Rugăciune

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

*Această rugăciune este foarte folositoare deoarece conţine toate cererile necesare atât pentru sufletul şi trupul nostru, cât şi pentru al vrăjmaşilor şi binefăcătorilor noştri. Este recomandat a se citi zilnic:
"Mai întâi adu-Ţi aminte Doamne, de soborniceasca şi apostoleasca Ta biserică, pe care ai agonisit-o cu scump Sângele Tău. Înnoieşte-o, întăreşte-o, răspândeşte-o, înmulţeşte-o, împac-o şi o păzeşte nebiruită de porţile iadului în veci, iar dezbinările ei, le potoleşte.
Îţi mulţumim Doamne, pentru toate binefacerile Tale pe care ni le-ai făcut şi ni le faci nouă.
Îţi mulţumim Doamne, pentru toate suferinţele şi patimile Tale şi pentru tot ce ai lucrat pentru mântuirea noastră.
Îţi mulţumim Doamne, pentru toate bunătăţile pe care ni le-ai dat nouă şi pentru că nu ne-ai pierdut cu fărădelegile noastre.
Iartă Doamne, păcatele şi greşelile fraţilor şi surorilor pe care îi pomenim în rugăciunile noastre.
Iartă Doamne, păcatele şi greşelile fraţilor şi surorilor care mă pomenesc în rugăciunile lor.
Ascultă Doamne, smeritele noastre rugăciuni, a celor ce cerem milostivirii Tale, ce ştii că ne sunt de folos şi trebuinţă sufletului şi trupului şi dăruieşte robilor Tăi (se pomenesc viii) iertarea păcatelor şi izbăvirea de vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi. Măreşte credinţa, nădejdea şi dragostea în sufletele noastre, primeşte-ne întru pocăinţă şi revarsă peste toţi harul Tău.
Trimite Doamne, pe sfinţii Tăi îngeri, să ne înveţe a lucra cu stăruinţă orice faptă bună, pentru a ne păzi de tot păcatul şi sminteala, pentru a ne ţine pe toţi uniţi în legătura păcii, a dragostei şi a ascultării de sfânta noastră biserică şi de conducătorii ei cei duhovniceşti, care se ostenesc a ne arăta căile Tale.
Scrie Doamne şi numele noastre în Cartea Vieţii şi ne fereşte de ceasul încercărilor. Ajută-ne Doamne să sfârşim cu bine viaţa aceasta, dăruindu-ne sfârşit uşor şi fără dureri şi îngeri milostivi care să ne întărească şi să călătorească cu noi în Împărăţia Ta.
Adu-Ţi aminte Doamne de toţi cei ce sunt bolnavi, de toţi cei din închisori, de cei călători, de văduve şi orfani, de bătrâni şi copii, de toţi care sunt în suferinţă şi necazuri, în lipsă şi dureri şi-i miluieşte pe ei după mare mila Ta.
Iartă Doamne pe toţi vrăjmaşii şi clevetitorii noştri, smereşte-i pe ei ca să cunoască că Tu eşti apărătorul nostru şi ne fereşte de răutatea lor.
Iartă Doamne păcatele părinţilor , copiilor mei si celor din neamul meu si cu milostivirea ta , miluieste-ne.
Iartă-i Doamne si pe cei de un neam cu mine ,mutati din aceasta viata, şi-i aşeză pe dânşii în locul de odihnă, unde cercetează lumina feţei Tale, că spre Tine nădejdea şi-au pus, spre Făcătorul şi Ziditorul şi Dumnezeul nostru.
Miluieşte-mă Doamne, mântuieşte-mă şi-mi iartă tot ceea ce eu ca un om neputincios am greşit Ţie şi m-am smintit şi nebuneşte m-am depărtat de la calea mântuirii, iar prin deşertăciunea minţii mele m-am abătut ca un netrebnic către fapte necuvioase. Rogu-Te dar, întoarce-mă iarăşi pe calea mântuirii, prin dumnezeiasca Ta purtare de grijă."

https://www.facebook.com/macarie.nicolae/posts/945507015596210

Pacea inimii

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                           Pacea inimii  noastre nu trebuie întemeiată pe oameni

                                            Trebuie să lăsăm orice grijă în seama lui Dumnezeu


1. Domnul. Fiule,dacă iţi întemeiezi pacea inimii tale pe vreo persoană din cauză că e pe placul tău,sau că trăieşti împreună,vei fi şovăitor şi nestatornic
2. Iar dacă vei căuta scăpare la adevărul cel  care trăieşte veşnic şi rămâne totdeauna neschimbat,atunci nu te vei întrista,când prietenul tău te lasă,ori moare
3. Sluga. Doamne,în adevăr,aşa este,precum zici. Mai mare este grija Ta pentru mine,decât aceea,pe care aş putea-o avea eu însumi despre mine.
4. Fără mine prietenia e şubredă şi nedurabilă,şi nici dragostea nu e curată şi adevărată,dacă nu o leg eu.
5. În ceea ce priveşte afecţiunile faţă de persoanele iubite trebuie să fii aşa de mort,încât,dacă ar depinde de tine,să doreşti a fi lipsit de orice tovărăşie omenească
6. Omul se apropie cu atât mai mult  de Dumnezeu,cu cât se îndepărtează mai mult de orice mângâiere pământească.
7. De asemenea,cu atât mai sus se înaltă către Dumnezeu,cu cât mai adânc se coboară în sine şi cu cât se micşorează mai mult în ochii săi proprii
8 Căci stă pe un teren nesigur acela,ce nu-şi pune toată grija sa în Tine
9. Doamne,numai voia mea să rămână statornică în Tine şi încolo,fă cu mine tot ce voieşti cu mine
1o. Domnul. Fiule,lasă-mă să fac cu tine ceea ce-mi place,căci Eu ştiu ce-ţi este de folos

Rugăciune

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE..CB

Auzind glasul Tău "Iată, Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul". Te rugăm, Fiule al lui Dumnezeu, Dă-ne cununa darurilor Tale - dragostea veşnică şi atotiertătoare, care se întristează pentru vrăjmaşi şi vrea ca toți să fie mântuiți. ca, lămuriți fiind prin ea, ca nişte fii ai luminii să strigăm: Aliluia! Că de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi
foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Umple inima mea de dragoste pentru bunătatea Ta, de ură pentru greşalele mele, de râvna pentru binele aproapelui şi de defăimare pentru deşertăciunile lumii. Fă-mă să fiu supus mai-marilor mei şi cu dragoste către cei mai mici, credincios prietenilor şi iertător vrăjmaşilor mei. Învredniceşte-ne Doamne să auzim chemarea Ta "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii". Amin!

 -

Rugăciune

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE..CB



Auzind glasul Tău "Iată, Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul". Te rugăm, Fiule al lui Dumnezeu, Dă-ne cununa darurilor Tale - dragostea veşnică şi atotiertătoare, care se întristează pentru vrăjmaşi şi vrea ca toți să fie mântuiți. ca, lămuriți fiind prin ea, ca nişte fii ai luminii să strigăm: Aliluia! Că de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi
foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Umple inima mea de dragoste pentru bunătatea Ta, de ură pentru greşalele mele, de râvna pentru binele aproapelui şi de defăimare pentru deşertăciunile lumii. Fă-mă să fiu supus mai-marilor mei şi cu dragoste către cei mai mici, credincios prietenilor şi iertător vrăjmaşilor mei. Învredniceşte-ne Doamne să auzim chemarea Ta "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii". Amin!

 -

Drumul spre lumină

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Nicio întâmplare nu-i întâmplătoare,
Toate au un rost în destine pus,
Ploile cu vise sunt înşelătoare
Suntem toţi în mâna proniei de sus!

Planuri de îţi faci – fantezii deşarte,
Mâine ai o zi, doar de-ai să mai fii,
Între ieri şi azi, noaptea ne desparte
Între azi şi mâine... doar filozofii.

Suntem flori de gheaţă la fereastra lumii,
Ne topesc orgolii, ură şi mândrie,
Ies din matcă ape şi iau forma spumii
Pline de durere şi de murdărie.

Dacă vrei să fii omule frumos,
Fii lumina blanda ce răsare-n zori,
Puneţi viaţa gaj doar pentru Hristos,
Sufletul să-ţi fie ca un câmp cu flori.

Ţine strâns la piept cinstea şi onoarea
Nu lasa să piară dragostea de glie
Şi atuncea simplu... vei găsi cărarea
Dreaptă, în lumină, către veşnicie.

Angelina Nădejde - versuri din volumul "Suflet la ofertă"

O, nu-ti fie teamă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

O, nu-ţi fie teamă de ziua de mâine,
că ziua, ea însăşi, de ea va-ngriji;
primeşte-ţi merindea de apă şi pâine
din Mâna Aceea ce-ţi dă înc-o zi.

O, nu-ţi fie teamă de iarna geroasă,
ci fie-ţi credinţa cu mult mai de preţ.
Acel ce-are grijă ca iarba să iasă
purta-va de grijă nici tu să nu-ngheţi.

O, nu-ţi fie teamă de sfânta Lucrare
că ea va fi-nfrântă de cruci şi de spini;
Acel ce-a făcut-o, Acel care-o are,
va şti s-o păzească de colţii haini.

O, nu-ţi fie teamă de moarte vreodată,
tu, cel care-n slujba Vieţii te-ai pus,
Minunea va face lumină de-odată –
e viu, şi puternic, şi veşnic Iisus!…

Traian Dorz

Rugăciune umilincioasă către Sfânta Treime

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Dumnezeule Cel întru unimea firii cu trei Lumini, Cel ce dintru nefiinţă întru fiinţare toate le-ai adus, şi cu bună rânduială şi cu măsură pe acestea le-ai împodobit, şi cu lumina soarelui le-ai strălucit, şi ne-ai zidit pe noi după chipul Tău şi după asemănare; Însuţi, Prea-bunule Dumnezeule, străluceşte ochii noştri! Auzurile curăţeşte-le, celelalte simţiri întăreşte-le. Risipeşte toată ceaţa neînvăţăturii. Luminează mintea noastră cu binevoirile Tale. Povăţuieşte-ne pre noi cu razele Dumnezeieştii Tale insuflări spre desluşirea adevărului şi a minciunii, spre primirea celor bune, spre fugirea de cele rele, spre depărtarea de cele vătămătoare, spre alegerea celor folositoare. Că fără de Dumnezeiasca Ta luminare, cu adevărat orbi fiind, nu putem să desluşim nici întru socoteli adevărul, nici întru fapte binele, nici întru bunătăţi folosul; ci cu prefacerile lucrurilor amăgindu-ne, cu milioane de greşale greşim.

                Ridică mintea către înţelegerea celor de nevoie, iară limba spre vorbirea celor de trebuinţă. Domoleşte pornirile patimilor cele ce tulbură mintea noastră. Înfrânează mânia şi prigonirea cea de la dânsa încetează-o, iar pomenirea de rău surpă-o, prefăcându-le pe dânsele întru râvnă Dumnezeiască şi în căldură cinstitoare de Dumnezeu a credinţei, şi în blândeţe şi nepomenire de rău. Potoleşte pofta şi iubirea de materie cea dintru dânsa şi iubirea de câştigare opreşte-o, schimbându-le pe ele în grijire de fapta bună şi în dragoste către aproapele, în dorire de creştinească sporire şi creştere şi în poftire de veşnicele bunătăţi. Doamne, cu măsura faptelor bune, împodobeşte-le pe cele ale noastre. Împuterniceşte cu bărbăţie şi cu vîrtute neputinţa noastră. Stinge zburdările trupului şi, de toată desfrânarea şi înverşunarea, izbăveşte-ne pre noi, întreaga înţelepciune şi cucernicie dăruindu-ne nouă. Dă-ne nouă cumpăna dreptăţii, ceea ce împarte fiecăruia dreptul lui. Întăreşte priceperea noastră întru întemeierea celor ce drept se judecă.

Păzeşte-ne pre noi, Doamne, de bântuială, de vătămare năprasnică şi de cădere; de clevetirea celor răi, de urgia tiranilor, de ispitele diavoleşti şi de toată mâhniciunea fereşte-ne pre noi ca, urmând poruncilor Tale, drumul vieţii acesteia de acum cu plăcere de Dumnezeu să-l săvârşim, iar talantul cel dat nouă curat să-l păzim. Şi, pentru îndurările Tale cele nemărginite şi milostivirile Tale nemăsurate, vrednici să ne facem Dumnezeiescului Tău Dar şi fericirii Tale celei de-a pururea, lăudându-Te neîncetat, pe Tine, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, pe Unul Dumnezeul nostru, căruia Ţi Se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin!

Biserica Azi Despre Jertfa Mantuitorului cu Pr Prof Univ Dr Istodor ...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Rugăciune pentru vrăjmași

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

Marele Mitropolit Sârb
Nicolae Velimirovici,

Crucea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Crucea mea îmi pare Doamne
Că se face tot mai grea,
Uneori îți cer în rugă
Să mai tai un pic din ea...

Tu știi toate câte pot
Mult mai bine decât mine
Și îmi dai puteri să duc
Doar atât cât se cuvine!

Când strivită sunt pe cale
De prea multă neputință,
Simon însuși mă ridică
Și îmi dă mereu voință!

El îmi duce Crucea-n spate
Cu credință și putere,
Dragostea ce i-ai trimis-o
Este mare lui avere!

Tu mă iartă de îndrăzneala
De a spune că mi-e greu
Când privesc la Crucea Ta,
Lut uscat mă simt și eu!

Și te rog cu apă vie
Să stropești a mea ființă
Mă dezleg de mine Tată,
Într-un ceas de pocăință!

Din potirul de Lumină
Să îmi dai un strop aș vrea
Prin Cuvinte și în faptă
Să duc Mare Slava Ta!

03.04.2016

http://confluente.ro/camelia_cristea_1459709921.html

foto sursa internet

Camelia Cristea

Ghiveciul de flori

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Observati un fenomen interesant în natură. Când sădesti o plantă într-un ghiveci mai mare sau într-un ciubăr, ea îsi dezvolta îndeosebi rădăcinile. Sloboade în adânc mai multe ramificatii, în schimb partea de la suprafată se dezvolta mai putin, dă ramuri, frunze si flori sarace. Când sădirea se face într-un ghiveci mai mic, atunci si rădăcina care se formează va fi mai mică, planta creste repede în sus, dă frunze si flori frumoase (dacă e dintre acelea care dau flori).

Oare nu se întâmplă asa si cu omul?

Când trăieste având de toate, nestingherit, în belsug si satisfactii, sporeste în cele de jos, ale pântecelui, sufletul însă îi ramâne chircit, sterp la fapte bune.

Când trăieste în constrângere, în sărăcie, boala, necazuri, supărări, într-un cuvânt, cand partea animalică îi este obligată la anumite privatiuni, creste duhovniceste, dă flori de virtute, se maturizează, aduce roade, bogate. De aceea, strâmtă este calea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu.

(Din Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 241-242 via Fabrica de ganduri bune)

DESPRE PREFACEREA SFINTELOR

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE

Momentul prefacerii sfintelor este cel mai dumnezeiesc moment. Este momentul când Dumnezeu se coboară la om, când divinul este atins de preotul-om şi de prezenţii credincioşi. Este momentul când Dumnezeu cel nemărginit este încăput, când cerul se micşorează şi este cuprins în mâna omului şi în Paharul Potirului, când Slava cea neîncăpută, o încape Sfântul Potir şi este înălţată de mâinile omeneşti cu chemarea: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Este momentul deosebit pe care-l oferă Dumnezeu omului, încât şi „sfinţii îngeri doresc să privească şi să se îndulcească de dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie”.

Oricât ne-am strădui noi să îmbrăcăm cu cuvinte din cele mai înălţătoare acest moment, nu reuşim să exprimăm frumuseţea lui. Sunt prea puţine cuvintele omeneşti pentru a descrie slava şi frumuseţea nemărginită a dumnezeiescului moment.

Timpul prefacerii, este momentul cel mai înălţător şi cel mai sfânt din cadrul Sfintei Liturghii, este timpul unei rugăciuni, rostită de preot, numită „epicleza”. Rugăciunea este rostită de preot, însoţită de ridicarea mâinilor preotului către cer, invocând coborârea Sfântului Duh, pe care-L cheamă stăruitor, zicând: „Doamne, Cel ce ai trimis pe Prea Sfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie… Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău Cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Si fă, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt. Amin, Amin, Amin.”(Liturghier, 1974, pag.124-125).

Această rugăciune este o rugăciune de taină pe care o rosteşte preotul dar credincioşii nu o aud. Face parte din Taina Prefacerii. Unii preoţi, câteodată, o rostesc cu voce tare, în timp ce la strană se cântă lin şi duios: „ Pre Tine Te lăudăm…”, pe motiv de a-i face pe credincioşi să dea importanţă momentului. Nu este bine s-o rostească cu voce tare! Se desfiinţează prin aceasta caracterul de taină. Ce spune la Psalm: „Nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta”. Să nu înţeleagă cineva că ar fi credincioşii din biserică vrăjmaşi, departe de mine gândul acesta! Toată lumea  ştie că în Biserică şi chiar în timpul Sfintei Liturghii intră vrăjmaşul să ispitească pe credincioşi, pentru a le răpi participarea la Jertfa lui Hristos şi a le fura Răscumpărarea. În al doilea rând, starea de vrednicie împuţinată a unor credincioşi îi împiedică să vadă şi să audă totul. În al treilea rând însuşi Dumnezeu este tainic faţă de om, se descoperă omului numai în anumite momente şi limite.

Astfel, Sfânta Liturghie fiind moment dumnezeiesc, are caracter de taină. De aceea omul, credinciosul, nu poate participa cu auzul şi văzul la toate momentele. Dacă se rostesc rugăciunile de taină cu glas tare şi în auzul credincioşilor, taina este descoperită, nu este bine şi nu este voie. La ceea ce pot participa credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie în Sfânta Biserică, cu auzul şi văzul, se face însemnare în Tipicul Bisericesc şi Liturghier.

În acest moment şi în chip tainic se transformă în mod real pâinea în Trupul şi vinul în Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nimeni nu trebuie să se îndoiască de realitatea acestei transformări. Transformarea nu are loc în chip văzut, ci în chip nevăzut, fiind taină. Dacă transformarea s-ar petrece în chip văzut, nu am putea s-o numim taină şi ar fi cea mai mare pagubă pentru viaţa şi mântuirea noastră, din două motive: în primul rând, nu ar mai fi taină şi în al doilea rând nu ne-am mai putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Legat de primul aspect, taina este când ceva este ascuns de privirea ochilor noştri şi de puterea noastră de înţelegere, dar care vine în sprijinul şi folosul mântuirii noastre. Dacă am vedea cu ochii trupeşti prefacerea în mod fizic şi ar fi la înţelegerea noastră, nu ar mai fi taină.

Al doilea aspect se leagă foarte strâns de primul aspect. Petrecându-se transformarea în mod fizic, percepută de privirea şi înţelegerea noastră, adică văzând cu ochii noştri cum se preface pâinea în carne şi vinul în sânge, ne-am înfricoşa, ne-am sfii şi nu ne-am mai putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Am păţi la fel cum a păţit împărăteasa Bizanţului, Eudoxia, soţia împăratului Arcadie, din timpul Sfântului Ioan Gură de Aur. Această împărăteasă, era o femeie necredincioasă, păcătoasă şi o vrăjmaşă înverşunată a Sfântului Ioan Gură de Aur. Din cauza ei a fost depus din treaptă şi întemniţat când era Patriarhul Constantinopolului. Mai târziu, în anul 404, tot din cauza ei, a fost exilat în părţile Pontului, unde a murit. Se ştie că această împărăteasă era robită de cultul personalităţii şi a statuilor. Datorită ei, Sf.Ioan Gură de Aur a scris 21 de Omilii prin care a combătut cinstirea statuilor. Pentru a-l sfida pe Sfântul Ioan, împărăteasa a ridicat o statuie personală şi a aşezat-o în faţa Catedralei Patriarhale din Constantinopol chiar la intrare, unde slujea Sfântul Ioan. Şi astăzi se mai întâmplă, pe alocuri, ca unii zeloşi să ridice statui şi să le aşeze în pieţe, în faţa bisericilor. Cunosc câteva cazuri. Nu le mai amintesc. Dumnezeu să-i ierte! Însă cel mai grav este că se ridică statui şi se duc preoţii să le sfinţească. Păcat mare! Nu este bine ca preotul să sfinţească orice i se cere. Preoţii trebuie să se ferească de a pângări sfinţenia lui Dumnezeu şi a invoca Duhul Sfânt pentru a sfinţi mai ales cele legate de idolatrie şi de locul păcătuirii, cum ar fi: statuie, crâşme, cinematografe, bordeluri, discoteci, jocuri de noroc şi altele asemănătoare acestora. Să analizăm un caz, de pildă dacă se sfinţeşte o statuie, zic toţi că este ceva nevinovat şi că aduci cinstire memoriei celui care o reprezintă. Este o înşelăciune, pentru că cinstirea memoriei unui om care a fost ca şi noi, dar care s-a remarcat, se aduce de însăşi actul ridicării statuii şi alocuţiunilor şi nu de sfinţenia statuii. Ce este greşit în a sfinţi o statuie? Dacă preotul a sfinţit o statuie, credinciosul de rând poate s-o sărute de câte ori trece pe lângă ea, pentru că este sfinţită, aşa cum săruţi o icoană sfinţită. Nu este idolatrie aceasta? Este idolatrie pentru că i se atribuie un act de cult unui chip omenesc, i se atribuie sfinţire şi cinstire. Este foarte greşit! Dumnezeu să ierte pe toată lumea şi pe noi păcătoşii!  Câtă idolatrie face omul în viaţă, nu ştie c-o face şi nu bagă de seamă acest lucru! Dacă n-ar fi Dumnezeu milostiv cu neştiutorii, am fi prăpădiţi mai rău decât evreii când au căzut în idolatrie în pustiu. Preotul are datoria să vegheze la starea poporului să-l păzească, să îndrume şi să-l îndrepte.

Însă legat de această împărăteasă, am vrut să spun că, a venit într-o zi la Sfântul Ioan Gură de Aur şi i-a zis: „Dacă mă împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi nu cu pâine şi vin, mai vin să mă împărtăşesc, dacă nu spun lumii că este o păcăleală de a ta!”

Atunci Sfântul Ioan Gură de Aur, îi explică în ce constă taina prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru şi că Dumnezeu prin marea Sa iubire de oameni şi ca să-l restaureze pe omul cel căzut, cu multă înţelepciune a pus-o înaintea omului această taină,  pentru ca omul să poată intra în comuniune cu Dumnezeu. Însă, împărăteasa ca o vrăjmaşă, nu voia să accepte nici o explicaţie de la Sfântul Ioan Gură de Aur şi crezând că-l pune pe Sfânt într-o situaţie imposibilă şi de neputinţă, insista, zicându-i: „ Nu cred, până ce nu văd că este real şi să mă conving, altfel, este o mare minciună cu care amăgeşti lumea”. Sunt şi în ziua de astăzi printre noi astfel de oameni necredincioşi lui Dumnezeu şi care aruncă astfel de vorbe defăimătoare în obrazul preoţilor sau râd de Dumnezeu în faţa prietenilor lor. Văzând Sfântul încăpăţânarea ei şi că a venit pornită pentru a defăima lucrarea lui Dumnezeu,  i-a spus: „ Pentru că nu crezi şi vrei să-l ispiteşti pe Dumnezeu, o să-ţi arate acest lucru, însă o să te îngreţoşezi şi nu ai să te mai poţi împărtăşi până la sfârşitul vieţii tale! Fie judecata lui Dumnezeu pentru tine!„ A plecat împărăteasa cu o satisfacţie diabolică, convinsă că Sfântul n-o să-i poată demonstra, fizic şi palpabil, şi o să aibă motiv să-l umilească şi să-i calce demnitatea preoţească în faţa lumii şi în felul acesta o să se răzbune pe Sfânt.

Când a venit timpul slujirii Sfântului Ioan Gură de Aur, împărăteasa a venit însoţită de suita de la curte la Catedrala Patriarhală, trimiţând vorbă sfântului că vrea să se împărtăşească la momentul potrivit în cadrul Sfintei Liturghii. Intenţiona să-i refuze sfântului Sfânta Împărtăşanie, pe motiv că nu-i Trupul şi Sângele Mântuitorului şi să spună acest lucru la toată lumea în gura mare, chiar acolo în biserică de faţă cu poporul.

Aproape de terminarea Sfintei Liturghii când Patriarhul a ieşit cu Sfântul Potir în faţa Sfintelor Uşi, zicând:„Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, împărăteasa Eudoxia se apropie pentru a fi împărtăşită. Sfântul Ioan Gură de Aur ia cu linguriţa Sfânta Împărtăşanie din Sfântul Potir şi o duce la gura împărătesei. Împărăteasa cu o privire iscoditoare şi pizmaşă se uită cum sfântul a luat în linguriţă pâine şi vin, care, până la gura ei şi sub privirea ei, a văzut cum s-a transformat pâinea în carne vie încât tremura carnea în linguriţă şi vinul în sânge. Văzând aceasta, împărăteasa a ţipat îngrozită şi s-a tras cu un pas înapoi strigând cu groază: „Nu mă pot împărtăşi cu ce-i în linguriţă! Nu pot!”, îngreţoşându-se. Atunci Sfântul Ioan Gură de Aur cu asprime îi porunceşte:„Acum ia şi mănâncă ! Mănâncă! Tu ai vrut să mănânci carnea lui Hristos şi să bei Sângele Lui! Acum mănâncă! Ai vrut să-l ispiteşti pe Dumnezeu şi să mă defăimezi pe mine ca slujitor al Lui! Dumnezeu ţi-a dat ceea ce ai cerut! Acum Mănâncă!” Astfel a ruşinat Dumnezeu în faţa lumii pe împărăteasa şi a smerit mândria ei. De atunci împărăteasa nu a mai putut să se împărtăşească până la sfârşitul vieţii, aşa cum i-a spus Sfântul. Vezi! Mari sunt tainele şi planurile lui Dumnezeu cu noi şi cu mântuirea noastră. Datorită neputinţei şi mărginirii omului în faţa nemărginirii Dumnezeieşti, a ales ca lucrare cu omul, să se realizeze prin taină. Prin taine şi mai ales prin Taina Sfintei Împărtăşanii, omul intră în comuniune cu Dumnezeu, ca El să se apropie de noi iar noi să-l putem primi. Toate cu înţelepciune le-a făcut şi le-a rânduit Dumnezeu şi cu multă pricepere îl cheamă pe om în Împărăţia Cerurilor, numai că omul se face : surd, orb, trufaş şi necredincios lui Dumnezeu.

Pr. Ioan V Argatu

Eu ,păcătosul!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Mi-e sufletul de gheață
În trupu-mi de pământ,
N-am reușit o viață
Să apăr ce e sfânt!
Porunca ta,Hristoase,
De multe ori călcând
M-am depărtat de Tine
Iubitul meu Cuvânt!

O haină,nu ti-am dat-o
Când gol ,te-am întâlnit,
Un blid ,măcar o pâine
Când erai flămânzit,
N-am înmulțit talanții
Spre mântuirea mea,
Iar cel de lângă mine,
Iubirea-mi,n-o simțea!

Iar când, "Stăpânul viei"
De rod , mă va-întreba,
Cu candela în mâna,fără ulei în ea,
Ce voi putea a-Ți spune în apărarea mea?
În marea-Ți bunătate,iertare am să -Ți cer
Să nu mă lași Hristoase,să nu mă lasi să pier!
(Costel Ursu)

BINECUVÂNTAȚII TATĂLUI MEU!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Când liturghia vieții  
Sfârșitu-și va afla,
Iar sufletul ,cu teamă  
Spre Tatăl va pleca,  

Lăsând in urma viața,
Trăită cu suspin,  
Născută din durere
Sfârșită c-un "Amin",

Să nu-mi Spui de păcate,
De răul ce-am facut
De patimile multe,  
De timpul meu pierdut,  

Departe de "Viată" ,de "Adevăr" , de "Cale"
De binecuvantarea Dumnezeirii Tale,
Să -mi spui ,de-i cu putință,
La Tine , toate sânt!

Cuvintele divine , rostite de "Cuvânt",
Cuvintele ce- n viată,,
Pe urme-Ți, m-au purtat
"Iertate îți sânt toate! Ești binecuvântat"!
 
(Costel Ursu) 

Înălțarea Domnului!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Apostolii Tăi,Doamne,rămas-au întristați,
Văzând,Dumnezeiasca-Ți înălțare!
Credeau că vor rămâne-n veci,nemângâiați,
De Duhul Sfânt,însă,vor fi ei luminați,
Credinţa în Hristos,vestind în lumea mare!

Și s-au mirat,uitându-se spre ceruri,
Iar îngerii,mirarea lor văzând le-au spus:
Cu Slavă,iarăși va veni,El,Dumnezeu-Iisus,
Îl veti vedea din nou,pe-un nor venind de sus,
Când omenirea va trăi,cele din urmă vremuri!

Iar printre voi,trimis-a El ,Mângâietor,
Pe Duhul Sfânt,cel din Treime,mult slăvit,
Ce pe pământ va fi cu voi,in vecii vecilor,
Călăuzind spre mântuire,pașii tuturor,
La casa,care-n ceruri, nouă,Tatăl ,ne-a gătit!

Înalță-ne ,din marea de păcate,
Căci noi suntem nevrednici și neputincioşi!
Și doar milostivirea Ta,mai poate,
Să mântuiască sufletele noastre,toate,
De-n viață,Ți-om sluji umili și credincioși!

Înalță Doamne,sufletele noastre,
Căci Tu ai zis:să căutăm și vom afla!
La rugăciune,cautând spre cerurile-albastre,
La răstignirea Ta de ne-om gândi,la rănile din coaste,
Tu,către noi,Îți vei întoarce Sfântă Fața Ta!

Amin!

Poezie scrisă de Cornel Ursu 

Completare la cateheza despre pocăinţă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

           

                          EXISTĂ PATRU FELURI DE OAMENI

● Primul fel de oameni sunt aceia care nesocotesc calea ce duce

către cer. Nici nu sunt interesaţi să afle despre ea, deoarece sunt

aplecaţi pe deplin către cele pământeşti şi trecătoare.

● Al doilea fel sunt oamenii care preferă să urmeze calea cea lată

ce duce la pierzare, pentru că nu vor să se ostenească, să se

necăjească, să postească, să se roage. Iubesc mai mult odihna şi

plăcerile trupului, sunt leneşi şi indiferenţi, iubitori de desfătare,

iubitori de trup, robi ai pântecelui.

● Al treilea fel sunt oamenii care doresc şi vor să urmeze calea

către cer, dar sunt lipsiţi de călăuză. Mulţi care au vrut să păşească pe

această cale, fără un îndrumător potrivit, au pierdut drumul, au pierdut

direcţia cea bună şi au căzut în prăpăstii şi s-au sfârşit. Alţii au căzut

între tâlhari, adică între demonii cei vicleni, şi, fiind răniţi de aceştia

au murit.

● Al patrulea fel sunt oamenii puţini şi aleşi, care cu credinţă şi

frică de Dumnezeu au trăit, căutând şi găsind îndrumătorul

duhovnicesc, cu discernământ, şi călăuziţi de acesta au păşit cu

siguranţă pe calea cea strâmtă şi plină de întristări şi au ajuns în ceruri.

                                        CELE 7 SURLE

Prohodire

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion,

Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome,

De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome

Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron?

Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit

Şi-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma

Sub Cruce, prohodirea de ce-şi varsă mireasma,

Din ochii arşi de lacrimi, din trupul istovit?

De ce să-i strângeţi braţul cu patimă la sân?

Şi giulgiul nou, copile, de ce-l roşiţi în jale?

Şi vă răniţi genunchii în pietrele din cale

Şi pentru cine-aprindeţi făclii de dor păgân?

Priviţi spre cer, surioare. Cu trupul preacurat.

Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare,

Mai alb decât potirul cu binecuvântare,

El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat.

Din palma Lui nu curge şiroi de sânge greu,

Ci vinul bucuriei din veşnic sfânta cină.

Din coasta Lui ţîşneşte izvorul de lumină,

Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu.

Nu-L ungeţi cu miresme pe Cel de-a pururi viu

Şi nu-L culcaţi, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece,

Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece

Izvorul de viaţă ce curge prin pustiu.

Vă-ntreb pe cine plângeţi , copile din Sion,

Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome,

De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome,

Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron?

Gătiţi-vă mai bine cu sfinte bucurii

În alb veşmânt de raze şi-n flori de fericire,

Gătiţi-vă cu crinii ce-au dat Bunavestire

Şi-n aur de iubire topiţi podoabe vii.

Pe harfe de lumină cântaţi cu vers de foc,

În glas de alăute şi-n sunet de chimvale.

Din suflete, făclie aprindeţi-i în cale,

Că-n veci lumina lumii scăpă de sub obroc.

În imn de biruinţă, copile din Sion,

Gătiţi pentru-nviere în vasul vechi arome,

Veşmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome

Şi stih de bucurie răsune în Chedron. 

DE CE CARNEA, LAPTELE, OUALE SI BRANZA SUNT DE "FRUPT" SI NU SE MANANCĂ IN POST?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

        La Parintele Vasile, vine un colonel, fiul cantaretului din Leheceni, judetul Bihor, pentru a i se raspunde unei intrebari care-l framanta de multa vreme si nu reusea nimeni sa-i rapunda si sa-l lamureasca. In virtutea serviciului avea relatie si tangenta cu multi preoti, stareti si ierarhi, fiecare ii dadea cate un raspuns care nu-l multumea. El facea serviciul in Oradea. Fiind fiul satului, vine la Parintele Vasile, in Postul Mare, si il intreaba:

- Domn`Parinte, va rog daca puteti sa ma lamuriti intr-o problema la care numa` nu gasesc raspunsul care sa ma lamureasca si sa ma multumeasca.

Suntem in Postul Pastelui, as vrea sa stiu de ce nu avem voie, noi ortodocsii, sa mancam: carne, lapte, branza si oua. De ce catolicii postesc cu lapte, branza si oua iar noi nu avem voie? De la carne inteleg sa postim , dar de lapte, branza si oua de ce trebuie sa postim?

- Uite ce, draga, omul mananca tot ce i-a dat Dumnezeu pe pamant, din pamant si din ape.

Numai ce iese din pamant il ajuta pe om sa se hraneasca ca sa fie sanatos. Din pamant ies legumele, plantele hranitoare si frunctele, toate sunt pline de vitamine si de substante hranitoare care-l intaresc, il hranesc, nu-l imbuibeaza, nu-l ingreuneaza si nu-l imbolnavesc pe om. Toate legumele, plantele si fructele este cea mai usoara mancare pentru o viata sanatoasa a omului. Ca atare, tot ce iese din pamant ii sunt permise omului, fara de nici o oprire sau interdictie. De la nimic nu-l opreste Dumnezeu.

Tot ceea ce se naste si traieste pe pamant: animale, pasari si taratoare, unele sunt date de Dumnezeu pentru hrana omului, dar intr-o masura mai mica, pentru ca este hrana cea mai grea, plina de grasimi si sange, care daca sunt consumate tot timpul si in cantitati mai mari, imbuibeaza, creaza lacomia pantecelui, ingreuneaza si poate imbolnavi trupul omului.

Prin urmare, carnea animalelor si ale pasarilor, care intra in consumul omului, este un "frupt" , adica, o mancare plina de sange, grasa, grea, care poate imbolnavi trupul prin imbuibare si poate imbolnavi sufletul prin lacomia pantecelui, de la care omul trebuie sa se infraneze prin doua moduri: abtinerea de la a manca carne multa si cat mai rar si a doua metoda este infranarea pe o perioada mai lunga de a manca carne asa cum este Postul cel Mare si celelalte posturi randuite de Sf Biserica (miercurile, vinerile, Postul Sf Apostoli, Postul Adromirii Maicii Domnului, Postul Craciunuluilui si alte zile de post).

De ce laptele, ouale si branza sunt de frupt ? Pentru ca sunt produse facbricate prin carne, ele trec prin carne. Tot ceea ce trece prin carne si sange este de frupt. Chiar daca hrana pe care o consuma animalele si pasarile (iarba, fan, paie, porumb, grau) din ele trupul lor fabrica laptele si ouale acestea sunt de frupt.

De ce mananca catolicii in posturi, lapte, branza si oua? Pentru ca Papa le-a dat dispensa si derogare de la canoane si de la randuielile bisericesti. Ceea ce nu este prea corect. Canoanele nu le poate dezlega un singur om, fie el si Papa sau Patriarhul, pentru ca sunt legaturi date de un Sinod Ecumenic si tot un Sinod le poate dezlega. In plus cu lapte , branza si oua mancand in post, mai mult te imbuibezi decat sa te smeresti.

In concluzie, tot ceea ce inseamna carne si sange si tot ceea ce trece prin carne se numeste "frupt" de la care Biserica ne porunceste sa ne infranam in zilele de post.

Animalele ce se nasc, cresc, se hranesc si traiesc in apa (pestii, racii, si alte animale ce traiesc numai in apa), carnea lor este o carne usoara, saraca in grasim si cu foarte putin sange. Carnea lor nu imbuiba, nu ingreuneaza si nici nu creaza lacomie pantecelui si este sanatoasa pentru trupul omului. Sf Evanghelie ne spune ca Mantuitorul numai carne de peste ar fi mancat, paine, miere si fructe. Din acest motiv, se dezleaga in anumite momente din posturi ( la Praznicele Imparatesti) la Buna Vestire si la Florii in Postul Mare, cand este prilej de mare bucurie si de sarbatoare, in orice zile ar cadea se dezleaga la vin, untdelemn si peste.

-Multumesc, parinte, acum m-am lamurit si am aflat raspunsul si explicatia pe care o cautam. Nimeni nu mi-a putut da aceasta explicatie pe cati i-am intrebat.

Duminica , intalnindu-se Parintele Vasile cu cantaretul la slujba, acesta din urma ii zice:

-Iti multumesc domn`parinte ca mi-ai lamurit baiatul. Asa de bucuros a venit de la dumneata. Mi-a zis ca a stat de vorba cu oameni mari si n-au reusit sa-l multumeaca cu raspunsul, asa cum ai facut dumneata un preot simplu de tara.Baiatul meu ii asa de pretentios ca rar l-am vazut sa fie multumit de cate ceva. Nimic nu-l multumeste. Daca dumneata ai reusit sa-l multumesti este mare lucru.

http://argatuioan.wordpress.com/2014/03/23/de-ce-carnea-laptele-ouale-si-branza-sunt-de-frupt-si-nu-se-mananca-in-post/

Purtând păcatul celuilalt

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Odată un monah de la oarecare mănăstire L-a rugat pe Dumnezeu ca să-i deschidă ochii ca să vadă la fiecare om răutatea sa ascunsă și astfel să-i vină în ajutor. Când Domnul i-a împlinit rugăciunea, monahul a încercat să-și intensifice străduințele sale, mai ales că acum distingea cu claritate răul. Însă datorită imaturității sale duhovnicești, răul pe care-l vedea la ceilalți l-a umplut de groază și în continuare a început să simtă dezgust și, în cele din urmă, scârbă de oameni.
Într-o zi a ajuns la mănăstire cineva care voia să-l vadă pe starețul Mănăstirii. Însă monahul care se învrednicise să vadă răul, văzând cât de păcătos și cât de pervertit era vizitatorul, i-a spus:
– Cum îndrăznești să te arăți astfel starețului? Prezența ta îl va jigni.
Vizitatorul auzind acestea a plecat. După aceasta starețul l-a chemat pe monah și l-a întrebat dacă nu a venit cineva și l-a căutat.
– Da, a răspuns monahul.
– Dar, unde este?, l-a întrebat starețul.
– L-am alungat.
Atunci starețul l-a privit și i-a spus:
– Nu te-ai gândit că poate acesta a fost ultima ocazie a acestui om?
Atunci tânărul monah tulburat i-a cerut starețului să se roage lui Dumnezeu să-i ia înapoi harisma străvederii pe care o primise. Dar starețul i-a răspuns:
– Nu! Dumnezeu nu ia înapoi ceea ce a dăruit. Însă Îi voi cere ca atunci când vei vedea răutatea vreunui om s-o trăiești tu, ca și cum ar fi a ta, pentru că și el și tu sunteți mădularele unui singur trup, a trupului omenirii întregi.
În peregrinările sale, acest monah a ajuns odată, într-o seară, la casa unui oarecare creștin, căruia i-a cerut găzduire. L-a rugat să-i îngăduie să intre și să-i dea un loc unde să se roage. Nu l-a rugat pentru nimic altceva, ci numai să-i îngăduie să se roage la el. Stăpânul casei a rămas surprins de cererea monahului și l-a primit, dându-i o cămăruță unde să se odihnească. Însă monahul a început îndată să se roage. Gazda ciulindu-și urechile, l-a auzit pe monah rugându-se cu lacrimi și mărturisind lui Dumnezeu păcatele acelui bărbat, care era un om rău, împovărat cu multe păcate, ca și cum ar fi fost păcatele sale.
Auzind toate păcatele sale, stăpânul casei s-a văzut pe sine, prin ochii acelui om drept. S-a cutremurat și a început să se pocăiască și să plângă. Apoi s-a mărturisit la acel monah și când a sfârșit mărturisirea, era deja tămăduit.

Pomelnic si Sărindar

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Una din practicile cultice foarte îndătinate în Biserica ortodoxă este pomenirea de nume ale credincioşilor, vii şi morţi, la diverse slujbe şi la diferite momente ale acestora. Pentru ca slujitorii să le poată pomeni la locul şi sorocul îndătinat este nevoie ca ele să fie înmânate de credincioşi. În această privinţă, există trei feluri de prezentare a numelor de pomenit în cadrul slujbelor divine.

Primul se cheamă acatist. Termenul de acatist are în terminologia liturgică două sensuri: fie cel de slujbă închinată persoanelor Sfintei Treimi, Maicii Domnului sau sfinţilor şi care se săvârşeşte în diferite zile din cursul unui an liturgic; fie cel de înscris - la care ne referim noi astăzi - în care credincioşii trec numele care doresc să fie pomenite în cadrul acestor slujbe şi diversele trebuinţe, nevoi şi necazuri pentru a căror împlinire se roagă. În acatist trecem numai numele celor vii, pentru că de regulă la aceste slujbe se fac mijlociri numai pentru cei în viaţă. Acatistele se pot da şi pentru perioade mai mari de timp: 40 de zile, trei luni, şase luni, un an, pentru a fi pomenite permanent.


Când prezentăm lista de nume pentru a fi pomenite în cadrul Sfintei Liturghii, atunci avem de-a face cu un pomelnic, adică o înşiruire a numelor ce urmează a fi pomenite. Cum Sfânta Liturghie se săvârşeşte atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi, aceste pomelnice cuprind atât numele celor vii, cât şi ale celor morţi, care dorim să fie pomenite. Practica aceasta este foarte veche. La început aceste nume se scriau pe un obiect care se plia în două, dând naştere la ceea ce numimdiptice, noţiune care apare încă din secolul al IV-lea. Această modalitate de a prezenta numele celor vii şi morţi la Liturghie se păstrează şi astăzi, credincioşii împărţind coala de hârtie în două şi scriind, de regulă, pe cei vii în stânga, iar pe cei morţi în dreapta, specificând de cele mai multe ori cu claritate ,,vii" şi „morţi". Uneori ateste liste cu vii şi morţi pot fi prezentate şi separat. Pentru a nu se face confuzie, se înscrie semnul crucii pe pomelnicele pentru morţi. Şi acestea pot fi date pe termen lung.

Tot pomelnic se numeşte şi lista de nume, care urmează să fie pomenite la slujbele speciale pentru cei răposaţi şi în special la parastase. Când o asemenea listă se dă preotului pentru a fi pomenită timp de 40 de zile, sau mai precis la 40 de Liturghii, ea se cheamă  sărindar, de la un cuvănt neogrec care înseamnă un grup de 40. În slavonă se numeşte soroc.

BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1