DEJA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

File întregi ale istoriei nu au ştiut sau nu au vrut
Să ne înveţe adevărul: „ce-am avut şi ce-am pierdut”,

Însă mulţi nu se aşteptau ca lumina să renască,
Şi aceasta să se întâmple, geografic, chiar acasă.
Întrebând direct la sursă am aflat că era scris
Să se înalţe iar paharul ce demult a fost promis,

Unii vor bea bunătate aşa cum şi-au aşternut,
Ceilalţi nu înţeleg mesajul: „ce-am avut şi ce-am pierdut”.

Cartea Sfântă ne vorbeşte de un Ales şi un popor,
Trezeşte-te şi vezi amice! Deja eşti în viitor…

Versuri de
Horațiu Stoica

Sufletul este viu doar dacă este locuit de Dumnezeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

     Una dintre cele mai mari enigme ale vieții îl reprezintă sufletul. Ce este sufletul? Este cuvântul rostit ușor și de viață dătător. Este suflarea sfântă  a lui Dumnezeu peste chipul cel de țărână. Această suflare sfântă dă naștere la gând ,speranță și lumină.

Din momentul cre.ației , omul a fost creat din două părți indispensabile ,din trup și suflet. Dumnezeu a făcut pe om “după asemanarea Sa “(Geneza  1.26-27). Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui 
Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie”.” Atunci luând Dumnezeu tărână din pământ ,a facut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie”(Facerea 2.7) “Numele de om nu se aplică sufletului sau trupului în mod separat” spune Grigore Palama, ci la amândouă, căci împreună au fost create dupa chipul lui Dumnezeu.

Trupul trăiește dacă este locuit de suflet; iar sufletul trăiește dacă este locuit de Dumnezeu. Moartea  sufletului este despărțirea sa de Dumnezeu. Așadar există suflete vii și există suflete moarte.”Știu faptele tale; că îți merge numele că trăiești, dar ești mort” (apocalipsa lui Ioan 3,1). Astfel un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort așa cum spune Arsenie Boca.

Ceea ce omoară sufletul este păcatul. Sfântul Pavel spune”plata păcatului este moartea”. Prin păcatele noastre murim sufletește dar cel care ne învie este Hristos. El este Apa vie care ne spală haina sufletului de chiciura păcatelor. El este Lumina Lumii care poate străluci peste bezna păcatelor. Sfântul Pavel spunea efesenilor:”Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei care eram morți prin greșelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos.

 Sufletul curat este cel în care se oglindește Dumnezeu “Sufletul omului este un sfeșnic de la Domnul; el cercetează toate cămările trupului”(Pilde 20.27). Sufletul curat se bucură de dragoste dumnezeiască și se bucură de mângâierea caldă a  creatorului său. Sufletul curat este cel care a părăsit tristețea și s-a îmbracat cu pacea

Toți suntem chemați la nunta cea din ceruri dar nu toți suntem aleși pentru ea. La nuntă vin cei cu haina sufletului curată. Dumnezeu ne dorește la nuntă în haina care ne-a oferit-o cu iubire la botez. La botez primim harul lui Hristos ”Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat” (Galateni 3.27)

Pentru a putea ajunge la nunta cea cerească avem nevoie de botez ” De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea intra în împărăția lui Dumnezeu”(Ioan 3.5) .Prin taina botezului lepădăm păcatul strămoșesc ,ne naștem din nou, devenim iarași vii pentru a doua oară exact ca la facerea lumii. La acestă nouă facere a nostră lucrează în taină Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Sfântul Duh. Când Dumnezeu l-a creat pe Adam a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul o ființă vie. Acum prin botez omul este umplut de Duh viu” (Epistola 1 catre Corinteni a sfântului apostol Pavel)”Făcutus-a omul cel dintâi , Adam, cu suflet viu, iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viață”. Taina Botezului este măreață deoarece toți cei care se botează devin oameni cerești, oameni de care Dumnezeu are nevoie la nunta cea cerească. Prin taina Sfântului botez Dumnezeu este cel care locuiește în inima și în sufletul omului.

Sufletul trebuie să fie mereu curat, făra răutate și fără păcat, fiindcă doar așa el poate primi lumina binecuvantata a dragostei dumnezeiesti. Doar așa sufletele noastre pot iubi și pot fi iubite. Prin botez Îl acceptăm pe Iisus în viața nostră și trebuie să-L urmăm pe El.

Ca să fim vii trebuie să ne lepădam de noi înșine , să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Hristos

Ca să fim vii trebuie să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu și să săvârșim fapte bune.

Ca să fim vii trebuie să ne lepădăm de plăcerile cele lumești și să trăim duhovnicește.

Ca să fim vii trebuie să credem în nașterea lui Iisus din fecioara Maria ,sa credem în răstignirea și în învierea Lui.

Ca să fim vii trebuie să respectăm poruncile lui Dumnezeu.

Sa ne rugam Domnului să ne dăruiască puterea ca să săvârșim binele pentru ca să devenim suflete vii în lumina lui Hristos.

Apopei Roxana 

Cand implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Dumnezeu implineste rugaciunile noastre mai repede:
1. cand sunt insotite de fapte bune si de post;
2. cand chemam mijlocirea Sfintilor si
 3. cand sunt facute de mai multi impreuna.

1. Postul si rugaciunea sunt cele doua aripi ale nadejdii, zice Fericitul Augustin. Cornelie sutasul, barbat drept si temator de Dumnezeu, insotind rugaciunea lui cu post si cu alte fapte bune, a fost ascultat (Fapte 10, 38). De altfel multe cetati si popoare au scapat de mari primejdii in urma rugaciunilor unite cu vreo fagaduiala.

2. Rugaciunea facuta in fata sfintelor icoane sau langa sfintele moaste ale Sfintilor este mai ascultata si mai repede implinita de Dumnezeu. Este mai ascultata si mai repede implinita chemand ajutorul Sfintilor, fiindca acestia sunt prieteni ai lui Hristos, fii si mostenitori ai lui Dum-nezeu320 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 276).

3. Dumnezeu asculta mai curand rugaciunea facuta laolalta cu mai multi. Negresit Dumnezeu este pretutindeni, dar nu in orice loc asculta intr-acelasi chip rugaciunile. Ca zice Domnul Iisus Hristos: "Iarasi graiesc voua ca daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri" (Matei 18, 19). "Aceasta rugaciune, daruita din toata inima, hranita din credinta noastra, ingrijita prin adevar, intreaga prin nevinovatie, curata prin castitate, agapa infrumusetata cu podoaba faptelor bune, aceasta rugaciune suntem datori s-o inaltam la altarul lui Dumnezeu, ea avand a dobandi pentru noi toate de la Dumnezeu"321 (Tertulian, Despre Rugaciune, c. XXVIII, trad. cit; p. 245). Cand, dupa uciderea Apostolului Iacov, Sfantul Petru a fost inchis in temnita, rugaciunile neincetate, facute de crestini pentru dansul la Dumnezeu, au fost atat de puternice, incat Dumnezeu a trimis un inger si in chip minunat a eliberat pe Petru din inchisoare (Fapte 12, 1-11). Rugaciunea laolalta a mai multora este ca focul in gramada de carbuni; se aprind unul de la altul, se aprinde chiar si butucul neuscat.

27. Cand si pentru ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile?

Dumnezeu nu asculta si nu implineste rugaciunile atunci cand cerem ceva pagubitor si cand nu suntem vrednici sa fim ascultati.

1. Dumnezeu Se aseamana cu un medic care, din grija pentru bolnav, nu ii ingaduie ce i-ar fi pagubitor322 (Fer. Augustin, Predica LXXX, 2, op. cit., vol. II, p. 43). Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat staruitor la Dumnezeu sa impiedice plecarea fiului sau in Italia si nu a fost ascultata; pentru ca aceasta calatorie a dat Fericitului Augustin prilejul de intoarcere la Dumnezeu. "O, Doamne! Tu atunci nu ai ascultat pe mama; spre a-i implini ceea ce ea cerea de atata vreme", a spus mai tarziu Fericitul.

2. Adesea Dumnezeu nu ne implineste rugaciunile fiindca nu suntem vrednici sa ne fie implinite: ne rugam fara evlavie si fara incredere (Iacov 1, 6-7); sau, pacatosi fiind, nu voim sa ne dezbaram de relele apu-caturi (Ioan 9, 31); sau rugaciunea e fara staruinta, ca si cum lucrul cerut nu ar avea nici un pret, sau rand cerem rau (Iacov 4, 5; Marcu 10, 38).

3. Totusi nimeni nu se roaga in desert. Nici o rugaciune, nici cea bine facuta, nici cea rau facuta, nu este pierduta inaintea lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu implineste ce 1 se cere, El da negresit altceva mai bun, ne incredinteaza Sfantul Ioan Gura de Aur. Cu alte cuvinte, Dumnezeu poate implini mai cu prisosinta lucrurile pe care le cerem sau le gandim (Efes. 2, 20). De pilda, marele staret Gheorghe plecase de la manastirea Neamtului cu gandul sa se duca la Sfantul Munte Athos, facand rugaciuni la Dumnezeu pentru a-i implini gandul acesta. Dar, ajuns la Bucuresti, este impiedicat sa mearga incotro se rugase la Dumnezeu si trimis la Cernica, sa ridice din daramaturi vechea manastire parasita si paraginita. Astfel a ajuns el povatuitor si indreptator pentru mii de calugari, care s-au perindat de atunci si pana astazi in cele doua manastiri muntene Cernica si Caldarusani, si un mare dascal sufletesc al celor ce s-au apropiat de dansul, calugari si mireni.

28. Rugaciunea foloseste oare la ceva celui pacatos?

Prin rugaciune, cel pacatos castiga iertarea si din pacatos ajunge drept. Talharul rastignit impreuna cu Hristos numai atat a rugat pe Mantuitorul: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta" (Luca 23, 42), si Hristos l-a iertat. Caindu-se, vamesul a rostit numai aceste cinci cuvinte: "Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului" si s-a intors indreptat la casa sa (Luca 18, 13); iar imparatul David, mustrat fiind pentru pacat de Natan, a grait: "Pacatuit-am Domnului" si Domnul l-a iertat (II Regi 12, 13); "Cel ce se asterne la rugaciune pune capat pacatului", zice Fericitul Augustin; "iar cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui".

Rugaciunea face dintr-un pacatos un drept, pentru ca prin ea se castiga darul pocaintei si al intoarcerii la Dumnezeu. Pamantul, cu cat se apropie mai mult de soare, cu atat primeste mai multa lumina si caldura; iar noi, cu cat ne apropiem mai mult de Iisus Hristos prin rugaciune, cu atat dobandim mai multa lumina si putere. Rugaciunea coboara asupra noastra Duhul Sfant si lumineaza cele dinlauntru ale noastre. Aceasta lumina s-a lasat vazuta in afara la multi sfinti, in timpul rugaciunii. De pilda, fata lui Moise stralucea de lumina cand s-a pogorat de pe munte, unde graise cu Dumnezeu (les. 34, 29, 30); iar Sfantul Simeon Noul Teolog se arata uneori, in timpul rugaciunii, inconjurat de o lumina stralucitoare, care-i patrundea m chip uimitor carnea si madularele326 (Nichita Stetatos, Viata Sfantului Simeon Noul Teolog, ed. Irene Hausherr, in "Orientalia christiana", vol. VII, Roma, 1928, c. 69, p. 95). Rugaciunea patrunde sufletul ca o roua cereasca, care-l insufleteste si improspateaza, asa precum plantele racorite noaptea de roua dobandesc puteri noi. Deci, rugaciunea este folositoare nu numai pentru cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, ci si pentru cel ce se zbate sa paraseasca drumul pierzarii.

29. Cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, adica cel drept, mai are nevoie de rugaciune?

Cel drept are si el nevoie si dobandeste folos din rugaciune, pentru ca rugaciunea il ocroteste si il fereste de ispita pacatului. Ispita este lucrul diavolului; ea intuneca mintea si slabeste vointa. Rugaciunea, dimpotriva, alunga ispitele, lumineaza mintea si intareste vointa: "Rugaciunea lucreaza ca apa asupra focului; este ca o ancora de mantuire pentru sufletul in primejdie sa se inece". "Demonii vazandu-ne stand la rugaciune fug repede, ca hotii ce dau cu ochii de soldatii cu sabiile scoase". Cel drept ajunge prin rugaciune la viata foarte imbunatatita: "Cel ce se roaga bine stie sa traiasca cinstit". Cine se aduna se aseamana, graieste intelepciunea populara, iar cel ce graieste necontenit cu Dumnezeu oglindeste in el desavarsirea. Deci, rugaciunea alunga ispitele fiindca este pavaza de care se frang sagetile aprinse ale vrajmasului.

30. Ce se intampla cu cel ce nu se roaga?

Cel ce nu se roaga cade usor in pacat si nu poate sa se mantuiasca. Cine nu se roaga nu are nici o putere in lupta cu ispitele, el este ca un ostas fara arma, ca o pasare fara aripi, ca o masina fara aburi, ca o trestie care se pleaca incotro bate vantul. "Cel ce nu se roaga e mort gata; e ca un peste pe uscat, zice Sfantul Ioan Gura de Aur; e ca un om care nu primeste nici o hrana. Daca Mantuitorul a petrecut nopti intregi in rugaciune, "noi ce trebuie sa facem ca sa ne mantuim?" - intreaba Sfantul Ambrozie al Mediolanului. Ne spune chiar Mantuitorul ce sa facem: sa staruim in rugaciune (Matei 26, 41).

ROSTUL

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

            - Braduţ Florescu

                 Când te divorţezi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu

ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi

renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de

timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas

şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile

să apuce pe alt drum.

         La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit,

înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le

alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a

întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi

voi! O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost,

cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost,

cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia,

pământul şi credinţa.

        Bătrânii... România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine

în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii,

călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele,

momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi

prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns

bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub

ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de

experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e

ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste! Fără bătrâni nu există

familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia?

         Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa

Regele Thailandei susţine un program care se intitulează “Sufficiency

Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case

tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte

inteligent! Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente,

thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.

   La noi chestia asta se numeşte “agricultură de subzistenţă” şi lui tanti

Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi

şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem

UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul

lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu

sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au

trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme

barbare. Să dispară! Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia

care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau

în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi

câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei

dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la

5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi

pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid,

şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul

îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât

mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de

îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi

pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de

câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară

oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

       Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi

arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la

nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de

sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei.

Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un “Tatăl nostru” spus

pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e

urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să

facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar

de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii

se împuţinează.

         Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu

bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la

păcănele, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor

că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian

bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi săi

spele la fund pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru

multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

          Sună-ţi bunicii,sună-ţi părinţii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi

aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.Să trăieşti.

De ce să ceară Dumnezeu săracilor costum de nuntă?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Evanghelia Duminicii a XXVIII-a după Rusalii (Pilda celor poftiţi la cină)

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; şi a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că, iată, toate sunt gata! Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor şi trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Şi, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci şi pe neputincioşi, şi pe orbi şi pe şchiopi adu-i aici.
Şi slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.” (Luca 14, 16-24)



Așadar, casa luxoasă a gazdei, umplută de toți oropsiții societății, capătă un colorit foarte pestriț, iar gazda se bucură de asta. Însă, un eveniment aparent inexplicabil, prezentat de Evanghelistul Matei, atrage în mod deosebit atenția.

Pilda celor poftiți la cină (Luca 14-16-24), care se citește în Duminica a 28-a după Rusalii are paralelă în pilda nunții fiului de împărat, prezentată de Evanghelistul Matei (22, 1-14). Există diferențe de detalii între cele două parabole, dar linia povestirii este aceeași: un om (un împărat, după versiunea lui Matei) a făcut un ospăț mare și a invitat mulți oaspeți, dar în ziua evenimentului, toți s-au scuzat, motivând că nu pot ajunge, din diferite motive. Dar toate pregătirile fuseseră făcute: mâncare din belșug aștepta să fie mâncată. Pentru aceasta, gazda își trimite slujitorii pe străzi, poruncindu-le să aducă pe toți oamenii pe care îi vor întâlni: buni, răi, săraci, șchiopi, orbi, bolnavi (Luca 14, 21).



Un oaspete îmbrăcat neadecvat

Așadar, casa luxoasă a gazdei, umplută de toți oropsiții societății, capătă un colorit foarte pestriț, iar gazda se bucură de asta. Însă, un eveniment aparent inexplicabil, prezentat de Evanghelistul Matei, atrage în mod deosebit atenția. Pe când toți se bucurau de masa gratuită, împăratul își face apariția, care îl blamează pe unul dintre oaspeții săi: Intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Matei 22, 11-13).



Problema este haina nunții. Ceea ce îl deosebește pe acest oaspete de ceilalți este îmbrăcămintea sa. El era îmbrăcat necorespunzător. De fapt, era de înțeles ca oamenii aceștia, care au fost culeși de pe stradă să nu aibă haine potrivite pentru ocazii festive. La urma urmelor, omul nu primise nicio invitație la nuntă, neavând câtuși de puțin timp pentru a se pregăti. Mai mult decât atât, poate că nu avea posibilitatea financiară de a-și cumpăra haine corespunzătoare unei festivități regale.

De ce numai unul?

O singură persoană a fost trasă la răspundere pentru că intrase fără o ținută adecvată, dar ar fi fost de așteptat ca toți ceilalți să se fi prezentat într-o situație asemănătoare. Ar fi fost mult mai surprinzător dacă unul dintre aceia ar fi venit efectiv într-o haină de nuntă. Parabola ar putea sugera ideea că gazda regală le-ar fi oferit veșminte potrivite, însă aceasta nu se precizează și motivul este acela că omul venise la festivitate îmbrăcat neadecvat, când ar fi putut să vină cu veșminte potrivite. În susținerea acestor afirmații vine faptul în sine că regele consideră ținuta persoanei în cauză inadecvată. El îi cere, prietenește, o explicație, zicându-i: Prietene, cum ai putut să vii aici fără haină de nuntă? (Matei 22, 12). Dar omul nu avea cuvinte. Nu avea nici o scuză, dar nici nu-și exprima vreun regret.



Parabola se sfârșește cu trimiterea vinovatului la loc de chinuri, însă concluzia trece dincolo de dimensiunea nunții, către cea sufletească și veșnică. Regele nu poruncește ca omul să fie aruncat înapoi în stradă, ci în „întunericul cel mai din afară” (Matei 22:13). Iisus folosește acest termen, care se mai întâlnește încă de două ori în Evanghelia după Matei (8, 12; 25, 30), de fiecare dată făcând referire la iad. Starea din acel loc, caracterizată prin „plângerea și scrâșnirea dinților”, de asemenea, face referire tot la iad (Matei 13, 42; 13, 50; Luca 13, 28).



Cine era acest oaspete neobișnuit?

El reprezintă persoana care susține că este creștin dar, de fapt, nu este. El îndrăznește să creadă că va putea să participe la nunta mielului, dar după condițiile sale, pe când cei care au haina de nuntă cerută sunt cei care și-au dezbrăcat sufletul de murdăria păcatului și s-au îmbrăcat în Hristos, așa cum spune Sfântul Pavel (Galateni 3, 27).



Despre aceasta ne vorbește inspirat Sfântul Ioan Gură de Aur: „După cum cei poftiţi la nuntă au ocărât pe împărat pentru că n-au venit, tot aşa şi tu ocărăşti dacă, după ce ai fost chemat, te aşezi la ospăţul Lui de nuntă cu o viaţă stricată. A te duce la nuntă cu haine murdare, aceasta înseamnă: a pleca de pe lumea aceasta având o viaţă necurată.



De aceea şi tăcea cel ce intrase la nuntă fără haină de nuntă. Vezi că deşi păcatul lui sărea în ochi, totuşi Dumnezeu nu-l pedepseşte înainte de a-şi fi rostit însuşi păcătosul pedeapsa? Că s-a osândit singur prin aceea că n-a avut ce să răspundă; şi astfel este dat chinurilor celor groaznice. Când auzi că a poruncit să-l arunce în întunericul cel mai din afară, nu socoti că numai aceasta îi este pedeapsa, că l-a trimis doar acolo în locul acela întunecos, ci şi acolo unde-i plângerea şi scrâșnirea dinţilor. Iar prin plângerea şi scrâșnirea dinţilor arată că chinurile acelea sunt cu neputinţă de îndurat”.

http://ro.netlog.com/piosmarian/blog/&page=11

Fra Angelico (1395 - 1455) BunaVestire

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

• Fra Angelico (1395 - 1455)

  

  
  
  Anuntarea cum zic catolicii,BunaVestire cum spunem noi romanii
  
  Este unul dintre pictorii mei favoriti,alaturi de Duccio si Giotto.Exista atat de multa informatie si iubire a mea pentru Fra Angelico incat as putea imple tot spatiul electronic,dar cine ar citi?
  Am consensat la minim informatia cu o explicatie suplimentara asupra unui piese.
  Fra Angelico, (c. 1395 – 18 februarie 1455) pictor renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspiraţie sacră din quattrocento. Este menţionat în lucrarea lui Giorgio Vasari Vieţile artiştilor ca având un "talent rar şi desăvârşit".
  
  Priviti ce frumoase imagini,ce simbolistica minunata.Ingerul Gabriel este cel ce aduce vestea Fecioarei,deci este infatisat la fel ca cei ce raspandeau vesti,cu goarna si toba.Absolut superb
  
  Cunoscut în Italia drept il Beato Angelico, pentru contemporani el era Fra Giovanni da Fiesole. În lucrarea lui Vasari, scrisă înainte de 1555, era deja cunoscut drept Fra Giovanni Angelico. În timpul vieţii şi imediat după moartea sa, era de asemenea supranumit şi Il beato (Cel Binecuvântat), din cauza talentului său de a picta subiecte religioase.
  
  Nasterea Domnului
  
  Biograful din secolul al XVI-lea spune despre el: "Este cu neputinţă să reverşi prea multe laude asupra acestui sfânt părinte, care era atât de modest şi umil în toate cele ce făcea şi spunea şi ale cărui picturi erau zugrăvite cu atâta uşurinţă şi pioşenie".
  
  Stilul lui Fra Angelico a fost descris drept "pios" şi într-adevăr, aceasta este trăsătura sa predominantă. Chipurile pictate de el au un aer de suavitate transfigurată, fervenţă religioasă şi cunoaştere esoterică ce radiază, prezentând un mare interes pentru anumiţi critici şi creând într-o manieră fără egal un anumit ideal - acela de sfinţenie şi detaşare de agitaţia şi zarva laică.
  
  Salvarea lui Adam din iad
  
  Nu trebuie însă ignorat faptul că nu întotdeauna reuşeşte că evite capcanele unei asemenea metode, figurile devenind lucioase şi nefireşti, cu un surâs afectat, de o religiozitate fără gen, care abia eludează artificialul sau chiar ipocrizia; deci, altor critici, cu o gândire mai masculină, mai hotărâtă poate, le va produce o slabă impresie.
  
  Admiţând aceste consideraţii, Fra Angelico ar trebui totuşi acceptat fără tăgadă drept un pictor cu har, neabătându-se de la propriile valori, în armonie cu chemarea sa monahală, de o puritate nepătată şi un devotament extraordinar.
  
  Luminozitatea şi gama sa de nuanţe deschise sunt remarcabile, îmbinate cu o folosire liberă a tehnicii auririi; toate acestea conduc la caracteristica aceea celestă, care evidenţiază atât de pregnant versiunile personajelor sfinte pictate de el, ierarhia cerească şi slava celor izbăviţi.
  
  Schimbarea la fata
  
  Celebrul pictor renascentist Fra Angelico spunea ca vede mereu ingeri in camera sa atunci cand se trezeste din somn.
  
  Si acum va prezint pictura ce vroiam sa o descriu.Mai intai prezint cadru general si apoi scot din context detaliu respectiv
  
  Iar in continuare va voi arata o minunatie culturala.Un limbaj al culorii,o imbatare a simturilor,o respiratie atemporala provocata de aceasta viziune artististica.Interpretarea este pur personala,nu o veti gasi altundeva,este simtul meu launtric legat de acest artist.
  
  Se pot observa urmatoarele:
  
  -pe exterior cei 12 profeti ai Vechiului Testament-Isaac,DanielRegele David,Moise ,Solomon...
  -in interior opt apostoli-Ioan,Marcu,Matei......
  -iar jos Ezechil si Papa Grigorie,de unde a inceput schisma ortodoxa/catolica
  -si totusi mai ramane un un element de descifrat;-ce scrie pe cele doua inele
  
  Interpretarea inelelor si traducerea lor o datoram prietenei Machandi-7
  
  Ioan 1:1-3
  Da, pe inelul exterior al rotii este un text din Geneza 1:1-5(facerea lumii - vechiul testament), si anume:
  1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
  2. Şi pământul era nelocuit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
  3. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.
  4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
  5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.
  
  iar in inelul interior este un text din Noul Testament, Ioan 1;1-3:
  
  1La început era Cuvantul, şi Cuvantul era cu Dumnezeu, şi Cuvantul era Dumnezeu.
  2El era la început cu Dumnezeu.
  3Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n'a fost făcut fără El.
  
  Albumul foto aici:http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-
  Iniţial, Fra Angelico s-a pregătit ca miniaturist (desenator de miniaturi in manuscrisele vremii), probabil lucrând împreună cu fratele său mai mare, Benedetto, călugăr dominican şi el. Mănăstirea San Marco din Florenţa păstrează mai multe manuscrise care îi sunt atribuite total sau parţial. Pictorul Lorenzo Monaco se poate să fi contribuit şi el la pregătirea sa artistică, iar influenţa Şcolii din Siena poate fi regăsită şi ea în opera lui Fra Angelico.
  
  Cele mai timpurii dovezi ale calităţilor sale se găsesc într-un număr considerabil la Cortona, unde fusese trimis pe durata noviciatului său (1408-1418). Se pare că aici şi-a petrecut întreaga perioadă premergătoare debutului vieţii monahale.
  
  Ajuns la Florenta se află imediat sub patronajul lui Cosimo de Medici. Cosimo de Medici a aranjat să îi fie rezervată o chilie doar pentru el în mănăstire (mai târziu ocupată de Savonarola), unde se putea retrage departe de lume. Conform lui Vasari, la îndemnul acestuia a început Fra Angelico proiectul pictării mănăstirii, incluzând magnifica frescă din capiteliu, mult reprodusa Bunavestire, o Maesta cu sfinţi, precum şi o serie de fresce pioase, reprezentând aspecte ale vieţii lui Iisus, ce împodobesc pereţii chiliilor.
  
  În 1439 a terminat una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, altarul mănăstirii San Marco din Florenţa. Rezultatul va fi neobişnuit pentru acea perioadă. Imaginea Madonnei cu Pruncul pe tron, înconjurată de sfinţi era destul de frecventă, cuprinzând un decor celest, cu îngeri şi sfinţi plutind sub formă de prezenţe divine şi nu de oameni. În acest caz însă, sfinţii sunt aşezaţi de jur împrejur, aranjaţi astfel încât dau impresia că discută despre experienţa de a o vedea pe Fecioară în toată splendoarea. Astfel de picturi, cunoscute sub numele de Sacra Conversatione, vor deveni specialitatea lui Giovanni Bellini, Perugino şi Rafael.
  
  În 1455, Fra Angelico moare în timp ce se afla la Roma, probabil pentru a lucra la capela Papei Nicolae. Va fi înmormântat în Biserica Santa Maria sopre Minerva.

  SURSA http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-