INCEPUT DE IUNIE. Soseaua Targoviste-Campulung. Ma aflam intr-un autocar ce rula cu o viteza perfect legala. Valea Dambovitei se afla in dreapta soselei. Natura era de un verde viu-primavaratec, neprafuit inca de caldura verii. Brusc peisajul capata o nota foarte interesanta. Pravalite de undeva din munte, stanci uriase odihnesc in iarba proaspata. Stancile sunt din ce in ce mai mari si mai numeroase, par a fi crescute direct din pamant. Dambovita curge navalnica fara sa-i pese ca pe malul ei stang peisajul este uimitor. Vai pline de verdeata si stanci aruncate cu studiata neglijenta de o mana uriasa. Brusc apare o culme, nu foarte inalta, dar spectaculoasa prin inghesuirea bolovanilor aflati in peretele de stanca, fixati acolo parca de alta mana uriasa. De altfel legende locale sustin ca in vremuri de demult au fost descoperite aici scheletele unor uriasi. Dar oamenii preocupati de grijile zilnice nu au fost atenti ce s-a facut cu acele marturii ale vietuirii uriasilor pe plaiurile lor de poveste. Insa, sus, pe marginea peretelui, nefiresc cocotata pe stanci se afla o biserica. Imaginile pe care ochiul le inregistra ma duc rapid cu gandul la Meteora Greciei. Nu am fost niciodata in Grecia, dar gratie Internetului am vazut imagini cu Meteora. Atunci in iunie, deziluzia a fost mare, deoarece manastirea Cetatuia Negru Voda nu era in programul excursiei, si drept urmare autocarul si-a urmat linistit drumul ce-l avea de strabatut, iar eu am ramas in suflet cu dorinta de a reveni in acele locuri.
SFARSIT CALD-AURIU DE SEPTEMBRIE. Am hotarat sa mergem la Curtea de Arges. Insa drumul ne-a purtat intr-o cu totul alta parte. Eram pe Autostrada Bucuresti - Pitesti cand ne-am hotarat ca ar fi mai bine sa facem la dreapta spre Targoviste - Campulung - Curtea de Arges. Acest ocol l-am calculat spre a putea vizita Manastirile Cetatuia Negru Voda, Namaiesti si Corbii de Piatra. Cele trei manastiri amintite au altare rupestre ridicate pe vechi lacasuri de cult dacice.
MANASTIREA CETATUIA NEGRU VODA.
Manastirea Cetatuia este situata la 22 de kilometri sud-est de orasul Campulung, pe valea Dambovitei, intre satele Cetateni si Cotenesti. Venind pe sosea, dinspre Targoviste, vezi manastirea de departe. Pozitia ei, sus pe culmea stancoasa, ce masoara 881m, o ajuta sa nu treaca neobservata. Nu este promovata sau anuntata de nimic altceva decat de un stalp sfrijit, din metal, care are in varf o sageata ce indica directia in care incepe urcusul spre un oarecare monument istoric. De la sosea si pana la manastire este de mers o jumatate de ora prin padure pe o poteca batatorita cu durerea si speranta celor ce urca in sfantul lacas spre a se ruga pentru iertare sau pentru mai binele personal.
CE NU MI-A PLACUT la Cetatuia Negru Voda .
Problema neplacuta a acestei excursii nu o reprezinta urcusul. Ci faptul ca trebuie sa parchezi pe marginea soselei intr-un sat de rromi. Si nici asta nu ar fi mare lucru, pana la urma sunt tot oameni si nu umblam cu discriminari. Insa in momentul in care ai coborat din masina, si ai pus piciorul pe pamant, esti asaltat de o ceata de copii ai localnicilor. Inconjurat! Asediat! Sunt maini intinse spre tine. Maini care cer pomana. La cei ce tin mainile coborate trebuie sa fii atent sa nu te buzunareasca. Vaicarelile copiilor sunt coplesitoare. Te roaga pentru un leu sau pentru un banut cat de mic, nu conteaza ce, important este sa le dai ceva. Te roaga sa mergi cu ei sa le cumperi ceva de la magazin. Iti fac promisiuni in speranta, ca astfel, vor obtine ceva mai mult decat esti dispus sa dai: "Lasa nene, ca iti pazim noi masina sa nu ti-o sparga astia" (Incurajator, nu!). Si astfel insotit de alaiul micilor cersetori nici nu iti dai seama cand ai trecut peste saracaciosul podet din lemn ce taie o Dambovita grabita la randu-i spre nu a mai auzi vaitele si scancetele celor care cersesc. Mila m-a facut sa bag mana in geanta si sa scot portofelul. A fost o greseala imensa. Intr-o secunda am strans in jurul meu toata de ceata. Nu puteai sa dai unuia fara a da celuilat. Si nu conta daca i-ai mai dat, iti mai cerea inca o data. Parea ca intrasem intr-un carusel al lui "da-mi si mie ceva". Nu mai puteam scapa de ei. Crestineste ti se face mila. Dar insistenta si agresivitatea cu care ti se cerea sa-ti imparti mila pana la urma te irita, te enerveaza si iti cam piere cheful sa fii milostiv. Cu greu, si cu multe "zburleli" am reusit sa scapam de micii cersetori. In fapt ne-au parasit pentru ca au vazut o prada mult mai importanta: un autocar de capacitate mare care a "varsat" numeroase posibile victime ale milosteniei.
CE M-A UIMIT la Cetatuia Negru Voda
Savantii si arheologii au cercetat cu atentie stancile de la Cetatuia Negru Voda si au ajuns la concluzia ca formele pe care le au sunt obtinute sub daltile dacilor si nu sub asprimea vanturilor si a ploilor. Si la urcare si la coborare asaltati fiind de ceata micilor cersetori am ratat una dintre cele mai importante privelisti pe care o oferea o stanca ce avea forma unui cap de leu. Uimitor! De ce dacii ar fi dat stancii forma unui cap de leu? Intr-o emisiune pe canalul TRINITAS (pe care am vazut-o din pura intamplare), staretul acestei manastiri a explicat ca dacii cunosteau bine animalele exotice, asa, cum ar fi leii, iar savantii sustin ca toate formele stancilor au legatura cu obiceiurile si ritualurile dacice. Aici la Cetatuia Negru Voda se gaseste unul din cele mai vechi altare dacice, atestate de specialisti. Legende spun ca insasi Zamolxe venea si slujea la acest altar. Timpul trecand peste locuri si oameni a adus altfel de credinte decat cele din vechime. Asa ca oamenii obisnuiti sa urce aici in varf de munte spre a aduce ofrande zeilor au continuat sa vina spre a se inchina, dupa caz, unui Dumnezeu ortodox sau catolic.
Aceste altare rupestre argesene, mostenite de la daci, au dezvoltat lacase de cult crestin cu doua incaperi, sapate direct in stanca, si avand altare duble, pentru ca fiecare ca se inchine dupa cum ii este legea: ortodoxa sau catolica.
CE M-A FERMECAT la Cetatuia Negru Voda
Poteca ce duce la manastire serpuieste mai intai printre imensele stanci aflate pe malul Dambovitei si apoi intra in padure. Urcusul nu este greu. Sunt banci puse pentru odihna crestinilor ce urca impovarati de grijile si durerea din suflete. Evident ca au supravietuit doar bancile ce au scapat vandalismelor la care au fost supuse: smulse, taiate, rupte. Sunt troite multe. Motiv sa te opresti, sa-ti tragi sufletul, si sa-ti faci o cruce larga cu gandul la Dumnezeu.
Printre bratele copacilor ti se deschid privelisti ale vaii Dambovitei. Era dis-de-dimineata cand am urcat, iar zorii de toamna calduta aureau toata privelistea. Razele ce se strecurau erau filtrare de frunzis si pareau a fi o pulbere plina de mister si poveste ce dainuia misterios printre copacii seculari, imbatraniti, dar satand totusi in picioare, asemenea unor osteni credinciosi comandantului lor.
Ai sa vezi niste stanci ce privite dintr-un anumit unghi par a fi oameni ce stau pe scaune.
Ajungi la un moment dat langa o stanca imensa, ce are pe ea asezata o alta mai mica. Dintr-o parte, acest ansamblu, pare a fi un cavaler medieval cu mana pe spada. Capul cavalerului este format din stanca ce sta intr-un echilibru inexplicabil pe stanca ce formeaza corpul. Stancile intre ele nefiind fixate cu nimic alta dacat vrerea Domnului.
Tot pe aceasta stanca se gasete o placa ce comemoreaza faptul ca in anul 1595 din august pana in octombrie Mihai Viteazul a gasit adapost in sfantul lacas monahal.
Cetatuia Negru Voda are numele direct legat de legendarul Negru Voda care pe la 1290 se presupune ca a trecut muntii dinspre Fagaras si a intemeiat un voivodat la Curtea de Arges sau Campulung. Doamna Marghita, sotia lui Negru Voda a ales aceasta manastire spre a se ruga pentru viata ei, a sotului si spre a cere indurare lui Dumnezeu pentru faptul ca s-a casatorit si iubeste un barbat de alta religie decat cea catolica. Legenda spune ca mult prea credincioasa doamna Marghita si-a dorit penitenta completa, si si-a sapat singura cu dalta altarul catolic, la care sa se roage pentru iertarea unor pacate, ce azi ne par a fi doar o gluma.
Tot legenda povesteste ca si sotul sau, Negru Voda, venea la manastirea Cetatuia si impreuna, sot si sotie, se rugau pentru iertare pana cand piatra se topea sub pasii si lacrimile lor.
Aici la Cetatuia domnitorul isi aducea si adapostea tezaurul in vremurile de rastristre.
Vechea manastire, cea sapata in stanca, are doua incaperi. Prima incapere este cea care adaposteste altarul catolic al doamnei Marghita, iar cea de a doua este cea care adaposteste altarul ortodox. Lumina calda a lumanarilor palpaie alaturi de putina lumina a zilei ce patrunde prun niste fante (cu pretentie de ferestre) deschise in stanca.
Orice istorisire despre acest loc ar trebuie sa inceapa cu "A fost o data, ca niciodata... " Este taram de poveste cu altare dacice si daci care, in ritualuri neintelese noua, dadeau stancilor forme inexplicabile azi. Este poveste de iubire a domnitorului Negru Voda si a dragei lui Marghita, biata catolica inversunata, iubind un ortodox cu care a ales sa-si urmeze cale. Este povestea multor dominitori ai Tarii Romanesti care in vremuri de rastriste au gasit bun adapost la calugarii din acest, pe atunci, schit. Miturile plutesc in aerul Cetatuii. Aici se respira trecutul atat de bogat si de frumos aurit de legendele locului.
Cetatuia Negru Voda era considerata pana nu de mult cel mai aspru lacas monahal din tara noastra. Azi cand ajungi sus, dupa urcus, te intampina o curte pavata cu gresie, o biserica noua, ce este drept din lemn. Staretul spre a usura viata calugarilor a construit un "funicular" spre a urca mai usor merindele si cele necesare traiului celor cativa calugari ce se roaga la aceasta manastire.
Pacat ca aceste frumuseti si "ciudatenii" dacice nu sunt promovate la scara larga.
Pacat ca niciodata Romania nu a beneficiat de o administratie care sa-i valorifice cu adevarat potentialul turistic si istoric.
Pacat ca nu stim sa exploatam ceea ce ne ofera legendele. Dramele romantice si istorice nu au avut loc doar in castele cu sute de turle si ziduri crenelate pana la cer. Cetatuia Negru Voda a fost martora iubirii si a disperarii doamnei Marghita, care si-a luat viata sarind de pe o stanca aflata in spatele manastirii. A sarit de acolo pentru a nu cadea prada turcilor pe care-i credea invingatorii sotului sau. Dar pentru ea a fost prea tarziu sa afle ca sotul ei era in fapt invingatorul. Dragostea si credinta au indemnat-o sa-si ia viata decat sa traiasca roaba a turcilor.
Cred ca s-ar putea promova fiecare zona a tarii din punct de vedere turistic in baza legendelor care sunt cu miile si care ar putea servi cu brio o campanie de reclame. Nu am inteles niciodata de ce il folosim pe acel Dracula, care sincer, nu are nimic a face cu traditia sau cu istoria tarii asteia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu