vineri, 15 ianuarie 2016

Iertarea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



          Multe şi minunate sunt urmările iubirii: mila, prietenia, smerenia,
bunătatea, dar piatra de încercare rămâne: iertarea. Să ierţi, dar nu pe
cel care te iubeşte şi te iartă pe tine, ci pe cel care te urăşte şi nu te
iartă, pe vrăjmaşul care-ţi caută moartea. Există motive suficiente
pentru aceasta, sau e ceva iluzoriu şi cu neputinţă? Sfânta Scriptură
dezvăluie o serie de motive ale iertării, pe care le înşirăm, după cum
urmează: Iert, pentru că am fost iertat de păcatul strămoşesc; iert,
pentru că am nevoie să fiu iertat de păcatul actual; iert, pentru ca să
contribui la zidirea morală a unei lumi noi, care nu se poate face pe
temelii de ură; iert, ca să pun capăt răului după îndreptarul: „Nu te
lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!“ (Romani 12:21);
iert, pentru că iubesc, dar iubirea se revarsă ca trilurile privighetorii,
fără să ţină seamă de zborul din clipa următoare; iert, pentru
desăvârşire, fără nici o altă consideraţie, după cuvântul: „Fiţi dar voi
desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru Cel din Ceruri este
desăvârşit!“
          Şi dacă sunt mai grele treptele prin care se rânduiesc motivele
iertării dezinteresate, sunt suficiente primele două motive: iertarea
păcatului strămoşesc şi a păcatului actual, pentru a scăpa de
sentinţa rostită de Mântuitorul împotriva slugii care n-a iertat pe
fratele său.

               Decizie grea: Iertăm sau facem dreptate?

              „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi
asemenea“ (Luca 6:31). Iată ceea ce toţi comentatorii Noului
Testament au numit Legea de aur a moralei creştine. După cum se
observă, cuvintele spuse mai înainte sunt foarte simple. Pot fi înţelese
de oricine. Nu este nevoie de licenţe, de doctorate şi nici măcar de
studii de teologie. Sunt pe măsura înţelegerii tuturor.
Toţi ştim ce vrem să ne facă nouă oamenii. Vrem să ne urască?
Vrem să ne facă rău? Vrem să ne vorbească de rău? Vrem să ne
târască prin tribunale? Niciodată! Vrem să fim iubiţi şi respectaţi.
Mântuitorul a adus în lume noutatea iubirii: „Să iubeşti pe aproapele
tău ca pe tine însuţi“ (Matei 19:19). De aceea a zis: „Poruncă nouă
dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum V-am iubit şi Eu pe voi“
(Ioan 13:34). Dar de ce era porunca aceasta nouă? Era nouă fiindcă în
Vechiul Testament scrie: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti
pe vrăjmaşul tău“ (Matei 5:43). Mântuitorul face un pas mai departe
decât acest precept din Vechiul Testament, de fapt face un pas uriaş şi
zice: „nu numai să iubiţi pe cei ce vă iubesc, dar să iubiţi pe
vrăjmaşii voştri, să binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, să faceţi
bine celor ce vă urăsc, şi să vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc
şi vă prigonesc“ (Matei 5:44).
     Trebuie să recunoaştem că nu este o poruncă uşor de urmat şi că
ne pune la mare încercare. Teoretic o înţelegem şi chiar o admitem,
dar când e vorba de pus în practică ni se pare dacă nu imposibil, cel
puţin nedrept. Suntem puşi în faţa unui: ORI - ORI. Ori facem
precum ne porunceşte Iisus şi suntem creştini, ori nu facem şi nu
suntem creştini.
            În Vechiul Testament se spune: „Ochi pentru ochi, dinte
pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură
pentru arsură, vânătaie pentru vânătaie, suflet pentru suflet“. Iată
ce anume a vrut Mântuitorul să îndrepteze, să instaleze porunca
iubirii în locul legii Talionului. Mulţi dintre noi sunt rămaşi la
nivelul legii Talionului din Vechiul Testament. Legea Talionului era
legea fundamentală. Şi poate că ea trebuie înţeleasă ca pozitivă la
vremea respectivă. Dar Mântuitorul ne cere un efort de autodepăşire.
Tocmai de aceea a venit El ca să ne ajute să încercăm această
autodepăşire. Chiar Dumnezeu pe care Îl descoperea Moise îndemna
la desăvârşire: „Să-mi fiţi sfinţi“ (Levitic 20:26).

                        Cuvinte de duh despre iertare

„Iertarea vrăjmaşului este semnul unui suflet mare, nu
slab“ (Prot. I. Tolmacev).
„Iubeşte-ţi vrăjmaşii şi vei deveni prieten lui Dumnezeu“
(Sfântul Vasile cel Mare).
„Cum spui «Doamne miluieşte», când tu însuţi nu ai
milă!“ (Avva Nil Athonitul).
„Să nu uităm, creştinilor, să iertăm pe ceilalţi înainte de a
cere iertare de la Dumnezeu. Rugăciunea pomenitorului de rău
este tot una cu semănatul pe piatră(Sfântul Isaac Sirul).
„Răul în nici un chip nu nimiceşte răul şi de aceea, dacă
cineva îţi face un rău, tu fă-i bine, pentru că binele nimiceşte răul“
(Avva Pimen).
„Nu există în lume nimic mai vrednic de mirare decât
iubirea de vrăjmaşi“ (Fericitul Augustin).
„David a obţinut o biruinţă mai mare când l-a cruţat pe
Saul, decât atunci când l-a doborât pe Goliat“ (Sfântul Ioan Gură
de Aur).
„Dumnezeu ne-a dat două capacităţi, deopotrivă de
preţioase pentru slaba noastră inimă: să ne aducem aminte şi să
uităm“ (Graful Bludov).

marți, 12 ianuarie 2016

ODIHNĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


joi, 7 ianuarie 2016

Venerabilul preot Ion Pleşuvu a fost înmormântat

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Zi tristă pentru credinciosii din Parohia IZVORUL ANESTILOR .satul STEFAN ODOBLEJA ,.a plecat sus la ceruri dintre noi,Venerabilul Preot ION PLESUVU, care a slujit din 1989 pănă acum cativa ani la această parohie...Avea varsta de 93 de ani, si a fost inainte de toate un OM bun si un suflet minunat de la care credinciosii au avut de invătat doar lucruri bune...
Dumnezeu sa il odihnească in pace..










Preasfintitul Nicodim isi ia rămas bun de la credinciosii satului si de la părintele Plesuvu




                                           Aici se pregătesc să inconjoare biserica ...



                                                     Ultimul drum spre cimitir...


                                                    Mai multe cititi aici ...


Publicat de Viorel Vladucu


În ziua de prăznuire a ocrotitorului său spiritual – Sf. Ioan Botezătorul – venerabilul preot Ion Pleşuvu a fost prohodit în biserica din satul Ştefan Odobleja. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, din soborul de preoţi făcând parte părintele consilier administrativ – Viorel Vlăducu, protoiereul protoieriei Drobeta Turnu Severin Sud – Gheorghe Popescu, actualul preot al parohiei Izvorul Aneştilor – Gabriel Pacioga, dar şi preoţi slujitori din parohiile învecinate: Pr. Ion Ştefan de la Bistriţa, Pr. Marian Turea de la Livezile şi pr. Dumitru Armanca de la Jidoştiţa. Răspunsurile la strană au fost date de grupul pslatic ,,Sf. Nicodim” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Pr. Ion Pleşuvu s-a născut în anul 1923 în comuna Izvorul Aneştilor, din părinţii Ion şi Sofia. A absolvit 4 clase primare în satul natal apoi a studiat la Seminarul Teologic din Rm. Vâlcea. Nu a reuşit să-şi termine studiile, întrucât a fost luat pe front, mai apoi clasele a VII-a şi a VIII-a făcându-le la fără frecvenţă. În anul 1944 s-a liberat din armată şi a fost admis la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a terminat doar primul an. Rămânând orfan de tată, avea să fie singurul întreţinător al familiei sale, iar pe lângă mama sa bolnavă a avut grijă şi de cele 2 surori la şcoala primară. În 1949 se căsătoreşte cu Elena Raicu din acelaşi sat, având două fiice: Cornelia şi Rodica. În 1955 a fost hirotonit preot pe seama unei parohii (Drăguşeni) din judeţul Satu Mare, pe atunci din cadrul Eparhiei Oradiei, unde a rămas timp de 20 de ani, pentru ca mai târziu să revină pe meleagurile natale. Părintele Ion era un om bând, înţelegător şi paşnic, fiind un mare trăitor în credinţa ortodoxă iar pentru faptul că a luptat pentru patrie, pe front, a primit şi distincţia de veteran de război.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!.

