luni, 22 octombrie 2012

„Departe-i iadul?"



- 0 întâmplare dintr-un orăşel al Germaniei -
UN NECREDINCIOS ÎNGÂMFAT plecase într-o plimbare cu calul. întâlnindu-1 pe preot, îl agrăi, aşa, în batjocură: - Domnule păstor, am înţeles că dumneata te ocupi mult la biserică cu iadul... Te rog, spune-mi cât de departe-i acest iad, căci vreau să zbor cu roibul meu până acolo!?
- Domnul să te apere de un astfel de drum! - grăi păstorul, trecând pe lângă hula necredinciosului.
Pe la amiază, roibul sosi fără stăpân. La o cotitură de drum, calul se împiedicase şi, izbindu-şi stăpânul cu capul de nişte bolovani, îl lăsase mort în drum. Ajunsese la ţinta dorită: în iad.
Cu adevărat: „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit"
(Galateni 6, 7).

miercuri, 17 octombrie 2012

Iisuse, Vesnic Calator




Iisuse, Vesnic Calator prin lumea de pacate,
Tu bati strain si iubitor la usile-ncuiate.

Nimic Tu nu-i ceri nimanui, când bati si-astepti sa vina,
ci vrei sa lasi în viata lui, iertare si lumina.

Ai vrea din viata Ta sa-i dai, caci viata lui e moarta,
dar el sta-nchis, Tu plângi si stai afara lânga poarta.

Eram copil când Te-am vazut si-n poarta mea, Straine,
si, sa-T;i deschid, ai tot batut sa intri si la mine.

Dar lumea-mi spuse sa nu vin, caci viata Ta-i amara,
am vreme, colo, mai târziu... Si Te-am lasat afara.

De-atunci trecura ani sirag pe viata-mi amarâta,
Tu m-asteptai, Iisuse drag, la poarta zavorâta.

Târziu, T;i-am auzit din nou chemarea Ta duioasa,
înceata, stinsa, un ecou: „O, lasa-Ma în casa!

O, las’ sa vin în viata ta, cu pacea Mea cereasca
cum lumea-ntreaga n-ar putea nicicând sa-ti daruiasca“.

Dar lumea-mi spuse sa Te las afara si-asta data;
Tu iar la usa ai ramas, si usa încuiata.

Te-am auzit ani multi, pe rând, chemându-ma din moarte,
dar n-am deschis, iar Tu, plângând, plecat-ai mai departe.

Iar, astazi, singur ma-nfior de-a’ mele fapte rele,
Iisuse, si Te chem cu dor în noaptea vietii mele.

Mai vino iar, Iisuse blând, mai bate inc-o data!
Te-astept cu sufletul plângând si usa descuiata...

luni, 15 octombrie 2012

Are rost sa intrebe cel care nu implineste ?




Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand:

- Parinte, umblu la batrani si imi spun de mantuirea sufletului meu si nimic nu pricep din cuvintele lor ! 
Ce sa fac? 
Oare sa nu merg sa mai intreb, de vreme ce nu fac nimic si sunt cu totui in necuratie ? 

Si avea batranul doua vase goale si i-a zis:

- Mergi de adu un vas din acelea si toarna untdelemn si, clatinindu-l, varsa-l si pune-l la loc ! 

Daca a facut asa, de doua ori, i-a zis:

- Adu-le pe amandoua acum, si vezi, care este mai curat !

 I-a raspuns fratele: 

- Mai curat este cel in care am turnat untdelemn. I-a zis batranul:

- Asa este si sufletul !

 Chiar de nu va tine minte nimic din cele ce intreaba, tot mai mult se curateste decat cel ce nu intreaba nimic.

vineri, 12 octombrie 2012

Cum l-a biruit Hristos pe diavol?




Prin acelea prin care diavolul ne-a biruit, prin acelea l-a biruit Hristos pe diavol. A luat aceleasi arme si cu ele le-a doborat. Iata cum! Semnele infrangerii noastre au fost : fecioara, lemnul si moartea. Fecioara a fost Eva - nu cunoscuse inca pe barbat cand a fost inselata -, lemn a fost pomul si moartea a fost pedeapsa data lui Adam. Iata ca aceleasi au fost si pricinile biruintei. In locul Evei, Maria ; in locul pomului, lemnul crucii, in locul mortii lui Adam, moartea Stapanului. Prin pom l-a biruit diavolul pe Adam ; prin Cruce l-a biruit Hristos pe diavol. Lemnul acela, cel dintai, a trimis in iad, iar lemnul acesta, al Crucii, a chemat din iad pe cei plecati acolo. Lemnul acela, cel dintai, l-a ascuns pe Adam cel gol, ca pe un rob, lemnul acesta, al Crucii, L-a aratat tuturor gol pe Biruitorul, pironit in varful Crucii. Si iarasi, moarte intr-o parte si moarte in alta: una a osandit pe cei dupa Adam, iar cealalta a inviat cu adevarat pe cei ce murisera inainte de moartea lui Hristos. "Cine va grai puterile Domnului si cine va face auzite toate laudelele Lui?" (Ps 105, 2). Din muritori am ajuns nemuritori. Am fost doborati si am inviat, am fost biruiti si am ajuns biruitori. (Sfantul Ioan Gura de Aur)



duminică, 7 octombrie 2012

Cioara si papagalul



 Un papagal statea cu o cioara intr-o colivie. Oh, ce mai suferea bietul papagal din cauza prezentei monstrului cu pene negre! “Ce negru nesuferit, ce figura ingrozitoare, ce expresie banala a fetei! Daca cineva ar trebui sa se uite la rasaritul soarelui la asa ceva, intreaga zi i-ar fi ruinata. Nu exista nicaieri o companie mai dezgustatoare decat a ta”. Oricat de ciudat ar parea, dar si cioara suferea din cauza prezentei papagalului. Trista si deprimata, cioara isi blestema soarta care a adus-o impreuna cu acest tovaras neplacut si multicolor. “De ce a trebuit ca acest ghinion sa ma loveasca tocmai pe mine? De ce m-a parasit steaua mea cea norocoasa ? De ce s-au transformat zilele mele fericite in zile asa de intunecate?
 Ar fi fost mult mai placut sa stau pe zidul unei gradini cu o alta cioara, sa ma bucur de lucrurile pe care le avem in comun si sa fiu fericita”
Fiecare dintre noi este unic, dar impreuna suntem o gradina frumoasa de flori multicolore, trebuie sa ne acceptam asa cum suntem, diferiti , dar frumosi in felul nostru

