joi, 20 octombrie 2016

VERIFICARE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



de Preot Sorin Croitoru

Ortodocșii mei iubiți,
Stați puțin și vă gândiți:
Suntem botezați de mici

(Și sunt nevoit să spun:
Ăsta-i lucru foarte bun!),
Dar suntem cu-adevărat
"CREȘTINI", cum ne este titlul

După ce ne-am botezat?..
Căci să știți, nu-i lucru mic
Să primești de la Hristos
Nume sfânt, de ucenic..

Pentru astăzi mi-am propus
Ca să ne verificăm:
Cinstea Domnului Iisus,
Oare.. chiar o merităm?

Da', atâta-i de frumos
Numele sfânt de "creștin"..
Dar să ne gândim puțin:
Chiar suntem ai lui Hristos?

Mai întâi, avem habar
De credința creștinească?
Știm că a venit Iisus,
De iad să ne mântuiască?

Credem cu adevărat
În Prabunul Dumnezeu?
Respectăm a Sa prezență,
Fugind de păcat mereu?

Îl iubim cu tot ce suntem,
Ca niște cuminți copii?
Ne gândim în toată clipa
Cum să-I facem bucurii?

Ne împotrivim la maxim
Relelor învățături?
Încercăm, pe cât se poate,
Să trăim după Scripturi?

Cerem Tatălui iertare,
Atunci când păcătuim?
Când avem pâinea pe masă,
Ne oprim și-I mulțumim?

Îi aducem în biserici
Cuvenita-'nchinăciune?
Îl slăvim cum se cuvine
În a noastră rugăciune?

Ne-'nchinăm fără de grabă
Și la Tatăl iubitor,
Și la Fiul Său iubit,
Iisus, Blândul Păstor?

Îl rugăm pe Duhul Sfânt
Ca să vină peste noi,
Cu-al Său har să ne umbrească
În necaz și în nevoi?

Față de Măicuța noastră
Arătăm sfântă iubire,
Adunându-ne-'n biserici
În zile de prăznuire?

În bisericile sfinte
Suntem cuviincioși, cuminți?
Ne rugăm la Dumnezeu,
Maica Domnului și Sfinți?

Când participăm la slujbe,
Ducem daruri la Altar?
Respectăm Sfințiții preoți,
Ca pe dătători de Har?

Casa Domnului iubim,
Cumpărând odoare sfinte?
Ne-'ngrijim de ai Săi preoți,
Dăruind sfinte veșminte?

Ținem posturile care-s
Rânduite-'n calendar?
Renunțăm la kilograme,
Ca să ne umplem de Har?

Ne sfiim, privind de-a dreptul
Frumuseți de sex opus?
Încercăm să-'nvingem pofta,
Prin chemarea lui Iisus?

Pe copii îi creștem bine
Și îi educăm frumos?
Viața noastră, le e pildă
De slăvire-a lui Hristos?

Zicem numai adevărul
Când cu alții noi vorbim?
Când privim în ochi amicii,
Spunem ceea ce gândim?

Ținem gurile închise
Când prietenii bârfesc?
Facem parte dintre-aceia
Ce de alții nu vorbesc?

Ne-'ntristăm de întristarea
Celor de necaz loviți?
Suntem plini de fericire,
Văzând pe-alții fericiți?

Ne-'nsemnăm cu Sfânta Cruce
Când intrăm și când ieșim?
Din belșugul pâinii noastre,
Și la alții dăruim?

Văzând oameni nevoiași,
Ne grăbim să-i ajutăm?
Pe flămânzi și dezbrăcați,
Îi hrănim și-i îmbrăcăm?

De vom răspunde-afirmativ
La toate-aceste întrebări,
Să știți că fericiți umblăm
Pe ale Domnului cărări!

Dar dacă dăm din colț în colț
Și-apoi o dăm în bâlbâială,
Să știți că mântuirea noastră,
Noi o lucrăm.. de mântuială!

E drept că la Botezul nostru
Primit-am numele "CREȘTIN",
Dar până-l merităm pe-acesta,
E cale lungă și cu chin..

N-aș vrea, iubiților, să credeți
Că-a fi creștin, este ușor.
E-o cale strâmtă, doar ne-a spus-o
Al nostru Scump Mântuitor!

Dar va veni și ceasul groazei,
Când vor scăpa de veșnic chin
Doar cei ce au avut ȘI NUME,
ȘI VIAȚĂ DE ADEVĂRAT CREȘTIN!

amin !

luni, 10 octombrie 2016

E toamna iar Iisuse

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
sursa
Stela Mocanu 


E toamnă iar, Iisuse! În rodul plin de soare
Se ţese cu migală nectarul de lumină...
Şi fiecare frunză când cade, plânge, doare,
Dar visul primăverii durere le-o alină.
E toamnă iar, Iisuse! Prin Vie bate vântul,
În boabele de aur pulseaz-al Viţei Sânge,
Năvalnic curge Vinul, Potirul preaumplându-l
Înmiresmând Jertfirea ce-n teasc tăcut se frânge.
E toamnă iar, Iisuse! Te-aşteaptă roduri coapte,
Crescute în Iubire, culese-n sărbătoare,
Atinse de Lumina din ziua fără noapte
Adăpostind sămânţă cu dor adânc de soare.
E toamnă iar, Iisuse! Din vârf de deal se vede
O trenă de Lumină brodată-n rod de aur,
Ca o arvună sfântă-n inima ce crede
Şi a trimis în ceruri nepreţuit tezaur.
E toamnă iar, Iisuse! Aproape e culesul,
Pe ramul meu atârnă doar roadele amare...
Atinge-Te de ele, căci dorul li-e surâsul
Şi sufla peste ele, şi dă-le gust de Soare...
E toamnă iar, Iisuse! Din frunzele ce-mi scutur,
Mai plină de culoare, e cea din Veşnicie...
Din ea îmi fac aripă, şi-n ultim zbor de flutur
Ajung din nou Acasă prin lunga pribegie.
E toamnă iar, Iisuse! Ţi-aştern în fapt de seară
Îngenuncheat, nelinişti şi temeri şi osânde
Ce-mi sfâşie lăuntrul cu cea mai neagră gheară…
Dar mă încred Iubirii din Cer, de Har pulsânde!
E toamnă iar, Iisuse! O lacrimă-mi mai plânge
Pe locu-n care Paşii, au revărsat belşugul...
Primesc azi rodul Viţei şi Pâinea ce se frânge:
Ştiu, dincolo de toamnă m-aşteaptă, Veşnic, Rugul…
Amin!

ZBORUL SPRE CER

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru 

Când slujesc la Liturghie
În Altarul meu îngust,
Vai, ce multă bucurie
Îmi dă Domnul meu să gust!.

Mintea uneori îmi zboară,
Părăsind acest pământ:
Devenind foarte usoară,
Pleacă din Altarul Sfânt!

Ridicându-mă ca vântul
Tot mai sus, înspre văzduh,
Îmi dau seama că avântul
Vine de la Sfântul Duh..

Când ajung în atmosferă
Si simt abur ud de nor,
Văd pământul ca o sferă,
Iar atunci mă simt.. cocor!

Si în reveria trează,
Zburând tot mai sus prin nori,
Credinciosii mă urmează,
Devenind si ei cocori!

Tot zburând spre înăltime,
Ridicându-ne mai sus,
Vedem stoluri.. o multime,
Căutându-L pe Iisus!

Parcă tine-o vesnicie
Acest vis foarte frumos..
Haideti toti la Liturghie,
Să zburăm pân' la Hristos!
amin

duminică, 9 octombrie 2016

„Daca vrei sa te mantuiesti, sa mergi pe calea cea dreapta”.

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


El insa a luat cuvantul asta dupa litera. A apucat, asadar, pe un drurn si a mers trei zile doar drept inainte, pana ce in cele din urma a ajuns la o manastire. Acolo egumenul, cand i-a vazut dorul lui de mantuire, l-a facut indata monah si l-a pus sa slujeasca in biserica. Intr-o zi, in timp ce facea curatenie in biserica, egumenul a trecut pe acolo si l-a sfatuit sa-si faca treaba bine. Acela, dupa ce a ascultat sfaturile, l-a intrebat pe egumen aratand spre Mantui­torul Rastignit:
„Gheronda, cine este Cel Care sta aco­lo atarnat? Sunt aici de atatea zile, dar nu L-am vazut sa coboare ca sa manance sau sa bea ceva”.
Cand a auzit acestea, egumenul s-a minunat de simplitatea lui ii spune:
„Eu L-am pedepsit sa stea acolo sus, fiindca nu-Si facea bine treaba”.
Monahul l-a ascultat fara sa spuna nimic. Seara si-a luat portia de man­care si s-a incuiat in biserica. S-a oprit la picioarele Celui Rastignit si I-a spus cu durere:
„Coboara, frate, ca sa mancam impreuna!”.
Atunci Hristos a coborat si a mancat impreuna cu monahul cel simplu, dupa care i-a fagaduit ca il va lua in Casa Tatalui Sau, ca sa se desfateze vesnic. Si intr-adevar, dupa cateva zile acest monah simplu a adormit in pace. Vedeti, avea o desavarsita nestiinta, dar ce s-a invrednicit sa traiasca, datorita multei simplitati si curatiei pe care le avea!
Pentru ca Harul lui Dumnezeu sa se salasluiasca in om, trebuie sa existe inlauntrul sau aceasta lipsa de viclesug, aceasta curatie. Dumnezeu Se daruieste celor care au o simplitate curatita. Cand omul inainteaza in simplitate si curatie, impreunata cu credinta fierbinte si cu evlavie, ajunge mai apoi sa se invredni­ceasca de experiente dumnezeiesti si sa cunoasca tainele lui Dumnezeu, fara sa aiba cunostinte. Caci atunci Se salasluieste intr-insul Sfanta Treime si, cu dumnezeiasca luminare pe care o are, gaseste cu usurinta cheile intelesurilor dumnezeiesti si talcuieste in Duhul lui Dumnezeu, in mod simplu si firesc, fara durerea de cap a intelectualului.
Atunci cand ne vom curati inima cea vicleana, „din­tru care ies toate rautatile”[5], vom deveni vase curate si smerite ale Harului dumnezeiesc si Se va odihni inlauntrul nostru Sfanta Treime. Ma voi ruga si eu pentru voi, precum si voi sa va rugati pentru mine, ca Hristos si Maica Domnului sa curateasca inimile noas­tre, ca sa-L vedem pe Dumnezeu.
„Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”[6].
Amin.

ROSTUL VIEȚII

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru

Care spală-'n spume malul..
Toată ziua ești în fugă,
Nu mai ai timp nici de rugă!
Nu te mai oprești deloc,
O să-ți ia inima foc..
Odihnește-te puțin,
Ce te-ai osândit la chin?..
Lepădând ce ai deja,
Mereu cauți altceva..
Vrând mereu ce încă n-ai,
Ai uitat complet de Rai!
Și deși mereu primești,
N-ai nici timp să mulțumești:
Dumnezeu destul ți-a dat,
Dar te-ai învățat ingrat!
Omule, îți plâng de milă,
Căci de viața ta ți-e silă.
Ești lipsit de bucurii,
Iar ce vrei.. nici tu nu știi!
Vezi pe altul mai bogat,
Și te pui pe alergat..
Ți-e bogatul etalon,
De-aia fugi la maraton!
Dar ascultă ce-ți spun azi:
Nu fugi, că o să cazi!
Vezi, dorința de-a avea,
E o boală foarte rea..
Pe mulți bagă în mormânt,
La doi metri sub pământ!
Căci iubirea de argint
E un cancer, nu te mint!
Iată, eu te-'nvăț de bine:
Taie pofta de la tine,
Du-te-acasă și te pune
În genunchi, la rugăciune.
Să iei foarte-'n serios
Rugăciunea la Hristos!
Roagă-te de mare zor
La al tău Mântuitor!
Intră în normalitate:
Fii al Domnului, măi frate!
Când Îi vei simți iubirea,
Vei cunoaște fericirea..
Dacă ai bunăvoință,
Domnul îți va da credință,
Și-ai să poți să-L vezi în soare,
Și în steaua călătoare,
În mătasea norilor,
În mirosul florilor,
În vâltoarea râului,
În aurul grâului,
În cer negru de furtună
Și pe lac, sub clar de lună,
În galopul murgului
Și-n roșul amurgului..
Omule, ca tine-am fost:
Nu aveam în viață rost,
Însă mi l-a dat Hristos,
Și Îi mulțumesc frumos!
amin

marți, 4 octombrie 2016

Profesorul Dumitru Dulcan

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Profesorul Dumitru Dulcan: „Nu vom supraviețui fără întoarcerea la Dumnezeu!”

I. „Ştiinţa m-a dus la Dumnezeu!”

-Domnule profesor, cum aţi ajuns Dumneavoastră, un om de ştiinţă, să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu?