luni, 4 ianuarie 2016

Te simțeam

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Fotografia postată de Camelia Cristea.
Te simțeam în miez de noapte
Și în mijlocul furtunii
Cum stăteai la talpa crucii
Și îți ascultai străbunii.
Te simțeam în carnea vie
Ce-mi bătea sfioasă-n piept,
Uneori primeam lumină
Și o oază în deșert.
Te simțeam pe raza lunii
Când golită de putere
Invocam în rugi toți sfinții
Și a lor duioasă vrere
Te simțeam în lumânarea
Ce-mi ardea în toiul nopții
Și-n obrajii arși de lacrimi
Însemnați de firul sortii.
Te simțeam în dimineață
Când o aripă de înger
Îmi pansa durerea minții
De necaz să nu mai sânger.
Te simțeam în iarba verde
Ce o sărutam cu talpa
Și voiam atunci în rugă
Să cer Domnului o alta.
Te simțeam în dimantul
Ce sclipea pe cer cu soare
Și știam ca viața asta
Poate fii o sărbătoare.
Te simțeam ca pe o floare
Ce îmi crește drept în piept
Și mă - nvață să rabd toate,
Să îndur și să aștept.
Te simțeam și în penelul
Ce își arcuiește pașii,
Pe tărâmul de culoare
Ca-n alai când trec nuntașii.
Te simțeam în primăvara
Ce îmi înflorea castanii
Și vedeam cu ochiul minții
Că de ceară ne sunt anii!
Te-am văzut în tot și-n toate
Și în marea tremurândă
Când furtuna din pahare
Uneori stătea la pândă.
Și mă plec la talpa crucii
Ca un fir de lumânare
Pentru toată neputința
Cer iertare și-ndrumare!
Iar când pleoapa o să cadă
Peste ceasul înserării
Te rog Sfinte îndurare,
Și pe toți ne dă iertării!
08-01-2015
foto sursa internet

joi, 31 decembrie 2015

Aș colinda…

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Aș colinda, Doamne,
pe ulița din sat,
dar au venit aceiași,
ce-odată Te-au scuipat!

Aș colinda, Doamne,
pe deal, în Casa Ta,
dar drumu-i plin de gropi
Și nu Te pot vedea!

Aș colinda, Doamne,
pe drumul pietruit,
dar sunt prea mulți, aceia
Ce Chipul și-au lovit!

Aș colinda, Doamne,
să-ți spun: cât Te-am Slăvit!
dar sunt, din nou, aceia
Ce, crud, Te-au Răstignit!


Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN :

duminică, 6 decembrie 2015

.Uleiul sfințit

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE..



Un element sfintit de care ne putem impartasi zilnic este uleiul sfintit sau mirul cum i se mai spune, nefacand confuzia cu Sfantul si Marele Mir cel cu care suntem unsi numai odata in viata la Botez. Uleiul sfintit este de doua feluri: cel care se face la Sf. Maslu si cel care se face la Litie, atunci cand serbam un sfant mai mare cu cruce rosie in calendar.

Uleiul de la Taina Sf. Maslu are mare putere sfintitoare si tamaduitoare asupra omului care-l ia cu credinta. Acest ulei nu se resfinteste ci se pune intr-o sticla cu uleiuri de la cat mai multe Sf. masluri (7-9-12 sau chiar 40 de Sf. Masluri). Deci nu se mai aduce inca o data acelasi ulei care s-a sfintit la biserica. De asemenea acest ulei nu se pune la candela si nu se da la animale. Este o greseala daca se face acest lucru. El se sfinteste pentru oameni si oamenii trebuie sa-l foloseasca. Candela nu are nevoie de uleiul sfintit pentru oameni ci are nevoie de ulei simplu care se sfinteste arzand acolo; iar pentru animale nici nu mai vorbim. Este chiar o profanare cand se face asa. Spun acest lucru deoarece sunt fel de fel de zvonuri care mai de care mai colorate.

Cu uleiul de la Litie de asemenea se miruieste pe frunte cu el. Uleiul de la Sf. Maslu se mai poate administra in felul urmator mai ales pentru cei bolnavi: oricine se poate unge pe frunte cu el facand semnul sfintei cruci cu degetul sau cu un betisor. Se mai poate unge rana celui bolnav, tot asa facand semnul sfintei cruci pe ea. Se mai pot lua dimineata pe nemancate cateva picaturi, inghitite sau puse pe o bucatica de anafura. Iarasi se mai poate administra la cel bolnav sau la cel cu duhuri necurate in mancare. Se, pun in farfuria celui care mananca cateva picaturi, iar dupa ce mananca se spala farfuria singura si se arunca apa la o floare sau la un loc curat din gradina.

Nu se arunca la chiuveta, la canalizare sau la animale. Mai exista in Biserica ortodoxa inca doua feluri de ulei sfintit, unul este cel care se face la botez si se pune in apa din cristelnita si se unge copilul cu el la toate incheieturile, iar cel de-al doilea fel de ulei sfintit este cel de la sfintirea casei, cand se ung toti peretii casei la toate punctele cardinale avand semnificatie biblica de binecuvantare a casei unde locuim. Pentru animale exista rugaciuni de sfintire a cerealelor sau a sarii, care se da animalelor, spre alungarea duhurilor necurate, care se incuibeaza in gospodarii din cauza raufacatorilor care trimit duhuri rele inclusiv asupra animalelor. Deci este exclusa folosirea uleiului sau a fainii de la Taina Sfantului Maslu pentru animale. Atat cu uleiul sfintit de la Sf. Maslu care este pus intr-o sticla separat cat si cu uleiul de la Litie, crestinul se poate mirui pe frunte in semnul sfintei cruci in fiecare zi sau se poate administra intern.

De asemenea, noi crestinii ortodocsi ne mai putem impartasi de uleiuri sfintite direct de la Harul lui Dumnezeu fara interventia preotului, de la candela icoanelor facatoare de minuni sau de la candela ce arde la sfintele moaste.

Aici parca harul sfintitor la care sunt aprinse candelele este prezent in acel ulei care poate fi miraculos, de cele mai multe ori, la multi credinciosi care-l iau cu multa credinta, evlavie si inchinaciune, la acei sfinti. Acest fel de ulei se poate administra ca si celelalte dinainte despre care am vorbit, insa aici ne imaginam prezenta personala a sfantului de la care am luat uleiul si-l simtim in rugaciunea noastra.

Arhim . Ioachim Parvulescu

Cand Dumnezeu iti intinde mana

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




De ce vreti să vă dau greutăti ca să vă intoarceti la mine? 

Dacă vedem pe cineva în primejdia de a se îneca, cerându-ne mână de ajutor, nu este un mare păcat să nu-l ajutăm ca să se salveze? Aşa este omenirea în primejdie de a-şi îneca sufletul şi noi datori suntem să întindem mâna spre a-i salva pe cei ce ne cer ajutor. Dar întreb acum: Nu este o nebunie ca Dumnezeu să-ţi întindă mâna ca să te salveze, iar tu să refuzi ajutorul lui? Tocmai acest lucru îl fac cei mai mulţi dintre creştinii noştri.

Dumnezeu întinde mâna omului ca să-l scoată din pierzare sufletească şi îi dă unuia boală, altuia pagubă, unuia îi trimite moarte în casă, altuia închisoare şi, tot aşa, îngăduie fel de fel de suferinţe, ca omul să se trezească, să se dezmeticească din vraja păcatului şi să întindă mâinile către Dumnezeu la rugăciune. Şi mai întinde Dumnezeu mâna în Biserica Sa, prin mila cea bogată a învăţăturilor Sale, prin Sf. Taine care curăţesc păcatele, şi atunci când întâlneşti câte o persoană care te cheamă la biserică, pentru a asculta Cuvântul Adevărului.

Dacă nu iei seama când Dumnezeu îţi întinde mâna şi nu te lepezi de păcate, poţi să pierzi fericita ocazie de a-ţi mântui sufletul, căci Dumnezeu s-ar putea să nu te mai cheme niciodată poate să-ţi meargă totul bine, să fii sănătos, să ai de toate, dar la urmă te aşteaptă focul cel nestins şi muncile iadului care se apropie din zi în zi pentru ticăloşiile nespovedite şi neoprite. Sunt atâtea case în care este mai mult întuneric decât lumină. Pentru aceasta nu soarele e de vină, ci sunt de vină cei ce au făcut casa în aşa fel ca să nu poată primi lumina soarelui.


duminică, 29 noiembrie 2015

Rugăciune pentru vrăjmaşi

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul meu, ai milă de toţi vrăjmaşii de pretutindeni, fiind şi ei zidirea Ta; ai milă de cei ce mă urăsc, de cei ce se sfădesc cu mine şi mă ocărăsc şi de cei ce mă vorbesc de rău. Să nu pătimească nici un rău din cauza mea mult întinatul, nici unul din fraţii şi surorile mele, nici în acest veac, nici în cel ce va să vie, nici în ceasul morţii, nici în văzduh, nici în ceasul judecăţii, ci zdruncină şi spulberă pe vicleanul diavol care învrăjbeşte pe dânşii asupra mea. Eu ştiu Stăpâne Iubitorule de oameni, că cel viclean şi înşelător demon îi învrăjbeşte pe dânşii asupra mea. Te rog Doamne Dumnezeul meu, aşa cum nu Ţi-ai întors faţa Ta de la mine, ori de câte ori am greşit cerând iertare şi milostivindu-Te M-ai iertat, şi pe fraţii şi surorile mele, cele după trup sau după duh, care mă denigrează pe mine, mult întinatul robul Tău, nu-i întoarce de la faţa Ta ci îi sfinţeşte şi îi luminează şi pe dânşii în vecii, vecilor. Amin!

 (Text din cartea de rugăciuni
tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române, Justinian 1901-1977).



CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO