Maestrul universal

A fost odată ca niciodată un maestru care le transmitea oamenilor un mesaj atât de minunat încât toată lumea era profund emoţionată în faţa cuvintelor sale pline de iubire. În mulţime se afla un om care a ascultat fiecare cuvânt al maestrului. Era un om foarte smerit, cu o inimă foarte mare. El a fost atât de emoţionat de cuvintele maestrului încât s-a simţit obligat să-l invite pe acesta în casa lui. De aceea, când maestrul a terminat de vorbit, el a ieşit în faţa mulţimii, l-a privit pe maestru direct în ochi şi i-a spus:
- Ştiu că eşti foarte ocupat şi că toată lumea doreşte să-ţi cucerească atenţia. Ştiu că nu ai timp nici măcar să mă asculţi, dar inima mea este atât de deschisă şi simt atâta iubire pentru tine încât aş dori să te invit la mine acasă. Doresc să pregătesc cea mai bună masă pentru tine. Nu mă aştept să accepți invitaţia mea, dar am simțit nevoia să ţi-o adresez.
Maestrul l-a privit în ochi pe omul nostru, şi cu un zâmbet fermecător, i-a răspuns:
- Pregătește totul. Voi veni.
După care a plecat. Auzind aceste cuvinte, bucuria din inima omului nostru a fost fără limite. Aproape că nu mai avea răbdare să-şi aștepte maestrul şi să-l servească cu inima plină de iubire. Aceasta era cea mai importantă zi din viaţa lui: ziua când maestrul urma să fie alături de el. A cumpărat aşadar cele mai bune alimente şi cel mai bun vin, precum şi cele mai frumoase haine, pentru a le oferi ca ofrandă maestrului. A alergat apoi acasă să pregătească totul în vederea vizitei maestrului său. A făcut curăţenie generală în casă, a pregătit o gustare excelentă şi a aranjat masa cum a ştiut mai bine. Inima lui era plină de bucurie, căci maestrul urma să vină în curând. În timp ce aştepta cu nerăbdare, cineva a bătut la uşă. S-a repezit să o deschidă, dar în locul maestrului a văzut o bătrână. Aceasta l-a privit direct în ochi şi i-a spus:
- Sunt ruptă de foame. Poţi să-mi dai o bucată de pâine?
Omul nostru se simţea puţin dezamăgit, dar i-a răspuns femeii:
- Te rog, intră în casă.
A aşezat-o apoi pe locul pe care îl pregătise pentru maestrul său şi i-a dat mâncarea pe care o preparase pentru acesta. Era însă nerăbdător şi abia aştepta ca ea să termine de mâncat. Bătrâna a fost mişcată de atâta generozitate. Ea i-a mulţumit omului şi a plecat. Atunci, omul nostru a pregătit din nou, în toată viteza, masa pentru maestrul său. Nici nu a terminat bine, că cineva a bătut la uşă. De data aceasta, s-a dovedit a fi un străin care călătorise prin deşert. Străinul l-a privit în ochi şi i-a spus:
- Mi-e foarte sete. Poţi să-mi dai ceva de băut?
Omul s-a simţit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a invitat pe străin în casă, l-a pus la masa pe care o pregătise pentru maestru şi l-a servit cu vinul pe care intenţiona să-l dăruiască maestrului său. Când străinul a plecat, omul a început din nou să pregătească totul pentru venirea maestrului. Cineva a bătut din nou la uşă. Când omul nostru a deschis uşa, în prag stătea un copilaş. Acesta l-a privit în ochi şi i-a spus:
- Mi-e frig. Poţi să-mi dai o pătură să îmi acopăr corpul?
Omul nostru s-a simţit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a privit în ochi pe copil şi a simţit cum inima i se încălzeşte de iubire. El a adunat imediat hainele pe care le pregătise pentru maestrul său şi i le-a dăruit copilului. Acesta i-a mulţumit şi a plecat. Omul nostru a pregătit din nou întreaga casă pentru venirea maestrului său, după care l-a aşteptat până foarte târziu. El şi-a spus: “Ştiam foarte bine că nu trebuia să mă aştept ca maestrul să vină în acest cămin atât de umil. Deşi el mi-a spus că va veni, probabil că ceva mult mai important l-a reţinut în altă parte. Maestrul nu a venit, dar cel puţin mi-a spus că o va face, şi acest lucru a fost suficient pentru a-mi umple inima de fericire”.
A pus mâncarea şi vinul la rece şi s-a dus la culcare. Noaptea, el a visat că maestrul său a venit acasă la el. Omul era fericit să-l vadă, deşi nu-şi dădea seama că visează.
“Doamne, ai venit! Ţi-ai ţinut cuvântul!”
Maestrul i-a răspuns:
“Da, am venit, dar am fost de mai multe ori. Când mi-a fost foame, tu mi-ai potolit foamea. Când mi-a fost sete, tu mi-ai potolit setea. Când mi-a fost frig, tu mi-ai dat haine să mă acopăr. Orice faci pentru altcineva, pentru mine faci”.
Omul s-a trezit cu inima plină de fericire, căci a înţeles ce l-a învăţat maestrul său. Acesta îl iubea atât de mult încât i-a trimis trei oameni ca să-l înveţe marea lecţie, potrivit căreia maestrul trăieşte în toate fiinţele vii. Oricând îi dăruiţi mâncare unui om înfometat, ori de câte ori îi dăruiţi apă unui om însetat, ori de câte ori îmbrăcaţi pe cineva căruia îi este frig, voi îi dăruiţi iubirea voastră Maestrului universal.
(Don Miguel Ruiz)

Cine nu este creştin practicant sau nici măcar credincios, nu va înţelege niciodată tainele Universului.
Nu va înţelege nici această poveste, şi nici cele scrise de Nicolae Steinhardt în „Dăruind vei dobândi”, apărută la Editura Manastirii Rohia în anul 2006.
Curios este faptul că cei fără de credinţă, când primesc câte o palmă de la viaţă se grăbesc a cere ajutorul lui Dumnezeu.
Atunci când îţi asculţi "maestrul" eşti lipsit de griji şi de necazuri, ba mai mult, atunci când ai mai mare nevoie de un lucru material, îl primeşti imediat. Dumnezeu lucrează prin oameni.
Duminică binecuvântată!

Sa daruim ce nu avem-pilda

Intr-o manastire, se prezinta un candidat la calugarie. Acesta ii marturiseste staretului:

- Sa stiti, parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor iar altora cu atat mai putin. Nimic nu am.

Staretul ii raspunde:

- Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si pe semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta. Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai - credinta, lumina, nadejde - le vei dobandi si tu.

Despre lupta cu patimile…

“Sfântul Ioan Colov a spus următoarea pildă despre acest subiect: Într-un anumit loc era o femeie frumoasă cu purtări îndoielnice. Stăpânului acelui ţinut i-a fost milă de ea, că asemenea frumuseţe se va distruge şi, când a găsit prilejul, i-a spus: Părăseşte calea cea desfrânată şi te voi lua la casa mea şi-mi vei fi soţie şi stăpâna bogăţiilor mele. Să-mi fii numai cr
edincioasă şi atât, altfel, vei avea atâtea necazuri, câte nici nu-ţi poţi închipui. Ea primi şi a fost dusă la casa stăpânului.

Foştii ei prieteni, văzând că dispăruse, au început să o caute şi au descoperit că era cu acel stăpân. Deşi era foarte sever, ei nu şi-au pierdut nădejdea de a ademeni din nou acea femeie frumoasă ca să se întoarcă la ei, ştiindu-i slăbiciunea. Trebuie doar să mergem în spatele casei să fluierăm; ea va şti cine este şi va alerga îndată la noi. Chiar aşa au şi făcut. Au mers în spatele casei şi au fluierat. Femeia cea frumoasă, auzind fruieratul, a tresărit. Ceva din viaţa ei anterioară s-a stârnit în ea. Dar şi-a revenit şi, în loc să iasă din casă, a fugit în cămara în care se afla însuşi stăpânul, şi îndată s-a liniştit; nici măcar nu a mai auzit fluieratul care continua afară. Prietenii au mai fluierat de câteva ori şi au plecat fără niciun rezultat.

Înţelesul pildei este clar. Femeia cea frumoasă reprezintă sufletul căzut care s-a întors spre Dumnezeu cu căinţă şi a făgăduit să-I aparţină şi să-I slujească numai Lui. Prietenii dinainte sunt patimile. Fluieratul lor este impulsul gândurilor, simţirilor şi poftelor pătimaşe. Fuga în camerele dinlăuntru reprezintă adăpostul din adâncurile inimii, pentru a sta acolo înaintea lui Dumnezeu. Când aceasta se împlineşte înăuntru, patima care a tulburat sufletul se îndepărtează de bună voie, ca şi cum n-ar fi existat niciodată, iar sufletul se linişteşte.“

(din Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi de Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Omul nu poate sa se curete de rau fara Hristos

Părinte arhimandrit Policarp Chiţulescu, este din ce în ce mai prezentă în societate ideea de autovindecare, adică de folosire a tehnicilor de sorginte chinezească şi budistă. Cu ce atrag aceste tehnici de autovindecare?

În ultima vreme am constatat că din ce în ce mai mulţi oameni se simt foarte singuri, pentru că, pe de-o parte, nu înţeleg că Biserica este locaş de tămăduire sufletească şi de adunare, pentru rugăciune în comun, de aceea şi caută locurile "neaglomerate", iar pe de altă parte nu mai pot comunica, nici chiar cu duhovnicul, deşi mulţi au unul. La aceasta a dus şi depărtarea de Sfânta Împărtăşanie. Ei bine, lipsa conştiinţei de apartenenţă la Biserică, Trupul lui Hristos, a dus la adoptarea de către mulţi a tehnicilor, de sorginte chinezească şi budistă, de autovindecare. Acolo au "lideri spirituali", maeştri autointitulaţi şi închipuiţi, şi tot efortul lor este de a capta "energia universală". Ceea ce uimeşte este faptul că, de pildă, "maeştrii" de reiki, yoga, radiestezie, bioenergie, feng shui ş.a. pomenesc de îngeri, de Maica Domnului, apoi spun că oricine poate să practice acestea cu succes: ortodocşi, catolici, mahomedani etc., dar în acelaşi timp ei vorbesc de nirvana, reîncarnare, de o "energie universală numită diferit în fiecare religie", adică Dumnezeu (!), prin acestea, ei împotrivindu-se făţiş Învierii lui Hristos. În concepţia lor, fiecare trebuie să se trateze "aşa cum îi dictează sufletul".

Aceasta este o mare înşelare, deoarece omul nu poate să se cureţe de rău fără Hristos.

Cum poate un "orb" să se îndrepte singur către lumină?

Omul este bolnav sufleteşte şi stăpânit de patimi şi nu se poate încrede în sine, ci doar în harul şi puterea lui Hristos, privind nevoinţele sfinţilor care s-au curăţit de patimi. Cu Dumnezeu omul trebuie să ajungă la o relaţie personală, de comunicare, de iubire, iar nu de interes, pentru rezolvarea unor nevoi. Mântuitorul Hristos este Dumnezeu întrupat şi fără El nu putem face nimic. O stare de permanentă pocăinţă, de ascultare a voii lui Dumnezeu prin părintele duhovnicesc, citirea Filocaliei, de plidă, sunt cele care ne învaţă să ne dezrobim de patimile egoiste. Harul (energia) dumnezeirii nu se obţine prin tehnici, ci prin iubire, ascultare şi smerenie.

Dacă oamenii ar citi Evanghelia şi învăţăturile Părinţilor luminaţi de Duhul Sfânt, nu ar mai face asemenea confuzii grave, ci şi-ar asuma lupta duhovnicească în mod corect. Mi s-a părut extaordinar interviul cu mitropolitul Hierotheos Vlachos, publicat de curând, de către "Ziarul Lumina", în care era vorba de tămăduirea omului doar prin Ortodoxie, după predania Părinţilor. Cu adevărat, misiunea Bisericii este aceea de a-l face pe om desăvârşit, de a-l aduce la starea de a face voia lui Dumnezeu, nu pentru a scăpa de iad, nu pentru a se bucura de rai, ci numai din iubire de Dumnezeu.

Liniste in biserica!

În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăintă. A dat câteva exemple de sfinti care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau susoteli. Unii credinciosi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesati de subiect. Două femei depănau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertăciuni, comentând lungimea fustei
unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cersetorilor de la poarta bisericii.
Părintele a continuat:

- Dar există si multi păcătosi care nu vor să audă de pocăintă. În parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoasteti cu totii, este un caz care pare irecuperabil.

Încet-încet, credinciosii care susoteau începură să fie atenti: predica devenea interesantă si pentru ei - se gândeau că poate părintele va da si niste amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăsească din frumusetea sfintei slujbe.

- Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă liniste se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă dati singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vietii, unii susoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut liniste. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniti la biserică din orice alt motiv, si nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu si a vă ruga împreună cu ceilalti, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, făcându-vă să vi se pară că sunteti superiori celor care stau la această oră în fata televizoarelor, ar trebui să vă dati seama că gresiti. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreti să o transformati în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie asa! Luati aminte la cursele vrăjmasului care, dacă nu a reusit să vă împiedice să ajungeti la biserică, se luptă să vă sucească mintile si să vă îndemne să vorbiti în loc să vă rugati sau să ascultati cuvinte de folos. As mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gânditi singuri dacă vreti să mergeti pe calea mântuirii. Si, dacă nu vreti, nu stiu ce rost are să mai veniti la biserică. Iar dacă vreti, nu stiu ce rost are să susotiti si să clevetiti, în loc să vă rugati lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă…

Povestit-a iarăsi despre alt bătrân care sedea în pustie că s-a rugat lui Dumnezeu să i se dăruiască lui ca niciodată să nu dormiteze când se porneste vreo vorbă duhovnicească, iar de va aduce cineva cuvinte de clevetire sau de vorbă desartă, îndată să adoarmă, ca să nu guste auzurile lui acest fel de otravă. Si acesta zicea că diavolul este silitorul vorbei desarte si luptătorul a toată învătătura duhovnicească, aducând si acest fel de pildă. "Că vorbind eu, zice, pentru folos către oarecari frati, de atâta somn adânc au fost cuprinsi, încât nici genele ochilor nu puteau să le miste. Eu, vrând dar să arăt lucrarea demonului, cuvânt de vorbă desartă am adus la mijloc, de care, făcând haz, numaidecât s-au trezit. Si suspinând am zis: "Cât timp pentru lucruri ceresti vorbeam, ochii vostri, ai tuturor, de somn erau cuprinsi, iar când cuvânt desert a curs, toti cu osârdie v-ati desteptat. Pentru aceea, iubitilor frati, mă rog, cunoasteti lucrarea demonului celui viclean si de sine luati aminte, păzindu-vă de dormitare când faceti ceva duhovnicesc sau ascultati ceva"."

”Dumnezeu, pe cei pe care ii iubeste, pe aceia ii si incearca”

”A fost odata ca niciodata un batran intelept, taietor de lemne ce traia
intr-un satuc aproape de granita cu Mongolia.
Intr-o zi, calul sau preferat, o frumoasa iapa alba sari gardul si trecuse in mainile dusmanului. Prietenii au venit sa-l consoleze:
- Ne pare rau de calul tau… ce veste rea.
Batranul le spuse:
- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.
Dupa o saptamna, in timp ce omul privea pe fereastra, a vazut ca iapa sa se intoarce alaturi de un armasar alb. Prietenii lui erau entuziasmati de asta data:
- Ce cal frumos, ce veste buna!
Raspunsul batranului i-a socat iarasi:
- De unde stiti ca e o veste buna?! S-ar putea sa fie o veste rea.
A doua zi, singurul copil pe care-l avea a incalecat frumosul armasar. Acesta l-a aruncat jos, a cazut rau si si-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii sai. Plini de compasiune i-au spus:
- Ne pare tare rau, ce veste rea!
Batranul, intru intelepciunea lui, zise iarasi:
- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.
La putin timp dupa acest eveniment a izbucnit razboiul dintre China si Mongolia. Armata chineza si-a trimis oamenii sa ii inroleze obligatoriu pe tineri. Toti tinerii din zona au murit, in afara de baiatul taietorului de lemne care nu mersese la razboi din cauza piciorului rupt.
Atunci, batranul zise prietenilor sai:
- Vedeti, lucrurile pe care voi le-ati considerat bune au fost de fapt rele, iar lucrurile care parusera rele au fost bune.
Sa nu ne pripim niciodata in a da verdicte. Sa nu desconsideram incercarile din viata noastra. Sa nu ne plangem de incercari, si mai ales, sa nu-l invinovatim pe Dumnezeu. Daca vom ramane credinciosi, vom putea privi inapoi cu recunostinta.
Tot ce ni se intampla are un inteles imediat, pe termen scurt si un alt inteles dupa un timp oarecare”.

Primim ceea ce dam

Un copil se suparase pe tatal sau. Locuiau intr-o vale. A iesit din casa si a inceput sa strige: „Te urasc! Te urasc!”. Din departare, se striga catre el: "Te urasc! Te urasc!”. Era ecoul propriilor sale vorbe. Copilul s-a speriat, a revenit repede in casa si i-a spus tatalui ca cineva i-a strigat ca-l uraste. Tatal a inteles ce s-a intamplat. L-a luat de mana si au iesit afara, cerandu-i sa-i arate locul unde se afla cand a auzit acele cuvinte. L-a pus sa strige din acelasi loc: "Te iubesc! Te iubesc!” si imediat i-au venit inapoi aceleasi cuvinte.

"Aceasta este legea vietii, fiule”, i-a spus tatal sau. "Primim ceea ce dam. Dam ura, primim ura, dam dragoste, primim dragoste. Ceea ce este important este ceea ce dam noi intai. Daca nu dam, nici nu primim”.

Numele: Mă numesc „Copilul lui Dumnezeu”.

 Am primit acest nume când am fost înfiat… mi l-au înregistrat direct în Cartea vieţii. Încerc să îl port cu demnitate. „Vedeţi ce dragostea ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem…”

Data naşterii: M-am născut de două ori. Ultima dată m-am născut pentru cer. „Adevărat, adevărat iţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.’’

Locul naşterii: Locul în care m-am născut şi-a lăsat puternic amprenta asupra mea. Prima dată m-am născut într-un loc mizer, numit fărădelege, numit păcat. Şi astăzi încă plătesc tribut faptului că m-am născut acolo. A doua oară m-am născut din Dumnezeu. „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea… dar binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare , ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos, la o nădejde vie, şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate vesteji, păstrată în ceruri pentru noi.”

Familia: Am un Tată grozav, e cel mai grozav Tată din Univers. Îl cheamă Dumnezeu. Şi mă iubeşte enorm. Am şi un frate mai mare. Are 33 de ani şi vreo câteva veşnicii. Ca orice frate mai mare, are tot timpul grijă de mine. Îmi place când oamenii spun că semănăm…”Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.”

Adresa: Am locuit câţiva ani pe Str. Pierzării. M-am mutat de acolo. Deocamdată nu am o locuinţă stabilă. Sunt străin şi călător. În credinţă au murit mulţi eroi ai Scripturii, „fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.”

Categoria socială: Am fost rob. Acum sunt fiu moştenitor… şi ce voi mai fi… nu mi s-a arătat încă. „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arata El, vom fi ca El ; pentru că Îl vom vedea aşa cum este… Şi , dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos.”

Studiile: Studiez în şcoala lui Iisus. Credinţa, nădejdea, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor, smerenia şi altele. Multe discipline încă îmi dau mari bătăi de cap. Dar îmi place să cred că sunt un elev silitor. Mă străduiesc să fiu pregătit pentru marele examen. „Învăţaţi de la Mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima.” „Arată-mi Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă…”

Profesia: Am primit cea mai onorabilă slujbă dintre toate: aceea de a fi slujitorul tuturor. Încă încerc să mă deprind cu ea. Oricum, slujba aceasta se plăteşte foarte bine. Dar nu acum… Şi nu aici… „Ci oricare vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor.”

Antecedente penale : Da, am şi aşa ceva. Am comis o crimă. Mi-am ucis propriul eu. Pentru asta, am primit pedeapsa maximă : am fost condamnat la fericire eternă. „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

Proprietăţi: Sunt suficient de bogat, ca să nu mă îngrijorez pentru ziua de mâine. Iar când nu va mai fi un mâine, Cineva mi-a lăsat moştenire întregul cer. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra…Nu va îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine ; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi.”

Hobby-uri: Îmi place să călătoresc : sunt în drum spre patria cerească. Îmi place şi să citesc : nu e nici o zi în viaţa mea fără Scriptură. Şi în general îmi place să-mi trăiesc viaţa din plin: o trăiesc pentru Dumnezeu. „Căci pentru mine a trăi este Hristos… căci dacă trăim pentru Domnul trăim…

Situaţia actuală: Tot ce sunt acum, sunt prin harul Lui Dumnezeu şi harul Lui faţă de mine e nemăsurat…. „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic ; ba încă am lucrat mai mult decât toţi : totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.”

Data morţii: Încerc să mor în fiecare zi. Faţă de mine însumi. „De aceea , să omorâm mădularele noastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia… şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate, evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.”

Te regăseşti aici?

RUGACIUNEA INIMII

         Am sa va redau un scurt fragment din cartea Pelerinul Rus - care este o suita de pilde a unui om simplu care isi dedica intreaga viata rugaciunii Inimii si Filocaliei . ( pentru ca majoritatea nu aveti timp – puteti asculta versiunea audio de pe site-ul

 http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe-audio/pelerinul-rus-audio/08-pelerinul-126468.html )

       In partea a 8-a – suntem invitati sa ne rugam cat putem noi ( ” Doamne Iisus Hristoase , Fiul lui Dumnezeu ,milueste-ma pe mine pacatosul ” ) , si pentru putinul care il facem avem rasplata de la Dumnezeu – asa cum si calugarul ce a iesit din ascultare a fost salvat de la moarte de simplu fapt ca pentru o clipa si-a adus aminte de Iisus .

Sf Ioan Carpatinul – spune ca atunci cand chemam numele lui Iisus Hristos la rugaciune si zicem ” milueste-ma pe mine pacatosul ” , la fiecare cerere raspunde glasul tainic a lui Dumnezeu ” FIULE , IARTATI-SE PACATELE TALE “ ; deasemenea Sf Ioan Gura de Aur spune ca rugaciunea ne curata numaidecat , chiar daca suntem plin de pacate .

Pentru cei incepatori – rugaciunea Inimii se face foarte usor in 3 etape – dupa cum spunea si parintele Cleopa (http://www.youtube.com/watch?v=zKNMmQ-Bjzw) , putand-o spune la munca , acasa … oriunde am fi .

1) ” Doamne ” – se rosteste in timp ce ne tinem respiratia

2) ” Iisus Hristoase Fiul lui Dumnezeu ” – se rosteste in timp ce INSPIRAM

3) ” Milueste-ma pe mine pacatosul ” – se rosteste in timp ce EXPIRAM .

In timpul rugaciunii vei simti ori o mare bucurie , liniste sau o plictiseala , deznadejde – ambele sunt placut lui Dumnezeu si iti arata ca esti pe drumul cel bun deoarece :

a) Usurinta , caldura si dulceata – ne arata ca Dumnezeu ne mangaie pt nevointa noastra

b) Greutatea , intunecimea ,uscaciunea – dovedesc ca Dumnezeu ne curata si ne intareste sufletul

Incercati sa va rugati cat puteti la inceput si de fiecare data cand va aduceti aminte – si incet – incet aceasta o sa va aduca mai aproape de Dumnezeu si de viata duhovniceasca de care suntem atat de departe ……..

                                                                      Ce este rugăciunea lui Iisus

„Atunci când ne rugăm, trebuie să stăm cu mintea în faţa lui Dumnezeu, şi la El Unul să ne gândim. În tot acest timp în mintea noastră roiesc diferite cugete şi sustrag mintea de la Dumnezeu. Pentru a învăţa mintea să stea pe loc, Sfinţii Părinţi rosteau nişte rugăciuni mici şi se obişnuiau să le repete necontenit. Această neîncetată repetare a rugăciunii, ţinea mintea cu gândul la Dumnezeu şi alunga cugetele ce veneau dinafară.
Aceste rugăciuni erau diferite, dar în uzul general a rămas şi s-a instituit rugăciunea lui Iisus: 

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.

Iată, aceasta este rugăciunea lui Iisus! Ea este una din cele mai scurte rugăciuni cuvântătoare, asemănătoare celorlalte rugăciuni scurte. Este indicată pentru a ţine mereu mintea cu gândul la Dumnezeu. Nu trebuie să uitaţi faptul că nu trebuie să vă limitaţi doar la o repetare mecanică a cuvintelor rugăciunii lui Iisus. Esenţa lucrării este starea în mod conştient în prezenţa Domnului, cu frică, credinţă şi dragoste”.

Cele mai bune vremi de mântuire

Sunt vremuri, şi împrejurări în toate vremurile, când spunând adevărul şi propovăduind îndreptarea îţi poţi pune viaţa în primejdie de moarte. Aşa s-au întâmplat lucrurile în zilele lui Ioan Botezătorul şi a lui Irod şi aşa s-a întâmplat în zilele Sfântului Ioan Gură de Aur şi a împărătesei Eudoxia, fiindcă Ioan cerea dreptul văduvei împotriva împărătesei. Sfântul Ioan Gură de Aur a zis odată, apărând văduva, cuvintele acestea: “iarăşi se tulbură Irodiada, iarăşi cere pe tipsie capul lui Ioan”. Pentru curajul său de a apăra săracul împotriva bogatului Sfântul Ioan a trebuit să ia calea exilului, prigonit de împărăteasă, până când, sfârşit de puteri, a murit pe drum. Iar Eudoxia era ariană.

Un creştinism fără recunoaşterea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu şi stăpân al lumii nu-ţi obligă viaţa la a o face mai curată. Iar cu cât viaţa se face mai necurată cu atât te întuneci dinspre Dumnezeu, până la a-L tăgădui cu totul şi a I te face vrăjmaş declarat. Viaţa trăită fără grijă, numai pământeşte, la asta te duce.

Spre o atare stăvilire a răutăţii a trimis Dumnezeu pe Sfinţii Trei Ierarhi. Ei sunt sarea care opreşte firea omului de a se împuţi cu totul. E de la sine înţeles că firea omenească, povârnită spre păcat, tocmai de aceea nu-i prea poate suferi. Dar lor nu le pasă că nu-s pe placul lumii. În ei arde luminos înainte misiunea pe care le-a dat-o Dumnezeu, de a fi sare făpturii şi martorii lui Dumnezeu între oameni. Ca să scurtez vorba, aleg din viaţa Sfântului Vasile câteva momente de mare înălţime morală prin care se dovedeşte a fi cu adevărat mare dascăl al lumii şi ierarh. Era prin anul 372 când însuşi împăratul Valent a mers în Cezareea Capadociei unde păstorea Sfântul Vasile cu gând să-l abată de la dreapta credinţă la arianism. Sfântul Vasile i-a răspuns liniştit şi cuviincios că ţine credinţa pe care au mărturisit-o Sfinţii Părinţi la Niceea (325) şi că nimeni nu are putere să dea altă mărturisire de credinţă peste aceea. Primind un atare răspuns împăratul Valens căuta pricina ca să-l exileze pe Sfântul Vasile ştiin că numai el susţine dreapta credinţă în Asia Mică şi că dacă n-ar fi el pe ceilalţi uşor i-ar putea câştiga fie prin momeli fie prin înfricoşări.

Împăratul l-a dus cu sine pe Modestus, prefectul pretorienilor (siguranţa împăratului) şi pe episcopul Evippius din Galatia care era arian. Pe acesta l-a dus ca să provoace scandalul ca apoi prefectul să poată interveni cu armata. Evippius a vrut să slujească într-o biserică din Cezareea dar Sfântul Vasile nu l-a lăsat până când nu va subscrie afuriseniile date de soborul de la Niceea asupra arienilor. Acela s-a plâns împăratului care a trimis la Sfântul Vasile pe prefectul pretorienilor ca să-l atragă la arianism iar dacă nu va putea cu binele să-l înfricoşeze cu ameninţări.

“Ce îndrăzneală ai tu să te împotriveşti religiei împăratului” – îi zise prefectul? “Eu nu văd nici o îndrăzneală şi nu văd care este religia împăratului ca să mă împotrivesc ei. Eu ştiu că şi împăratul e creat de Dumnezeu ca şi mine şi prin urmare şi el trebuie să aibă aceeaşi religie pe care o am şi eu şi credincioşii mei”. Prefectul începu cu ademeniri zicând: “Uite n-ai vrea tu să fii în mărire asemenea împăratului? O vei putea avea dacă vei mărturisi şi tu credinţa împăratului”. Sfântul Vasile îi răspunse: “Amândoi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu dacă suntem asemenea împăratului. În ce priveşte mărirea, aceasta se va vedea numai în viaţa viitoare. Apoi spune tu dacă o va avea acela care face voia lui Dumnezeu sau acela care lucrează împotriva Lui”. “Dar nu te temi de relele ce pot să vină asupra ta” – îi zise prefectul? “Eu nu mă tem de rele pentru că ştiu că Dumnezeu nu va îngădui mai multe decât sunt de trebuinţă pentru ispăşirea păcatelor mele”. “Dar ştii că împăratul poate să-ţi facă atâta rău cât tu nu vei putea răbda?” “Ce anume ar putea să-mi facă împăratul” – întreabă Sfântul Vasile liniştit? “Să te despoaie de averi, să te exileze, să te ucidă chiar”. La acestea Sfântul Vasile râse zicând: “Toate acestea împăratul nu mi le poate face. Astfel nu mă poate despuia de averi fiindcă m-am despuiat demult eu însumi, aşa că azi n-am nimic. Nu mă poate exila unde să nu fie Dumnezeu de faţă. Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decât să mă trimită mai degrabă la viaţa pe care atât de mult o doresc. Spune deci stăpânului tău, împăratului, că dacă n-are alte rele cu care să mă înfricoşeze, de acestea de până acum nu mă tem şi nici gând n-am să-i fac lui pe voie împotriva lui Dumnezeu”. Prefectul pretorienilor spuse împăratului totul şi încheie cu aceste cuvinte: “De către căpetenia acestei Biserici suntem biruiţi: Ameninţărilor este superior, decât cuvintele e mai tare, iar decât ademenirile este mai puternic” (Minis superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior). Dacă i-am zis: “Niciodată n-am văzut om ca dumneata” ştiţi ce mi-a răspuns? “Poate că niciodată n-ai văzut episcop”! Împăratul se aprinse de mânie şi zbieră înfuriat: “Să fie exilat numaidecât!!” Şi însuşi se apucă să scrie mandatul de exilare, dar de trei ori i se rupse peniţa şi nu putu scrie. Împăratul crezu că acesta este un semn de sus şi de data aceasta lăsă mânia pentru mai târziu. Reîntors la Constantinopol, din nou încercă să scrie mandatul de exilare pentru Sfântul Vasile dar fără de veste i se îmbolnăvi copilul cel mai mare şi se zbătea ca-n ghearele morţii şi nu se linişti până ce nu-şi propuse să lase pe arhiepiscopul din Cezareea în pace.

Iată părinte al Bisericii, mare dascăl al lumii şi ierarh. Iată ucenic umblând liniştit pe marea înfuriată. Iată stâlp nemişcat de talazuri, iată linişte şi modestie neclintită de vifor, iată om dintre noi străbătând veacurile şi întărindu-ne pe noi în liniştea cea mai presus de fire, că tot Dumnezeu este la cârma lumii.

Cercările i-au dovedit pe sfinţi iar sfinţenia este superioară vieţii şi morţii. Amin.

Pr. Arsenie Boca, din ”Cărarea Împărăţiei”

RUGACIUNE

Doamne,toate sunt prin tine;
Si averea,si puterea,
Fericirea, mangaierea;
Ce ne trebuie stii bine.
Dai cu dreapta socotinta
Multumiri si suferinta:
Lui Isus i-ai dat o cruce
Caci stiai c-o poate duce;
Cand dureri ne dai si noua
Ne dai plansul ca o roua;
Cand dai marilor putere,
Nu le dai nici o placere,
Cand dai railor cruzime,
Dai blandete la victime.
Si justitia cea dreapta;
Fa oricand ce vrei din mine.
Doamne,toate sunt prin tine...

Al.Macedonschi.

Nu va ingrijorati

Carmen:

Fraţi creştini să nu uităm
Pe Dumnezeu să Îl chemăm
Cât mai des în rugăciune,
Să-i urmăm prin fapte bune.

Întâi să ne îngrijim
Voia Lui să o-mplinim
Să ducem viaţă curată,
Sfântă şi nevinovată.

De-am greşit să mă căiesc,
Păcatul să-l spovedesc;
În biserici să venim
Harul Sfânt să îl primim.

Dumnezeu nu părăseşte
Pe ai Săi fii; El îi iubeşte
Şi cele de trebuinţă
Le va da cu prisosinţă.

Batranul vazator cu mintea

Era un bătrân ,mare si văzător cu mintea, Si sa întâmplat ca el odată sa sada cu mai multe frati la masa si, când mâncau ei, lua aminte bătrânul cu duhul si vedea ca unii mănâncă miere, alţii paine, iar  alţii baligă. Si se minuna si se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, Descopera-mi taina aceasta, ca aceleaşi bucate au fost puse pe făina înaintea tuturor, când mănâncă se vad asa schimbate ". Si ia venit lui glas de sus, zicând: "Cei ce mănâncă miere sunt cei ce cu frică, cu cutremur si cu mila, duhovniceasca, sed la masa si neîncetat în sine roagă rugăciunea lor si ca tămâia se suie la Dumnezeu. Cei ce  mănâncă paine sunt cei ce mulţumesc pentru împărtăşirea celor dăruite de la Dumnezeu, iar cei ce mănâncă baligă sunt cei ce cârtesc si zic: «Aceasta este buna, aceasta este putredă». Decizia nu trebuie sa zicem acestea sau asa sa socotim, ci mai vârtos sa proslăvim pe Dumnezeu si laude sa-I înălţăm Lui, ca sa se  plinească Cuvântul cel zis de Apostol: ori de mâncaţi, ori de beti, ori altceva de faceţi,, TOATE "Spre Slava lui Dumnezeu sa le faceţi ". (21-281)

Duhovniceşti: „Prin rugăciune faci totul pentru Dumnezeu“

Părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus, cunoscutul duhovnic din Ardeal, peste tot pe unde era invitat vorbea despre necesitatea rugăciunii în viaţa creştinului şi modul cum putem să ajungem la o rugăciune neîncetată. Iată ce spune în cartea "Întâmpinări".

În Sfânta Scriptură sunt două locuri în care se aminteşte de rugăciunea neîncetată. Sfântul Apostol Pavel zice: "Totdeauna să vă bucuraţi, neîncetat să vă rugaţi, pentru toate multumiţi!" (I Tes. 5, 16-18), iar în Sfânta Evanghelie de la Luca în capitolul 18, chiar la început, se spune aşa: "Apoi le-a spus lor o pildă cum că trebuie să se roage neîncetat si să nu se lenevească" (Lc. 18, 1). Aceste îndrumări, aceste îndemnuri avându-le în vedere cei care se ocupau de viaţa interioară, mai ales Sfinţii Părinţi, au găsit modalitatea ca să înmulţim rugăciunea spunând mereu "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" într-un fel de neîncetare. Se recomandă ca rugăciunea să fie lipită de respiraţie, pentru că toţi trăim respirând şi se preconizează ca rugăciunea să fie atât de deasă cât este de deasă respiraţia. Bineînţeles, lucrul acesta nu se poate şi nici nu trebuie să-l urmărim neapărat, ci noi trebuie să urmărim faptul de a fi angajaţi în rugăciune, pentru că în ultimă instanţă rugăciunea neîncetată nu este doar simpla repetare a formulei acesteia de rugăciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul", sau trăirea acestei rugăciuni, pentru că rugăciunea aceasta este o rugăciune de cerere. Ar trebui să avem în mintea noastră şi rugăciuni de preamărire a lui Dumnezeu. De exemplu: "Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale", "Slăvescu-Te Doamne că sunt minunat întocmit", "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă mărire Tie", "Eu ca un om am greşit, iar Tu, ca un Dumnezeu, iartă-mă!", sunt nişte rugăciuni care ar putea fi spuse tot aşa cum spunem "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" şi care ar fi într-un fel mai de valoare din punctul de vedere al conţinutului şi al raportării la Dumnezeu decât rugăciunea aceasta "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul", însă cu asta începem şi cu asta continuăm şi cu asta străbatem şi asta aduce atmosfera de gând care ne duce şi către alt fel de rugăciuni decât rugăciunea aceastaÎn felul acesta noi stăm în faţa lui Dumnezeu altfel decât atunci când totul vine către noi: "miluieşte-mă pe mine păcătosul", miluieşte-mă pe mine, "miluieşte-ne pe noi", cum zic cei de la Essex, de la o mănăstire ortodoxă din Anglia, condusă de Sfântul Sofronie şi care i-a învăţat pe vieţuitorii din mănăstire să spună "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi şi lumea ta", însă formula clasică şi cea pe care o găsim în slujba călugăriei este aceasta: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Poate cineva să spună rugăciunea aceasta, poate să spună altă rugăciune tot neîncetat, însă până la urmă rugăciunea neîncetată este definită de Sfântul Maxim Mărturisitorul în Cuvântul ascetic din Filocalie ca fiind lipirea minţii de Dumnezeu, zice el: "Rugăciunea neîncetată, rugăciunea neîntreruptă este a avea mintea pururea lipită de Dumnezeu, a nădăjdui în El şi a te încrede în El în tot ce ai face şi ţi s-ar întâmpla". Prin urmare, rugăciunea de toată vremea este o stare mai mult decât o revărsare printr-o formulă oarecare, adică conştiinţa aceasta că eşti în legătură cu Dumnezeu, dorinţa aceasta de a-L preamări pe Dumnezeu în toată vremea, dorinţa de a-L mărturisi pe Dumnezeu în toată vremea, o stare sufletească în care Dumnezeu este prezent în conştiinţa omului, iar la aceasta se ajunge şi prin strădania de a înmulţi rugăciunea. Fără strădania de a înmulţi rugăciunea, fără strădania de a conştientiza prezenţa lui Dumnezeu în suflet nu există rugăciune neîncetată, dar există rugăciune neîncetată şi fără repetarea formulei: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul", sau a altei formule de rugăciune, şi anume starea aceea sufletească în care faci totul pentru Dumnezeu. Un părinte din Pateric, din pustie, care cercetat fiind de un vizitator, de un credincios care şi-a cerut iertare că l-a reţinut de la rugăciunea lui, el i-a spus: "Rugăciunea mea, frate, este să te primesc pe tine şi să te petrec cu dragoste"
.http://www.ziarullumina.ro/

CRESTINII SECOLULUI XXI: Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta?

CRESTINII SECOLULUI XXI: Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta?: Zilele acestea am citit cateva meditaţii ale Sf. Teofan Zăvoratul, m-au pus însă pe ganduri următoarele randuri: ” Tu zici “ Sunt cr...

PILDE

Lanţul

Povestea arată că: orice rău e spre bine, nimic nu e ceea ce pare, totul e relativ, taina e să transformi răul în bine.

Lanţul era trist şi se ruşina de sine însuşi: ,,toţi mă ocolesc şi au dreptate, căci lumea iubeşte libertatea şi urăşte lanţurile...

A trecut pe acolo un om, a luat lanţul, a urcat într-un copac, i-a legat cele două capete de o creangă mai groasă şi a făcut din el un leagăn.

Astăzi copii se dau în leagăn şi sunt fericiţi.

Spunem povestea: unui melancolic incurabil, blazatului, nihilistului, materialistului, cui nu crede în bine.



Rodul ascultării

Povestea spune că: e folositor să ne ascultăm învăţătorii, ascultarea este drum şi roadă,voinţa şi munca sunt răsplătite.

Se povesteşte că pe când era tânăr, Sfantul Colov a mers la un mare stareţ, numit Pavel ca să-l slujească şi stând în preajma lui să înveţe.

Mai întâi i-a vorbit despre ascultare şi i-a cerut apoi să făgăduiască ascultare deplină întru toate. Într-o dimineaţă stareţul a luat un băţ uscat, l-a înfipt în pământ si i-a cerut lui Colov să-l ude zilnic şi să-l îngrijească:

–În toate zilele să-l uzi cu apă, până va face rod.

Izvorul era aşa departe, încât pleca după apă dimineaţa şi se întorcea seara. Timp de trei ani sfântul a făcut ceea ce stareţul îi ceruse, fără să întrebe nimic, fără să cârtească, fără să obosească, cu încredere în dascălul său...După trei ani lemnul înverzit s-a făcut pom care a rodit. Stareţul a împărţit fraţilor în biserică poamele spunându-le:

–Luaţi de mâncaţi, acesta este rodul ascultării!

Spunem povestea: celui care lucrează de mântuială ,
elevului care nu găseşte sensul temei primite,
pentru a arăta valoarea muncii făcute cu suflet,
spre a arăta foloasele ascultării,
ca să arătăm puterea credinţei.

Nu te mania !

"Oricine se va mania pe fratele sau va fi vrednic de osanda." (Matei 5, 22)

Nu te mania pe nimeni, chiar daca cineva te-a jig¬nit foarte tare, "caci mania omului nu lucreaza drep¬tatea lui Dumnezeu" (Iacov 1, 20); "Soarele sa nu apuna peste mania voastra... Orice amaraciune si su¬parare, si manie, si izbucnire, si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate. Ci fiti bun intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua in Hristos" (Efeseni 4, 26, 31-32).

Pazeste-te si de mania cu temei, ca sa nu tulburi prin aceasta ochiul sufletului tau: "Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajma¬sii mei" (Psalm 6, 7). Pentru nici o pricina nu se cade a te mania pe cineva; poate doar pe cel ce a gandit sa te desparta de Dumnezeu si dragostea Sa. De altfel, dupa spusa Apostolului, nimeni de la Dumnezeu si dragostea Sa nu poate sa ne desparta, si nu numai omul, dar nici "stramtorarea", nici "sabia" (Romani 8, 35, 39).

"Paraseste mania si lasa iutimea, nu cauta sa vicle¬nesti. Ca cei ce viclenesc de tot vor pieri, iar cei ce asteapta pe Domnul, vor mosteni pamantul" (Psalm 36, 8-9). In lume nu este vreun lucru pentru care ar fi cu temei sa te manii si sa te iutesti peste masura; poa¬te doar pentru slava lui Dumnezeu, si atunci cand sunt calcate in picioare poruncile Sale. Dar si aceasta manie trebuie savarsita cu intelepciune, ca sa nu-ti faci rau.

Nicaieri nu auzim ca Domnul sa se iuteasca si pes¬te masura sa se manie pe pacatosi, ci il stim smerit si mult rabdator. El a spus: "invatati-va de la Mine", nu mania si nici iutimea, ci cum "ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" (Ma¬tei 11, 29). Si atunci cand ucenicii, maniindu-se pe cei ce greseau, ziceau: "Doamne, vrei sa zicem sa se coboare foc din cer si sa-i mistuie?", El i-a certat si le-a zis: "Nu stiti, oare, fiii carui duh sunteti" (Luca 9, 54-55).

Iar povatuindu-ne pe noi, Domnul zicea: "De veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel Ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gre¬salele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre" (Matei 6, 14-15).

Tu insa, imi vei zice: Careva m-a jignit, m-a cle¬vetit, m-a necinstit in fata tuturor, rau a gandit si leltit impotriva mea. Dar spune-mi, cine a fost jignit mai mult decat Dumnezeu? Cine a fost clevetit, defaimat si hulit mai mult decat Domnul? insa El, desi a fost batut, dosadit, scuipat, rastignit, impuns cu sulita, nu a tinut minte raul, nu S-a maniat, ci si pe cruce murind, Se ruga pentru cei ce pacatuiau: "Pa¬rinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).

A facut oarecine ceva bun la manie ori intru tinerea de minte a raului? Se cunoaste vreo virtute a fi desavarsita fara smerenie si rabdare? Nu. Daca Apos¬tolii s-ar fi maniat si s-ar fi iutit cu neintelepciune pe cei pacatosi, atunci pe nimeni dintre cei robiti paca¬tului nu i-ar fi putut povatui pe calea mantuirii si, prin urmare, n-ar fi adus pe nimeni la Hristos. Cu toate ca Apostolii se inversunau impotriva pacatosilor, o fa¬ceau aceasta, ingaduind aceasta manie fara a se iuti si mania peste masura, ci cu chibzuinta, cu multa rabda¬re, rugandu-se lui Dumnezeu pentru pacatosi, ii in¬dreptau si-i povatuiau pe ei.

Matca, imparateasa albinelor, cu intelepciune este intocmita de Dumnezeu, fiind lipsita de boldul uciga¬tor. Daca l-ar fi avut, tot stupul l-ar fi putut omori cu ghimpele sau. Iata pilda pentru stapanitori, mai-marelui orisicand fiindu-i oprit a se deda maniei si iutimii, ca sa nu-i omoare prin ale sale napustiri patimase pe cei ce i se supun.

Biruieste asadar raul prin bine si nu prin rau. Cu foc nu vei stinge focul, ci cu apa; iutimea cu iutime nu o invingi, ci cu indelunga rabdare si smerenie. Cu mult mai bine si mai degraba indrepti cu smerenia, decat cu mania ori iutimea. Mai bine sa te iubeasca supusii, decat sa se teama de tine. Teama aduce min¬ciuna si fatarnicie, iar dragostea dreptate si osardie. Daca pentru indreptarea cuiva lupti cu iutime, nu nu¬mai ca n-o sa indrepti, dar si lui si tie iti vei pricinui rau si paguba.

Cel ce se iuteste si se manie cu nechibzuinta, cu nimic nu se deosebeste de cel beat. Iutimea si mania stirbesc mintea preschimbandu-l pe om cu desavarsi¬re. Cel ce se manie peste masura nu poate sa pricea¬pa ce vorbeste. Cel ce intru manie a spus ceva, mai apoi venindu-si in fire, este gata sa se lepede de cu¬vintele sale. Foarte adesea pe multi ii aflam ca se caiesc de cele ce le-au savarsit la manie. Iutimea intu¬neca mintea, amaraste sufletul, intuneca judecata si intelegerea, nu ingaduie omului sa vada urmarea fap¬telor sale. Cel ce se manie este orb in toate, iar cel ce-si stapaneste mania se stapaneste usor de la rau.

Daca ti se va intampla sa te manii si sa te iutesti asupra cuiva, mai cu seama in aceasta vreme sargu-ieste-te sa nu vorbesti nimic, si tragandu-te inapoi, pecetluieste buzele tale, ca sa nu iasa flacara maniei si sa-ti parjoleasca sufletul si sa iste tulburare in cei din jur. Cand insa se va stinge flacara iutimii, iar ini-ma-ti va fi in pace, abia atunci sarguieste-te ca, in chip pasnic, sa-l indrepti pe cel ce te-a maniat. O lu¬crare mai buna va avea un cuvant spus cu smerenie, decat o mie pline de iutime si carteala; si astfel, cu chibzuiala, si pe altul il vei intelepti, dar si tie insuti iti vei dobandi folos.

Rabdare, o, încă puţină răbdare!
Sus ochii, şi gândul, şi braţul, şi paşii!
Slăvita Cetate cerească răsare,
iar cea mai frumoasă şi sfântă intrare
e-aceea prin care te nalţă vrăjmaşii.
Răbdare în chinuri şi-n lipsuri răbdare,
în zbucium, în lupte şi-n dorul fierbinte!
Pe faţa brăzdată de lacrimi amare
vor cerne lumină răsfrângeri de soare
din Slava ce vine… Priveşte nainte!
Răbdare-n viaţă şi-n moarte răbdare!
Al tău e triumful din veacul ce vine.
Când noaptea apune, când Ziua răsare…
nu moarte-i aceea, ci viaţă şi har e
răsplata răbdării-ndelungi şi senine.
Răbdare, o, încă puţină răbdare!
Priveşte răsplata, să birui suspinul
şi treci peste moarte cu-a vieţii cântare!
Răbdare, o, încă puţină răbdare,
căci vine seninul, seninul, seninul!…
Traian Dorz

VIAŢA NOASTRĂ... E CA O CANDELĂ...

Viaţa noastră... e ca o candelă...
Ce arde un timp şi totuşi se stinge
Ca o lumânare ce încet se topeşte
Şi curge în praf pe drumul pustiu...
Iar noi alergăm... crezând uneori
Că încă puţin şi-n sfârşit vom ajunge
Dar când eşti sjuns aproape de ţintă
Atunci înţelegi că ai venit prea târziu.

Se clatină în vânturi flacăra vieţii
Legănându-se în ploi şi în furtună
Şi se scurg anii tăi ca ceara topită
Şi inima-ţi bate mai tare în piept
Ştiind că începutul are sfârşit... şi
Singur în beznă... vei fi fără lumină
Fără speranţă... în colbul uitării...
Căci n-ai vrut s-alegi drumul cel drept.

S-au scurs şi se scurg picăturile calde
Din candela vieţii pe cărările tale...
Cu frică trăieşti şi te temi nu cumva
Să te afunzi în ceara topită de zile...
Câţi ani au trecut în zadar, fără rost
Iar din flori... ţi-au fost rupte petale
Chinuit eşti de gânduri şi ai înţeles
Că viaţa e o carte... din pagini şi file.

Tu ai trăit în păcat şi acum vrei
Să te întorci... dar îţi este ruşine...
Nu mai plânge... şi nu te întrista
Căci Iisus cu iubire astăzi te-aşteaptă
Până candela... vieţii nu-i stinsă...
Până-ţi pulsează încă inima în tine
Timpul pierdut... nu-l mai întorci...
Grăbeşte-te... şi fă decizia dreaptă.

Apleacă-ţi în tihnă... genunchii...
Şi spune-i Lui tot ce-n suflet te apasă
Fii sincer cu tine nu-i ascunde nimic
Căci El te înţelege şi-ţi va da ajutor
Îţi va da bucurie şi foarte mult har...
Te va face în grădină o floare aleasă
Căci din dragoste a murit la Golgota
Pentru tine... pe cruce al tău Salvator.



TINEŢI MEREU CANDELA APRINSĂ! DOMNUL SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE ALĂTURI DE CEI DRAGI!

AJUT-O PE NICOLETA SA VADA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...



Pentru cei ce doresc sa publice pe reteaua de socializare facebook:

Sa o ajutam pe Leontina Nicoleta lumina zilei!

Mai multe detalii pe:

http://leontinanicoleta.blogspot.ro/

Articol pentru cei care doresc sa scrie pe blog sau in ziar

S-a mai înălţat cu un cap, s-a mai subţiat. A crescut, dar trăieşte în continuare în întuneric, ochii ei nu au văzut lumina niciodată şi poate nici în curând. Micuţa Leontina, Leo cum îi spune mama, a fost condamnată la beznă încă de la naştere.

Pe Leontina Nicoleta Călin, din comuna doljeană Orodel, am cunoscut-o cu un an în urmă, am scris despre drama ei, când familia a cerut sprijinul oamenilor din jur. Aveau atunci nevoie disperată de ajutor şi au în continuare pentru a o duce pe Leontina în SUA pentru o intervenţie chirurgicală, intervenţie care i-ar da şansa să întrezărească lumina soarelui, chipul mamei, pe care nu l-a văzut niciodată, să facă primii paşi fără să fie ţinută de mână. Era atunci a fetiţă zglobie, vorbăreaţă, curioasă, dornică să cunoască tot în jurul ei.

O întreb: „Ce ai mai făcut tu, Leontina ?“ şi ea începe să povestească cu vocea ei limpede, pipăind obiectele din jur pentru a înţelege şi simţi mai bine locul în care se află. „Păi am mers la şcoală. Am învăţat să citesc. Ştiu alfabetul Braille. Dar ştii, eu citesc altfel, cu mâinile. Ştiu să socotesc. Am şi o prietenă la şcoală, Cătălina. Vezi, şcoala mea este departe şi acolo stau fără mami şi îmi este dor de ea. Acum m-am întors în vacanţă. Vrei să-ţi spun o poezie? Uite: Numele meu este Nicoleta/Şi începe cu litera N/Stânga sus/dreapta sus/În Norvegia eu am fost...“, şi fetiţa nu s-ar mai opri, atât de mare este dorinţa ei de comunicare. O struneşte mama, strângând-o uşor de mână. După care o completează. „Am dus-o la o şcoală specială în Buzău. Ne-a fost greu şi ei, şi nouă. La început plângea pentru că îi era dor de acasă. Nu puteam să o las să piardă un an, pentru că este inteligentă şi are o mare dorinţă de cunoaştere. A luat chiar premiu. Mă doare sufletul când o văd aşa. Când mă uit la copiii de vârsta ei şi când mă gândesc ce copil minunat este, câte ar fi putut să facă, dacă vedea“, spune cu regret în voce Mariana Călin, mama Leontinei. Apoi o corectează: „Capul sus, spatele drept“, şi îi ridică bărbia cu mâna, căci privirea copilei este aţintită în pământ. Este atentă la orice zgomot, la vocile celor din jur ca şi cum ochii ei au crescut undeva, înăuntrul minţii copilei.

I’m so lonely broken angel

Îşi aminteşte perfect prima întâlnire, ca şi cum a fost ieri. Este amărâtă că mami şi tati nu au bani să o ducă mai repede la operaţie să vadă şi ea. Să se joace, să alerge, să meargă la şcoală aici, aproape de cei dragi. Încerc să-i îndepărtez gândurile triste. „Ei, şi cum este acum în vacanţă? Mai ai căţeluşul ăla neastâmpărat?“, o întreb. „Pe Rex. Păi da, şi-l mai am şi pe Adrian, dar ăsta este mai rău, latră şi nu vrea să împartă oasele cu Rex. Mai am şi răţuşte, nu îmi place de ele. Ştii ce îmi place să fac? Să cânt. Am pe un stik muzică şi ascult. E aşa prin radio, mi-a făcut unchiul. Îmi place să cânt: «I’m so lonely broken angel /I’m so lonely listen to my heart /On n’ lonley, broken angel /Come n’ save me before i fall apart...»“, cântecul curge. Nu a învăţat limba engleză, dar pronunţă aproape corect, pentru că a ascultat de nenumărate ori melodia, pentru că auzul ei a sorbit cu nesaţ fiecare cuvânt, fiecare sunet. Dumnezeu nu i-a dat lumina ochilor, dar i-a dăruit o voce frumoasă pe lângă multe alte calităţi. Şi mama confirmă acest lucru, pentru că „doamnele“ de la şcoală i-au cerut să o înscrie în cor şi să o dea la muzică. Dar asta la anul. Deocamdată, Leontina se mulţumeşte cu posturile muzicale de la radio şi TV. Sunt un refugiu pentru ea. În plus, este şi un bun povestitor, deapănă amintiri despre colegii de la şcoală, despre „doamne“. Brusc, îşi aminteşte că peste puţin timp este ziua ei, pe 5 august, şi şi-ar dori mult un telefon, pentru a vorbi cu mami când este la şcoală. Îi cere mamei ei telefonul, pipăie tastele şi spune ce rol are fiecare, tasta verde, tasta roşie... Mâinile sunt ochii ei.

Operaţia, o rază... de speranţă

Leontina Nicoleta Călin nu a văzut niciodată, este aşa de când a venit pe lume. Fata s-a născut prematur şi a fost ţinută un timp îndelungat la incubator. Părinţii bănuiesc că de aici au început problemele copilei. De la naştere şi până în acest moment, când Leontina are şapte ani, părinţii au mers atât cât au putut cu ea pe la medici şi clinici.

În 2006, la vârsta de un an şi şapte luni, micuţa Leontina a avut şansa să ajungă în Belgia, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Din păcate, vederea nu şi-a căpătat-o, dar ceva, ceva întrezăreşte. Părinţii îşi doresc cu ardoare să ajungă cu Leontina în SUA. „Am mers în Italia, după ce au consultat-o aici nişte medici din America şi ne-au spus că are şanse că vadă, pentru că nervul optic este sănătos şi transmite imagini la creier. Dar trebuie să fie supusă unei intervenţii chirurgicale într-o clinică din Detroit, la Spitalul «William Beaumont». E tot ce putem spera, dar avem nevoie de 30.000 de dolari (21.000 de euro). Nu avem aceşti bani, lucrează doar tatăl Leontinei, eu sunt cu gospodăria şi fetiţa. Locuim şi la ţară, lipsiţi de multe mijloace de comunicare, ajungem mai greu la oraş, plătim maşină. E foarte greu...“, spune Mariana, frecându-şi mâinile, privind cu ochii înlăcrimaţi fetiţa care ascultă în tăcere. Îşi întinde mâinile către mamă, se apropie de ea şi îi şopteşte ceva la ureche.

Ajutaţi-o pe Leontina să vadă

Dacă cineva vrea să o ajute pe micuţa Leontina, poate suna la numerele de telefon: 0769.244.865. Se pot face donaţii, oricât de mici, în conturile deschise la Banca Comercială Română pe numele Călin Ion:

RO13RNCB0134041511570004 - cont în valută

RO40RNCB0134041511570003 - cont în lei

articol scris de Gazeta de sud

Ma numesc Calin Mariana Violeta si am o fetita pe nume Calin Leontina Nicoleta de 7 ani, care s-a nascut prematur la 7 luni cu grave deficiente de vedere. Cand fetita a implinit 6 luni am vazut ca ceva nu este in regula cu ea . I-am facut primul control la spitalul din Craiova, diagnosticul fiind pus prima data la acest spital. N-i s-a spus ca are dezlipire de retina - retinopatie de prematuritate gradul V (cinci). Aici nu ne-au dat nici o speranta de vindecare, au spus sa mergem cu ea mai departe la alt spital. Pe 26 iulie 2004 am mers cu ea la Bucuresti, la D-l doctor Florin Balta unde acesta ne-a dat increderea sa luptam, ca fetita noastra are sanse de vindecare . Ne-a confirmat diagnosticul aflat de la spitalul din Craiova si ne-a spus ca singura sansa sa poata vedea este o operatie care se poate face in Belgia. Suma ceruta de medicii de la acea clinica era de 6000 Euro . Dumnezeu ne-a ajutat si am strans acea suma cu ajutorul unor oameni cu suflet. Am mers cu fetita si am operat-o, dupa operatie mergeam la control cum ne-au cerut doctorii din Belgia la spitalul de oftalmologie din Bucuresti. A mers bine controlul un an si cateva luni, la ultimul control care i-a fost facut ne-au spus ca nu i s-a lipit in totalitate retina si ca nu si-a recapatat vederea. Am intrebat ce se mai poate face pentru ea si ne-au spus ca in Belgia nu se mai poate face nimic . Am decis sa incercam si in alta parte si am aflat ca aceasta operatie de care are mare nevoie se poate face la o clinica din America. Am trimis actele si am luat legatura cu Dr. William Beautmont din Detroit, ne-a confirmat ca operatia se poate face si costul operatiei la ambii ochi fiind de peste 30.000 Dolari . Orice am face este cu mult peste puterile noastre, incercam, traim cu aceasta speranta si incredere in bunul Dumnezeu pentru fetita noastra, care este si sungurul copil pe care il avem. Am mers si am batut la toate usile, am dat anunturi umanitare in presa, la diferite emisiuni, la nenumarate fundatii dar nu a fost deajuns. Poate cu ajutorul dumneavoastra putem strange macar jumatate din suma ca sa poate vedea si ea macar cu un ochisor pentru ca isi doreste foarte mult sa isi poata vedea parintii. In prezent ea studiaza in clasa I la Liceul de Deficiente de Vedere din Buzau . Zilele trecute Leontina a terminat clasa 1 fiind si premianta, am fost foarte mandrii de ea pentru ca ne-a adus acasa o colectie frumoasa de diplome. Timpul petrecut departe de noi a afectat-o foarte mult si de fiecare data cand vorbeam cu ea la telefon plangea si ne intreba de ce trebuie sa fie asa departe de noi. Speram ca in curand sa reusim s-o operam si sa putem sa o avem aproape de noi.

Numai cu sprijinul nostru o putem salva pe Leonida Nicoleta donand in urmatorul cont Bancar:

Titular cont :Calin Ion

Cont BCR Euro :

Ro13RNCB0134041511570004

Cont BCR RON :

Ro40RNCB0134041511570003

English

My name is Calin Mariana Violeta and I have a daughter Calin Leontina Nicoleta which is 7 years old and which was born prematurely at 7 months with severe visual impairment. When she was 6 months old I saw that something was not wright with her. I made the first control to the hospital in Craiova and the diagnosis was first establish here. They told us that she is having retinal detachment - retinopathy of prematurity degree V (five). Here they didn’t give us any chance of healing, they only said we have to go on to other hospitals. On 26 july 2004 we went with her to Bucharest to Dr. Florin Balta where he give us the reasons and the trust to continue fighting, our little girl is having healing chances. He confirm the diagnosis established in Craiova’s hospital and he told us that the only chance to see is to make a surgery that can be made in Belgium. The money needed for this intervention was 6000 Euro. God help us and we gather this amount of money with the help of people with hart. We went with the little girl and we made the surgery, after the surgery we made periodically controls as the doctors required to the ophthalmology hospital from Bucharest. The results were optimistic more than one year, but at the last control they told us that the retina was not pasted totally and she didn’t gain the vision. We ask what is to do now and they told us that in Belgium there is nothing to be done any more. We decide to try also in other places and we found that this surgery that Leontina is needing can be made in one clinic in America. We send all the documentation and we spoke with Dr.William Beautmont from Detroit, he confirmed that the surgery can be made and the cost of the intervention for both eyes is more than 30.000 U.S. Dollars. No matter what we make, to gain this amount of money is way beyond our powers, we try and we live with this hope and trust in God for our little girl, which is also the only child that we have. We went and try in a lot of places, we ask for help in newspapers and media, foundations but is not enough. Maybe with your help we can gather at least half of the money in order to make possible for her to see at least with one eye because she is wants very much to see her parents. Actually she is finishing in the first grade at the “school for visually impaired” from Buzau. In the past days Leontina finished the first grade also with god results, we were very proud of her because she brought home a beautiful collection of degrees. The time spend away from us affected her very much and each time when we spoke with her on the phone she was crying and asking why she has to be so far away from us. We hope that soon we will succeed to make the surgery and to have her close to us.

Donate cont
Titular cont :Calin Ion

Cont BCR Euro :

Ro13RNCB0134041511570004

Cont BCR RON :

Ro40RNCB0134041511570003

RUGACIUNE CATRE MAICA DOMNULUI

Nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână care pe Dumnezeu-Cuvântul, cu oamenii, prin preaslăvită naşterea ta L-ai unit şi firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cereşti ai împreunat-o, ceea ce ştii singură nădejdea celor fără de nădejde şi celor biruiţi ajutătoare; gata folositoare celor ce aleargă la tine şi tuturor creştinilor scăpare. Nu te scârbi de mine cel păcătos şi întinat, care cu urâte gânduri, cu cuvinte şi cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut şi prin lenea dulceţilor vieţii cu voia rob m-am făcut. Ci, ca ceea ce eşti Maica Iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de oameni milostiveşte-te spre mine păcătosul şi întinatul şi primeşte rugăciunea mea ce se aduce ţie din buze necurate. Şi pe Fiul tău şi Stăpânul nostru şi Domnul, cu îndrăzneala Ta ca o Maică, cuprinzând, roagă-L ca să-mi deschidă şi mie milostivirile cele iubitoare de oameni, ale bunătăţii Sale. Şi trecând greşelile mele cele nenumărate, să mă întoarcă la pocăinţă şi lucrător poruncilor Sale iscusit să mă arate. Şi fii lângă mine pururea ca o milostivă şi milosârdă şi iubitoare de bine. În această viaţă de acum, caldă folositoare şi ajutătoare; năvălirile potrivnicilor oprindu-le şi la pocăinţă îndreptându-mă şi în vremea ieşirii mele, ticălosul meu suflet păzindu-l şi întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli, departe de la dânsul izgonindu-le. Şi în ziua înfricoşatei judecăţi, de munca cea veşnică izbăvindu-mă şi slavei celei negrăite a Fiului tău şi Dumnezeului nostru, moştean pe mine arătându-mă. Pe care să o şi dobândesc, Stăpâna mea, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, prin mijlocirea şi sprijinul tău. Cu darul si cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea, şi închinăciunea, împreună cu Cel făra de început a Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor

Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele slujitorilor sfintelor altare

Citiţi un material despre veşmintele pe care le îmbracă slujitorii sfintelor altare în cadrul serviciilor divine, într-un interviu oferit de pr. asist. univ. drd. Cezar Pelin de la Catedra de Liturgică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Verdele simbolizează culoarea vieţii şi a Sfântului Duh. Se îmbracă veşminte de culoare verde la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt
Vezi galeria în secţiunea Multimedia
Părinte, ce semnificaţie are reverenda preotului? Aceasta trebuie purtată în permanenţă?

Ca orice uniformă, şi cea preoţească vorbeşte despre misiunea celui care o poartă, despre misiunea spirituală, pe care o are de îndeplinit clericul. Cu privire la obligativitatea purtării reverendei, după părerea mea sunt anumite momente în care nu este adecvat acest lucru - în parcul de joacă, atunci când mergi cu copiii la plimbare, în spaţiile comerciale sau, pur şi simplu, când mergi pe stradă, mai ales în condiţii meteorologice nefavorabile. Dacă la biserică avem o altă reverendă, de schimb, atunci datele problemei se schimbă. În orice caz, purtarea reverendei trebuie să ofere şi să primească respect şi consideraţie, mai mult decât să pricinuiască sminteală şi expunere fără temei.

Epitrahilul, veşmântul fără de care preotul nu poate săvârşi nici o slujbă

Care sunt şi ce rol au veşmintele slujitorilor sfintelor altare?

Veşmintele liturgice sunt elemente speciale de vestimentaţie pe care le îmbracă slujitorii altarelor, în cadrul cultului divin public. În cadrul slujbelor divine, diaconul îmbracă 3 veşminte: stihar, orar şi mânecuţe, preotul, 5 veşminte: stihar, epitrahil (popular patrahir sau patrafir), brâu, mânecuţe şi felon sau sfită, iar arhiereul îmbracă 7 veşminte: stihar, epitrahil, brâu, mânecuţe, omofor mare şi mic, sacos şi mantie, precum şi o serie de insigne sau ornate - bederniţă, cruce, engolpion, mitră şi cârjă.

Stiharul este un veşmânt lung, cu mâneci largi, care acoperă întregul corp. La diaconi, stiharul simbolizează strălucirea şi curăţenia spirituală a îngerilor. La preoţi, are un alt simbolism - strălucirea lui Dumnezeu şi viaţa vrednică de admiraţie pe care trebuie să o posede cel ce îl poartă, iar la arhierei, semnifică luminarea şi curăţia lui Hristos şi a îngerilor Săi.

Orarul are forma unei fâşii înguste de stofă, veşmânt specific treptei diaconeşti. El simbolizează firea cea nevăzută a îngerilor.

Mânecuţele - la început, au fost purtate doar de către arhiereu, folosirea lor de către preot şi diacon generalizându-se mai târziu, în sec. XV-XVII. Semnifică puterea lui Dumnezeu, care dă putere slujitorilor Săi.

Epitrahilul nu este altceva decât un orar diaconesc, trecut peste grumaz, cu capetele în jos şi ambele laturi apropiate. Este veşmântul cel mai des folosit de către preot, veşmânt fără de care nu poate săvârşi nici o slujbă. El simbolizează puterea harului dumnezeiesc, care se pogoară asupra preotului şi prin care slujeşte cele sfinte, dar şi jugul cel bun al slujirii lui Hristos.

Brâul ne aduce aminte şi de ştergarul cu care Hristos S-a încins în seara Cinei celei de Taină, atunci când a spălat picioarele ucenicilor.

Felonul reprezintă haina roşie, cu care a fost acoperit Mântuitorul Hristos, în semn de batjocură, în timpul pătimirilor, şi pentru care ostaşii romani au aruncat sorţi. El mai închipuie şi puterea lui Dumnezeu, cea care acoperă şi protejează întreaga făptură.

Omoforul mare, care se poartă pe grumaz, se îmbracă numai la începutul Sfintei Liturghii, până la Apostol, când este înlocuit, pentru restul slujbei, cu omoforul mic. Simbolizează „oaia cea rătăcită“, pe care Mântuitorul a căutat-o şi a luat-o pe umerii Săi - firea umană pe care Hristos a luat-o asupra Sa şi a îndumnezeit-o.

Sacosul este un veşmânt care seamănă cu stiharul, dar este mai scurt şi are mânecile mai scurte. Are aceeaşi semnificaţie ca şi felonul: căinţa şi smerenia.

Mantia este un veşmânt lung şi larg, ca o pelerină, având pe laturi foarte mulţi plii. Se încheie la gât şi jos, în faţă. Arhiereul îmbracă mantia numai la slujbele în care nu îmbracă stiharul şi sacosul (Vecernie, Litie, sfinţirea apei). Simbolizează „darul lui Dumnezeu cel purtător de grijă şi acoperitor. Iar pliurile de pe margini, învăţăturile felurite, care izvorăsc necontenit, din cele Două Legi, veche şi nouă“.

Folosirea veşmintelor în cultul ortodox dă fast slujbelor şi creează o atmosferă duhovnicească, propice dialogului cu Dumnezeu. Credincioşii le sărută şi le cinstesc cu mare evlavie, având conştiinţa că ele participă la cele mai înalte momente de sfinţenie şi că sunt purtătoare şi împărtăşitoare de har.

Ce simbolizează culorile veşmintelor şi când se îmbracă

Fiecare culoare din vestimentaţia slujitorului la altarul Domnului are o semnificaţie?

Aşa cum fiecare veşmânt are un simbolism propriu, la fel, există anumite culori, care au anumite semnificaţii. Sunt folosite în general şase culori liturgice: alb, verde, purpuriu, roşu, albastru şi auriu. Având o semnificaţie liturgică, la unele sărbători, se optează pentru anumite culori.

Albul reprezintă curăţenia şi puritatea luminii harului lui Dumnezeu. Veşminte de culoare albă se îmbracă, de obicei, la Praznicele Botezului Domnului, Schimbării la Faţă şi Învierii Domnului. Verdele simbolizează culoarea vieţii şi a Sfântului Duh. Se îmbracă veşminte de culoare verde la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, iar în unele zone şi la sărbătoarea Floriilor. Roşul închis, purpuriul, ne duce cu gândul la Sângele lui Hristos, vărsat pe Cruce, dar şi la sângele martirilor. Veşminte de culoare roşu închis se poartă la sărbătorile sfinţilor martiri, la Înălţarea Sfintei Cruci, dar şi la Crăciun, în acest caz, culoarea roşie aducându-ne aminte de Naşterea Mântuitorului. Albastrul predomină la sărbătorile Maicii Domnului (Întâmpinarea Maicii Domnului sau Buna Vestire). Culoarea aurie semnifică bogăţia darurilor Sfântului Duh, de aceea este o culoare predominantă a veşmintelor liturgice.

Negrul este, în mod tradiţional, culoarea slujbelor funebre. Este o culoare de dată mai recentă în veşminte şi simbolizează pocăinţa şi întristarea. Se folosesc veşminte cernite în timpul Postului Sfintelor Paşti.

Splendoarea veşmintelor a dus la convertirea multor necredincioşi

De unde atâta frumuseţe şi grandoare în slujbele ortodoxe, în special la cele arhiereşti?

Prin culoarea, prin forma şi calitatea materialului din care erau confecţionate, veşmintele liturgice au produs şi produc o puternică impresie asupra credincioşilor. Să nu uităm că splendoarea veşmintelor a dus la convertirea multor necredincioşi, în vechime şi nu numai.

Atâta vreme cât prezenţa noastră la Sfânta Liturghie reprezintă începutul prezenţei în împărăţia lui Dumnezeu, unde Hristos este în mijlocul nostru, ca Împărat şi Arhiereu, nu se poate ca slujba să nu fie grandioasă. La curtea împăratului nu te poţi duce oricum. În Sala Tronului nu se poate să nu fie grandoare.

Cum explicaţi celor ce judecă, arătând cu degetul spre veşmintele „scumpe“, „luxoase“ ale slujitorilor Domnului, importanţa acestor elemente care înfrumuseţează cultul nostru?

Orice obiect din Sfânta Biserică, necesar săvârşirii cultului, trebuie să fie din cea mai bună calitate. Confecţionarea şi achiziţionarea acestor obiecte reprezintă o jertfă, iar jertfa trebuie să fie din cele „mai bune“, din cele „fără meteahnă“ - la fel şi veşmintele. Însă trebuie să avem mare grijă, ca să nu cădem în mustrarea lui Hristos, care îi certa pe farisei şi despre care spunea că „toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale“. Veşmintele trebuie să fie deosebite, prin frumuseţe şi calitate, dar nu trebuie să fie un element de mândrie şi de opulenţă.

Despre ingeri, moarte, viata viitoare si judecata de apoi

223. Cand i se da omului inger pazitor ? La zamislire, la nastere sau la Sfantul Botez ?

Dupa Sfanta Traditie a Bisericii lui Hristos ingerul pazitor se da omului la Sfantul Botez. Acest lucru se poate intelege din rugaciunea a cincea de la facerea catehumenului, unde, printre altele, se zice asa : " Insoteste-i viata lui cu inger de lumina, ca sa-l izbaveasca pe el de toata bantuiala potrivnicului, de intampinarea celui viclean, de demonul cel de amiaza si de naluciri rele " . Pe langa ingerul pazitor, Dumnezeu trimite omului si alti ingeri in viata spre a-l ajuta, a-l indrepta si a-l mangaia in ispitete si incercarile luptelor duhovnicesti prin care trece omul in acest veac. Despre aceasta vorbeste dumnezeiescul Apostol Pavel, zicand : " Ausunt duhuri slujitoare care se trimit spre slujba pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea ? " ( Evrei 1, 14 ) . Cu aceste cuvinte, Apostolul inalta cugetele ascultatorilor si mangaie foarte mult pe crestini, fiindca arata ca Dumnezeu are multa purtare de grija pentru dansii, de vreme ce " pe ingeri, care covarsesc pe oameni, i-a randuit sa slujeasca pentru mantuirea oamenilor " .

Dar vedem ca atat in Legea Veche, cat si in Legea Darului, ingerii au fost trimisi de Dumnezeu sa ajute si sa slujeasca oamenilor celor alesi, precum Lot, Avraam, Iacob, Moise, Valaam, Iosua Navi, Ghedeon, Manase, proorocul David, Ilie Tesviteannul, Sedrah, Mesah si Abdenago, Daniil proorocul, Iosif, Fecioara Maria, pastorii de la Bethleem, Maria Magdalena, Cornelie Sutasul, Apostolul Pavel si altii. Prin aceste cateva marturii am aratat ca Preabunul Dumnezeu ne randuieste noua ingeri pazitori, nu numai la Sfantul Botez, ci si in toata viata, ajutand pe cei dreepti pe calea mantuirii, care Il iubesc si cred intru El.

224. Necredinciosii, paganii si ereticii primesc si ei de la Dumnezeu ingeri pazitori ?

Unii ca acestia, intrucat nu sunt botezati intru numele lui Hristos, nu primesc ingeri pazitori. Ei nici nu cred in ingeri. Iar cei ce zic totusi ca cred in Dumnezeu, dar sunt eretici, acestia intristeaza si departeaza de la ei pe ingerii Domnului care iubesc adevarul dreptei credinte, cel asezat de Hristos si de Apostoli in Biserica Sa. ( A se vedea Talcuirea Epistolei catn Evrei, de Teofilact al Bulgariei, 1904 ) . Cat priveste popoarele pagane, acestea de abia au cate un inger pazitor pentru hotarele fiecarei tari, dupa marturia Sfiintei Scripturi care zice : " Atunci a pus hotarele neamurilor dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu " ( Deuteronom 32, 9 ) . Acesti ingeri fac parte din ceata Domniilor, ca cei ce domnesc peste neamuri. Dupa traditie, sunt ingeri pazitori peste cetati, orase, sate, manastiri si oriunde se preamareste numele lui Dumnezeu.

225. Care este menirea ingerului pazitor in viata credinciosului si cum il ajuta la mantuire ?

Menirea ingerului pazitor este de a-l pazi pe credincios in chip nevazut de ispitele diavolului, de caderi in tot felul de pacate, de a-l calauzi pe calea Bisericii, a pocaintei si a rugaciunii; de a-l mangaia in necazurile viietii si de a-l indemna prin gand la toata fapta buna. Ingerul pazitor este dat de Dumnezeu omului spre pazirea trupului si a sufletului sau. El niciodata nu doarme, dupa cuvantul psalmistului : " Nici sa dormiteze cel ce te pazeste " ( Psalm 120, 3 ) . Ingerul pazitor apara sufletul cel incredintat lui in vreme de ispita, daca are credinta si frica de Dumnezeu, dupa spusa aceluiasi imparat si prooroc : " Tabari-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de dansul " ( Psalm 33, 9 ) . Ingerul pazitor slujeste la mantuirea omului ( Evrei 1, 14 ) . Ingerul pazitor scapa pe om in vreme de primejdie ( Fapte 5, 19;12, 7-8; 12, 15; 9, 11 ) . Ingerul pazitor este duh slujitor al lui Dumnezeu spre pazirea oamenilor ( Psalm 102, 21; 103, 5; Luca 16, 22; Evrei 1, 7 ) . Mantuitorul ne porunceste sa nu dispretuim pe copii, " ca ingerii lor, in ceruri, pururea vad fata Tatalui Meu " ( Matei 18, 10 ) .

226. Crestinul are si un inger rau care ii urmeaza toata viata ? Care este scopul ingerului rau ?

Ajuta-ne Maica Sfanta

Cristina ONOIU :


Sfânta Născătoare a lui Dumnezeu,
Maică Preacurată, scapă-ne de rău,
Roagă-Te, Măicuţă, pentru al Tău popor,
Cu rugile Tale, dă-ne ajutor.


Roagă-L, Maică Sfântă, pe-al Tău Fiu Iubit,
Ca să aibă milă de-’ăst popor rănit,
Să ne ierte, Maică, pentru c-am greşit,
Nu am ascultat, şi-am păcătuit.


Pentru a noastră vină, acum suferim,
Dar nu recunoaştem şi păcătuim,
Ne-a trimis necazuri şi tot nu vedem,
Că noi de sfârşit, încet ne-apropiem.


Ape mari şi multe ne-au înconjurat,
Dar lumea întreagă, zace în păcat;
Peste tot în lume inundaţii sunt,
Cum n-a fost vreodată, pe acest pământ.


Mai avem curajul ca să mai strigăm:
“Cu ce-am greşit, Doamne?”… şi ne supărăm.
Suntem orbi cu toţii, nu realizăm,
Prin păcat, de Domnul, noi ne depărtăm.


Răutatea–i multă, peste tot în lume,
Nimeni nu mai ştie de faptele bune,
Crime, sinucideri şi bătai din greu,
Cum de ne mai poate răbda Dumnezeu.


Mulţumim, Maicuţă, că ne ocroteşti,
Sfântă Născătoare, mult ne mai iubeşti
De nu ai fi Tu, Maică Preacurată,
Ar fi dispărut, de mult, lumea toată.


Ai făcut, Preasfântă, minuni foarte multe,
Ajută –Ţi copiii, de-acum înainte,
Nu ne mai lăsa, ca să suferim,
Şi mereu noi Ţie să îţi mulţumim.


Că ne-aşteaptă, Maică, necazuri nespuse,
Suferinţe grele, de păcate-aduse,
De nu ne îndreptăm, greu o să ne fie,
Vom vedea cu toţii, a Domnului mânie.


Doar prin ale Tale, rugi înălţătoare,
Tu, Măicuţă Sfântă, fii îndurătoare,
Tu şi cu toţi Sfinţii, vă rugaţi mereu,
Să ne dea iertare, Bunul Dumnezeu


Crin ales şi Sfânt, cu un dulce miros,
Mântuire ne-ai dat, prin Domnul Hristos;
Roagă–Te Măicuţă şi noi să venim,
Să fim pe vecie, în ceruri. Amin.

RUGACIUNE INAINTE DE MOARTE

Când amărât de boală voi simţi apropierea sfârşitului meu pământesc: Doamne, miluieşte-mă.


Când sărmana inima mea prin ultimile ei bătăi se va tângui în chinurile morţii: Doamne, miluieşte-mă.
Când ochii mei pentru ultima oară se vor umezi de lacrimi la gândul, că în toată viaţa mea te-am mâniat, Doamne, prin păcatele şi fărădelegile mele: Doamne, miluieşte-mă.
Când bătăile dese ale inimii vor grăbi ieşirea sufletului meu: Doamne, miluieşte-mă.
Când gălbeneala feţei mele şi răceala trupului meu vor săgeta cu frică pe cei din preajmă: Doamne, miluieşte-mă.
Când mi se va întuneca privirea, se va tăia glasul şi va împietri limba mea: Doamne, miluieşte-mă.
Când năluci şii vedenii înfricoşătoare mă vor face să deznădăjduiesc în milostivirea Ta: Doamne, miluieşte-mă.
Când sufletul meu, împovărat de amintirile păcatelor săvârşite şi de frica judecaţii Tale nu va mai fi în stare să lupte cu duşmanii mântuirii mele, care se vor sili să mă tragă de partea întunericului şi a chinurilor: Doamne, miluieşte-mă.
Când sudoarea morţii va acoperi trupul meu, iar sufletul în chinuri sfâşietoare se va depărta de el: Doamne, miluieşte-mă.
Când întunericul morţii va acoperi de la privirea mea tulbură toate lucrurile acestei lumi: Doamne, miluieşte-mă.
Când în trupul meu vor înceta toate simţurile, vor încremeni venele şi se vor împietri muşchii mei: Doamne, miluieşte-mă.
Când la auzul meu nu vor mai ajunge vorbele oamenilor şi sunetele de pe pământ: Doamne, miluieşte-mă.
Când voi asculta judecata Ta dreaptă, care va hotărî soarta mea veşnică: Doamne, miluieşte-mă.
Când trupul meu, părăsit de suflet, se va face pradă viermilor şi stricăciunii şi în sfârşit toată alcătuinţa mea se va preface în scrum: Doamne, miluieşte-mă.
Când glasul trâmbiţei îi va trezi pe toţi la cea de-a doua venire şi se va deschide cartea faptelor mele, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul robul Tău (prenumele). În mâinile Tale Doamne îmi dau duhul meu. Amin.