– În primul rând am fost crescut de o mama religioasă care m-a dus la biserică de mic. Mi-aduc aminte, din clipa în care am putut să merg, mă ducea la bisericaă şi-mi dădea “Paşti mari”, cum se spunea, şi eu eram foarte încântat fiindcă în zona în care m-am născut toată lumea se pregătea intens pentru cea mai mare sărbătoare: nu era lucru în casă care să nu fie scos pentru a fi spălat, casa era văruită şi întotdeauna mama ne făcea haine noi pentru a ne duce la biserică. Deci din acest punct de vedere, am venit în contact cu divinitatea din clipa în care am deschis ochii. Mai târziu, spre onoarea învăţătorilor mei din clasele elementare, niciunul n-a îndrăznit să ne facă politică atee, să ne spună de pildă că nu există Dumnezeu, ba chiar în unele clase erau preoţi; mi-aduc bine aminte că începeam cu slujbă, terminam cu slujbă la care, copii fiind, participam cu destul de multă bucurie. Mai târziu, prin clasa a cincea, a şasea, chiar am fost în corul bisericii ţi ştiu şi acum multe cântece bisericeşti care m-au atras dintotdeauna. Poate atunci am simţit plăcerea ritualului ortodox.
Mi-au plăcut enorm de mult şi sunt şi acum cântece care se cântă în strană Duminica şi care-mi plac, iar uneori, când sunt singur, le intonez. Apoi am plecat din sat şi am venit la oraş, unde am făcut şcoală cu caracter ateu. Liceul şi facultatea aveau un caracter rigid, strict ştiinţific şi se evitau termenii religiei; era dominantă ideologia comunistă, nici nu se punea problema altfel. Atunci a început deruta.
-Aveaţi în faţă două concepţii total diferite…
-Mama, experienţa, oamenii, mentalitatea omului simplu erau pentru Dumnezeu, iar ştiinţa era atee. Deci unde e adevărul? Şi atunci am început să-mi pun întrebarea dacă ştiinţa e singura care prezintă adevărul. Unde se face trecerea între neviu şi viu ? Dacă e adevărat, cum spune ştiinţa, că s-a plecat de la structuri fizice – pământul care a fost un bulgăre de foc şi care apoi se răceşte etc– cum oare nişte pietre ajung să vorbească, să devină oameni ?
Şi am început să studiez, să-mi pun problema , să găsesc care este momentul de trecere de la neviu la viu, de la anorganic la organic. Pentru asta a trebuit să citesc mult peste materia cuprinsă în programul pe care-l făcusem eu ca medic. Sigur ca da, nu puteam să-mi contrazic profesorii în facultate, la vremea aceea, era destul de periculos, deşi îmi dădeam seama de o serie de lucruri; erau lucruri care, cel puţin pentru mintea mea, nu reprezentau adevăruri. Normal că nu îi contraziceam, dar mi-am spus că în clipa în care voi termina facultatea, am să caut de unul singur răspuns la întrebarea care mă preocupa.
Deci această derută: există Dumnezeu sau nu există? Trebuia să rezolv dilema! Am ales medicina pentru faptul că, punându-mi întrebarea “ce sens are viaţa?”, mi-au venit următoarele răspunsuri: Să te bucuri ca un copil! Dar crescând, copilul înţelege că viaţa nu aduce numai bucurii, ci şi necazuri. Să suferi! Mi-am spus: cui serveşte suferinţa? Nimănui! Atunci nu pot să răspund la întrebarea asta. Ce pot să fac cu viaţa? Să cunosc! Şi când voi ajunge la maturitate, probabil prin cunoaştere, să încerc să răspund dacă pot să găsesc sensul vieţii sau nu.
Şi atunci mi-am împărţit cunoaşterea şi mi-am făcut un program exact din clasa a XII-a, pe care şi astăzi îl urmez… Am început cu literatura din liceu, pe urmă am parcurs istoria culturii, a civilizaţiilor, a religiilor, apoi filosofia: am început filozofia clasică, pe urmă m-am ocupat de filozofia orientală care păreau doi versanţi ai unui munte.
-Şi toate aceste căutări v-au îndreptat spre Dumnezeu…
-Cam pe la 36 de ani, într-o seară, gândind şi punând întrebări, dintr-odată mi-am spus: nu există alt răspuns decât răspunsul religiei! Ca pomii să existe, ca viaţa să existe , trebuia să existe o raţiune divină în cosmos. Deci Dumnezeu există!…Din clipa aia, de la 36 de ani, convingerea mea a fost că eu reprezint a miliarda sansă de a fi şi că pentru ca eu – miliardimea de sansă – să exist, cineva, o raţiune de dincolo de mine, a pledat pentru mine.
De aceea eu sunt dator faţă de şansa de a mă naşte om şi nu frunză, nu câine sau orice altceva, astfel încât să ajung la cunoaştere prin cultură. Mi-am spus atunci că am datoria să spun ce-am înţeles din viaţa care mi-a fost dată. Şi-atunci m-am hotărât să scriu!
Problema se punea cum să scrii: să spui că există Dumnezeu, imaginaţi-vă, nu putea publica nimeni la vremea aia. Şi-atunci mi-a venit în minte metafora ”inteligenţa materiei”. Cartea a avut un ecou extraordinar! Erau şi membrii de partid care o citeau şi mă întrebau: “Dumneata crezi că pietrele au inteligenţă?” “Nu, domnule, e metaforă!” Dar dacă tipul era unul spiritualizat îi spuneam: “Da, domnule, are!” Erau două răspunsuri! Evident că nu puteam să fiu naiv, să mă duc în gura lupului, n-aveai nicio şansă să te prezinţi în felul ăsta!
II. “Întotdeauna El mi-a răspuns, în tăcere”
– Care a fost drumul pe care l-aţi parcurs către ceea ce aţi numit “Inteligenţa materiei”?
– Mi-aduc aminte că, din tot ce-am citit eu, de sufletul meu s-a lipit persoana lui Iisus. Când redactam cartea, m-am chinuit ca redactorul să lase cuvântul Iisus – pus într-un context foarte departe de ce spune literatura canonică, dar să apară cuvântul Iisus. Sub nicio formă n-am reuşit! „Nu şi nu!, nu ne-o publică nimeni!” Am reuşit cu greu să strecor cuvintele “ca la nunta din Cana Galileii“. Atunci am avut această şansă pentru că am vorbit despre dezobişnuirea de alcool prin hipnoză.
Li se dădea pacienţilor să bea apă, li se spunea că e alcool şi că le face rău şi ei chiar se simţeau rău… Şi-atunci am spus că, prin hipnoză, apa se transformă în vin întocmai ca la nunta din Canna Galileii. Am folosit termenul tocmai pentru că voiam ca ceva din recuzita religiei să intre acolo! Cineva să înţeleagă că nu mi-e străină credinţa. Dar cuvântul Iisus n-am reuşit să-l strecor! Numai bine că redactorul a plecat în Occident, tocmai el, cel care a insistat să mă convingă că nu-mi publică nimeni cartea…. Apoi am pus lucrurile cap la cap începând de la prima undă de lumină – cine a citit cartea, ştie! Ce-a fost înainte? Şi spun mereu că în momentul zero nu ştim ce-a fost. Dar din momentul acela zero a început Universul. Cum e posibil să se nască ceva din nimic? Şi atunci spun, momentul unu trebuie să fi fost o inteligenţă, inteligenţa materiei! Era tot ce puteam să spun, imaginaţi-vă! Nu puteam să spun Dumnezeu sau inteligenţa divină. Şi aşa cartea a trecut foarte repede, au îmbrăţişat-o toate categoriile de intelectuali, au citat-o inclusiv P. S. Antonie Plămădeală şi Părintele Galeriu.
– Lucrul asta se întâmpla în …
– În 1981. Cartea a avut un succes extraordinar un an de zile, până a început „Meditaţia transcedentală” şi atunci totul s-a întors împotriva mea. Anchete, tot soiul de lucruri urâte. Trecută sub tăcere, interzisă, copiată în zeci de exemplare de cine vrea s-o citească, toata lumea vorbea despre ea, până în ‘90 când s-au schimbat lucrurile şi atunci am putut să spun: “Dumnezeu există!”.
Dar lumea a înţeles că prin expresia “inteligenţa materiei” mă refeream de fapt la “inteligenţa divină”. Acesta a fost drumul meu către credinţă.
– Din ceea ce spuneţi rezultă două demersuri: o cunoaştere a lui Dumnezeu pe cale tradiţională şi o cunoaştere pe cale raţională, prin cercetările întreprinse de Dvs.
– Aţi amintit două demersuri, trebuie să vă spun că este şi al treilea, acela de comunicare cu ceea ce numim raţiunea divină.
– Vorbiţi de experienţe directe cu Dumnezeu?
– Să spunem aşa, deşi mie mi se pare că ar fi prea orgolios, prea pretenţios din partea mea să spun că am un dialog cu Dumnezeu. Spun simplu că am avut de multe ori răspuns la rugăciune. Dar am sesizat ceva atunci: că nu am răspuns dacă spun din buze ”Doamne, ajută-mă şi dă-mi ceea ce îmi lipseşte!”, ci ca totdeauna îmi răspundea în tăcere când trimiteam din inima un impuls.
Gândul trecea prin inima şi aşa mă rugam în situaţii grele. Şi am avut răspuns imediat. Să vă dau un exemplu. Plecăm noi după revoluţie în Germania cu Dacia unui coleg despre care ni s-a spus că e o maşină bună şi care ne-a lăsat pe drum. Ne-a tractat un sârb, ne-a luat banii, ne-a lăsat într-un sat, s-a întunecat, a început să ningă, să plouă, era întuneric, veniţi din Est, fără niciun ban. Atunci am spus: ”Doamne, ştii că suntem singuri şi n-avem nimic, fă ceva, Doamne şi ajută-ne!”
Cred că n-au trecut 2-3 minute şi opreşte o maşină, coboară din ea o doamnă şi vorbeşte întâi în germană – eu nu ştiam germană. Sesizând că nu ştim, dă să plece. Atunci colegul meu, profesor în Târgovişte, zice: ”Franceză vorbiţi?” “A, oui!” Şi atunci spune în franceză exact ceea ce eu am spus în gând: “Ştiu, sunteţi din Est, sunteţi străini, aţi rămas cu maşina în pană, n-aveţi bani, n-aveţi nimic şi trebuie să vă ajute cineva…”. Aşa a spus, adică exact ce-am gândit eu. Întotdeauna când m-am rugat, mi s-a răspuns cu ceva din mintea mea ca să văd că vine de acolo. Sunt multe astfel de momente, dar care toate s-au întâmplat numai după ce am scris “Inteligenţa materiei”.
– Aţi scris despre Inteligenţa materiei pentru ca apoi Ea să vă răspundă…
– Am avut chiar ieşiri din timp, am ştiut ce se va întâmpla a doua zi la ora H! Sau am ieşit dintr-un accident iminent în timp ce ceilalţi din maşină au rămas muţi, cu inima în gât. Atunci am fost sigur şi stăpân pe mine, că asta este singura cale şi, în loc să opresc, ceea ce ar fi însemnat dezastru, măresc viteza. Şi mă strecor printre doi, la milimetru. Atât de sigur eram, că am început să râd, spre disperarea celorlalţi.
Adică răspunsul a fost ca să înţeleg că vine dintr-o zonă în care Raţiunea aceea te ascultă, te aude. Şi am înţeles că Dumnezeu este în primul rând afect, sentiment, este iubire! Eu spun ce-am înţeles şi ce sufletul meu mi-a spus. Sigur că Dumnezeu a făcut lumea prin raţiune, dar cred că a făcut-o din iubire. Asta e convingerea mea, experienţa mea concretă. Am spus: nu o impun nimănui, dar am dreptul la opiniile mele.
III. “Dumnezeu a intrat în sufletul meu!”
-Dumnezeu e in dialog cu noi, dar un altfel de dialog decat cel cu care suntem obisnuiti noi, oamenii. In sensul că noi spunem cateva cuvinte din suflet si Dumnezeu ne raspunde cu niste lucruri care ni “se intampla”, cum obişnuim să spunem.
– Corect. Si e un dialog in definitiv, dar mi se parea atunci prea pretios sa spun ca eu am un dialog cu Dumnezeu.
– Dar orice om care sta la rugaciune si care primeste un raspuns e in dialog cu Dumnezeu…
– Eu am citit mult despre Iisus, nu numai literatura canonica ci si apocrifa, si am vazut ca El tot timpul spunea: ”nu eu ci Tatal din mine”. Eu cred ca Dumnezeu este dublura tuturor lucrurilor. Multi m-au combatut si mi-au spus: “Dumneata esti panteist!” Si ce e rau daca spun ca tot ce e in Universul asta e facut de Dumnezeu si ca el se afla inapoia tuturor lucrurilor? Te deranjeaza ca este peste tot, vrei neaparat sa fie undeva anume, in centrul universului? Pe mine nu ma deranjeaza să Îl văd peste tot.
Asta e viziunea mea si asa rezulta din fizica cuantica, un argument pe care am sa-l invoc aici. Fizica cuantica spune clar: mai intai experientele facute in laborator au demonstrat cu privire la doua subparticule pereche care se invart in sens invers fiecare – miscarea de spin – că daca uneia ii schimbi spinul si cealaltă se schimbă imediat. Sa zicem ca luam doua ceasuri care se invart in sens invers; daca schimbi acele unuia, imediat celalalt se schimba automat; daca il duc pe unul la capatul Universului, si acolo se schimba instantaneu. Si o alta experienta facuta in Franta, in ’83: se ia un foton, se imparte in doua si se trimit jumatătile prin fibra de sticla la 7 km distanta.
Apoi li se da drumul sa iasa din conducte. Cei doi fotoni gemeni vin si se unesc din nou, ca si cum fiecare stia unul de celalalt. De aici s-a dedus ca exista o inteligenta dincolo de noi, la nivel de subparticula.
– Dumnezeu pare să acţioneze dinlăuntrul materiei…
– În profunzimea materiei s-a calculat ca la dimensiunea de 10 la minus 23 – imaginati-va infinitul mic!- există o ratiune, o inteligenta care tine toate subparticulele, universul atomic aflat la baza universului, in forma atomului care constituie Universul; si tot ce vine din profunzimea materiei ia forma la noi; materia pare corp solid, dar in realitate totul este energie, pentru ca si Dumnezeu este energie si informatie.
Această informatie care vine de undeva inseamna o ratiune care emite. Ce ratiune poate sa emita in Cosmos o informatie? Nimic altceva decat ratiunea lui Dumnezeu. El este cel care a constituit tot fundalul universului, mai mult, la baza universului sta o lege morala. Mi se pare extraordinar! Si vreau sa discut aici aspectul cercetat de mine: creierul respecta un cod etic, adica tot ceea ce este negativ, gandul, emotia, are ca efect in corpul nostru schimbarea reactiei din alcalin in acid, ceea ce inseamna boala, moarte etc.
Tot ceea ce este pozitiv: generozitate, credinta, bunatate, compasiune pentru semeni se cheamă în chimie alcalinitate, adică sanatate şi viata. Tot ce e negativ produce rau, tot ce e pozitiv are un efect bun. Mai mult, creierul prelucreaza, proceseaza informatia in zone diferite: tot ceea ce este negativ o face intr-o zona si ceea ce e pozitiv in alta parte. Si atunci intrebarea: creierul este o masa anatomica – discutia o purtam neurologic, şi nu poate sa aibe inteligenta, sa faca distinctia intre bine si rau, sa aleaga. Cea care discerne este o cunoastere, este constiinta! De unde vine constiinta? Din marea constiinta cosmica: Dumnezeu! Ceea ce numim noi Dumnezeu se foloseste pur şi simplu de creierul uman pentru a arata omului care este calea dreapta care este calea gresita, eronata, care poate sa duca la suferinta, la boala si la moarte.
Creierul, in ultima instanta, respecta un cod etic care este codul religiilor, un cod intelectual de bun simt. Am spus doua lucruri: ca desi ateii cred ca sunt fara Dumnezeu, sigur Dumnezeu nu e fara ei! Si al doilea lucru, cred ca Dumnezeu prefera un ateu care respecta toate lucrurile bunului simt decat un credincios care cum iese din biserica, incepe sa injure vecinii … Primul îl respectă pe semenul său fiindca bunul simt ii spune sa faca asa. El nu stie ca respecta o lege morala, cum spune Kant: “legea morala din mine si cerul instelat de deasupra capului”. Dupa opinie mea, este mai preţuit de Dumnezeu fata de celalalt care se duce de ochii lumii la biserică fără a fi neapărat mai bun…
– Confirmati spusele Mantuitorului: ”Nu tot cel ce spune “Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor…” Consideraţi că prin conferinţele şi cartile pe care le scrieti şi dincolo de acestea Îl propovăduiţi pe Dumnezeu?
– Încerc sa-i arati unui om calea dreapta, existenta lui Dumnezeu, dar daca nu vrea sa fie convins, il las in pace! Dar din clipa in care mintea mea a inteles existenta lui Dumnezeu, niciodata de atunci nu mi-am permis sa ma îndoiesc, indiferent in ce situarie ma aflu. Si mi-am spus de multe ori ca daca ar veni un regim care sa-mi spuna: “neaga-L pe Dumnezeu ca-ti tai capul!”, eu am sa spun: “mulţumesc, taie-l, căci pe Dumnezeu nu pot sa–L neg, pentru că El a intrat nu numai in convingerea mea intelectuala ci si in sufletul meu!”
IV. “Nu vom supravieţui fără întoarcerea la Dumnezeu!”
– Ce credeţi despre capacităţile autovindecătoare ale omului.Ce capacitate are omul spiritualizat de a se vindeca, din punct de vedere ştiinţific?
– În primul rând există vindecări aşa zis miraculoase, prin religie, prin Biserică, prin Dumnezeu. Le ştiu, am citat pe Sfântul Nectarie, am scris mult despre asta, Iisus a dat atâtea dovezi, apostolii aveau darul vindecării. Există oameni care au capacitatea de vindecare pentru că Dumnezeu le-a dăruit-o, dar există şi posibilitatea autovindecării. Nu creierul produce conştiinţa, ci creierul o ia în primire, creierul construieşte organismul care se poate înmulţi. Deci conştiinţa e un fragment din marea conştiinţă divină.
Noi suntem o scânteie din Dumnezeu! Şi Iisus spune acelaşi lucru, demonstrabil ştiinţific. În consecinţă, această raţiune – care e un fragment rupt din raţiunea divină – are capacitatea de vindecare, evident, prin procese de ordin pur biologic. Credinţa este un câmp. În momentul când mă concentrez asupra unei zone şi îmi imaginez orice, un proces de vindecare, fac o schemă a mea, unde trimit gândul trimit şi energia care formează gândul. Deci cea mai mare forţă din mine este gândul. La început a fost un gând, gândul lui Dumnezeu. Universul este un gând, este opera unui mare gând, o gândire a lui Dumnezeu. Asta înţeleg eu din Sfântul Evanghelist Ioan: “La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu”. Gândul întemeiază, creează, gândul destramă!
– Când vorbim despre Biserică avem în vedere două noţiuni complementare: biserica înţeleasă ca locaş de închinare şi acea comunitate de credincioşi care sunt botezaţi în numele Sfintei Treimi şi care împărtăşesc acelaşi sistem de valori, dintre care valoarea supremă e iubirea. Cum vedeţi cele două aspecte ale Bisericii astăzi, în calitatea Dvs. de laic?
– Fac perfect distincţia între biserica luată ca instituţie şi oamenii care reprezintă Biserica. Oamenii pot greşi şi au greşit mult în istorie, dar mai puţin în Biserica de Răsărit spre deosebire de Biserica Apusului. Inchiziţia nu am inventat-o noi, ortodocşii, ci ceilalţi. Şi asta este una din marile răni pe chipul Bisericii. Şi atunci am spus: pe mine mă interesează legea ca esenţă, ca obiect, nu amprenta umană care a fost îndelung lăsată de-a lungul istoriei.
Deci, nu includ tot clerul în nişte erori pe care le-au făcut alţii, dimpotrivă, ştiu că sunt oameni de mare spiritualitate, de mare onestitate; am în familia mea preoţi, ştiu că sunt oameni ca şi ceilalţi care însă mijlocesc între Dumnezeu şi om, aşa cum medicul, în felul lui, intermediază între Dumnezeu şi om.
– În această lume nebună se mai face auzit glasul Bisericii?
– Biserica astăzi, după opinia mea, este extrem de necesară pentru că noi ne aflăm într-un moment în care omul s-a îndepărtat de Dumnezeu şi şi-a pierdut sensul. Filozofia materialistă a alergării după bani, după bunuri, nu numai că l-a îndepărtat pe om de Dumnezeu, dar pur şi simplu l-a lipsit de sens.
Omul nu-şi mai vede sensul, nu mai înţelege că acela de lângă el e fratele lui. Am uitat cuvântul lui Iisus: voi toţi sunteţi fiii aceluiaşi Tată, aşadar fraţi, şi ne ucidem, săvârşim tot felul de stupidităţi. Apoi, când avem puterea, o utilizăm în folosul nostru, egoist, şi iată lumea a ajuns în acest impas.
Opinia mea este că în momentul de faţă omul se află într-o mare criză spirituală. Criza lumii este, în primul rând, spirituală, e criză de sistem, de concepţie, de înţelegere şi lumea asta n-are nicio şansă de supravieţuire. Sensul nu poate să fie decât în raţiunea divină de dincolo de noi, sens descoperit de Iisus şi mărturisit de cei care s-au aflat în apropierea morţii clinice.
– Aşadar, care este sensul?
– Sensul este: cunoaşterea şi iubirea! Să-ţi iubeşti semenul, să ai compasiune pentru el, să te gândeşti la binele celuilat, la ajutorul lui. Cu această cunoaştere, de aici, te duci în planul de dincolo, unde se continuă cunoaşterea. Omul este o continuă cunoaştere, ca şi Universul, o continuă prefacere şi evoluţie.
De aceea eu nu cred într-un Dumnezeu fix al lui Moise Care S-a revelat acum 4 sau 6 mii de ani. Atunci era o lume simplistă, care înţelegea puţin sensul divinităţii şi atunci Dumnezeu apărea ameninţător şi nemilos. Religia a ţinut loc de lege şi ştiinţă în vremuri fără lege şi ştiinţă! Legea era Dumnezeu şi ştiinţa era să ţii posturile şi să respecţi regulile jocului. Omul de azi e altul, de aceea cred că Biserica ar trebui să fie dacă nu înainte, măcar în pas cu progresul cunoaşterii, pentru că poate oferi imens în pregătirea omului pentru viitor.
După opinia mea, lumea nu poate ieşi din acest impas decât printr-o nouă spiritualitate, o apropiere din nou de Dumnezeu, o revenire la ceea ce Iisus ne-a învăţat. El este cel mai modern model pe care omul de azi poate să-l urmeze, modelul de care a nevoie ca să poată depăşi marea criză în care se află. Nu avem şanse de-a supravieţui dacă vom continua să ne devorăm unii pe alţii. Dacă acum 2000 de ani oamenii se băteau cu o bâtă şi unul se alegea cu capul spart, în clipa de faţă, în cazul unui conflict extins nu ar mai rămâne nimic pe Pământ. Avem toate neşansele să redevenim un bulgăre de foc cum am fost acum 5 miliarde de ani, dacă nu învăţăm nimic din istorie.

Sursa: www.lavi-enrose.com

sâmbătă, 1 octombrie 2016

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 Fotografia postată de Camelia Cristea.


Plugul meu a tras mereu,
Unde Doamne a fost mai greu,
Dar puterea e-n risipă
Sunt din ce, în ce, mai mică...

Mulți de mine se dezic
Azi când nu mai am nimic...
Dar te am pe Tine far
Și Credința drept - altar!

Într-o zi când via mea
Va rodi (dacă vei vrea)
Voi hrăni pe rând săracii
Să crape de ciudă dracii!

Și voi spune lumii-ntregi,
Că de rău Tu ne dezlegi
Picuri mir de împăcare,
Peste cei ce-ți cer iertare!

Cred că Iov e-n fiecare,
(de credința nu ne moare)
Iar răsplata-i pe măsură,
Pentru cel ce toate-ndură!

http://confluente.ro/camelia_cristea_1449863611.html

Camelia Cristea

vineri, 23 septembrie 2016

SUNTEM DIN LUMINĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Nimănui nu-i pasă, Doamne, de făcliile-nvechite,
Care știu să dea lumină, care știu ce-nseamnă foc
Și-au rămas înfipte-n ziduri sub arcadele-negrite,
Unde și-au făcut culcușul clipe, veacuri, la un loc.
Nimănui nu-i pasă, Doamne, că se stinge lumânarea,
Plânsul ei din bob de ceară, la icoanele cu sfinți,
Că Maria din Magdala își așteaptă condamnarea,
De la fariseii vremii și christoșii din arginți.
Doamne, nimănui nu-i pasă că-n priviri e-nfiptă bârna
Și adorm pe așternutul paielor din ochii triști!
Dacă Tu ești Adevarul, peste noi întinde mâna!
Și noi suntem din lumină, doar prin ea și Tu exiști!
ȚIE
Ție - tainică lumină ce pătrunzi printre zăbrele
Și sădești în mine bobul mântuirii de păcat,
Ție - rostul slovei scrise, adoratul rimei mele,
Îți închin pe-altarul vieții rodul binecuvântat.
Ție - drag poem de taină ce-mi înnebunești cuvântul
Cu atingeri plăsmuite sub al tâmplelor decor,
Ție - ce-mi săruți aripa ca să-mi iau spre cer avântul,
Îți aduc ofrandă versul pe altarul unui dor.
Ție - care-mi vindeci gândul depărtărilor străine
Și pătrunzi cu vorba-ți tandră răsăritul zorilor,
Ție îți dedic poemul, armoniile sublime,
Pentru ziua fericirii, când n-oi mai putea să zbor!
versuri: Felicia Stamatin

Importanţa duhovnicului în viaţa creştinului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Ortodoxia este "calea cea strâmtă care duce la mântuire", însă este foarte important de ştiut că pe această cale creştinul nu poate să meargă singur. Cel care îl însoţeşte şi îl îndrumă este preotul duhovnic. Mântuitorul Hristos a instituit această Taină, a duhovniciei, înainte de Patima Sa când a suflat peste ucenici zicându-le: "Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (In. 20, 22-23). Iată, deci, importanţa pe care o are duhovnicul în viaţa creştinilor: el este cel ce mijloceşte pentru iertarea păcatelor celor încredinţaţi lui; tot el este cel care face cunoscută fiului duhovnicesc voia Lui Dumnezeu.
Dacă în viaţa trupească părinţii sunt cei care îi nasc pe fii, în viaţa duhovnicească fiii îşi aleg părinţii. Sfântul Ioan Scărarul ne învaţă că este foarte important să cercetăm mai mulţi duhovnici înainte de a ne încredinţa unuia "pentru ca nu cumva să încurcăm călătorul cu corăbierul sau bolnavul cu medicul". După ce însă ne încredinţăm unui îndrumător trebuie să ne supunem acestuia, ascultându-l fără cârteală şi trecând cu vederea eventualele lui lipsuri fireşti. Părintele Rafail Noica, "nepot duhovnicesc" al Sfântului Siluan şi fiu spiritual al părintelui Sofronie Saharov, sfătuieşte pe credincioşi să meargă la duhovnic ca la scaunul de judecată şi să primească cuvântul părintelui ca de la Hristos. De asemenea, părintele Noica evidenţiază şi importanţa rugăciunii înainte de Taina Spovedaniei. Rugăciunea trebuie făcută atât de duhovnic, cât şi de "fiu", ambii cerând să primească voia lui Dumnezeu. Este important de subliniat faptul că, pentru preot, această lucrare presupune o mare responsabilitate harică. Vorbind despre acest lucru, avva Iosif isihastul, duhovnic cu viaţă aleasă, zicea: "Pentru fiecare suflet pe care îl ia în primire, duhovnicul se înfăşoară cu un lanţ greu împrejurul gâtului său şi are nevoie de multă rugăciune pentru a-şi uşura greutatea"
Din partea ucenicului, adică a fiului duhovnicesc, se cere supunere faţă de "părintele" său. Această supunere este ceea ce numeşte Ortodoxia ascultare. Credinciosul se roagă pentru ca Dumnezeu să-l lumineze pe duhovnic aşa încât acesta să exprime voia Sa. Iată, deci, că rugăciunea trebuie să fie reciprocă în relaţia duhovnic-ucenic. Legătura dintre cei doi este veşnică şi întărită de virtutea dragostei. Sfinţii Părinţi ne învaţă că înaintea scaunului de judecată al Mântuitorului ne vom înfăţişa împreună cu duhovnicul. Cuviosul Paisie Aghioritul zice: "La spovedanie este judecat de Dumnezeu şi cel ce se spovedeşte şi duhovnicul, unul pentru cele pe care le spovedeşte, iar celălalt pentru cele pe care le hotărăşte".

duminică, 18 septembrie 2016

SENTIMENTELE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


                      SENTIMENTELE BUNE NE FAC SANATOSI


Nu e nevoie sa fi expert in psihologie ca sa intuiesti ca sanatatea se afla in stransa legatura cu sentimentele noastre si ca depinde de ele. O banuiala care astazi e dovedita stiintific *

                                                    Un ucigas nevazut: gandurile negre

Gandurile negative pot pune in miscare forte uriase, izbutind sa provoace chiar moartea unor persoane sanatoase. Dar si in situatia cand nu se ajunge la un deznodamant fatal, starile depresive ne fac mai vulnerabili in fata bolilor. Frica si stresul accentueaza tendinta de coagulare a sangelui, iar acesta se ingroasa. In urma unui studiu efectuat cu participarea a 20.000 de oameni, cercetatorii britanici au ajuns la concluzia ca rata deceselor cauzate de un infarct miocardic este de aproape trei ori mai mare la depresivi decat la pacientii de aceeasi varsta care nu au inclinatii depresive.
E un adevar pe care medicina oficiala, cu pragmatismul ce o caracterizeaza, a refuzat multa vreme sa-l recunoasca: sentimentele noastre influenteaza corpul, starea noastra de spirit se reflecta in functionarea organelor. Si nu intr-un viitor oarecare, ci instantaneu. Nu intr-un fel oarecare, ci in modul cel mai concret. Tot mai multi neurobiologi, geneticieni, internisti si chirurgi se implica in aceste investigatii, descoperind ce transformari pot declansa in organismul nostru mania si ura, bucuria si fericirea. Observatiile lor de data recenta sunt pe punctul de a revolutiona stiinta medicala. In prezent, specialisti de prim rang confirma pe baza de experimente ceea ce a fost trecut multa vreme drept sentimentalism ieftin sau veleitati ale profanilor, nonsens ezoteric si leacuri aduse din Extremul Orient, aruncate pe piata din simpla dorinta de a face bani.
Andrew Steptoe, de la Universitatea din Londra, a demonstrat prin cercetarile sale ca afectele pozitive pot ameliora starea de sanatate. Sentimentele bune nu reduc doar tensiunea arteriala, frecventa batailor inimii si hormonii stresului; si factorii inflamatori si valorile coagularii sangelui regreseaza datorita emotiilor placute. Desi sangele persoanelor optimiste devine si el mai putin fluid, in situatii conflictuale si stresante, valorile revin mai rapid la normal. Asa se explica riscul mai redus de infarct, tromboze si accidente vasculare cerebrale, la semenii nostri fericiti. Care, in treacat fie spus, sufera mai rar si de tuse, guturai si raguseala.
Oamenii de stiinta gasesc mereu noi dovezi ce atesta forta trairilor noastre afective. Astfel, la membrii de familie ai bolnavilor de Alzheimer s-a evidentiat faptul ca ingrijirea neintrerupta a pacientilor, 24 de ore din 24, produce un stres cronic, care genereaza pesimism si, totodata, slabeste sistemul imunitar. Aceste rude apropiate, care isi asuma indatoriri de insotitor si infirmier, se imbolnavesc mai des, sunt mai sensibile la virusii herpetici si Epstein-Barr, iar leziunile li se cicatrizeaza mai lent.

                                                         Puterea tamaduitoare a iubirii

                               Sentimente ca bucuria si speranta, linistea sufleteasca si entuziasmul imbunatatesc sanatatea: afectiunea si optimismul calmeaza durerile si grabesc vindecarea. De exemplu, un numar de pacienti cu hipertensiune au fost tinuti sub observatie, pentru a vedea ce efect produce asupra inimii si sistemul lor circulator sprijinul afectuos, primit din partea tovarasului de viata. Cei carora seara li se oferea ocazia sa spuna tot ce aveau pe suflet si primeau un sarut dragastos de noapte buna au avut tensiunea redusa cu 2,5 puncte. De asemenea, grosimea peretelui stang al inimii s-a micsorat, in vreme ce la bolnavii care aveau relatii lipsite de caldura sufleteasca, a crescut. Dilatarea peretelui cardiac indica anomalii provocate de hipertensiune.

                                           Rata infarctului este de trei ori mai mare la depresivi

"Sotia dvs. arata ca va iubeste?" - aceasta intrebare le-a fost pusa tuturor pacientilor de sex masculin. In grupul celor ce au raspuns afirmativ, bolnavii care au suferit un infarct au fost de doua ori mai putini, comparativ cu cei ce nu aveau sentimentul ca sunt iubiti. Chiar atunci cand colesterolul si tensiunea sunt marite, barbatii par sa beneficieze de o anumita protectie, asigurata de sentimentul ca sunt iubiti. Constatarea este valabila si pentru ulcerul duodenal. Cei ce nu se simteau ocrotiti de iubirea unei femei erau mai frecvent afectati de suferinte abdominale. La femeile cu cancer mamar, sansele de supravietuire au fost mai mari daca partenerul le-a acordat sprijin moral. Dimpotriva, daca bolnavele cu tumori maligne au avut sentimentul ca primesc prea putina afectiune, ele au murit mai curand.
Chiar si gripele, disconfortul gastric si crizele de bila sunt mai dese la femeile maritate cu barbati care prefera sa priveasca un meci la televizor ori sa joace carti cu prietenii, in loc sa le scoata pe ele la o plimbare. Cand au o relatie armonioasa, ambii parteneri se imbolnavesc mai rar. Si, oricat de absurd ar putea sa para: cine are un caine sau un hamster, cateva orhidee, un ficus ori un cactus, risca mai putin sa faca un infarct sau un accident vascular cerebral. Ingrijirea unui animal de companie, ca si a unei plante de camera, mareste rezistenta la boli. Asa cum reiese din rezultatele unui studiu, animalele de casa ii sunt mai de folos inimii decat partenerul. Probabil pentru ca nu poarta discutii in contradictoriu.
Aceste observatii ar trebui, de fapt, sa produca o cotitura in medicina contemporana. In prezent, aproape jumatate din pacientii care se prezinta la un cabinet medical sufera de tulburari psihosomatice. Adica, ii chinuie durerile de cap, inima le bate neregulat, ii tine un junghi in spate, digestia o ia razna - dar pentru toate aceste neplaceri, nu se gaseste nici o cauza organica. Simptomele au origine psihica - enervari la serviciu, necazuri cu partenerul, probleme nerezolvate.
Pacientilor de acest tip nu le sunt de folos endoscopiile si examenele radiologice, operatiile si medicamentele. Medicina ar trebui sa se bazeze pe resursele bolnavilor insisi, activandu-le capacitatea de autovindecare. In felul acesta, medicul ar deveni un partener ce acorda sustinere pacientului, ajutandu-l sa-si depaseasca problema cu forte proprii. In loc sa faca asta, doctorii privesc resemnati cum deprimarea si proasta dispozitie ne scurteaza viata. Consecinta: bolnavii alearga de la un cabinet la altul si, in final, se simt frustrati, fiindca nici unul din medici nu-i asculta, nu-i crede si, mai ales, nu-i poate ajuta.
Cat de puternica este influenta exercitata de afecte asupra starii noastre de sanatate o dovedeste si urmatorul experiment. Cativa pacienti, carora le fusese extirpata vezica biliara, au fost instalati pentru recuperare in saloane diferite. Unii aveau vedere spre parc, pe cand ferestrele celorlalti dadeau catre o parcare. Cei ce se putusera bucura de privelistea naturii s-au refacut cu mult mai repede.
O intamplare traita de scriitorul Mark Twain ne arata cum te poate insela imaginatia. Intr-o vara fierbinte, el a innoptat intr-un hotel din Mississippi. Se sufoca din pricina aerului inchis si nu reusea sa adoarma. Dupa ce se rasucise in asternut cateva ceasuri, ajuns la limita rabdarii, a luat un pantof si l-a azvarlit in fereastra. A auzit zgomotul de sticla sparta, a simtit adierea unui vanticel racoros si a adormit. A doua zi dimineata, Twain s-a desteptat odihnit. Atunci a vazut ca, de fapt, sparsese o oglinda. Ceea ce ajutase sa se racoreasca fusese numai puterea gandului. Cat de importanta este imaginatia pentru procesul de vindecare - aceasta este o tema studiata deja de mai multa vreme de cercetatorii efectului placebo. Ei au observat, de exemplu, ca pacientii considera o injectie cu atat mai eficienta, cu cat acul este mai gros, iar pastilele le inspira incredere, cu cat sunt mai mari, mai scumpe si mai colorate.
Mai puternic decat propria imaginatie actioneaza insa energia pe care doi oameni si-o pot da unul altuia. Neurologul Michael Meany a evidentiat faptul ca soarecii dezvolta mai multi receptori pentru hormonii stresului si suporta mai bine solicitarile, daca au fost linsi mult de mamele lor, pe vremea cand erau pui. Psihosomaticienii au afirmat dintotdeauna in mod insistent ca o legatura stransa cu mama in prima etapa de viata confera copilului o rezistenta fizica mai buna.
              Specialistii gasesc acum dovezi in sprijinul acestei teorii. In cadrul unui studiu, au fost constituite trei grupuri de femei care avusesera o convietuire mai indelungata cu partenerul lor. Toate au fost supuse unui test de stres. Primele nu si-au vazut partenerul inainte de test. Altora li s-a permis sa stea de vorba cu el. Al treilea grup a avut contact fizic timp de zece minute, sub forma unui masaj la ceafa si umeri. Participantelor li s-a cerut sa rezolve o serie de exercitii dificile, contra-cronometru si cu prezenta unui public in sala. Cele ce fusesera atinse de partenerul lor au avut o cantitate mai mica de hormoni ai stresului in saliva, inima le batea mai regulat, iar rezolvarea exercitiilor a fost mai rapida. Femeile sustinute verbal de partenerii lor n-au avut acelasi randament de gestionare mai buna a stresului - atat nivelul substantelor de alarma din sange, cat si pulsul erau marite, la fel ca in cazul femeilor care nu-si intalnisera partenerul inainte de a intra la test. In aceeasi ordine de idei, s-a constatat ca, printre cei divortati sau ramasi singuri prin decesul partenerului, bolile de inima, diabetul si cancerul sunt mai frecvente decat la oamenii casatoriti.

                                                                Infarctul sufletesc

           Desigur, conflictele si certurile lasa si ele urme in corpul nostru. E important sa retineti: gresim, crezand ca facem bine organismului, daca "ne descarcam". Sa spunem deschis ce ne supara, da - insa ocarile si insultele n-au salvat nici o relatie si, in plus, dauneaza starii noastre de sanatate. Pentru a proba acest lucru, li s-au facut unor cupluri leziuni superficiale pe brat, de marimea unei monede.

                          Imbratisarile reduc tensiunea, suferintele abdominale si cancerul                                                                                            mamar

Mai intai, participantii la test au fost consiliati de psihologi, care le-au explicat cum pot fi rezolvate conflictele in spirit constructiv. Apoi au fost pusi sa dezbata impreuna o tema sensibila, care isca mereu certuri intre ei. Tuturor li s-au vindecat ranile mai repede dupa aceste discutii. Fusesera activate coagularea sangelui si sistemul imunitar. Dimpotriva, dupa o cearta fara consiliere psihologica, sistemul de alarma al organismului s-a ambalat vizibil: leziunile s-au cicatrizat mai lent, iar germenii patogeni n-au fost combatuti cu tot atata eficienta. Surprinzator pentru cercetatori a fost faptul ca, la cuplurile care pastrau o atitudine cordiala in timpul disputei, vindecarea ranilor a fost prejudiciata doar intr-o foarte mica masura. In schimb, la partenerii care au strigat unul la celalalt si si-au aruncat cuvinte jignitoare, factorii inflamatori din sange erau inca mariti, chiar si in dimineata zilei urmatoare.
In prezent, starile depresive sunt socotite un risc de infarct la fel de periculos ca hipertensiunea. In sangele depresivilor se gasesc mai multe substante inflamatoare. "Este uimitor", remarca psihocardiologul Karl-Heinz Ladwig din Mnchen, "ca organismul reactioneaza cu o crestere a valorilor inflamatorii nu numai la intoxicatii si raniri, ci si la suferinta sentimentala". Efectele sunt diferite, in functie de tipul solicitarii psihice: frica provoaca mai curand aritmii cardiace, depresiile duc la rigidizarea vaselor coronariene, enervarea si frustrarile accentueaza riscul de ateroscleroza.
Depresia dauneaza chiar si oaselor. La oamenii melancolici, continutul de minerale din schelet se reduce dramatic - probabil din cauza nivelului ridicat al cortizonului - incat, cu prilejul unui studiu desfasurat pe o perioada de zece ani, specialistii au inregistrat, la depresivi, cu 40% mai multe fracturi.

                                                       Sentimentele care ataca pielea

                   Si bolile de piele se agraveaza, adesea, din pricina stresului. Specialistii au urmarit simptomele unor pacienti cu neurodermita sau psoriazis, punandu-i intr-o situatie stresanta. Li s-a cerut sa simuleze un interviu de angajare, sub ochii publicului. Apoi au trebuit sa numere inapoi, din 17 in 17, pornind de la un numar cu patru cifre. Organizatorii testului ii grabeau pe participanti, strigandu-le intruna: "Mai repede!". Bolnavii cu neurodermita au reactionat imediat. La zece minute dupa aceasta proba solicitanta, in sangele lor erau activate mai multe celule cu actiune inflamatoare, iar pielea le era acoperita de eruptii. Interesant este ca reactia inflamatorie la stres se manifesta mai puternic la pacientii cu neurodermita decat la persoanele care n-au probleme dermatologice. Cei ce sufera de neurodermita sau psoriazis nu sunt neaparat mai sensibili. Insa pe pielea lor, tensiunile se exteriorizeaza mai vizibil.
Acelasi lucru este valabil si pentru oamenii predispusi la herpes. Catorva subiecti li s-au aratat fotografii dezgustatoare - imaginile unor farfurii nespalate, cu muste care se plimbau in voie pe resturile de mancare. Altor participanti la experiment li s-au oferit privelistile unor pajisti presarate cu flori. La 40% dintre cei ce vazusera fotografiile respingatoare au aparut vezicule herpetice. In grupul celor care privisera imagini placute nu s-au observat modificari ale pielii. Organismul reactioneaza la diverse evenimente si experiente - in situatii-limita, ca si in viata de toate zilele. El are capacitatea de a se adapta. Invata lucruri noi, mai uita de cele vechi si sterge urmele.
Si dupa o perioada de deprimare, corpul devine iarasi receptiv la sentimentele profunde, la bucuriile vietii si satisfactiile fizice. Iar semnalele pozitive se imprima din ce in ce mai apasat, asa cum musculatura unui sportiv de performanta se face cu timpul mai viguroasa decat a unui ins lenes si sedentar. Daca acele cai nervoase pe care se transmit multumirea si bucuria sunt intrebuintate frecvent, daca pe ele circula des hormoni ai fericirii, grabiti sa ajunga la destinatie, atunci aceste cai nervoase "pozitive" se extind, iar centrii satisfactiei si exuberantei din creier se maresc.

                                                         Cararui pentru ganduri bune

La inceput, s-ar putea ca traseele pe care sunt trimise mesajele optimiste sa fie deocamdata inguste. Dar cu cat sunt folosite mai des, cu atat caile nervoase devin mai robuste. Croiti, asadar, cararui pentru gandurile bune si apoi ajutati-le zi de zi, ceas de ceas, sa se transforme in niste splendide alei. Va va lua ceva timp, insa merita.

18 adevaruri mai mult sau mai putin placute despre gandurile bune si sanatoase
1. Si cei ce sunt iubiti vor muri, bineinteles, dar nu asa curand.
2. Depresia slabeste inima, chiar si oasele. In categoria depresivilor, decesele survenite in urma unui infarct sunt de trei ori mai frecvente decat printre persoanele de aceeasi varsta care nu manifesta tendinte depresive.
3. Stresul agraveaza herpesul si poate declansa alte afectiuni cutanate.

                                             Faceti carari, zi de zi, pentru gandurile bune

4. In situatii conflictuale si stresante, sangele devine mai putin fluid si la oamenii care n-au motive deosebite de nemultumire, insa in cazul lor, valorile revin mai repede la normal. Asa se explica faptul ca semenii fericiti prezinta un risc mai redus de infarct, tromboze si accidente vasculare cerebrale. Si tusea, guturaiul si raguseala ii viziteaza mai rar.
5. Membrii de familie care ingrijesc zi si noapte bolnavii de Alzheimer au de suportat un stres cronic, care le creeaza stari depresive si, totodata, le slabeste capacitatea naturala de aparare a organismului. In consecinta, persoanele apropiate care-si asuma ingrijirea batranilor se imbolnavesc mai des, sunt mai sensibile la virusurile herpetice si Epstein-Barr, iar ranile li se cicatrizeaza mai lent.
6. Afectiunea si optimismul calmeaza durerile si sustin procesul de vindecare. Specialistii au constatat ca bolnavii carora li se acorda o atentie deosebita seara, oferindu-li-se ocazia sa spuna tot ce aveau pe suflet si primind un sarut dragastos de noapte buna, au avut tensiunea redusa cu 2,5 puncte. De asemenea, grosimea peretelui stang al inimii s-a micsorat, in vreme ce la pacientii implicati in relatii lipsite de caldura sufleteasca a crescut.
7. La barbatii care nu aveau sentimentul ca sunt iubiti s-au inregistrat de doua ori mai multe cazuri de infarct, comparativ cu cei care se simteau iubiti.
8. Barbatii care nu aveau langa ei o femeie iubitoare au fost mai frecvent afectati de suferinte abdominale.
9. La femeile cu cancer mamar, sansele de supravietuire sunt mai mari daca partenerul lor le acorda sprijin moral. Dimpotriva, cand femeile cu tumori maligne au sentimentul ca primesc prea putina afectiune, ele mor mai curand.
10. Dupa o operatie de extirpare a colecistului, e important spre ce iti indrepti privirea: pacientii care s-au simtit aproape de natura s-au vindecat considerabil mai repede.
11. Simptomele difera in functie de tipul solicitarii psihice: frica provoaca mai degraba tulburari ale ritmului cardiac, depresiile duc la rigidizarea vaselor coronariene, enervarea si frustrarile maresc riscul de ateroscleroza.
12. Preparatele placebo actioneaza asupra acelorasi receptori si prin mecanisme identice cu ale medicamentelor.
13. Falsa medicatie potoleste durerile, intareste sistemul imunitar si ajuta in starile depresive.
14. Daca medicul nu pune perfuzia cu mana lui, chiar si efectul morfinei este mai slab.
15. Atentia si intelegerea ii ajuta adesea pe pacientii cu dureri mai mult decat o injectie cu morfina.
16. Fie ca sunt energizante ori somnifere - actiunea medicamentelor depinde, nu in ultimul rand, de culoarea lor: pastilele rosii, galbene si portocalii sunt percepute in general ca fiind stimulatoare, pe cand despre cele verzi si albastre se presupune ca ar avea un efect calmant.
17. Increderea pacientilor in tratamentele medicamentoase se ghideaza dupa niste criterii fixe: injectiile trebuie sa doara, pastilele sa fie mari si colorate, iar toate la un loc sa coste mult. Pare mai putin important de stiut ce substanta activa contin.
18. Marimea conteaza... Uneori, mai mare inseamna mai bun. Cand e vorba de pastile, cele mari produc un efect mai puternic, chiar daca n-au inauntru cine stie ce.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO