BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: CUVÂNT DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE ŞI DE POVǍŢUITO...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

                                                                                               C u v i o s ul    Paisie

Prin mărturisire sufletul se eliberează de mizeria păcatelor

- Părinte, în primii ani ai creştinismului creştinii făceau

mărturisire publică. Aceasta ajută?

- Alţii erau anii cei dintâi ai creştinismului şi alţii cei de acum.

Aceasta nu ajută astăzi.

- De ce oare, Părinte? Atunci aveau mai multă râvnă?

- Aveau şi mai multă râvnă şi nu aveau cele pe care le au oamenii

astăzi. Iată, acum perechile se despart fără motiv, nu mai sunt ca

cele de odinioară. Oamenii s-au îndepărtat de Taina Mărturisirii

şi de aceea se îneacă de gânduri şi de patimi. Câţi nu vin şi cer să-i

ajut în vreo problemă de-a lor, dar nici nu se spovedesc, nici nu

merg la biserică.

- „Mergi la biserica?“, îi întreb.

- „Nu“, îmi răspund.

- „Te-ai spovedit vreodată?“.

- „Nu. Dar am venit să mă faci bine“.

- „Dar cum aşa? Trebuie să te pocăieşti de greşalele tale, să te

spovedeşti, să mergi la Biserică, să te împărtăşeşti atunci când ai

binecuvântare de la duhovnicul tău, iar eu voi face rugăciune să te

faci bine. Uiţi că există şi altă viaţă şi trebuie să ne pregătim

pentru ea?“.

- „Ascultă, Părinte, cele ce le spui despre Biserici, altă viaţă etc.,

pe mine nu mă preocupă. Astea sunt basme. Am mers la vrăjitori,

la medium şi nu au putut să mă facă bine. Am aflat că tu mă poţi

face bine“.

Hai, acum descurcă-te! Le spui despre spovedanie, despre viaţa

viitoare şi îţi spun: „Acestea sunt basme“, iar pe de altă parte, te

roagă: „Ajută-mă, că iau hapuri“. Ei, cum, în chip magic se vor face

bine?

Şi iată că deşi mulţi au probleme pricinuite de păcatele lor,

nu se duc la un duhovnic care îi poate ajuta în mod real, ci

sfârşesc prin a se spovedi la psihologi, îşi spun istoricul lor, le cer

sfaturi pentru problemele lor şi, dacă au de trecut un râu, îi aruncă în

apă şi ori se îneacă, ori ies dar unde ies? În timp ce, dacă ar merge să

se spovedească la duhovnic, vor trece pe celălalt mal pe pod, fără

osteneală, pentru că în Taina Spovedaniei lucrează harul lui

Dumnezeu şi se eliberează.

- Părinte, unii spun: „Nu aflăm duhovnici buni şi de aceea nu

mergem să ne spovedim“.

- Acestea nu sunt îndreptăţiri. Fiecare duhovnic are putere

dumnezeiască din moment ce poartă epitrahil. Săvârşeşte Taina, are

har dumnezeiesc şi atunci când citeşte rugăciunea de iertare

Dumnezeu şterge toate păcatele pe care le-am mărturisit cu

pocăinţă sinceră. De noi depinde cât ne vom folosi prin Taina

Mărturisirii.

Odată a venit acolo la colibă unul care avea probleme psihologice,

cu gândul că am harisma străvederii şi aş putea să-l ajut. „Ce prevezi

pentru mine?“, mă întreabă. „Să cauţi un duhovnic şi să te

spovedeşti, ca să poţi dormi ca un puişor şi să nu mai iei

medicamente“, îi spun. „Nu mai există astăzi duhovnici buni, îmi

spune. Mai demult existau“. Vin cu gând bun, că vor fi ajutaţi,

dar nu primesc ceea ce le spui şi păcat de cheltuielile cu drumul.

Văd însă şi o nouă tehnică a diavolului. Bagă în minţile

oamenilor gândul că, dacă fac o oarecare făgăduinţă şi o

împlinesc, dacă mai merg şi la vreun loc de închinare, sunt în

regulă duhovniceşte. Şi vezi pe mulţi mergând cu lumânări şi cu

alte obiecte făgăduite la mănăstiri, la locuri de închinare şi le

atârnă acolo, mai fac şi cruci mari, mai plâng puţin şi se limitează

la acestea. Nu se pocăiesc, nu se spovedesc, nu se îndreaptă, iar

aghiuţă se bucură.

- Părinte, un om care nu se spovedeşte poate fi liniştit

lăuntric?

- Cum să fie liniştit? Ca să simtă cineva odihnă trebuie să

arunce molozul dinlăuntrul său. Asta se va face prin

mărturisire. Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi

mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa cerului,

lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează.

Înainte de mărturisire în capul lui există ceaţă, vede slab şi îşi

justifică greşelile sale. Pentru că atunci când mintea lui este

întunecată de păcate, nu vede curat. Prin mărturisire face un „fuuu“,

se depărtează ceaţa şi orizontul se curăţă. De aceea, celor care vin să

discutăm o problemă sau să-mi ceară un sfat etc., dacă nu s-au

spovedit niciodată, îi trimit mai întâi să se spovedească şi după aceea

îi primesc să vorbim. Unii îmi spun: „Părinte, fiindcă Sfinţia Ta îţi

poţi da seama ce trebuie să fac în problema aceasta, povăţuieştemă“.

„Deşi mi-aş da seama eu ce trebuie să faci, îi spun, nu vei

înţelege tu ce voi spune eu. De aceea mergi mai întâi şi te spovedeşte

şi după aceea vino să discutăm“. Cum oare să te înţelegi cu un om

atunci când se află în altă frecvenţă?

Prin mărturisire omul aruncă din lăuntrul său orice ar fi

nefolositor şi rodeşte duhovniceşte. Într-o zi săpam în grădină, ca să

plantez nişte roşii. În acel timp vine cineva şi-mi spune: „Ce faci,

Părinte?“. „Ce să fac? îi spun. Îmi spovedesc grădina“. „Bine,

Părinte, dar şi grădina are trebuinţă de spovedanie?“. „Desigur că

are. Am observat că atunci când o spovedesc, adică scot afară

pietrele, pirul, spinii etc., face legume alese, iar altfel roşiile se fac

palide şi slabe!“.

                                                                                        

                                        Moaştele Sfântului Paisie

        Velicikovski aflate la Biserica   Şerban Vodă din Bucureşti.

                                 

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

BOTEZUL DOMNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                  MAI MULTE DESPRE BOBOTEAZĂ ... CITITI AICI:

                http://bisericasfintilorpetrusipavel.blogspot.ro/2015/01/despre-boboteaza.html

                                      

Femeia in Biserică

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... 

NEMULTUMIREA FEMEILOR DE NATURALETEA LOR..SI IN MANDRIA LOR SE

MACHIAZA 

Dumnezeu, întru înţelepciunea Sa, pe toate le-a creat bune şi frumoase. Natură, animale – toate cu perfecţiune. Pe om l-a creat după Însuşi Chipul Său, căci la asemănarea cu El este chemat să ajungă. Tu, omule, eşti făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu, eşti creaţia supremă a Arhitectului, în care a pus această nepreţuită comoară – sufletul !

 Psalmistul David spune: „Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta !” Eşti o fiinţă minunată, femeie; eşti creată de un Meşter ! Rămâi aşa cum te-a „ţesut” El. De ce eşti întotdeauna nemulţumită de felul cum arăţi, de felul cum te-a lăsat Dumnezeu ? 

De vreme ce aduci modificări la ceea ce a făcut El, înseamnă că te consideri imperfectă sau…incompletă. Ori, Dumnezeu, nu greşeşte niciodată ! Însuşi Creatorul l-a făcut pe om frumos, însă nicăieri nu scrie că i-a dat voie să se „corecteze”! În mândria ta îţi schimbi culoarea părului, a ochilor…părul care trebuie să fie podoaba capului la femeie, tu l-ai retezat şi l-ai sluţit. La unghii te asemeni cu demonii, căci ei au gheare; la port te asemeni cu bărbaţii, căci ei poartă pantaloni; chipul l-ai îndepărtat de Cel al lui Dumnezeu şi ai preferat să te asemeni cu un clown... Toate acestea Îl supără pe Dumnezeu fiindcă treci peste voia Lui, peste ce a creat El, şi Îl corectezi tu. Eşti jucăria demonilor căci devii cea mai bună cursă de sminteală pentru bărbaţi. Prin aceste podoabe ale tale pe mulţi duci în ispită, căci femeia, de multe ori ispiteşte şi fără să vrea. Cu cât eşti mai dezgolită, cu atât se scârbeşte Dumnezeu de tine. Mai grav este când îndrăzneşti cu neruşinare să păşeşti astfel îmbrăcată, şi în Casa Domnului – în Biserică. 

Prin portul tău atragi atâtea priviri asupra ta, iar acela care a venit la Biserică să se roage, nu mai poate fi atent la rugăciune pentru că i-ai distras atenţia, i-ai tulburat liniştea inimii. Şi păcatul smintelii este foarte mare deoarece una este să faci un păcat de care să dai socoteală înaintea lui Dumnezeu numai tu şi alta e să răspunzi şi pentru păcatele altora fiindcă i-ai smintit. Ori, la Biserică venim să ne rugăm şi NU să ne prezentăm hainele, culoarea părului sau formele corpului. Şi crezi tu oare că îţi mai e rugăciunea ascultată de Dumnezeu ? 

Vai de rugăciunea ta pe care o înalţi la Cer, căci ca plumbul cade la pământ.

 La Biserică se vine cuviincios îmbrăcată, curată, acoperită, ca să te arăţi smerită şi plăcută înaintea Stăpânului şi astfel să-ţi fie primită şi rugăciunea.

 Păstrează-ţi sufletul curat, păstrează-ţi trupul curat. Fă-te frumoasă în fapte bune şi nu căuta să placi oamenilor, ci caută mai ales să fii pe placul lui Dumnezeu ! Nu te alipi de pământ că ai să te faci una cu el ! Fii vrednică de cinstea înaltă în care te-a pus Dumnezeu ! Fii creştină ! 

 Sursa: luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

BOTEZUL DOMNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                      Botezul Domnului Iisus Hristos

Sfintii Parinti si scriitori bisericesti subliniaza, in scrierile lor, ca botezul Domnului in apa Iordanului, pe langa faptul ca a facut cunoscut tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Fiu adevarat al lui Dumnezeu-Tatal si odata cu El si pe celelalte persoane ale Sfintei Treimi, mai are si o referire deosebita fata de intreaga creatie.
Ca atare, botezul lui Hristos este o revelare a tainei Sfintei Treimi, dar dupa invatatura Bisericii, el este si o restabilire si o reinnoire a firii inconjuratoare omului. Acesta este rostul pentru care Hristos se boteaza in mijlocul firii, in apele Iordanului. Ca sa prezentam aceasta latura a lucrarii tainice a botezului Domnului nostru Iisus Hristos, este necesar sa cunoastem raportul firii create cu omul, inainte si dupa introducerea pacatului in lume.

                                I. Firea inconjuratoare inainte si dupa caderea in pacat

Intre om si firea inconjuratoare exista o legatura foarte stransa si aceasta se datoreaza faptului ca si ea este deopotriva creata de Dumnezeu. Omul, dupa predaniile bisericesti, nu se poate concepe in afara legaturii cu Dumnezeu, dar nici in afara firii create, cu care este connatural prin trupul sau. Ca sa se cunoasca, sa se realizele pe sine, in comuniunea semenilor sai si sa-si dezvolte actiunile sale creatoare, invatatura Bisericii ne spune ca omul are nevoie nu numai de Harul dumnezeiesc, ci si de firea inconjuratoare lui. In felul acesta, intreaga creatie nu exista pentru ea insasi, ci pentru om. Aceasta nu inseamna catusi de putin ca omul este autorul ei. Ea este anterioara omului, cu toate ca omul intervenind poate sa o modifice fie in bine, fie in rau. Actiunea omului asupra firii incon¬juratoare este foarte mare. De altfel, natura isi indeplineste rostul pentru care a fost creata, numai existand pentru om, iar nu ca scop in sine.
Daca "Justitia originalis" inseamna o stare de fericire si de desavarsire a omului in gradina paradisului - desi aceasta stare nu este inca consolidata - si daca aceasta dreptate originara se manifesta printr-o functionare normala a chipului lui Dumnezeu in om, atunci putem spune ca si firea inconjuratoare cunoaste, in starea ei paradisiaca, o stare de lumina si de desavarsire si de armonie, dar, ca si la primul om, o stare ne¬consolidata definitiv. Armonia si frumusetea impodobeau natura in stadiul ei paradisiac, dar acestea trebuiau consolidate. Si aceasta consolidare nu si-o putea castiga ea singura, ci numai prin si in unire cu omul, caci omului ii incredintase Logosul misiunea de a lucra mai departe pentru infrumusetarea si consolidarea armoniei dintre fapturi. El, cu aju¬torul Harului divin, trebuia sa se consolideze pe sine in stare de desa¬varsire deplina si consolidandu-se pe sine, consolida intreaga fire creata, pe care o purta calitativ in trupul sau. Prin om, firea inconjuratoare tre¬buia sa ramana constant, in modul cel mai deplin, o revelatie a Divi¬nitatii, o teofanie.
Caderea lui Adam a atras asupra firii inconjuratoare consecinte destul de dezastruoase. Pacatul lui Adam desfiinteaza paradisul, adica natura primordiala. Natura cade prada luptei dintre contrarii.
Fiinta omului si intreaga zidire nu mai participa ca inainte la pleni¬tudinea vietii divine, insa nu inceteaza de a exista. De acum inainte duce o existenta lipsita de continut, adica de plenitudine de viata si de sens. Existenta creaturii dupa pacatul stramosesc este o existenta rupta de izvorul vietii. Natura exista obiectiv, dar ca o realitate creata si dependenta de Creatorul sau. Desi este creata, este totusi libera in actiunile sale. Asa ca Dumnezeu nu impiedica cu nimic mersul creatiei. Natura a putut asa dar sa-si intoarca fata de la Creatorul si Proniatorul sau.
Pe alta parte intimitatea dintre om si firea inconjuratoare este deopo¬triva rupta de pacat si in locul prieteniei apare vrajmasia si revoltele na¬turii ca protest in fata acestei stari de fapt. Se ridica contra conducato¬rului ei, fiindca "creatia e nevinovata de aceste greseli prin care i se face sila. Ea este curata si sfanta, ca una ce a iesit din mainile Creato¬rului. In urma pacatului stramosesc firea creata se departeaza de om, se intuneca si rezista cu tenacitate tuturor actiunilor omului.
Firea inconjuratoare nu-i mai descopera omului maretia si lucrarea lui Dumnezeu. Ne cufunda tot mai adanc in natural. Din cauza pacatului stramosesc, odata cu omul s-a alterat profund, s-a degenerat si firea inconjuratoare lui.

Ajunul Bobotezei, zi de post negru

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare.

In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie, sa primeasca de la duhovnic, binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.



Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare. In acest sens, Sfantul Sava spune: "acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi... Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa."

Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.



Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza o singura data pe an, pe 6 ianuarie, in ziua Botezului Domnului in Iordan.

In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6) , apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12) , in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului. Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: ( "Treime mai presus de fire..." ) .

Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei ( "Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta" ) si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa. Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh ( "Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant" ) , pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ... "

In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, "firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".