joi, 4 octombrie 2012

Cand omul vorbeste ca un magar




Un baiat de liceu, rau crescut, intorcandu-se acasa, dupa lectia de cateheza, imediat a inceput, cu multa obraznicie sa-l ironizeze pe profesorul lui: - Ca sa intelegi, spunea, cat de imbecil este, ne-a spus ca magarul lui Valaam* a vorbit ca un om. Bunica l-a certat pe nepot pentru necuviinta lui fata de Vechiul Testament. Atunci, nepotul se intoarse spre bunica sa si o intreba cu aroganta si dispret: - Nu cumva si tu, bunico, crezi in aceste prostii, ca magarul a putut vorbi ca un om ? Si bunica i-a raspuns: - Daca tu, fiule, care esti om, poti sa vorbesti ca un magar, de ce sa nu cred ca si magarul a putut vorbi ca un om ?!   (Intamplarea cu "magarita lui Valaam" este relatata in Vechiul Testament, in Cartea Numerii 22, 1-41)

Diferenta dintre un pustnic si un diavol




Zicea maica Teodora ca nici nevointa, nici privegherea, nici tot felul de osteneala nu mantuieste, fara numai smerita cugetare cea adevarata. Caci era un pustnic care gonea dracii si ii intreba: - Cu ce iesiti voi ? Cu postul ? Si ei ziceau: - Noi nici nu mancam, nici nu bem. - Dar cu privigherea? Si ei raspundeau: - Noi nu dormim. - Cu pustnicia ? Iar ei ziceau: - Noi prin pustietati petrecem. - Cu ce iesiti dar ? Si ei raspundeau: - Nimic nu ne biruieste pe noi, fara numai smerita cugetare pentru ca ea este biruirea dracilor.

"A tine minte raul inseamna a fi biruit de rau."
Sfantul Ioan Gura de Aur

miercuri, 3 octombrie 2012

DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU



Un pustnic de lânga cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însa el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, ca vad ca la cei rai le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngadui Tu asa cu bunatatea Ta cea fara de margini?"

Apoi si-a zis: "Am sa ma rog lui Dumnezeu, sa-mi arate cum sunt judecatile Lui". Ca sunt unii oameni care judeca împotriva proniei, a purtarii de grija a lui Dumnezeu: Cutare este rau, este pacatos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt rai, femeia este bolnava, iar el scapa de un necaz si da peste altul.

Unul este rau si traieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roaga lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe da, iar altu-i rau, înjura, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, caci calea celor rai sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?

Si din ziua aceea a început sa se roage: "Doamne, arata-mi judecatile Tale, ca sa nu judec!" Rugându-se el asa, odata a avut nevoie sa se duca la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânar si i-a zis:

- Parinte, baga de seama, te duci la Emesa! Dumnezeu are sa-ti arate mari taine, dar sa nu te smintesti!

- Unde, fiule?

- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, sa bagi de seama ca în marginea orasului este o gradina mare, înconjurata cu copaci, cu garduri, gradina cu copaci roditori, o livada. Si sa bagi de seama ca într-un loc s-a rupt oleaca gardul si este un copac cu o scorbura mare.

Sa bagi de seama ca acolo alaturi de gradina, unde-i copacul cel cu scorbura, este o fântânita. Si lânga fântâna este o carare care trece, iar dincolo este drumul mare. Sa te duci în gradina aceea si sa intri în scorbura copacului. Sa stai acolo ascuns si sa te uiti spre fântâna. Si ce-i vedea acolo, ai sa te folosesti mult.

Pe urma tânarul a disparut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a vazut fântâna, a vazut copacul acela cu scorbura mare în dreptul fântânii, a vazut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a bagat în scorbura si se ruga la Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede ca vine un boier calare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tascuta frumoasa. A venit la fântâna, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal sa pasca. Si el a stat, a baut apa si a scos din tascuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numarat si pe urma s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc sa-i puna în buzunar, i-a pus alaturea.

Când s-a trezit el, prima grija era calul. Îi daduse drumul sa pasca. Calul se departase mai încolo, dar pastea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a cazut si a ramas la fântâna. El n-a observat ca i-au cazut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.

Parintele pândea din scorbura. Dupa ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a facut cruce, a baut apa si a vazut punga aceea. Si când a vazut ca într-însa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe carare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.

În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un batrân sarac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desaga si apa din fântâna, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urma s-a culcat oleaca.

În timpul acesta boierul si-a dat seama ca nu are banii la el, ca i-au cazut la fântâna, si s-a întors înapoi. Si gaseste pe batrânul asta.

- Mosule, n-ai gasit aici o punga cu galbeni?

asta nu stia nimic:

- N-am gasit nimic.

- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?

- Cucoane, n-am gasit nici un galben!

- Ei! Scoate banii ca te omor!

- Cucoane, nu stiu nimic!

Boierul a crezut ca a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a cautat prin hainele lui si n-a gasit banii.

Daca a vazut boierul ca l-a omorât pe asta si nici banii nu i-a gasit, s-a suit pe cal si a plecat dându-si palme si vaitându-se ca a omorât om nevinovat. Si s-a dus calare batându-se.

Atunci parintele care pândea din scorbura a zis: "Ia uite mai, câta nedreptate s-a facut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a gasit si pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a facut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe batrânul asta nevinovat si celalalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".

Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânar.

- Parinte, parinte, iesi din scorbura asta si hai sa stam de vorba!

A iesit parintele si îngerul l-a întrebat:

- Ce ai vazut si cum ti s-a parut?

- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptati a facut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a gasit si cine a fost omorât!

- Parinte, mata ai vrut sa stii judecatile lui Dumnezeu. Afla ca la fântâna asta, numai dreptati a facut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânar? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alaturea cu cel ce-a gasit banii. Si la acela saracul, într-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier sa-i împrumute niste bani. Boierul de mult voia sa-i ia gradina lui, ca avea o gradina cu pomi roditori, foarte frumoasa, chiar lânga gradina boierului.

Si a venit saracul la el, zicând:

- Cucoane, da-mi niste bani împrumut sa în-grop pe mama si pe sotia, ca ti-oi prasi la vara, ti-oi cosi, voi secera pe lan.

Si boierul si-a zis: "Acum îi momentul, ca-i sarac!"

- Da-mi livada ta!

- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am rasadit si nu pot sa ti-o dau!

- Cât sa-ti dau pe livada?

Dar acela a spus asa:

- Sa-mi dai 300 de galbeni, ca de nevoie o dau, ca n-am cu ce face înmormântarea.

Dar boierul, vazându-l pe acela necajit, ca are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.

- Cucoane, Dumnezeu sa faca dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Gradina mea face 300 de galbeni de aur.

Si saracul s-a dus plângând acasa, cu 150 de galbeni, pentru ca de nevoie a dat gradina. Dar a zis: "Dumnezeu sa faca dreptate".

Si acum Dumnezeu a facut dreptate. I-a gasit tocmai acesta care statea lânga dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunavoie si 150 i-a uitat la fântâna. Dumnezeu a facut dreptate la fântâna, ca el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu sa faca dreptate cu banii! Nu mi-ai platit gradina".

Si iata Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântâna. I-a platit gradina.

- Bine, la asta i-a facut dreptate. Dar batrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?

- Ai vazut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani si batrânul nu stia nimic. Batrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânar de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Si un om a vrut sa treaca râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Mai, frate, nu ma lasa, ca mor! Ma înec, nu ma lasa!"

Si el în loc sa sara sa-l scoata pe acela, a dat un bici în boi si a zis: "Asa îti trebuie, cine te-a bagat acolo". Si acela s-a mai luptat oleaca cu apa si s-a înecat. Saracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel pacat, ca n-a sarit sa-l scoata pe acela din apa, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu i-a fost mila si a vrut sa-i plateasca în lumea aceasta, pentru ca a avut greseala aceea din tinerete, când nu a vrut sa-l scoata pe acela din apa. El l-a omorât pe acela ca nu l-a scos din apa atunci, si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul asta. Dumnezeu a facut foarte bine, ca prin moartea asta, îl duce la bucurie si la rai în vecii vecilor pe sarac.

- Dar boierul?

- L-ai vazut pe boier cum se batea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul ca l-a omorât pe batrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomana, si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o manastire sa se faca calugar. Si dupa 40 de ani cât o sa se pocaiasca acolo, o sa-l ierte Dumnezeu ca a omorât un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se marturiseste si face canon si se mântuieste.

Si tu ai zis ca la fântâna asta s-au facut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a facut trei lucruri drepte si bune. Ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omeneasca.

N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pamântul, pe cât este mai departe rasaritul de apus, pe atât sunt mai departe judecatile Mele de judecatile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.

N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca sa nu mori!

N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecatile Domnului sunt adânc mult?

Cum ai îndraznit tu un om, sa stii judecatile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

Si tu ai judecat ceva, dar judecatile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, ca ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte sa nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea sa zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecatile Tale!

Dar, fiindca esti om, Dumnezeu te-a iertat, însa m-a trimis sa te înteleptesc sa nu mai îndraznesti sa iscodesti judecatile Lui, ca judecatile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.

*

Asadar sa tinem minte din aceasta povestire, ca tot ce ni se pare noua în lumea asta ca-i strâmb si rau, de multe ori ne înselam! Ca nu cunoastem jude-catile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.

Nu cerca cele necercate si nu voi sa ajungi cele neajunse! Amin.

marți, 25 septembrie 2012

De ce unii răi sunt pedepsiţi din lumea aceasta, şi de ce nu toţi?





Zice-va cineva: Iată acela, bogatul, care săvârşeşte asuprirea, hrăpirea, nedreptatea – care în fiecare zi doseşte din cele ale săracilor, şi nu are nimic a suferi.

Şi iată altul, care-şi petrece vremea în bunătate, în cumpătare, în dreptate, şi care-i împodobit cu toate florile virtuţii, şi cu toate acestea se zbate în sărăcie, în boli şi în alte necazuri. Aşadar, acestea vă scandalizează? Da. Atunci, dacă vedeţi mulţi din cei ce săvârşesc hărăpire, loviţi de pedepse – şi pe alţii sau chiar pe unii din cei ce trăiesc în virtute bucurându-se de îndestulările pământeşti, de ce nu întoarceţi judecata şi nu daţi dreptate Domnului?

Pentru că tocmai aceasta este ce mă scandalizează mai mult.

De ce dintre doi oameni răi, unul e pedepsit, iar pe celălalt îl ocoleşte pedeapsa? Şi dintre doi oameni buni, de ce unul e îndestulat, iar celălalt trăieşte în încercări?

Aceasta este tocmai o prea înaltă arătare a dumnezeieştii înţelepciuni. Dacă Dumnezeu ar pedepsi aici pe pământ, pe toţi cei răi şi ar cinsti pe toţi cei buni, zadarnică ar mai fi ziua judecăţii.

Dacă, dimpotrivă, n-ar pedepsi pe nici un păcătos şi n-ar da cinstire nici unui drept, răii ar ajunge mai răi şi încă foarte răi, şi acei cărora le place a huli pe Dumnezeu încă şi mai mult L-ar huli, şi ar zice că înţelepciunea este cu totul lipsă de la cârma acestei lumi. Aşa că, dacă acum, când răii sunt câteodată pedepsiţi, iar bunii câteodată răsplătiţi, ce s-ar zice dacă nimic din acestea nu s-ar petrece? Ce cuvinte nu s-ar rosti?

Pentru aceasta Dumnezeu pedepseşte pe unii răi şi nu pe toţi – şi cinsteşte pe unii buni, dar nu pe toţi. El nu pedepseşte pe toţi păcătoşii, ca să vă încredinţeze că este înviere.

Pedepseşte pe anumiţi, ca să sensibilizeze, prin teama pe care le-o strecoară în suflet, pe indiferenţi. Asemenea, El cinsteşte pe unii buni, ca să atragă, prin dulceaţa acestei cinstiri şi pe alţii la dragostea de virtute; dar nu-i cinsteşte pe toţi, ca să vă facă să înţelegeţi că este o altă vreme când toţi îşi vor primi răsplata. Dacă ar fi toţi răsplătiţi, aici, după virtutea lor, greu s-ar mai putea crede în înviere, şi, dacă nimeni n-ar fi răsplătit după virtutea lui, apoi mulţimea omenească încă şi mai indiferentă s-ar face.

Iată pentru ce Dumnezeu pedepseşte pe unii şi nu pedepseşte pe alţii. El slujeşte astfel şi celor pe care-i pedepseşte, spălând răutatea unora şi făcând pe alţii mai înţelepţi prin pedepsirea acelora…
Sf Ioan Gură de Aur

duminică, 23 septembrie 2012

Duhul desfranarii



     Un frate era tare bantuit de duhul desfranarii. Si atunci, s-a dus la un parinte si i-a zis:
- Parinte, roaga-te pentru mine, ca ma lupta patimile, ma lupta duhul desfranarii! Ce sa fac? Roaga-te pentru mine!
Parintele s-a apucat si s-a rugat. Dupa o saptamana, fratele se duce din nou la el si ii zice:
- Parinte, roaga-te pentru mine, ca nu ma slabeste deloc pornirea aceasta, rautatea aceasta; sunt asuprit de duhul desfranarii!
Parintele s-a rugat din nou si atunci a aparut diavolul si a zis:
- Eu m-am indepartat de el de cand te-ai rugat intai, dar el are dracii lui: lacomia pantecelui si somnul cel mult.
Deci acestea favorizau patima lui.

miercuri, 19 septembrie 2012

Rugaciune catre Sfantul Iosif cel Nou de la Partos


Cu umilinta si evlavie ne plecam astazi genunchii inaintea Atotputernicului Dumnezeu, Cel ce te-a marit pe tine, Preasfinte Parintele nostru Iosife, si prinos de cinstire si de multumire Ii aducem pentru ca ni te-a daruit fierbinte rugator si puternic ocrotitor in ceruri.

Ca tu, ca un izbavitor ai fost trimis, de sus, dreptmaritorilor crestini din partile Banatului, la vreme de stramtoare; si, ca un bun pastor si parinte, cu dragoste si cu intelepciune, i-ai pastorit pe dansii, chip de de smerenie, de infranare si de curatie facandu-te tuturor, cu nevointele tale pustnicesti, cu postul, cu privegherea si cu rugaciunea.

Pentru aceasta, inca mai-nainte de mutarea ta la vesnicele locasuri, te-ai invrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor; cununa biruintei s-a impletit tie in ceruri, si la cetele sfintilor si ale dreptilor, celor ce, de la inceputul veacului, au bineplacut lui Dumnezeu, te-ai adaugat; iar noua, pe pamant, ai binevoit a ne lasa cinstitele tale moaste, ca pe un izvor de daruri si tamaduiri celor ce alearga la tine cu credinta.

Drept aceea, si noi acum, cu bucurie si cu dragoste te laudam pe tine, Sfinte Ierarhe, si cinstire de obste facandu-ti, cu evlavie sarutam sfintele tale moaste si cu smerenie ne rugam tie: ocroteste Biserica ta, tara aceasta si pe toti cei ce cu credinta si cu dragoste cheama intr-ajutor numele tau cel sfant. Si, ca unul ce stai inaintea fetei Ziditorului tuturor, indraznire avand catre Dansul, ajuta-ne cu mijlocirile tale si roaga-L, Parinte Sfinte, milostiv sa fie noua, iertare de pacate sa ne daruiasca si de toata reaua intamplare sa ne izbaveasca; credinta cea dreapta sa o intareasca; intaratarile eresurilor sa le strice cu puterea Preasfantului Sau Duh; dragostea sa o inmulteasca; ura sa o stinga; razboaiele sa le inlature si pacea a toata lumea desavarsit sa o intemeieze.

Si asa, virtutile tale urmand, Sfinte Iosife, neincetat sa sporim in credinta, in dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele si in toata fapta cea buna, ca sa ajungem toti la limanul cel mult dorit al mantuirii. Si laudand, pana la sfarsitul veacului, pururea cinstita pomenirea ta, cu inimi curate sa cantam: Marire Tie, Dumnezeule, Cel mare si minunat intre sfinti, in vecii vecilor. Amin.

joi, 13 septembrie 2012

Istorioară – Vulturul şi cocoşul



Un vultur zbura în înălţimi, se desfăta de frumuseţea lumii şi gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi şi munţi, mări şi râuri, câmpii şi păduri; văd mulţime de fiare şi păsări; văd oraşe şi sate şi cum trăiesc oamenii. Dar cocoşul de la ţară nu cunoaşte nimic în afara ogrăzii în care trăieşte şi nu vede decât câţiva oameni şi câteva dobitoace. Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viaţa lumii“.

Şi vulturul a venit să se aşeze pe acoperişul gospodăriei şi a văzut cât de ţanţos şi de vesel se plimba cocoşul în mijlocul găinilor lui şi s-a gândit: „înseamnă că e mulţumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc“. Şi vulturul a început să-i vorbească cocoşului despre frumuseţea şi bogăţia lumii.

La început cocoşul l-a ascultat cu atenţie, dar nu înţelegea nimic. Văzând că nu înţelege nimic, vulturul s-a mâhnit şi i-a fost greu să mai vorbească cu cocoşul. La rândul lui, cocoşul, neînţelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea şi-i era greu să-l asculte. Şi fiecare a rămas mulţumit de soarta lui.

Aşa se întâmplă atunci când un om învăţat vorbeşte cu unul neînvăţat şi, încă şi mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbeşte cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoşului. Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua şi noaptea la legea Domnului (Ps 1, 2) şi se înalţă prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri.

Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol şi împrăştiat.
Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălţimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în întunericul nopţii; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slavă deşartă, sau de bogăţii, sau caută desfătările trupeşti. Şi atunci când un om duhovnicesc se întâlneşte cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor şi anevoios. (…)

Înainte de a fi atins de har, omul trăieşte gândind că totul e bine şi în bună rânduială în sufletul lui; dar când îl cercetează şi locuieşte în el harul, atunci se vede cu totul altfel şi numai când harul îl părăseşte din nou, îşi dă seama în ce mare nenorocire se găseşte.

Un fiu de împărat a plecat departe la vânătoare şi, pierzându-se în codrul des, nu s-a mai putut întoarce la palatul său. Multe lacrimi a vărsat căutând calea, dar nu a găsit-o. Pierdut în pădurea sălbatică, el tânjea după împăratul, tatăl lui, şi după împărăteasa, maica lui, după fraţii şi surorile lui. Cum să trăiască el, fiul de împărat, într-o pădure sălbatică şi pierdută? Hohotea cu amar gândindu-se la viaţa sa de altadată în palatul tatălui său şi suspina cu durere după mama sa.

Aşa, şi mai mult încă, se întristează şi tânjeşte sufletul atunci când pierde harul. Când preafrumosul Iosif a fost vândut rob egiptenilor de fraţii săi într-o ţară străină îndepărtată, el plângea nemângâiat după tatăl său; şi când a văzut mormântul Rahilei, mama lui, a hohotit cu amar şi a zis: ‘Mama mea, vezi oare că sunt dus în robie într-o ţară îndepărtată?‘

Aşa, şi mai mult încă, se chinuie şi tânjeşte sufletul care a pierdut harul Duhului Sfânt şi a fost dus în robie de gândurile cele rele. Dar cine nu cunoaşte harul, acela nici nu-L caută. Şi aşa, lumea s-a alipit de pământ şi oamenii nu ştiu că nimic de pe pământ nu poate înlocui dulceaţa Duhului Sfânt. Cocoşul de la ţară trăieşte într-o mică ogradă şi este mulţumit cu soarta lui. Dar vulturul care zboară în înălţimi şi care vede de sus depărtările azurii, cunoaşte multe ţări, a văzut păduri şi câmpii, râuri şi munţi, mări şi oraşe; dacă însă îi tai aripile şi-l pui să trăiască împreună cu cocoşul în ograda de la ţară, cât de mult îi vor lipsi cerul albastru şi stâncile pustii! Aşa şi sufletul, când este părăsit de harul pe care l-a cunoscut, e nemângâiat şi nu-şi găseşte odihna în nimic.
(Sfântul Siluan Athonitul)

Diferenta dintre un pustnic si un diavol



Zicea maica Teodora ca nici nevointa, nici privegherea, nici tot felul de osteneala nu mantuieste, fara numai smerita cugetare cea adevarata. Caci era un pustnic care gonea dracii si ii intreba: - Cu ce iesiti voi ? Cu postul ? Si ei ziceau: - Noi nici nu mancam, nici nu bem. - Dar cu privigherea? Si ei raspundeau: - Noi nu dormim. - Cu pustnicia ? Iar ei ziceau: - Noi prin pustietati petrecem. - Cu ce iesiti dar ? Si ei raspundeau: - Nimic nu ne biruieste pe noi, fara numai smerita cugetare pentru ca ea este biruirea dracilor.

"A tine minte raul inseamna a fi biruit de rau."
Sfantul Ioan Gura de Aur


Duhul desfranarii
     Un frate era tare bantuit de duhul desfranarii. Si atunci, s-a dus la un parinte si i-a zis:
- Parinte, roaga-te pentru mine, ca ma lupta patimile, ma lupta duhul desfranarii! Ce sa fac? Roaga-te pentru mine!
Parintele s-a apucat si s-a rugat. Dupa o saptamana, fratele se duce din nou la el si ii zice:
- Parinte, roaga-te pentru mine, ca nu ma slabeste deloc pornirea aceasta, rautatea aceasta; sunt asuprit de duhul desfranarii!
Parintele s-a rugat din nou si atunci a aparut diavolul si a zis:
- Eu m-am indepartat de el de cand te-ai rugat intai, dar el are dracii lui: lacomia pantecelui si somnul cel mult.
Deci acestea favorizau patima lui.

miercuri, 12 septembrie 2012

Ingerul pazitor !



" Un om îi dă unui copil trup din trupul său. Dumnezeu creează sufletul copilului. Când un copil creşte, părinţii nu mai sunt răspunzători pentru el. Dumnezeu dă câte un înger păzitor pentru fiecare om care se naşte, ca să-l ajute de-a lungul vieţii sale. Atunci n-ar trebui ca noi să avem încredere în Dumnezeu?– Ar trebui să vă ajutaţi copiii până la un punct. Dincolo de asta, lăsaţi-i în grija lui Dumnezeu. Îngerul păzitor este totdeauna cu ei. Cineva ar putea spune: «Dacă un om cedează ispitelor, îngerul păzitor stă deoparte». Dar îngerul nu deznădăjduieşte; el stă alături. Chiar şi când cineva rătăceşte, Dumnezeu îi trimite gânduri bune prin îngerul său păzitor. Nu ar trebui să ne depărtăm de Dumnezeu, pentru că aceasta este foarte dureros. Îngerul păzitor încearcă de-a lungul vieţii să ofere gânduri bune oamenilor, el aşteaptă şi suferă, este trist când omul păcătuieşte şi stă înaintea lui Dumnezeu fără a putea face ceva. Să ne gândim la aceasta! Numai asta provoacă atâta durere. Numai din acest motiv oamenii nu ar trebui să se îndepărteze de Dumnezeu, refuzând să facă voia Sa. Unii îngeri mai greu şi alţii mai uşor aduc lui Dumnezeu sufletul omului. Dar alţi îngeri, luptând din greu, chinuiţi şi suferinzi, vin în faţa lui Dumnezeu cu mâinile goale. Este aşa de dureros! Imaginaţi-vă! Merită să vă luptaţi cu demnitate, numai ca îngerul păzitor să nu fie supărat. Sunt atât de mulţi oameni care şi-au văzut îngerul păzitor. Dacă cineva îşi vede îngerul păzitor, nu va mai cere nimic altceva. Când vedem copii mici, zâmbind prin somn, este pentru că îşi văd îngerul păzitor. Ar trebui să vă învăţaţi copiii cum să se roage, pentru că Dumnezeu le ascultă rugăciunile. Rugăciunile ar trebui să pătrundă în inimile copiilor. Rugăciunea nu are nici un rezultat dacă nu vine din adâncul inimii." Patericul Athonit

luni, 10 septembrie 2012

O pildă de dragoste



Doi bărbaţi bolnavi, imobilizaţi la pat, împărţeau aceeaşi cameră de spital.
Unuia dintre ei i se permitea să stea zilnic rezemat pe o pernă, câte o oră,
pentru a ajuta drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziţionat în dreptul
singurei ferestre din cameră. Celălalt bărbat era imobilizat în poziţie culcată şi
îi era inaccesibilă priveliştea pe care o putea oferi unica fereastră.
Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Şi vorbeau
toată ziua: despre credinţă, despre soţiile lor, despre carierele lor, despre
serviciul militar şi despre locurile în care îşi petreceau vacanţa. În fiecare dupăamiază,
cel căruia i se permitea să stea rezemat, îi descria celuilalt ce vede
afară.Omul ce nu putea privi pe fereastră era tare fericit pentru ora aceea din zi
când i se descria, de către colegul său, amănunţit, ce se întâmplă în afara
spitalului. Nădejdea sa de însănătoşire creştea şi căpăta speranţă datorită
acestei descrieri. Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un lac minunat.
O mulţime de raţe sălbatice şi lebede îşi găsiseră cămin în acel lac iar copiii se
jucau lansând pe apă bărcuţe în miniatură. Tineri şi bătrâni se plimbau voioşi,
admirând florile în toate culorile curcubeului ce creşteau din belşug în parc.
Copacii seculari mărgineau aleile iar pe cer se vedeau păsări în feeria zborului.
Omul de la fereastră povestea cu voce domoală şi cu detalii minuţioase
tot ce vedea. Celălalt se lăsa purtat de povestire, închizând ochii şi
imaginându-şi toate scenele. Într-o după-amiază călduţă, omul de la fereastră
povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Deşi vecinul de cameră nu
putea auzi muzica, reuşea să-şi imagineze costumele, carele alegorice şi caii
împodobiţi. Altădată povesti de o procesiune religioasă ce o vedea pornind de
la biserica din apropiere.
Zilele treceau, iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios
pe şansa celuilalt de a se bucura de priveliştea de afară. Aprecia efortul celui
de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întâmpla afară, dar şi-ar fi dorit
să fie el cel care putea admira priveliştea.
Într-o dimineaţă, infirmiera ce îi avea în grijă constată că bolnavul de la
fereastră murise liniştit în somn. Cu tristeţe, chemă brancardierii să ia trupul
neînsufleţit.
Curând după aceea, bolnavul ce tânjise după patul de lângă geam se
transferă în locul care şi-l dorise atâta. Încet şi cu mare greutate bolnavul
nostru reuşi să se proptească într-un cot şi să arunce o privire afară.
În locul parcului nu era decât un zid gol! Sună infirmiera şi o întrebă: Cum
se face că omul acela, colegul meu de cameră, vedea un parc cu un lac şi îmi
descria totul atât de fidel? Cum putea să-mi spună despre frumuseţe şi
dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi din cărămidă?

Sora îi răspunse surprinsă: Vai! Nu ştiaţi că vechiul dumneavoastră coleg
de cameră era orb? Nu putea să vadă nici măcar zidul, darămite altceva. Apoi
adăugă: Poate că voia să vă încurajeze?
Ai auzit o poveste mai emoţionantă decât aceasta? Ai simţit vreodată
ceva asemănător sentimentelor pe care această povestire le invocă?
Dacă trăieşti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au alţii şi tu nu ai, cu
siguranţă vei rata bucuria de a primi ceea ce alţii încearcă să îţi dăruiască.
Ai fost vreodată dezamăgit pentru ceva, care ai crezut că va fi minunat,
dar care s-a dovedit ulterior a fi mult mai puţin de atât? Ai primit vreodată
încurajări fără rezerve şi nu ai apreciat la acel moment importanţa lor? Ai simţit
vreodată invidie cruntă faţă de o persoană căreia ai fi vrut să îi iei locul?
Sunt conştiinţa ta, răspunde-mi!


duminică, 9 septembrie 2012

IISUSE, VESNIC CALATOR



Iisuse, Vesnic Calator prin lumea de pacate,
Tu bati strain si iubitor la usile-ncuiate.

Nimic Tu nu-i ceri nimanui, când bati si-astepti sa vina,
ci vrei sa lasi în viata lui, iertare si lumina.

Ai vrea din viata Ta sa-i dai, caci viata lui e moarta,
dar el sta-nchis, Tu plângi si stai afara lânga poarta.

Eram copil când Te-am vazut si-n poarta mea, Straine,
si, sa-T;i deschid, ai tot batut sa intri si la mine.

Dar lumea-mi spuse sa nu vin, caci viata Ta-i amara,
am vreme, colo, mai târziu... Si Te-am lasat afara.

De-atunci trecura ani sirag pe viata-mi amarâta,
Tu m-asteptai, Iisuse drag, la poarta zavorâta.

Târziu, Ti-am auzit din nou chemarea Ta duioasa,
înceata, stinsa, un ecou: „O, lasa-Ma în casa!

O, las’ sa vin în viata ta, cu pacea Mea cereasca
cum lumea-ntreaga n-ar putea nicicând sa-ti daruiasca“.

Dar lumea-mi spuse sa Te las afara si-asta data;
Tu iar la usa ai ramas, si usa încuiata.

Te-am auzit ani multi, pe rând, chemându-ma din moarte,
dar n-am deschis, iar Tu, plângând, plecat-ai mai departe.

Iar, astazi, singur ma-nfior de-a’ mele fapte rele,
Iisuse, si Te chem cu dor în noaptea vietii mele.

Mai vino iar, Iisuse blând, mai bate inc-o data!
Te-astept cu sufletul plângând si usa descuiata...


IISUS BATAND LA USĂ ...



Iisuse, Vesnic Calator prin lumea de pacate,
Tu bati strain si iubitor la usile-ncuiate.

Nimic Tu nu-i ceri nimanui, când bati si-astepti sa vina,
ci vrei sa lasi în viata lui, iertare si lumina.

Ai vrea din viata Ta sa-i dai, caci viata lui e moarta,
dar el sta-nchis, Tu plângi si stai afara lânga poarta.

Eram copil când Te-am vazut si-n poarta mea, Straine,
si, sa-T;i deschid, ai tot batut sa intri si la mine.

Dar lumea-mi spuse sa nu vin, caci viata Ta-i amara,
am vreme, colo, mai târziu... Si Te-am lasat afara.

De-atunci trecura ani sirag pe viata-mi amarâta,
Tu m-asteptai, Iisuse drag, la poarta zavorâta.

Târziu, T;i-am auzit din nou chemarea Ta duioasa,
înceata, stinsa, un ecou: „O, lasa-Ma în casa!

O, las’ sa vin în viata ta, cu pacea Mea cereasca
cum lumea-ntreaga n-ar putea nicicând sa-ti daruiasca“.

Dar lumea-mi spuse sa Te las afara si-asta data;
Tu iar la usa ai ramas, si usa încuiata.

Te-am auzit ani multi, pe rând, chemându-ma din moarte,
dar n-am deschis, iar Tu, plângând, plecat-ai mai departe.

Iar, astazi, singur ma-nfior de-a’ mele fapte rele,
Iisuse, si Te chem cu dor în noaptea vietii mele.

Mai vino iar, Iisuse blând, mai bate inc-o data!
Te-astept cu sufletul plângând si usa descuiata...
Autor necunoscut

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Cei doi muncitori




Pe un ogor, erau doi muncitori: unul plin de credinţă, iar celălalt dimpotrivă, vândut satanei.
Stăpânul ogorului stătea cu ei şi-i priveghea.
De la o vreme, stăpânul plecă.
Muncitorul necredincios grăi celuilalt:
- "Hai să ne culcăm la umbră, că doar a plecat stăpânul".
Credinciosul îi răspunse atunci:
- "Al meu e încă aici?, şi duse mâna spre cer.

CRUCEA

Taina

Era odată un general care, cu toate că nu avea suflet rău, era însă supus mâniei. Din te-miri-ce îl cuprindea mânia.
Şi cu toate acestea, el o biruia.
De fiecare dată când simţea că se apropie valul acesta rău, el se oprea din vorbă şi încet, îşi băga mâna dreaptă în buzunarul tunicii.
De îndată, ca prin farmec, mânia se potolea - şi el, zâmbind, dojenea părinteşte pe cel care-l supărase.
Pentru aceasta, era foarte iubit şi cinstit de toţi ofiţerii şi soldaţii.
Unul din tinerii ofiţeri de sub comanda lui, care băgase de seamă mişcarea pe care generalul o făcea ori de câte ori vreo pricină de mânie se ivea, fu prins de-o vie curiozitate să afle taina acestei mişcări. Mergând într-o zi la casa generalului spre a-i aduce nişte hârtii, văzu în cuierul din vestibul una din tunicile lui. Dorind cu putere să, afle dezlegarea întrebării, vârî mâna în buzunarul drept al tunicii.
Dădu peste un mic obiect. Îl scoase. Uimit, privi: era o cruciuliţă de abanos. Atunci ofiţerul pricepu de unde venea puterea de stăpânire a generalului.

CUMPĂTAREA

Două urechi şi numai o gură

Un înţelept fu întrebat odată:
- "De ce i s-au dat omului două urechi şi numai o gură??
El răspunse:
- "Ca să audă mai mult decât să vorbească".

miercuri, 29 august 2012

PILDE



Cum e mai bine?

Un necredincios era căsătorit cu o credincioasă.
Ei aveau o fată.
Într-o zi fata se îmbolnăvi greu şi, simţind că se apropie moartea, luă într-o mână măna tatălui şi în cealaltă pe a mamei.
Le zise:
- ?Tată, tu m-ai crescut în necredinţă, tu mamă în credinţă. Dacă e să mor, întru care să mor??
Tatăl, plin de căinţă şi cu lacrimi în ochi, îi răspunse:
- ?De este să mori, mori în credinţa mamei tale!?
fata s-a însănătoşit, iar tatăl s-a întors la credinţă.
 Pânza şi sufletul

Un preot se plimba pe malul unui râu.
La un loc, întâlni pe o credincioasă de-a lui, spălând în râu.
O întrebă:
 - "Ce ai înţeles, femeie, din propovăduirea mea de duminica trecută?"
Femeia răspunse sincer:
- "N-aş putea lămuri..."        
Preotul se mâhni şi-i zise:
- "Atunci am vorbit zadarnic pentru d-ta..."
Femeia, care era o bună credincioasă, îi răspunse, arătând pânza ce spăla:
- "Pânza pe care apa o face aşa de curată, ştie ea ceva de apă? De ajuns că apa trece prin ea şi-o face albă... Aşa şi cu predica sfinţiei tale ... De ajuns că trece prin sufletul meu şi îl curăţă ...
Preotul se înveseli şi lăudă pe femeia credincioasă.

Cine ave urechi, să audă!

Un om spunea într-o zi unor prieteni:
- "Pe mine m-a întors la credinţă o muscă."
Miraţi, prietenii ziseră:
- "Cum aşa?"
Omul povesti:
- "Eu la biserică mă duceam când şi când, dar mai mult să ascult cântările. Când începea preotul să vorbească, îmi astupam urechile cu degetele. Într-o duminică, stând aşa, în împietrire, o muscă mi se puse pe nas. O dădui de o parte şi iar îmi astupai urechile. Ea s-a întors din nou şi iar am alungat-o... Dar tocmai atunci, auzii vorbele: "Cine are urechi de auzit, să audă!". Aşa de tare m-au atins în suflet aceste vorbe, că n-am mai dus degetele la ureche... Şi de-atunci, mi s-au deschis şi urechile duhului, şi m-am întors la credinţă... Şi iaca aşa, o muscă m-a adus la Domnul.

"Stau la uşă şi bat?"

Într-o familie de oameni credincioşi din Scandinavia, tatăl obişnuia ca în fiecare seară să citească din Biblie tuturor celor din casă adunaţi în jurul mesei.
Într-o seară, tatăl deschise şi citi vorbele Mântuitorului: "Iată Eu stau la uşă şi bat." Auzind acestea, copilul cel mai mic al casei se sculă repede şi, pe deplin încredinţat că aşa este precum citise tatăl, se duse către uşă să deschidă.
Tatăl îi zise:
- "Ce vrei să faci?".
Copilul răspunse:
- "Mă duc să deschid Domnului, că dacă nu mă duc, El pleacă".
Toţi ai casei se cutremurară de credinţa copilului.
Aşa trebuie să ne grăbim şi noi să deschidem uşa inimii noastre, Celui ce ne spune fără încetare şi cu dragoste: "Iată Eu stau la uşă şi bat."

marți, 28 august 2012

Răspunsuri duhovniceşti: „Dumnezeu nu Se supără când nu credem în vise... Se supără când nu căutăm mântuirea!“



Răspunsuri oferite de preot paroh Ciprian-Nicuşor Apopei, Parohia Ghergheşti, judeţul Vaslui

Părinte, are Biserica anumite tâlcuiri pentru diferite aspecte din vise?

Nu! Biserica nu are tâlcuitori de vise sau vedenii, vedenişti. Preotul nu este un tâlcuitor de vise. La fel cum "cititul în cărţi" şi "deschisul cărţii" nu sunt învăţături ale Bisericii. Sunt false învăţături care nu fac decât să deruteze, ele apărând ori din rea-voinţă, ori din neştiinţă, ori din necredinţă.

Cunoaşteţi cazuri, din viaţa parohiei, cu oameni care s-au luat după vise şi au avut folos sau, dimpotrivă, au avut de suferit?

Din păcate, sunt la ordinea zilei astfel de cazuri. Dar să ştiţi că unul mi-a atras atenţia în mod cu totul şi cu totul deosebit. Aveam un credincios din parohie foarte aplecat spre a se încrede în vise. Devenise "expert" în domeniu. Dar cum? Avea acasă o carte rătăcitoare, halucinantă de-a dreptul pentru mine, care la prima vedere - cu nişte coperte având icoane ilustrate şi o introducere în care autorul (nesemnat) făcea trimitere la Scriptură, la dicţionare biblice - ziceai că-i în regulă, adică părea să trateze corect acest subiect. Ei bine, cartea aia avea mii şi mii de definiţii, adică interpretări pentru diferite elemente din natură, din mediul înconjurător, din viaţa de zi cu zi, pe care dacă le visai, aveau un anume înţeles. Adică, de visai să zicem busuioc, însemna ceva, că vei primi veşti. Sau dacă visai ciorapi, iar însemna ceva şi treaba asta. Mai mult… Puteai visa mai multe feluri de ciorapi, fiecare cu "tâlcuirea" sa. Aveai în carte ciorapi împletiţi, ciorapi negri, ciorapi găsiţi, cumpăraţi, ciorapi încălţaţi… Vă daţi seama ce "tratat" acolo! O întreagă nebunie… Ei, şi omul ăsta din parohie era toată ziua cu cartea în mână. Ce să-i spun eu lui când el de-atâta timp dădea o noimă tuturor viselor crezând că-s de la Dumnezeu? I-am spus aşa: "Omule, eu nu cred că Se supără Dumnezeu când nu credem noi în vise şi vedenii... Se supără când nu căutăm mântuirea!" Iar mântuirea nu o găsim nicidecum în cărţulii din-astea tâlcuite… Sfânta Scriptură e cartea vieţii! Acolo îţi găseşti rostul! Biserica nu are tâlcuitori. Dacă vrea cineva cu adevărat să cerceteze subiectul, vă repet, Biserica are un tezaur imens de scrieri ale Sfinţilor Părinţi care au tratat acest subiect. Cuviosul Nichita Stithatul, Sfântul Diadoh al Foticeii, Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Sfântul Simeon Noul Teolog au scris mult despre vise, despre felurile lor, despre amăgirile din vis ş.a.m.d.

Pot fi consultate şi tratatele de psihologie sau medicină în acest domeniu şi urmărit unde se termină explicaţia raţională şi unde începe cea supraraţională.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO