M-A PARASIT DUMNEZEU SI NU M-A CERCETAT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Unui creştin au început să îi meargă toate bine: şi afacerile, şi sănătatea, cu
soţia şi copiii se înţelegea bine. Din viaţa lui dispăruse orice urmă de întristare. Citind că viaţa creştinului este o cruce şi că Dumnezeu îl ceartă pe cel pe care îl iubeşte, s-a mâhnit şi s-a dus degrabă la duhovnicul lui:
- Părinte, ce înseamnă că nu mă ceartă Dumnezeu? Că nu mă iubeşte? De aproape un an de zile nu am mai avut nici o supărare.
- Trebuie să vedem de ce nu te ceartă: ori pentru că eşti foarte leneş în viaţa duhovnicească, şi dacă te-ar certa prin vreun necaz ai cădea în deznădejde, ori pentru că îţi dă o perioadă în care să te aşezi duhovniceşte. Tu singur poţi da răspunsul la această întrebare: dacă duci o viaţă de trândăvie, dacă te desfeţi de toate bunătăţile, zicând că de asta ţi le-a trimis Dumnezeu, atunci ai de ce să te îngrijorezi. Înseamnă că Dumnezeu nu te ceartă ca să nu te arunce în mrejele deznădejdii. Dar dacă tu, chiar dacă ai de toate,
duci o viaţă de nevoinţă, o viaţă de rugăciune, o viaţă smerită, atunci înseamnă că Dumnezeu îţi răsplăteşte jertfa cu puţină linişte. Dar, în cazul acesta, ia aminte: perioada aceasta nu va dura mult…
Un bătrân adeseori pătimea şi se îmbolnăvea. Şi s-a întâmplat într-un an să nu se îmbolnăvească şi s-a întristat cumplit şi plângea, zicând: „M-a părăsit Dumnezeu şi nu m-a cercetat”. (1-440)

MĂCĂLEANDRUL

.

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                                                                                         Preot Ioan   

Bunul Dumnezeu făcuse lumina, isprăvise cerul şi pământul, plantele şi animalele şi acum stătea în rai şi vopsea cu o rază de curcubeu, penele păsărilor şi împodobea făpturile. Din mâinile Lui porneau fluturi,
porumbei, răsăreau crini, trandafiri şi lăcrămioare. Spre seară, veni rândul să facă o păsărică sură. - Ţine minte - grăi Domnul cu bunătate - pe tine  te cheamă „măcăleandru“ (guşă roşie). Şi punând păsărica în palmă, o lăsă să zboare în lume. Măcăleandrul zbură voios să vadă pământul cu frumuseţile lui. În oglinda unui pârâiaş ce curgea printre flori, îşi văzu chipul şi băgă de seamă că e sur pe tot corpul. Nu avea nici o pănă roşie, nici măcar pe guşă. Atunci se duse înapoi la Dumnezeu şi, zburând în jurul Lui, spuse cu sfială: - Doamne, pentru ce să mă cheme măcăleandru (guşă roşie), când n-am nici o pană roşie?
Dumnezeu îi spuse cu blândeţe: - Măcăleandru ţi-am pus numele şi aşa trebuie să te cheme. Poţi să-ţi câştigi singură pene roşii pe guşă. 
Pasărea începu să se gândească în ce fel ar putea să-şi facă penele roşii. Văzând o tufă de măceş, îşi făcu cuibul între ramurile ghimpoase ale acestuia, sperând că poate vreo petală din florile lui se va lipi pe guşă şi
va rămâne acolo o pată roşie. Dar nu se întâmplă nimic. A trecut multă vreme şi păsărica a iubit cu foc, sperând că de para dragostei i se vor înroşi penele. A cântat cu foc, sperând că de focul cântecului i se vor înroşi penele. A luptat cu ardoare împotriva altor păsări, crezând că de vitejia ce-i ardea inima i se vor colora penele, dar n-a izbutit. N-a izbutit nici primul măcăleandru şi nici urmaşii lui.
Povestea aceasta o ciripea puilor ei un măcăleandru ce-şi avea cuibul într-un măceş pe o colină din faţa oraşului Ierusalim. Deodată se opri, căci pe poarta Ierusalimului ieşea o mulţime de oameni, ce înainta repede spre colina unde era cuibul ei. Erau călăreţi pe cai mândri, oşteni cu suliţe lungi, slujitori cu ciocane şi cuie, cărturari şi farisei mândri, judecători cu faţa aspră, femei care plângeau şi tot felul de oameni care strigau. Biata pasăre tremura de groază pe marginea cuibului.
Dar uită de primejdia care o pândea pe ea şi pe puii ei, ce puteau fi călcaţi în picioare în orice moment, îngrozindu-se de ceea ce făcea

- Ce răi sunt oamenii! – îşi spuse măcăleandrul.
Nu e destul că i-au bătut în cuie pe aceşti nenorociţi, dar pe capul celui din mijloc au mai pus şi o cunună 
de spini. Ghimpii i-au înţepat fruntea şi ţâşneşte sângele. Cât e de frumos omul acela şi ce blând se uită. Mi se rupe inima când îl văd cum se chinuie.
Dacă aş fi eu tare ca frate-meu vulturul - se gândi el -i-aş rupe cu ghearele piroanele din palme.
Văzând cum curge sângele din fruntea Răstignitului care avea o cunună de spini, măcăleandrul se hotărî să facă ceva pentru a-I uşura puţin suferinţa. Zbură drept la Răstignit şi trase cu ciocul un spin ce i se înfipsese acestuia în frunte. Când spinul ieşi, din fruntea Celui ce pătimea sări o picătură de sânge pe pieptul păsării şi se lăţi repede, încât toate penele de pe guşă i se înroşiră. Atunci Răstignitul spuse: - Pentru mila ce
porţi în suflet ai dobândit ceea ce neamul tău întreg a căutat să câştige, străduindu-se mereu, fără rezultat până acum. 
Când pasărea se întoarse la cuib, puii începură să strige: -Ţi-e guşa roşie! -Ţi-e guşa roşie! Penele de pe guşa ta sunt mai roşii decât floarea trandafirului! - E o picătură de sânge din fruntea sărmanului Răstignit – a răspuns măcăleandrul – şi are să se spele îndată ce mă voi  scălda în vreun izvor. Dar oricât s-a scăldat măcăleandrul, roşul de pe guşa lui nu s-a mai şters. Ba, când îi crescură puii, se ivi culoarea roşie şi pe penele de pe guşa lor. De atunci, din ziua răstignirii Domnului, a căpătat măcăleandrul guşa roşie.
Morala: Cele întâmplate mai sus cu măcăleandrul sunt valabile şi pentru noi oamenii. Se aplică la toţi şi fiecăruia în parte. Până nu-L găsim pe Iisus Hristos şi să începem să lucrăm pentru El, nu există logică sau sens în viaţa noastră. Singuri, degeaba ne străduim sau ne zbatem, căci ne-a spus Însuşi Iisus Hristos: „Fără Mine nimic nu puteţi face“ (Ioan 15:5). Dumnezeu ne-a dat viaţa şi Iisus Hristos ne-a descoperit motivul pentru care trăim: 
MÂNTUIREA SUFLETELOR NOASTRE: „Am venit să caut şi să mântuiesc pe cel pierdut“ (Luca 19:10).

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: CUMPĂTAREA

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: CUMPĂTAREA: FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... D...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

CUMPĂTAREA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Două urechi şi numai o gură

Un înţelept fu întrebat odată:
- "De ce i s-au dat omului două urechi şi numai o gură??
El răspunse:
- "Ca să audă mai mult decât să vorbească".

Regele şi ţăranul voios

Un rege din vechime trecu odată pe ogorul unui ţăran care muncea voios.
Regele îl întrebă:
 - "Cât câştigi?"
Omul îi spuse o sumă mică.
- "Şi-ţi ajunge atât?"
- "Nici nu-mi trebuie tot. Ci cu o treime plătesc datoriile, iar pe alta o pun cu dobândă??
Mirat, regele îi zise:
- "Cum aşa?"
- "Bine: o treime o dau părinţilor care m-au crescut, iar pe cealaltă o strâng pentru copii, şi numai o treime o folosesc pentru mine".
Regele s-a bucurat de răspunsul omului şi l-a mal întrebat:
- "Cine te-a învăţat aceasta?"
Omul răspunse:
- "Bunul Dumnezeu?"
Regele a strâns mâna muncitorului, îndemnându-l să nu părăsească niciodată un asemenea bun obicei.