Cum să se păzească păcătosul după mărturisire

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

          Iar după ce te-ai mărturisit şi ţi-ai primit canonul de la duhovnicul tău, pentru ca să te păzeşti să nu cazi din nou în acelaşi păcat, sau într-altele, foloseşte-te de aceste cinci (povaţuiri), ca de nişte leacuri care să te păzească:

                                            Întâia păzire: Aducerea aminte a păcatelor

                 Să nu uiţi, ci să-ţi aminteşti pururea de păcatele pe care le-ai săvârşit. Aşa îţi porunceşte Dumnezeu, prin mijlocirea lui Isaia: „Eu simt Acel Care şterge păcatele tale şi nu îşi mai aduce aminte de fărădelegile tale” (haia 43, 25), Aceasta să faci — adică să-ţi aminteşti păcatele tale — nu ca să-ţi chinuieşti cugetul, îţi spune dumnezeiescul Gură de Aur (Omilia IV, la Statui), ci să-ţi pedepseşti sufletul, ca sa nu mai zburde în patimi şi să nu mai cadă iarăşi într-aceleaşi. Ca să cunoşti, prin aducerea aminte, marele dar ce l-ai primii de la Dumnezeu, ca să-ţi ierte atât de multe păcate, precum şi Pavel şi-a adus pururea aminte cum a prigonit Biserica, pentru ca să arate cât de mare este harul lui Dumnezeu — spune Gură de Aur (Cuv. XXXVI, la I Corinteni).
        Unul care a scăpat dintr-o mare primejdie, când şi-o aminteşte, tremură şi se înfricoşează, şi frica aceasta îl face să nu mai cadă iarăşi în aceiaşi primejdie. Astfel David, şi după ce i-au fost iertate păcatele, şi le amintea întotdeauna şi le avea înaintea ochilor lui. De aceea şi zicea: „Şi păcatul meu înaintea mea este pururea” (Psalm 50,4).
Dacă voieşti — îţi spune Sfinţitul Augustin — să-Şi întoarcă Dumnezeu faţa Sa de la păcatele tale, trebuie ca tu să le ai pururea înaintea ta, să le priveşti şi să plângi pentru ele. Dacă tu vei scrie şi-ţi vei aminti păcatele tale, dumnezeiescul Gură de Aur te încredinţează că Dumnezeu le va şterge şi le va ierta. Iar dacă tu le vei şterge de unde le-ai scris şi le vei uita, Dumnezeu le va scrie si-Si va aminti de ele” Şi iarăşi, spune acelaşi: „Căci nu este, nici un alt asemenea leac, pentru iertarea păcatelor, precum neâncetata lor aducere aminte şi necurmata lor osândire” (Cuv. II, cum că spre folos este că proorocirile nu sunt limpezi).
Te sfătuieşte însă Sf. Marcu Pustnicul, ca — atunci când îţi mărturiseşti lui Dumnezeu păcatele tale—, să-ţi aminteşti de ele nu după felul lor, adueându-ţi în închipuire împrejurările si oamenii cu care ai păcătuit, fie din pricină că, fiind tu, încă, împătimitor şi iubitor de plăceri, pofteşti iarăşi la ele şi te turburi; fie că, aducându-ţi aminte de ele, după chipul lor şi cu durere, să nu cazi în deznădejde. Mai cu seama de aceasta să te fereşti când este vorba de păcatele trupeşti pe care le-ai săvârşit: să nu-ţi aduci în minte împrejurările şi oameni cu care ai păcătuit, fiindcă îţi întinezi mintea, Să-ţi aminteşti doar că eşti păcătos şi că ai săvârşit multe păcate, cu care ai mâniat pe Dumnezeu.

                                       A doua păzire: Să fugi de ceea ce este pricină păcatului

A doua păzire foloseşte-o ca să fugi de pricinile păcatului, potrivit cu legile filozofilor, aceleaşi pricini aduc întotdeauna şi aceleaşi urmări. Fugi, dar, frate de priveliştile cele rele, de vorbirea şi întovărăşirea cu cei fără rânduială şi, mai cu seamă, fugi de vorba şi prietenia cu oamenii aceia cu care ai păcătuit trupeşte; fiindcă, una din două: sau tu trebuie să fugi de ei, sau ei trebuie să, se îndepărteze de tine şi să-i alungi, dacă-i ai în casă la tine, fie că este slujnică, fie că este argat şi — pe scurt — fie că este unul dintr-ai tai, şi prieten. Căci despre aceştia a vorbit Domnul: „Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe line, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă” (Matei 5,29).
Si să nu te încrezi niciodată, zicând: eu pot să mă întovărăşesc cu oameni vătămători şi să nu mă vatăm. înşelător este gândul acesta fiindcă stă scris: „Nu te încrede în duşmanul tău niciodată” (Isus Sirah, 12,10).
Şi unii dascăli sunt de părere că acel pre înţelept losif dacă n-ar fi fugit din iatacul stăpânei sale, de bună seamă ar fi căzut în păcat. Cine se teme de primejdie nu va cădea într-însa, dar cine o îndrăgeşte, acela va cădea: „Cel ce iubeşte primejdia, în primejdie va pieri” (Isus Sirah 3,24). De aceea şi dumnezeiescul Gură de Aur, spune; „Cel ce nu fuge departe de păcate, ci merge aproape de ele, cu frică va trai şi de multe ori va cădea într-însele” (Cuv. XV, la Statui).

                               A treia păzire: Mărturisirea cea deasă aduce cinci lucruri bune

   De a treia păzire foloseşte-te, spovedindu-te des, aşa încât, dacă este cu putinţa, să alergi îndată la duhovnic, nu doar când vei săvârşi un păcat mare şi de moarte, ci şi când vei săvârşi unul mic şi care se iartă. Fiindcă, după cum rănile care sunt arătate doctorului nu se măresc, tot aşa şi păcatele, când sunt mărturisite, nu sporesc, după cuvântul Scărarului: „vânătăile, care sunt date la iveală, nu se vor înrăutăţi ci se vor tămădui” (Cuv. IV, pentru ascultare). Berzele au un obicei: când li se strică cuibul, nu se mai duc acolo; aşa şi demonii fug de cel ce se spovedeşte des, fiindcă, prin mărturisirea deasă, îşi pierd cuiburile şi mrejele lor, după cum i-au spus demonii înşişi unui bărbat îmbunătăţit, că — adică —nu au înlesnire şi nici putere împotriva cui se spovedeşte des. Şi pe lângă acestea au mai spus că, în vreme ce omul se află nespovedit, toate mădularele lui sunt ca şi legate de păcat şi nu se pot mişca spre a săvârşi binele. Şi, când se va fi spovedit, numaidecât ele sunt dezlegate.
Şi pentru ce altceva Neeman Sirianul nu s-a scăldat doar o singură dată în Iordan, ci de şapte ori, — decât pentru a ne învăţa pe toţi, mici şi mari, patriarhi, şi arhierei, duhovnici şi preoţi să ne spovedim de şapte ori, adică des şi de multe ori (pentru că numărul şapte se foloseşte pentru; de multe ori, în dumnezeiasca Scriptură). Şi (ne mai învaţă) să ne scăldăm în apele pocăinţei, al cărei chip fusese Iordanul, pentru că într-însul boteza înainte-Mergătorul „Botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor” (Marcu 1,4).
Am spus să se mărturisească des şi prea cinstiţii patriarhi şi arhierei şi duhovnici şi preoţi, ca să părăsim obiceiul prea rău, care domneşte în multe locuri, ca asemenea sfinţite feţe să nu se spovedească. într-adevăr, mă minunez din ce pricină se îndeamnă să facă aceasta. Dacă, pe de o parte, socotesc că ei nu fac păcate, să mă ierte, dar socoteala aceasta a lor este greşită, fiindcă Evanghelistul loan strigă: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine” (I loan 1, 8). Şi, deoarece, numai Papa, ca un mincinos, şi-a luat îndrăzneală să se laude a fi fără de păcat, dar niciodată vreunul din patriarhii sau arhiereii răsăriteni. Iar, pe de altă parte, dacă socotesc că fiind feţe sfinţite nu au datoria să se spovedească des, ca şi mirenii, nici această socoteală a lor nu este îndreptăţită, fiindcă dumnezeiescul Iacov, când a spus: „Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele” (lacob 5, 16), nu a deosebit pe cei sfinţiţi de mireni, ci, de-a dreptul şi fără osebire, a spus să se spovedească şi cei sfinţiţi şi mirenii. Fiindcă, şi doctorii când se îmbolnăvesc, au nevoie de alţi doctori, şi proorocii de alţi prooroci, când păcătuiesc, după dumnezeiescul Gură de Aur, care spune: „Atunci a mers la el David, Natan, prooroc către prooroc merge. Dar cum David, prooroc fiind, nu se tămăduieşte pe sine? Ci, precum doctorii, când se îmbolnăvesc, au nevoie de alţi doctori, pentru că boala le vatâmă meşteşugul, la fel şi aici” (Tălmăcire la Psalm 50).
Iar dacă se şi ruşinează, să ia pildă de la arhiereul Potamon, care s a mărturisit, nu înaintea unui duhovnic, ci a unui întreg sinod. Dacă un Ioan Evanghelistul a dat mărturie: „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele” (I loan 1, 9), aceste simţite mărimi de ce să nu se mărturisească? Pentru aceasta, prea sfinţi Părinţi, mă închin vouă şi vă rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, să vă spovediţi des, şi să nu daţi o rea pildă mirenilor, să nu se spovedească nici ei. Ci precum vă faceţi chip al tuturor bunătăţilor şi pildă pentru ei, aşa să vă faceţi şi o bună pildă pentru deasa mărturisire. Că şi Simeon al Thesalonicului spune că arhiereii şi preoţii trebuie să slujească şi să se cuminece cu luare aminte, şi cu umilinţă şi cu mărturisire.
Pentru că deasa mărturisire, pe lângă că slăbeşte puterea demonilor, precum am spus, mai aduce încă şi alte cinci lucruri bune celui ce se mărturiseşte des.

Carte folositoare de suflet, Sfântul Nicodim Aghioritul

intrati aici si găsiti multe sfaturi folositoare de suflet..

https://www.facebook.com/IscuGabrielCiprian?fref=nf

DE CE TREBUIE SA NE SPOVEDIM?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Sfanta Taina a Spovedaniei, este momentul in care, intre preot, penitent si Dumnezeu se produce o minune, o mare lucrare tainica. Penitentul sau credinciosul se descarca de pacate cu toata cainta in fata preotului si Dumnezeu, fiind prezent in chip nevazut, il iarta si il dezleaga prin mainile preotului. Dupa ce penitentul si-a spus tot ce avea pe suflet, preotul ii pune mainile pe cap zicandu-i formula: „Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine, fiule (N), si sa-ti lase tie toate pacatele. Iar eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert, si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin”. (Vezi Moliftelnic).

In timpul rostirii acestei formule preotul, avand mainile pe capul penitentului, produce impartasirea harului divin, un transfer de energie a Duhului Sfant. Dupa invatatura Bisericii Ortodoxe adevaratul savarsitor al Tainelor este Mantuitorul Iisus Hristos, iar preotul este iconomul Tainelor Sfinte (I, Cor. 4,1). In cazul Spovedaniei, cel ce primeste marturisirea este Mantuitorul Iisus, iar preotul este doar un martor. Dupa cum citim in Randuielile Sfintei Marturisiri: „Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta... Si eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc inaintea Lui toate cate imi vei spune mie”. Domnul Iisus Hristos Preotul, in virtutea harului primeste spovedania duhovniciei, imparta-seste harul iertarii pacatelor prin dezlegarea ce o face penitentului. Mariei Magdalena si-i iarta pacatele Asadar, Mantuitorul Iisus Hristos, fiind de fata la Taina Sfintei Spovedanii, datorita sincerit atii, caintei si zdrobirii de inima pentru tot raul ce 1-a facut, prin mainile preotului slujitor, il iarta pe cel ce sta in genunchi cu cainta. Deci, cu alte cuvinte, la Taina Sfintei Spovedanii se produc urmatoarele: penitentul se descarca de tot raul acumulat in timp, cu toata cainta; preotul il iarta si il dezleaga prin punerea mainilor, iar harul (energia) Duhului Sfant, in acel timp vine si se revarsa peste acel credincios. De aceea se si simte totdeauna o mare usurare si mangaiere dupa Spovedanie.

                                            DE CE TREBUIE SA NE SPOVEDIM? 

Omul este prin fire o fiinta sociabila, deci nu poate trai singur. Tot asa de adevarat este faptul ca omul neputand trai singur, nu poate sa stea fara sa comunice cu cineva si, mai ales, sa se deschida
sufleteste aproapelui sau, sa-i spuna pasurile sale. Parca simti o usurare si-o descarcare cand gase sti pe cineva de incredere si i te dest ainuie sti. Durerile si ranile mele sufletesti i le spun lui, el le primeste si ma compatime ste. In acel moment, datorita compatimirii si iubirii persoanei careia m-am dest ainuit, simt o mare liniste si bucurie, simt ca cineva ma mai iubeste, ca nu am fost parasit definitiv; simt o revigorare sufleteasca. Este mare lucru ca in viat a noastra, sa ajungem „sa ne bucuram cu cei ce se bucura si sa ne intristam cu cei ce se intristeaza” (Romani 12, 15). Atunci cand vedem pe cineva ca sufera, sa intram in dialog cu el, sa-1 int arim prin vorbe bune, sa-i luam, cu alte cuvinte, din durerea lui, si sa ne-o insusim noi. Comunicarea, dialogul sunt absolut necesare. Dar mai mult decat acestea este marturisirea in fata duhovnicului. Te destainui in fa ta prietenului, ii spui tot ce ai pe suflet, il doare si pe el, daca tine la tine; iti da, eventual, un sfat sau, mai mult, se roaga pentru tine. Insa, un prieten, oric at de apropiat ar fi, altceva nu are ce sa-ti mai ofere, nu are cu ce sa te mai ajute. Pana aici merge afectivitatea umana. Dar Dumnezeu, prin mila Sa fata de oameni, ne-a daruit un mare ajutor: Sfintele Taine si, in special, Taina Sfintei Spovedanii. La aceast a Sfant a Taina, credinciosul, in afara de faptul ca s-a dest ainuit duhovnicului de tot ce are el mai intim, primeste in plus de la duhovnic dezlegarea si iertarea de acele pacate si mai ales primeste o mare putere de a invinge mai departe greutatile vie tii. Primeste energia harului Duhului Sfant prin punerea mainilor preotului. Numai preotul are aceasta imensa putere de a dezlega de pacate si de a impartasi harul Duhului Sfant ca intaritor in viata noastra.
Fara preot si puterea lui sfint itoare nu putem trai o viata crestina sau, daca o traim, suntem ofiliti duhovniceste; traim inconstienti, in irealitate si neadevar. Mantuitorul a spus „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Alta cale si adevar nu exista decat in Biserica Sa.
Puterea de a lega si a dezlega, Mantuitorul a dat-o numai Sfintilor Apostoli s i acestia la randul lor episcopilor si preotilor prin hirotonie, prin punerea mainilor pe cap: „Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in ceruri si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in ceruri” (Mt. 18, 18; Ioan 20, 23).
Deci puterea de dezlegare a pacatelor o primim numai aici pe pamant si numai de la preoti. Cel mai groaznic lucru este ca cineva sa moara nespovedit, nedezlegat de pacate. Dincolo de mormant nu-l mai poate dezlega nimeni „nici chiar ingerii”. De aceea trebuie sa ne spovedim, sa ne descarcam sufleteste, sa alungam tot ce este negativ in fiinta noastra umana. Sa primim dezlegare si iertare de toate pacatele si relele ce le-am facut in viata. Sa primim pe Duhul Sfant, Cel care ne va calauzi in viata de dincolo.

          SPOVEDANIA CONTRIBUIE LA VINDECAREA ARBORELUI GENEALOGIC 

Fiecare om se trage dintr-o familie, iar mai multe familii apropiate ca grad de rudenie formeaza un neam. Fiecare neam are un arbore genealogic. Acest arbore genealogic difera de la neam la neam. Dupa cum un arbore este sanatos si da nastere altor ramuri sanatoase, dezvoltandu-se foarte frumos, tot astfel se intampla si intr-un neam care este credincios, cu frica lui Dumnezeu si naste alte ramuri sanatoase si credincioase, dezvoltand foarte frumos, in mod normal, acel arbore genealogic. Observam la unii arbori cum incep sa le apara cate o ramura uscata, dupa aceea altele si altele, incet, incet, iar la un moment dat, observam ca o mare parte din acel arbore s-a uscat. Apoi, la scurt timp, el se usuca definitiv, deoarece nu l-a ingrijit nimeni.
Pacatul se transmite de la tata la fiu; ori, acel pacat netratat macina si roade in toti membrii familiei. O buna parte din acei oameni nu-si dau seama de acel lucru si se trezesc dupa ani si ani, dupa generatii peste generatii ca „li s-a cam pierdut neamul”, cum se spune in popor, adica pacatul mostenit in familie si netratat cu Tainele Bisericii a facut ravagii.
Dupa cum medicina recunoaste transmiterea caracterelor (genelor) de la tat a la copil, tot astfel religia recunoaste transmiterea pacatelor de la parinti la copii. Dumnezeu spune, inca din Vechiul Testament, ca pedepse ste pe copii pentru pacatele parintilor pana la al IV-lea neam (Iesire, Cap. 20,5). De aceea, cei ce sunt casatoriti si au copii, trebuie neaparat sa se spovedeasca, sa se curete de acele pacate pentru a nu se transmite copiilor lor. Sa aiba constiinta impacata ca fii lor nu sufera pentru pacatele parintesti. Observam cum foarte multi copii se nasc bolnavi. In cele mai multe cazuri copiii se nasc bolnavi datorita pacatelor parintilor, care nu le-au spovedit si n-au primit dezlegare de ele. Un om pacatos care nu se spovedeste, nu tine randuielile bisericesti: post, rugaciune si il prinde sfarsitul vie tii in acea stare pacatoasa, este o ramura uscata la arborele genealogic al neamului sau. Fiecare membru al unei familii care nu se marturiseste este o ramura uscata din arborele genealogic al neamului sau. Cel mai important remediu pentru vindecarea arborelui este in special Sfanta Spovedanie deoarece aici sunt: curatirea, tratamentul si vindecarea.

Mai multe cititi aici
SFANTA TAINA A SPOVEDANIEI, DE CE TREBUIE SA NE SPOVEDIM?

Sfaturi înţelepte cu privire la pomenirea morţii

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...





[...] Aşadar, să ascultăm ceea ce ne spun morţii. „O, oamenilor! Ceea ce sînteţi voi acum, am fost şi noi cîndva; ceea ce sîntem noi acum, veţi fi şi voi în curînd. Voi acum trăiţi în îndestulare, mîncaţi, beţi, vă mîngîiaţi cu bucuriile lumii acesteia; şi noi am trăit aşa, dar acum, iată-ne în mormintele acestea strîmte... Unde s-a ascuns mîncarea? Unde este băutura? Unde sînt veselia şi toată desfătarea lumească? Nu am pierdut noi, oare, toate acestea? Aşa şi voi le veţi pierde în curînd. Şi noi am fost odată vii, asemenea vouă; şi voi veţi fi morţi, asemenea nouă.”
      Iar în cartea Înţelepciunii lui Solomon morţii ne spun: „Ce folos ne-a adus mîndria şi ce ne-au dăruit bogăţia împreună cu slava deşartă? Toate acestea au trecut ca o umbră şi ca o veste, ce fuge repede, ca o corabie dusă de valuri, după care nu rămîne nici o urmă, sau ca o pasăre ce zboară în văzduh şi nu lasă nici un semn în drumul său, sau ca o săgeată trimisă la ţintă; aşa şi noi: ne-am născut şi am murit.”
Iar atunci cînd morţii ne vorbesc aşa, să îi întrebăm despre toate. Dacă îi vine cuiva pofta păcătoasă a necurăţiei trupeşti, să îi întrebe pe cei morţi, dar mai ales pe sodomiţii care ard în focul cel nestins: ce îi vor spune ei? „Dacă vrei să vii în acest loc cu flăcări şi să te chinuieşti împreună cu noi pe veci, atunci mergi şi fă ceea ce doreşti.” Dacă îi apare dorinţa de a chefui din belşug în fiecare zi, de a bea şi de a mînca mult, să îi întrebe pe cei morţi, dar mai ales pe bogatul acela care, „în iad, ridicîndu-şi ochii, fiind în chinuri”, a cerut o picătură de apă pe limba sa de pe degetul lui Lazăr şi nu a primit-o (Luca 16, 23). Vrei să îi asupreşti şi să îi osîndeşti pe cei nevino­vaţi? Întreabă-l pe faraonul acela, care i-a asuprit pe oamenii nevinovaţi ai lui Dumnezeu şi s-a înecat în mare, iar acum înoată în gheenă. Dacă ai de gînd să te ridici împotriva conducătorilor tăi şi să unelteşti împotriva lor, sfătuieşte-te cu Datan şi cu Aviron care s-au ridicat împotriva lui Moise şi a lui Aaron, şi i-a înghiţit pămîntul. Dacă vrei să îi invidiezi pe cei nelegiuiţi, întreab-o pe soţia lui Lot, care s-a uitat înapoi spre Sodoma şi s-a prefăcut în stîlp de sare. Dacă vrei să răpeşti lucrurile Bisericii, întreabă-1 pe Eleodor, străjerul împăratului Selevoc al Siriei, care a mers în Ierusalim să jefuiască templul şi a fost pedepsit de mîinile Îngerilor. Dacă vrei să te lauzi şi să te mîndreşti, întrebă-l pe acel Irod despre care s-a scris în Faptele Apostolilor că s-a înălţat şi cu mare trufie s-a aşezat pe tron înaintea întregului popor şi îndată Îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu. Şi mîncîndu-l viermii, a murit (Faptele Apostolilor 12, 23). Dacă îţi vine gîndul să îţi aduni bogăţie: sfătuieşte-te cu bogatul acela din Evanghelie care şi-a spus sufletului său: Suflete, ai multe bunătăţi, strînse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănîncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! în această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? (Luca 12, 19-20). Dacă vrei, în general, să faci ceva păcătos, rău, care să-L mînie pe Dumnezeu, întreabă-i pe păcătoşii închişi în iad şi osîndiţi la chinurile veşnice: te vor sfătui ei să-L mînii pe Dumnezeu? Aşadar, întreabă-i pe cei morţi şi fii isteţ, învaţă de la ei cuminţenia şi primeşte lecţii de înţelepciune. [...]
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne!

        Şi, într-adevăr, minunată este această îndelungă răbdare a lui Dumnezeu şi faptul că El, Cel Atotsfînt, îl rabdă pe cel păcătos şi nu îl pierde împreună cu fărădelegile lui chiar în ceasul acela, cînd păcătosul îşi săvîrşeşte ticălosul lui păcat! Slavă îndelungii Lui răbdări şi milostivirii Lui nesfîrşite! Îndelung îl rabdă Dumnezeu pe cel păcătos, însă, dacă păcătosul nu se căieşte, îl aşteaptă pedeapsa cea cumplită a lui Dumnezeu.

Înfricoşător cuvînt i-a spus Domnul odinioară alesului Său, Avraam, despre amorei! Ei însă se vor întoarce aici, în al patrulea veac de oameni, căci nu s-a umplut încă măsura nelegiuirilor Amoreilor (Facerea 15, 16). Aceasta înseamnă că Dumnezeu le-a îngăduit să cadă în cele mai grele păcate, însă le-a şi pregătit chinuri nesfîrşite în iad... Care sînt acele păcate pentru care au pierit amoreii şi cu trupurile şi cu sufletele? După mărturia Sfîntului Prooroc Moise, acelea au fost: închinarea la idoli, care ajunsese pînă acolo încît îşi aduceau copiii lor ca jertfa înaintea idolilor, asuprirea săracilor şi vărsarea de sînge şi, în cele din urmă, păcatele desfrîului lor, despre care nu numai a vorbi, ci şi a ne aminti este ruşinos... Întocmai cu aceste păcate au umplut amoreii paharul mîniei lui Dumnezeu, pe care acum îl beau în iad şi îl vor bea în vecii vecilor...

Oare nu există, fraţilor, şi printre noi, creştinii, păcate asemănătoare? E drept, noi nu avem idoli; însă patimile noastre păcătoase nu sînt aceiaşi idoli cărora le aducem ca jertfa sufletul nostru unic, fără să ne temem să îl predăm gheenei, pentru o desfătare păcătoasă de o clipă? Iar diferitele noastre nedreptăţi cine le va socoti? Iar în necurăţiile desfrîului, despre care şi a scrie este ruşinos, nu se aseamănă, oare, unii creştini de astăzi cu păgînii aceia din trecut? Încă trebuie să se mire de faptul că nu îi loveşte pe neaşteptate pedeapsa cea cumplită a lui Dumnezeu aşa cum a lovit în vechime Sodoma şi Gomora! Însă Domnul mai rabdă, rabdă, aşteptînd ca păcătoşii ori să se întoarcă spre pocăinţă ori să umple măsura păcatelor lor aşa cum i-a spus Îngerul, Sfîntului Apostol Ioan Teologul: căci vremea este aproape. Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă (Apocalipsa 22, 10-11).

          Iar dacă între noi se săvîrşesc asemenea fărădelegi, atunci ce trebuie să aşteptăm de la dreapta judecată a lui Dumnezeu? Oare nu aceeaşi pedeapsă care i-a lovit pe Amorei şi oraşele sodomite? Însă mai bine le va fi păgînilor, mai bine îi va fi, după cuvîntul Domnului Hristos Însuşi, pămîntului Sodomei şi Gomorei în ziua judecăţii decît nouă, creştinilor! (Matei 10, 15). Căci aceia nici pe Dumnezeu nu Îl cunoşteau, nici pedeapsă pentru păcate, nici răsplată pentru virtuţi nu aşteptau; iar noi ne lăudăm că şi pe Dumnezeu îl cunoaştem, şi despre chinurile veşnice care îi aşteaptă pe păcătoşii nepo­căiţi am auzit şi în fericirea Drepţilor credem şi, cu toate acestea, fără frică îndrăznim să săvîrşim toate acele fapte potrivnice lui Dumnezeu pe care le-au săvîrşit păgînii... Cum ne vom înfăţişa după aceea înaintea înfricoşătoarei judecăţi a lui Hristos? Ce sentinţă vom auzi din gura Lui? [...]

Fragment din 

Cum_sa_ne_mantuim-dreapta.htm#

http://sfantulioancelnou.trei.ro/

De ce trebuie să moară omul?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Era un preot bătrân, si-mi spunea că de multă vreme s-a zbătut cu un gând. El era nedumerit, că de ce trebuie să moară omul ? si odată, fiind la o înmormântare, a citit mai cu atentie în molitva de dezlegare, care zice: omul trebuie să moară, pentru ca răutatea să nu fie nepieritoare. si Sfintii Părinti la fel spun.
Până la Iisus, moartea era socotită ca o pedeapsă dată omenirii. Odată cu Învierea lui Iisus, moartea este socotită ca o pedeapsă a păcatelor.
Precum un om schimbă mai multe rânduri de haine (voi stiti cum), tot asa sufletul trebuie să schimbe această învelitoare de lut (adică trupul).