiinta
De nu-L vei primi in suflet, că doar El e Adevărul,
In pustiul vietii tale stă râzând amăgitorul !

Ce e omul ? Spicul ierbii,ce-l coseste mâna Lui,
Ce rămâne? Numai paiul ..Se ia rodul spicului,
Sufletul al Tau e Doamne, iara trupul lut si tină
Trupul merge in pâmant, sufletul către Lumină !

Pe deplin nimic nu suntem, răsărim si ne uscam
Precum iarba,precum floarea , repede ne scuturăm
Dacă ne-nsotim cu Domnul pe a vietii noastre cale,
Vom păsi vegheati de ingeri in lumina slavei Sale !

De la moartea spirituală, la viata spirituală

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...




Înaintea învierii lui Lazar, înaintea Săptămânii Mari, ultima a Postului Mare, a Intrarii Domnului în Ierusalim și a Învierii Domnului, trebuie să medităm și să înțelegem ce înseamnă sufletul mort pentru Dumnezeu și a omorî moartea prin moarte.
Invatatura lui Hristos a fost clara si, mi ales, eficace: este necesar ca, dupa exemplul lui fiecare sa-si omoare propria moarte, sa-si purifice natura, sa-si restaureze conditia originara cea de dinaintea pacatului. Dar cum s-o faca incalcind legea, sufletul a fost acoperit de haina pacatului. Sufletul "traieste" ingropat in adancurile omului, hartuit de duhurile rele.
De fapt, aceasta "viata" nu-i decat un fel de moarte sau, nu degraba, o letargie din care omul, urmand modelul exemplar al lui Hristos, are toate sansele sa se trezeasca. Este suficient sa si-o doreasca si sa-i dea seama ca dispune de mijloacele necesare pentru a o face.
Omul nu-i condamnat sa traiasca sub greaua povara pana la sfarsitul zilelor lui. Poate si chiar trebuie sa scape de ea daca vrea sa dobândeasca viata vesnica. Pentru a-si atinge scopul, isi va transforma "viata" cotidiana intr-o - imitatio passionis et mortis Christi -.
Autorul omiliilor ( Macarie) face o deosebire clara intre moartea pentru (sau "fata de") Dumnezeu (urmare a pacatului) si moartea pentru (sau "fata de") gandurile lui, adica pentru intelectul lui. Dumnezeu a fost alungat din inima omului, dar nous-ul inca se mai mentine acolo, cufundat in apele maloase ale raului. Nous-ul (spirit, rațiune) este reprezentat sub forma unui copilas care, din cauza varstei prea mici si a totalei "incompetente lingvistice", isi cheama mama, divinitatea, prin tipete si plansete neincetate.
Nu [este adevarat], cum spun unii inselati de invataturi proaste, ca "omul moare o data pentru totdeauna si nu mai poate face nimic bun". Caci un sugar, desi nu are putere sa faca nimic ori sa mearga pana la maica sa pe propriile-i picioare, totusi se rostogoleste si cere ajutor si plange cautandu-si mama (46, 3).
Se cuvine sa revenim la chestiunea "pasivitatii" sufletului. Sufletul intors in chip egoist asupra lui insusi nu poate face nimic spre man-tuirea lui; desi mort pentru Dumnezeu, el nu este astfel si pentru nous care, in ceea ce-l priveste si-a pastrat aproape intacta capacitatea de a se converti: fie spre Dumnezeu, fie spre Diavol. Dat fiind ca sufletul se afla sub stapanirea pacatului ce i-a corupt firea, este nevoie ca o "realitate", la fel de straina firii lui, sa intervina cererea lui pentru a-l salva. "Realitatea" o constituie tocmai Duhul Sfant.
Sufletul nu joaca la voia intamplarii: prin nous-ul intotdeauna treaz, el face pe arbitrul, daca putem spune asa, intre bine si rau, insa un arbitru care da verdictul inainte de inceputul "meciului". Alegerea a priori nu trebuie inteleasa ca fiind doar "intelectuala": ma voi mantui pentru ca l-am preferat pe Dumnezeu lui Satan. Ne dam seama de ridi colul situatiei: in calitate de fiinta decazuta corupta si muritoare, eu nu am dreptul si, cu atat mai putin, capacitatea ontologica de a discerne care e bun si care e rau dintre cele doua principii ce se cearta pe seama propriei mele existente.
Caci, intr-adevar, de existenta mea este vorba si, mai important, de o existenta atinsa de pacat, slaba si avand nevoie de un ajutor venit din exterior. Prin urmare, tot ce poate face sufletul este sa se deschida catre cer si sa raspund chemarii lui Hristos.
Alegerea nous-ului implica o ruptura foarte dureroasa de firea de adoptiune care este firea raului. Astfel, dupa cum spune textul nostru, raul a devenit un al doilea suflet pentru om. Prin deschiderea catre Dumnezeu nous-ul (sufletul sufletului primordial) va scapa de al doilea suflet, il va ucide. In Omilia moartea sufletului rau este asimilata jertfiri victimei de catre preotul Vechii Aliante.
[In Lege se, spune ca animalul] trebuie sa fie mai intai junghiat de preot si ucis, apoi [trebuie] sa fie taiat in bucati si sarat, iar dupa aceea sa fie pus pe foc. Pentru ca daca preotul nu junghie si nu ucide in prealabil oaia, aceasta nu se sareaza, nici nu se aduce ca ardere de tot Stapanului.
Tot asa trebuie sa se intample si cu sufletul nostru, cand se apropie de Hristos, Arhiereul cel adevarat. Trebuie sa fie junghiat de dansul si trebuie sa moara fata de cugetul si de viata cea foarte rea, in care a trait, adica sa iasa din el pacatul si rautatea patimilor, intocmai cum iese sufletul [din animalul junghiat].
Ca dupa cum trupul, atunci cand sufletul il paraseste, moare, nu mai traieste viata de mai inainte, nici nu aude si nici nu umbla, tot asa se intampla cu viata [cuiva] atunci cand Hristos, Arhiereul ceresc, prin harul puterii Sale, o junghie si o face sa moara fata de lume: [astfel de om] moare fata de viata cea rea in care trait, este in intunericul pacatului. Pentru ca datorita harului, rautatea patimilor se departeaza de tine, intocmai cum iese sufletul din trup. De aceea, Apostolul exclama, zicand: Pentru mine lumea a fost rastignita si eu pentru lume" (Gal. 6, 14).
Sufletul care traieste inca in lume si in intunericul pacatului si nu este ucis [de Hristos], care are inca in el duhul rautatii, adica lucrarea intunericului patimilor si a pacatului si este purtat de acesta, nu apartine trupului luminii, ci este trup al intunericului si este inca de partea intunericului. Dupa cum cei ce au un suflet de lumina, adica au puterea Duhului Sfint, sunt de partea luminii. (1, 6)
Ideea unei rupturi violente de vechiul suflet este deseori intalnita in omiliile macariene. De altfel, stilul nu duce lipsa, pe alocuri, de accente "naturaliste". Pentru a face mai patetica (in sensul etimologic al termenului) despartirea crestinului de sufletul sau vechi, "lumesc", Macarie pune in joc o intreaga serie de comparatii si analogii demne de un Zola - avant la letter -. Sa ne oprim la un fragment ce invoca trei figuri biblice considerate drept figuri (topoi) ale omului traitor sub pacat.
Este vorba de Lazar, de ranitul ingrijit de bunul samaritean si, in sfarsit, de insusi Adam, arhetipul omenirii corupte. "Caci si Lazar - pe care Domnul l-a inviat, era plin de o asemenea putoare incat nimeni nu se putea apropia de mormant - era un simbol al lui Adam care-si ducea putoarea imensa in suflet si era plin de negreala si intuneric. Dar tu, cand auzi [vorbindu-se] despre Adam, despre cel batut si despre Lazar, nu-ti lasa mintea sa o ia razna pe coclauri, ci ramai inlauntrul sufletului tau, fiindca si tu porti aceleasi lovituri, aceeasi putoare si acelasi intuneric. Toti suntem fiii neamului intunericului si toti impartasim aceeasi putoare.
Decizia luata de cel ce devine constient de moartea lui spirituala este una capitala, ia urmarile ei sunt durabile. Botezul in Hristos aduce sufletului nadejdea luminii si a vietii. Cine trece prin aceasta incercare extraordinara se bucura de o a doua nastere, se schimba intr-un om nou, de la moartea spirituala ajunge la viata spirituala. Noua personalitate se va modela si remodela pe parcursul intregii vieti. Aceasta nastere nu are un caracter ultim si definitiv. Omul poate cadea din nou, din neglijenta sau uitare.
Totul este cu putinta: sa devina chiar mai rau decat vechiul om, presupus a fi fost ucis si ingropat pentru totdeauna. Altfel spus, sufletul care nu prea se ingrijeste sa ramana curat pana in ultima zi a vietii lui pamantesti va da nastere, pe lumea cealalta, unui mic monstru, unui avorton. Copilasul care se pregateste sa treaca de la moartea "germinativa" la viata (spirituala) risca sa se cufunde intr-o alta moarte.
Imaginile utilizate aici de Pseudo-Macarie sunt la fel de violente ca imaginile din textul precedent. Atunci cand o femeie concepe, poarta fatul inlauntrul ei, in intuneric si intr-un loc, asa zicand, ascuns. Deci, daca se intampla ca pruncul sa se nasca la vremea cuvenita, el vede o creatie [pentru el cu totul] noua, pe care n-a vazut-o niciodata, cerul, pamantul si soarele. Si numaidecat prietenii si rudele [arborand] un chip vesel, il iau in brate. Dar daca se intampla ca, dintr-o pricina oarecare, pruncul sa se desprinda [de sanul mamei], medicii, pentru aceasta randuiti, se folosesc de bisturiu. Si astfel, pruncul trece de la o moarte la alta, de la un intuneric la altul.
Tot asa este si in [domeniul] spiritual. Toti care au primit samanta divinitatii o poarta in chip nevazut si, din cauza pacatului care locuieste in ei, o ascund in locuri intunecoase si infricosatoare. Dar daca vegheaza asupra lor si pazesc samanta, la vremea cuvenita o aduc la lumina, in chip vazut, iar in momentul dezlegarii trupului [lor], ingerii si toate corurile ceresti ii primesc pe ei cu chipuri vesele. Dar daca cel ce a primit armele lui Hristos, pentru a se lupta cu barbatie se lasa numaidec prada dusmanilor, acesta, in momentul dezlegai trupului, trece de la intunericul care inconjoai acum, la altul si mai rau si la pierzanie. (43, 5)(trad. Cornitescu)
Sensul pildei este evident: lumina primita de suflete cu ocazia botezului trebuie sa fie bine pazita, departe de murdariile lumii. In caz contrar, exista riscul ca ea sa se stinga si ca sufletul "sa se nasca deja mort" pe lumea cealalta, dupa moartea fizica. Destinul spiritual al omului se inradacineaza in dialectica fundamentala a vietii si a mortii care capata adesea, la autorul nostru diferite expresii specifice religiilor pagane a misterelor (ciclul celor patru anotimpuri, germinatia bobului de lumina in sanul beznei sufletului, reinnoirea naturii etc).
Relatia dintre Hristos Arhiereul si Jertfa cea vesnica si insusirea mantuirii personale in Biserica
La Dumnezeu Tatal nu se poate intra decat in stare de jerfta, ceea ce pentru un simplu om, mai ales daca se are in vedere si starea de decadere intervenita in urma calcarii poruncii de catre primii oameni, nu era posibil. De aceea, Hristos, Dumnezeu-Omul, prin firea Sa omeneasca cuprinzandu-ne pe toti in Sine, S-a adus Tatalui ca o asemenea jertfa curata. Si asa dupa cum ramane intrupat permanent, asa ramane si ca Cel Care S-a jertfit si a inviat, pururea inaintea Tatalui. Nicolae Cabasila spune ca "Hristos S-a gandit sa pastreze pe trup marturia jertfei Sale si sa poarte pe El pururea urmele ranilor Sale dobandite in clipa rastignirii, vrand sa arate prin aceasta ca si cand va veni a doua oara in lumina orbitoare va fi pentru robii Sai Acelasi rastignit si impuns, ranile acestea tinand loc de podoabe imparatesti".
Si pentru ca Hristos ne iubeste, nu doreste ca sa stea singur ca jertfa iubitoare in fata Tatalui, caci dupa Sfantul Chiril al Alexadriei, "El nu Se infatiseaza pe Sine in fata Tatalui, ci pe noi in Sine,care am cazut de la fata si de la ochii Lui din pricina neascultarii si a pacatului care a stapanit peste toti". Hristos cel jertfit, prin unirea Lui cu noi ne imprima si noua puterea Jertfei Lui, ca astfel si noi sa putem intra la Tatal, ca jertfe bineplacute. Dar pentru a ajunge la starea de jertfe bineplacute lui Dumnezeu Tatal trebuie mai intai ca si noi, ca oameni, sa parcurgem intru totul drumul parcurs de firea omeneasca asumata de Logosul lui Dumnezeu.
Insa, cum acest drum nu este posibil de a fi parcurs de o fiinta omeneasca autoispostatica, Acelasi Dumnezeu intrupat, Rastignit si inviat continua a fi "Ipostas vesnic si al celor ce parcurg in El pe pamant sau in Biserica, prin credinta si prin virtuti, drumul parcurs de El insusi in cursul vietii Lui pamantesti".
In acest fel, intruparea Sa se continua si se implineste in Biserica. "In Biserica se realizeaza o unire intre Dumnezeu si oameni, care pastreaza ca existente pe cei uniti, ca in Persoana Mantuitorului Hristos, in care cele doua firi, dumnezeiasca si omeneasca, unite in acelasi Ipostas, isi pastreaza identitatea, lucrarile si vointele, intrepa-trunzandu-se perihoretic, unul si acelasi subiect voind si lucrand prin amandoua firile care isi comunica una alteia prin intermediul Ipostasului, insusirile, firea omeneasca indumnezeindu-se datorita chenozei inefabile a Ipostasului Logosului".
Incorporati prin Botez in Trupul tainic al Domnului - Biserica - primindu-L pe Hristos ca Ipostas fundamental, prin Trupul Sa extins in noi, urmeaza ca sa parcurgem drumul parcurs de El in lucrarea de realizare a mantuirii obiective. Pentru ca fara incorporare in Hristos, pe care ne-o dau Tainele in Biserica, noi nu ne-am putea insusi roadele mantuirii obiective in Hristos.
Actele mantuitoare ale lui Hristos se prelun¬gesc si se actualizeaza neincetat, pana la sfarsitul veacului, in Biserica, prin Sfintele Taine, Mantuitorul Iisus Hristos fiind Savarsitorul suprem al lor si Cel ce face cu fiecare in parte drumul spre sfintire, spre indumnezeire, spre dobandirea mantuirii. Dar nu trebuie uitat ca tinta finala in calea mantuiriieste ca omul sa moara pacatului si sa vieze lui Dumnezeu. Trebuie astfel "sa trecem prin toate cate a trecut Hristos, sa rabdam si sa suferim si noi, cate a rabdat si a suferit El, adica sa ne botezam, ca sa ne ingropam si sa inviem cu El", sa ne ungem cu Sfantul Mir ca sa ajungem partasi cu El prin ungerea cea imparateasca a indumnezeirii si "sa ne cuminecam cu insusi Trupul si Sangele lui Hristos, pe care El le-a luat din pantecele Fecioarei". Se pune insa problema: Cum va putea cineva care merge spre desavarsire sa repete impreuna cu Hristos jertfa Sa, ca astfel si el jertfindu-se sa poata intra la Tatal ca jertfa bine placuta?
In acest sens, Parintele Staniloae spune: "Noi nu trebuie sa murim ca Hristos in mod real, pentru ca aceasta ar insemna ca moartea noastra nu s-a desfiintat in moartea Lui.
Dar noi totusi murim la sfarsitul vietii, insa nu de o moarte ca pedeapsa, caci rostul acesta al mortii s-a desfiintat in Hristos pentru cei ce se unesc cu El. Noi murim unindu-ne cu Hristos intr-o asemanare a mortii Lui (Romani 6, 5). Noi murim omului vechi, adica pacatului, ramanand sa suportam ca si Hristos durerile care ne conduc la moarte, neamestecate cu pacatul, deci nu ca pedepse pentru pacat, ci ca mijloace de renuntare la egoismul nostru placut si pacatos.
Trebuie sa ne simtim noi insine din puterea trupului sfintit al lui Hristos, Care sade de-a dreapta maririi si de care ne impartasim, luptand impotriva patimilor noastre celor pacatoase si suportand afectele sau patimirile ca urmari ale pacatului, fara de pacat si "infatisand trupurile noastre ca o jertfa vie, sfanta, bineplacuta Domnului si ca o slujire duhovniceasca a noastra, asemenea Trupului lui Hristos" (Romani 12, 1).
Asadar, jertfa noastra, dealtfel conditia de intrare la Tatal, se realizeaza numai prin relatia cu Hristos-Jertfa cea vesnica, care prin preotia slujitoare se reactualizeaza intr-un anumit loc si timp, spre a ne impartasi de ea si a se imprima si in noi starea de jertfa. El nu voieste ca sa ne aduca jertfe in fata Tatalui ca pe niste obiecte, ci din contra, fiecare dintre noi sa fie si subiectul jertfei sale, pentru ca numai atunci jertfa noastra este intr-adevar de buna mireasma, intrucat este personala. Iar caracterizarea jertfei noastre personale se face prin virtuti.
Pentru ca, de fapt, fiecare virtute este un rezultat al depasirii egoismului personal, este o renuntare la sine si deschidere spre altul, spre aproapele, respectiv spre Dumnezeu, iar in acest fel Hristos-Arhiereul si Jertfa vesnica ne infatiseaza si pe noi inaintea Tatalui ca jertfe vii si bineplacute, rezultate din puterea si lucrarea Jertfei Lui asupra noastra prin Sfintele Taine. De aceea, Parintii Bisericiivorbesc despre legatura stransa pe care o are Biserica si Tainele cu Jertfa Crucii lui Hristos.
In cadrul lucrarii mantuitoare a lui Hristos, locul central il detine Crucea si Jertfa de pe Golgota, impreuna cu invierea si inaltarea la cer, prin care firea omeneasca, asumata de Ipostasul divin a ajuns la transparenta pentru Dumnezeu, pnevmatizandu-se si indumnezeindu-se.
Jertfa ocupa locul central intrucat prin aceasta Hristos, ca om, se daruieste total Tatalui, renunta in mod absolut la egoismul si autoafirmarea de Sine ca om, moare omului pacatului spre a via lui Dumnezeu. Prin acest act, ultimul si cel mai puternic afect, intrat in trup in urma caderii in pacat, moartea, este invins, intrucat voia libera a omului Hristos, prin care odinioara cazuse stramosul Adam, ramane pana la sfarsit acum, pana la moarte, identica cu voia lui Dumnezeu.
Acest lucru insa nu a fost posibil pentru o fiinta omeneasca autoipostatica. De aceea, Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat, si-a asumat firea omeneasca in Ipostasul divin, ca prin ea sa realizeze mantuirea dinauntru in afara, respectiv sa realizeze mantuirea prin trupul care cazuse din comuniunea cu Dumnezeu prin pacat. Pentru acest fapt, toate lucrarile lui Hristos sunt teandrice. Chiar Jertfa de pe Cruce, patimile, moartea si invierea au tot un caracter teandric, pentru ca numai asa pot fi mantuitoare.
Ipostasul divin nu patimeste in firea Sa dumnezeiasca, care este nepatimitoare, ci ca Ipostas si al firii omenesti isi impropriaza suferintele acesteia, intr-un mod tainic, ii da puterea de a le invinge prin taria ce o arata fata de ele si le da caracterul de fapte mantuitoare. Aceasta este doctrina autentica a Bisericii primare despre Jertfa mintuitoare a lui Hristos.
De-a lungul vremii insa s-a alterat, mai ales prin ereziarhi, la loc de frunte fiind Nestorie si Eutihie, simtindu-se nevoia de a fi reafirmata. Acest lucru il fac calugarii sciti, care in spiritul doc¬trinei chiriliene reafirma adevarul despre caracterul teandric al Jertfei de pe Cruce, prin formula "Unul din Treime a patimit in trup". Desi la inceput nu este acceptata, mai tirziu, analizandu-se temeinic, in lumina Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii, este primita ca dogma prin Sinoadele Ecumenice V si VI.
Caracterul teandric al Jertfei are urmari si in insusirea personala a mantuirii prin Biserica.
Pentru a se mantui credinciosul trebuie sa parcurga drumul parcurs de Hristos in realizarea operei Sale mantuitoare. Or, cum acest lucru este imposibil pentru o fiinta omeneasca de sine statatoare, Hristos cel rastignit si inviat, prin Trupul Sau indumnezeit si pnevmatizat, se extinde in fiinta omului prin Botez, devenind Ipostas fundamental al tuturor celor ce intra in Trupul Sau tainic - Biserica. Putem spune chiar ca, in acest fel, lucrarile noastre ce le facem in vederea dobandirii mantuirii au un caracter teandric. Eu ca om reusesc sa ma jertfesc, reusesc sa renunt la egoismul si autoafirmarea proprie in favoarea aproapelui, numai intrucat ma impartasesc de Jertfa lui Hristos, care este vesnica si se actualizeaza mereu prin preotia slujitoare a Bisericii.
Lucrarile mantuitoare ale lui Hristos se prelungesc in Biserica, prin Sfintele Taine, Hristos Insusi fiind Cel ce le savarseste si Cel ce Se impartaseste in mod real prin ele. Iar noi, ca oameni, parcurgand impreuna cu Hristos drumul parcurs de firea umana asumata de El, conformandu-ne intru totul vointa noastra vointei Lui, vom reusi sa dobandim mantuirea numai printr-o impreuna-lucrare cu El, reusim sa intram la Tatal numai in stare de jertfe vii ce le realizam din puterea iradianta a lui Hristos - Jertfa cea vesnica.Amin ( postat pe fb de ioan monahul)
Ioan Monahul.













joi, 29 martie 2018

ÎNGÂMFAREA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Privesc o icoană a Domnului nostru Iisus Hristos.. Își duce Crucea cu atâta durere, cu atâta umilință.. Și îmi amintesc că înainte cu câteva ore spăla picioarele ucenicilor Săi.. Și după alte câteva ore era mângâiat de un înger după acea rugăciune plină de spaimă din Grădina Ghetsimani.. Și după alte ore era scuipat și pălmuit în fața lui Caiafa.. Apoi ținut flămând și însetat, cu picioarele în butuci de lemn în închisoarea pretoriului roman..
Îl văd cu ochii minții pe Domnul înaintea lui Pilat, trist și slăbit, privind în jos. Apoi Îl văd legat de stâlp și bătut.. Și bătut.. Dezlegat și batjocorit de niște nespălați îngâmfați.. Coroană de spini pe cap, mantie pe umăr, trestie în mână.. Apoi scuipări, cum zice cântarea: "Obrazul nu l-ai ferit de rușinea scuipărilor".. Ați fost scuipați vreodată în obraz? Eu am fost. O singură dată, când eram un puști, de alt puști, mai mare decât mine. Este dezgustător..
Acum Îl văd pe Domnul cu crucea pe umăr.. Cade, primește bice din toate părțile, ca un bou de jug ce nu reușește să scoată carul împotmolit din noroi.. Haide, Doamne, ridică-Te, Doamne, că ăștia Te termină cu bicele lor!..
Mă uit în jurul meu.. Caut vreun creștin, vreun om umil, smerit.. Nu găsesc! E plin de îngâmfați în jurul meu.. Care mai de care privește în jurul său, să vadă dacă este apreciat la "justa" valoare.. Toți seamănă cu niște curcani înfoiați.. Doamne, ce-a rămas din ucenicii Tăi?.. Ce-a rămas, Doamne, din sfânta Ta umilință? Noi, ucenicii Tăi, prezentăm un tablou jalnic înaintea celor care nu Te cunosc.. Toată adunătura patimilor s-a încuibat în noi!
Știu că ești dispus să ne ierți toate greșelile, dar îngâmfarea.. Asta ai urât-o întotdeauna.. "Feriți-vă de aluatul fariseilor", spuneai.. Și i-ai criticat pe farisei atât de mult, tocmai pentru acest viciu al îngâmfării..
Îmi vine să mă duc într-un vârf de munte, să trăiesc doar cu fiarele sălbatice în jurul meu.. Să nu mai văd oameni îngâmfați, că mi-'s mai dragi lupii decât ei! Scoate-mă, Doamne, de aici, du-mă unde știi, dar scapă-mă de îngâmfarea "ucenicilor" Tăi de sfârșit de lume!..
Te rog..

Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)
Sorin Croitoru

Când simţi că te apasă crucea e semn că mergi în urma Domnului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
Bucură-te, deci, când simţi că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mântuirii, în Rai. Rabdă puţin. Acum-acum vine sfârşitul, însoţit de cununi!

Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului Purtător de Cruce; şi toţi cei care merg în urma Lui merg, negreşit, cu crucea.

Ce e această cruce? Necazurile, strâmtorările şi întristările de tot felul, care vin dinlăuntru şi din afară asupra celui ce împlineşte cu conştiinţă dreaptă poruncile Domnului, trăind în duhul rânduielilor şi cerinţelor Lui. Această cruce se întrepătrunde până-ntr-atâta cu modul de vieţuire al creştinului, încât acolo unde este creştinul este şi ea, iar acolo unde nu e această cruce nu poate fi vreun creştin.

Înlesnirile de toate felurile şi viaţa în dezmierdări nu sunt pentru un creştin adevărat. Sarcina creştinului adevărat e să se curăţească şi să se îndrepteze. El e ca un bolnav care trebuie să fie cauterizat pe ici, tăiat pe dincolo, iar asta nu poate avea loc fără durere. El vrea să se smulgă din robia unui vrăjmaş puternic; poate face asta fără să lupte şi fără să fie rănit? El trebuie să meargă împotriva tuturor rânduielilor (lumeşti) care îl înconjoară, iar asta cum o poate face fără neplăceri şi strâmtorări?

Bucură-te, deci, când simţi că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mântuirii, în Rai. Rabdă puţin. Acum-acum vine sfârşitul, însoţit de cununi!

sursa
Calauza Ortodoxa

vineri, 23 martie 2018

NU VREAU SĂ PIER!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru

Mă doare inima gândind
Că dacă tot trăiesc greșind
Și mor de-odată, negrijit,
Mă duc în iadul nesfârșit!

O, Doamne, miluiește-mă
Și din păcat trezește-mă
La pocăință și oftat,
Să mor cu Tine împăcat..

Mi-e dor de Cer,
Nu vreau să pier,
Mă tem de iad
Și totuși cad!

Mă doare inima gândind
La ce-am lăsat în urma mea..
Făcându-mi două socoteli,
Eu nu găsesc decât greșeli..

Nu reușesc
Să mă ridic,
Din câte vreau,
Nu pot nimic..

O, Doamne, întărește-mă,
Cu harul Tău sfințește-mă,
Căci mântuirea Tu o dai,
Pe cine vrei îl duci în Rai..
amin

Îngenuncheaţi la picioarele Crucii


Îngenuncheaţi la picioarele Crucii, veţi afla tainele mântuirii.
La picioarele Crucii ţi se deschid ochii cei sufleteşti.
La picioarele Crucii afli cu ce mare dragoste te-a iubit Dumnezeu-Tatăl.
La picioarele Crucii auzi cea mai minunată veste care s-a putut auzi cândva în această lume, că Iisus este un Mântuitor al tău, că El a murit pentru tine, pentru iertarea ta.

Jertfa Crucii te face dintr-un om vechi un om nou, din­tr‑un om lumesc un om duhovnicesc.
La picioarele Crucii este puterea ostaşilor ei. Dar numai semnul gol al Crucii încă nu înseamnă o putere. Îţi poţi încărca pieptul, hainele şi casa cu semnul Crucii, dar dacă n-ai adevărata înţelegere a Jertfei Crucii Mântuitorului – şi dacă nu trăieşti cu cutremur aceasta – la nici o izbândă nu poţi ajunge.

Crucea este ascultarea lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, de voia Tatălui – şi ea trebuie să fie şi ascultarea noastră de El.
După cum patimile Crucii au fost o slavă pentru Mântuitorul nostru şi după cum lanţurile au fost o pricină de laudă pentru Apostolul Pavel, ori pătimirile o bucurie pentru martirii şi sfinţii credinţei noastre, – tot aşa şi semnul Crucii şi purtarea ei trebuie să fie o pricină de laudă sfântă şi de putere biruitoare şi pentru noi.

sursa

joi, 22 martie 2018

VIATA MEA TI-O-NCHIN !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Versuri :Eliana Popa

De pe Sfanta Cruce
Cad picuri de sange
Unde siroiesc
Vițe odrăslesc.
Floarea vinului
Si-a pelinului
Rodul bucuriei
Si al Liturghiei !

De pe Trupul Sfant,
Cad până-n pămant
Picuri de sudoare
Si lacrimi amare.
Unde se opresc
Iute-nmuguresc
Flori de mir,ceresti
Crini imparatesti.

Din coasta strapunsă,
Sange si-apă cursă
Unde picura 
Grâul incoltea 
Apa il hrănea
Spicul se cocea
Si Măicuta Sa
In snopi il lega !

,,- Dragi florile mele
Să-mi fiti mângâiiere!
Floarea mirului,
Draga Domnului
Floarea vinului,
Drag sangele Lui
Floarea graului,
Drag trupsorul Lui"

Si din flori de mir,
Din al lor potir
Strânge o albină
Ceară, albă, fină
Să facă făclii
Pentru Liturghii
Si le-asează-n cale
Prea Sfintei Fecioare !

Si din cer se cern,
Pe pământ se-astern
Miresme de crini
Cânt de heruvimi,
Candele aprinse
Peste inimi stinse,
Ploaie de iubire
Peste ntreaga fire !

Domnul a-nviat
Si a Impacat
Cerul cu Pământul,
Omul cu Preasfântul
Tatăl Dumnezeu
Si cu Duhul Sau !
Si eu astazi vin
Viata-mi sa-Ti inchin !

marți, 20 martie 2018

TU ESTI


Mi-e foame de iubire, IUBIRE esti Tu
Eu pot să-Ti spun ,,da", când mulți Îti spun ,,nu",
Eu pot să Te chem, când mulți nu Te vor,
Eu pot să Te văd, când altii orbi, mor!


În gând eu Te chem, în suflet Tu esti
Prin oricare lucru frumos...îmi vorbeşti,
Prin ploaia de ieri, prin clipa de azi,
Prin verdele crud din cetini de brazi.

Mi-e gura uscată, mi-e sete de Tine
Căci Tu eşti Izvorul ce curge in mine,
Şi vreau sa Te sorb...când mulți nu Te vor
Sau poate nu ştiu să bea din Izvor !

Mi-e dor de frumos, Frumosul Tu eşti
La cel ce Te cheama, Tu asta zideşti,
În oricare lucru şi-n inima mea,
În toată Zidirea, in pulberi de stea

Mi-e dor să trăiesc, Trăire Tu eşti
Când simt ca ma pierd, din nou mă hrăneşti
Eu pot să Te simt, când altii nu cred
Căci chiar de trăiesc, trăirea işi pierd !

Versuri: Eliana Popa

luni, 19 martie 2018

CUVINTE PENTRU CEI.. CU MINTE!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru

Nu doar cu pâine vom trăi,
Nu doar cu-o moarte vom muri;
Suntem născuți de două ori
Și mult mai viu devii când mori!

Sunt vii mai morți decât cei morți
Și morți mai vii decât cei vii,
Căci au trecut prin niște porți
Și-acum trăiesc în Cer, să știi!

Tu crezi acum că eu te mint,
Iar mai târziu o să dezmint,
Dar tu ești cel care greșești,
Căci din Scriptură nu citești!

E moarte care duce-'n Rai,
Când viața pentru Domnu'-ți dai.
E viață care duce-'n iad
Și multe suflete mai cad..

Trăiești, de-L știi pe Dumnezeu,
Iar dacă nu, ești mort mereu.
De vrei cumva să înviezi,
Te rog, apucă-te să crezi!

Deși aduni, tu ești sărac,
Deci dacă vrei să ai, să dai.
Eu nu de case îți vorbesc,
Ci de comorile din Rai!

Aș vrea să știi că nu-i corect
Nimic din cele ce îți spun
(Nu eu, acei care te mint,
Spunându-ți că păcatu'-i bun)!

Alege viața, dacă vrei,
Trăiește cum îți cer Cei Trei,
Continuă să crezi în Ei,
Căci mari cununi tu o să iei!
amin

duminică, 18 martie 2018

NIMIC NU ESTE INTAMPLĂTOR

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


        "Cand regele Irod a poruncit uciderea pruncilor, Dumnezeu, a trimis ingerul sau si i-a spus lui Sfantului Iosif prin vis, sa o ia pe Fecioara Maria cu Pruncul sau si sa fuga in Egipt. Pe drum s-au intalnit cu niste talhari care au vrut sa-i jefuiasca, dar un talhar curios s-a uitat in bratele Prea Sfintei Fecioare si cand a vazut pe Pruncul Hristos i s-a parut atat de frumos, incat a zis: ,,Daca Dumnezeu Insusi, ar lua trup omenesc, nu ar fi mai frumos decat Pruncul acesta!", si le-a spus celorlalti talhari sa nu le faca niciun rau. Atunci Preasfanta Fecioara i-a zis talharului: ,,Sa tii minte ca Pruncul Acesta iti va darui buna rasplata pentru binele pe care I l-ai facut astazi". Trecand 33 de ani, acest talhar al carui nume era Dismas, se afla rastignit pe cruce de-a dreapta lui Hristos si aparandu-L in fata celuilalt rastignit, marturisea asa: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, ca esti in aceeasi osanda? Si noi pe drept, caci noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre; Acesta insa n-a facut niciun rau" (Luca 23 40:41) iar Domnul i-a zis: ,,Adevarat graiesc tie: Astazi vei fi cu mine in rai"(Luca 23:43). Sa nu uitam ca nu intamplator Iisus Hristos s-a nascut in Betleem care se talcuieste ,,Casa Painii". De aceea in rugaciune spunem: ,,Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua...". Inca odata se dovedeste ca nimic nu este intamplator. Amin si Aliluia.

                                                                                                                              Preot Ioan.

DOMNUL ESTE AJUTORUL TĂU

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Sa va fie ZIUA,
Ca O SARBATOARE,
Iar IN SUFLET, Insusi,
DOMNUL SA COBOARE,

Sa v-aduca PACE,
Sa v-aduca HAR,
Sa va fie SPRIJIN,
Sa va fie FAR,

Sa va fie HRANA,
Sa va fie MIR,
Sa va dea din nou,
SUFLET DE COPIL,

Si sa va sopteasca
Cu a Sa iubire: ,
,Eu sunt langa Tine,
Cheama-Ma copile !

"Domnul este ajutorul meu, si nu ma teme de ce-mi va face mie omul.Nu ma voi teme de rau, pentru ca Tu cu mine esti. Ca Tu esti Dumnezeule, intarirea mea, Stapanitor tare,
Domn al pacii, Tata al veacului ce va sa fie, si Imparatia Ta este Imparatie vesnica.
Ca a Ta, a Unuia, este Imparatia si puterea si slava, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

                                                                                                 Preot Ioan.

sâmbătă, 17 martie 2018

ÎN ADÂNCURI DE FIINȚĂ..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru

Clipa liniștei profunde
E un sfetnic foarte bun,
Ea cu glas duios răspunde
Întrebărilor ce-i pun.

"Spune, sfântă isihie,
Unde-i fericirea mea,
Căci mi-e inima pustie,
Fiindcă nu am dat de ea?..

Am avut și frumusețe
Și putere și plăceri,
Dar în scurta-mi tinerețe,
Fericire.. nicăieri!

Câte-o slabă licărire
Parcă, parcă am simțit
Când în flăcări de iubire
Eu ardeam și-am fost iubit"..

"Bucuria ți-e străină,
Fericire n-ai avut?
Numai tu ai fost de vină:
Ochi aveai, dar n-ai văzut!

O întreagă simfonie
De cântări și de culori
Ți-a fost dedicată ție,
Și nu ți-a venit să zbori?..

Creatorul pentru tine
Pe El Însuși S-a-'ntrecut,
Cel ce lumea-'n palmă ține
Te iubea.. și n-ai știut?..

Câtă lume minunată
A trimis în viața ta,
Însă te-ai gândit vreodată
Să asculți și vocea sa?..

Numai TU.., doar pentru TINE..
Ai fost singur pe pământ!
De-ai fi ascultat mai bine
Vorbele-aruncate-'n vânt..

Acum cauți fericire
Fără să fi dăruit,
Să ai parte de iubire,
Deși tu nu ai iubit"?..

Clipa liniștei profunde
Îmi explică ce-am greșit,
Ea întreabă, ea răspunde,
Iar eu o ascult uimit.

Știu că sfânta conștiință
Îmi vorbește, nu sunt eu;
În adâncuri de ființă
Îmi șoptește Dumnezeu..
amin
Sorin Croitoru

joi, 8 martie 2018

Lângă crucea părăsită ! de Eliana Popa


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


marți, 6 martie 2018

SUFLETUL OMULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


   Sufletul omului, este REAL (adica, exista), este VIU (adica, traieste), este RATIONAL (adica, gandeste), este SIMPLU (adica, dintr-o singura bucata, nu se poate imparti), este IMATERIAL (adica, este duh, nu poate fi pipait), este VESNIC (adica, este nemuritor), si pentru o vreme se salasluieste intr-un trup organic, dandu-i acestuia putere de viata, de crestere, de simtire si de nastere de copii. "SUFLETU-I O TAINA, VIATA E UN VIS, SUFLETELOR BLANDE, RAIUL E DESCHIS!". Un medic a intrebat in batjocura un preot: Sfintia ta, porti numele de pastor de suflete, dar ai vazut vreodata un suflet??? Cu ochii acestia trupesti, nu!, a raspuns preotul. Dar l-ai auzit? Nuuu! Dar l-ai gustat? Nuuu! Poate l-ai mirosit? Nuuu! Dar l-ai simtit? Daaa, l-am simtit! Si medicul a zis: Deci, din cele 5 simturi, 4 vorbesc impotriva sufletului. Ce sa credem? Atunci l-a intrebat preotul: Dumneata ca medic ai vazut vreodata durerea??? Nuuu, a zis medicul, n-am vazut-o! Dar ai auzit-o? Nuuu! Poate ai mirosit-o? Nuuu! Dar ai gustat durerea? Nuuu! Ai simtit cumva durerea? Daaa, am simtit-o si inca foarte tare! Va sa zica din cele 5 simturi, 4 vorbesc impotriva durerii. Ce sa credem? Atunci medicul a spus: Sfintite parinte, iertati-ma, abia acum am inteles ca nu totul poate fi vazut, gustat, pipait, mirosit. Domnule doctor, un bun crestin ortodox, doctorul Octavian Udriste (Dumnezeu sa-l odihneasca in sanurile lui Avraam, fiindca a murit), spunea asa: Exista UN UNIVERS CUANTIC, adica, tot ceea ce poate fi pipait si UN UNIVERS SUBCUANTIC, adica, tot ceea ce nu poate fi pipait si aceasta este IMPARATIA LUI DUMNEZEU! Amin si Aliluia!
                                                                                                        Preot Ioan 🛎.

luni, 5 martie 2018

RASTIGNESTE-L !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Răstigneste-L ! Răstigneste-L, strigă gloata de iudei,
Gurile inveninate de trufasi arhierei
Si in curtea judecatii, oastea lui Satan se strânge
Si din gura lui spurcată, valul de otrava curge !

Răstigneste-L ! Răstigneste-L ! către Pilat gloata striga
Să vedem cum Templul cade si in trei zile-l ridica !
Fără mila biciul muscă, mânuit cu-ndemânare
Pe Acel al cărui Tată, tine lumea la picioare.

Toti Îl scuipă cu furie de la mic si pan' la mare
Chiar si-acei ce pâna ieri,Îl primeau cu osanale.
Cu coroana umilintei fruntea Îi încununează
Si pe umerii răniti, greul Crucii Îi asează ...

Cine să Te plângă, Doamne, cine fruntea să îti steargă
Când Te huiduie si scuipă cu furie lumea-ntreagă ?
Îngerii plecând spre ceruri cu tristete isi aruncă
Sclipitoarele coroane...cerul tot pare sa-L plangă!

,,Cum să mai purtăm cunună, cum să ne mai veselim,
Când pe frunte, Tu, Stăpâne, ai cununa cea de spini!"
Chiar si astrul isi ascunde razele strălucitoare
Refuzând sa mai priveasca cum se stinge Mândrul Soare...

Întunericul se-asterne ca un giulgiu-ntunecat
Peste Crucea suferintei, peste greul lor păcat,
Fulgerele furioase par să cadă peste El
Care-n chinul agoniei strigă tare către Cer :

,, Dumnezeul Meu....si Tată ! pentru ce M-ai părăsit
Iata-n mâna Ta-Mi pun Duhul, iata că s-a săvârsit !"
O lumină înconjoara Crucea cea mântuitoare
Si pe chipul sfânt răsare, toată Slava Lui cea mare.

Asa a murit pe Cruce, Omul cel Dumnezeiesc,
Cel născut din Nemurire pentru neamul omenesc,
Cel trimis ca-n a Sa Cruce toate crucile să poarte,
Să zdrobească urâciunea si să calce peste moarte !

Eliana Popa

ÎNCOVOIAT A FOST ROMÂNUL !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Popor român ingenuncheat
Ce ti-ai uitat si Crezul Sfânt,
Strămosii nostrii ne-au lăsat
Incă un mare Legămant !
Ei ne-au lasat cândva o tară,
Frumoasă precum alta nu-i
Cu sfântă cruce in căscioară
Si cu icoana prinsă-n cui !
Bătrâni frumosi cu ruga-n suflet,
Cu chipul blând si intelepti
Măreti la sfat, uniti in cuget
Iar in credintă sfinti si drepti !
Flăcăi viteji cu bratul tare
Tinut-au straja la hotar,
Nu au privit cu indurare
Nici către turc, nici la tătar !
Nu si-au vandut credinta sfântă
In care-au fost săditi ca neam,
Cu moartea s-au luat la trântă
Si-au biruit pe cel viclean !
Trecut-au prin amare patimi
Intemnitati pentru-Adevar,
Nu mai aveau nici somn, nici lacrimi
Doar răni adânci si trupul gol !
Dar ochii lor priveau departe
Prin timp... Calvarul Dureros
Si se-ntăreau călcând pe moarte
Biruitori precum Hristos !
Martiri au fost...intinsi pe cruci
Cu spinii Lui, incununati,
Cu sângele ce-a curs atunci
Vom fi ca neam răscumpărati !
Incovoiat a fost , românul
Incovoiatat, dar nu invins,
In tara sa, el e stăpânul
Si-n ceruri raiu-i e deschis !
Eliana Popa

joi, 1 martie 2018

EU L-AM RĂSTIGNIT!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru

Că Domnul a murit pe Cruce,
E vina noastră-a tuturor;
Degeaba acuzăm cu ură
Greseala sfântului popor!

Eu stiu că-i dureros să spunem,
Dar Domnul n-ar fi coborât
Din cerurile sfintei slave,
De noi n-am fi trăit urât..

Păcatul meu si-al tău, crestine,
Din Rai, în iesle L-au adus;
Păcatul meu si-al tău, crestine,
L-au tintuit pe Cruce, sus!

Nu L-au rănit pe Domnul nostru
Împunsăturile de cui
Cum L-a rănit si-L mai răneste
Păcatul meu si al oricui..

Ne întristăm, văzându-I fata
Lovită rău, scuipată mult?..
Să zică tare tot cre?tinul:
"Si eu Îl scuip când nu-L ascult"!

Când L-au legat de stâlp, în curte,
Si-atât de rău L-au biciuit?..
Cu biciul nepăsării noastre
Noi.. mult mai rău L-am chinuit!

I-au dat o trestie în mână
Si mantie, râzând de El?..
Râzând de sărbători si posturi,
Nu am făcut cumva la fel?..

Iar spinii din a Sa coroană,
Înfipti în crestetul cel sfânt?..
Sunt gândurile cele rele
Si hulele de pe pământ!

Cu răutatea noastră mare
Si noi în coastă L-am împuns,
Da,.. fără nici o îndoială,
Păcatul nostru L-a străpuns!

Eu nu stiu de aveti curajul
Să recunoasteti ce-ati gresit..
Privindu-I Crucea pe Golgota,
Afirm că EU L-AM RĂSTIGNIT!

Suspinul îmi ridică pieptul
Si-L rog pe Domnul nostru iar:
"Să nu Îti fie Pătimirea,
Nici moartea, Doamne, în zadar"!
amin

Mărtisorul


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Aş dori să pot trimite către tine,
Plin de cântec, de lumină şi de dor
Adevărul frumuseţilor divine,
Împletit în bucuriile senine
Minunat, iubit şi veşnic mărţişor…

Şi-aş dori ca mâna mea să ţi-l aşeze
Nu pe inimă, ci-acolo-adânc în ea…
Ca frumoasă şi curată s-o păstreze
Ca un soare minunat să-ţi lumineze
Şi să-ţi facă fericită viaţa ta…

C-a adevărul e podoaba minunată
Mai de preţ decât oricare talisman
Care nu se învecheşte niciodată
Şi-i din ce în ce mai binecuvântată
Şi-i din ce în ce mai scumpă, an de an…

Iar în ziua răsplătirii fericite
Când vedea-vom veşnicia răsărind
Când ca miile de stele strălucite
Străluci-vor inimile preaiubite
Cerurile minunate-mpodobind

Printre ele şi-al tău suflet să răsară
Minunat şi binecuvântat odor
Strălucind ca prima zi de primăvară
Pe frumosul sân al cerului comoară,
Un curat, iubit şi veşnic mărţişor.

Fratele Traian Dorz - Vol. Cantari Indepartate

Traian Dorz

Poet, Oastea Domnului

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO