duminică, 12 februarie 2012

INVĂTĂTURI


•  Fericiţi sunt ochii pe care omul din princina smerniei nu îndrăzneşte să-i ridice spre Dumnezeu.
•  Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie.
•  Omul care poate să facă binele şi nu-l face, este o fiinţă josnică.  A nu da săracului din cele ce răman peste nevoile noastre, înseamnă a răpi binele altuia. Dumnezeu binevoieşte ca pe pământ să fie mulţi nenorociţi, pentru ca ei să se mântuiască prin răbdarea lor, iar tu prin milostenia ta.
•  Să nu-ţi fie teamă de nimeni, aşa ca de tine însuţi.
•  Sileşte-te să te cunoşti pe tine însuţi şi atunci vei cunoaşte multe. Cine îşi vede păcatele, va vedea pacea.

• Nu-i nimic mai bun decât să-ţi cunoşti neputinţa şi necunoştinţa.
•  Pentru ca să ne cunoaştem pe noi înşine, trebuie să ne chemăm în fiecare zi la judecată sufletul nostru şi să-i cerem socoteală de purtarea lui. Să nu adormi înainte de cugeta la păcatele pe care le-ai săvârşit în cursul zilei.
•  Cine îşi stăpâneşte simţămintele, acela îşi petrece viaţa în pace.
•  Unirea păcii nu trebuie căutată numai între oameni, ci şi în trupul tău şi în dudhul tău şi în sufletul tău.
•  De nu te vei face împărat asupra poftelor şi gândurilor tale, nu vei moşteni Împărăţia Cerurilor.
•  De îndată ce ocara îţi aprinde inima, adu-ţi aminte de Hristos şi de rănile Lui, gândeşte-te că suferinţele ce le rabzi tu sunt nemărginit mai mici decât suferinţele lui Hristos, şi atunci se va stinge ca şi cu o apă, scârba ta.
•  E mai bine să suferi răul decât să fii pricina răului.
•  Să nu ai duşmănie împotriva nici unui om, fie el şi rău, altfel rugăciunea ta nu va fi plăcută lui Dumnezeu. Cum vei spune: „Doamne miluieşte” dacă tu nu miluieşti.
•  Fericit este acela care poate spune cu Sfântul Grigorie de Nissa: „Doamne, fă cu mine ceea ce fac eu cu alţii”.
•  Oare pentru o pasăre sunt grele aripile cu care zboară prin aer? Nu. Tot astfel şi penru adevăratul creştin nu sunt grele poruncile lui Hristos, prin săvârşirea cărora sufletul nostru întraripându-se zboară la cer.
•  Fericit nu este cel ce începe bine, ci cel ce termină bine nevoinţa sa.
•  Dacă-ţi vei aduce totdeauna aminte de slăbiciunea ta, atunci niciodată nu vei călca hotarul vegherii. Cu un singur gând necuviincios poţi pierde 100 de ani pe ogorul mântuirii.
•  Îprieteneşte-te în aşa măsură cu smerenia, încât fără de ea nicidecum să nu gândeşti, să nu vorbeşti şi să nu faci ceva. Iubeşte smerenia pe care o iubeşte Dumnezeu. La oameni e cinstită bogăţia, iar la Dumnezeu e cinstit sufletul smerit. (Sf Isaac Sirul).
•  Fericiţi sunt ochii pe care omul din princina smerniei nu îndrăzneşte să-i ridice spre Dumnezeu.
•  Iubeşte smerenia! Ea îţi va descoperi toate păcatele tale.
•  Ferice de omul care se socoteşte mai rău decât toţi şi nu cade în deznădejde. Fericiţi sunt aceia care neîncetat îşi văd păcatele lor. Cine îşi aduce aminte de păcatele sale, repede dobândeşte smerenia.
•  Fericit este acela care se smereşte pe sine întru toate, că acela se va înălţa.
•  Tu ai înşirat la spovedanie toate mărunţişurile, dar ceea ce este mai important ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate, nu ai recunoscut şi nu ţi-ai notat că:
 - tu nu-l iubeşti pe Dumnezeu,
 - îl urăşti pe aproapele,
 - nu crezi în cele ce spune cuvântul lui Dumnezeu,
 - eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate intră toată prăpastia de răutăţi şi toată corupţia noastră sufletească.
•  Cine vrea să fie auzit de Dumnezeu în rugăciunile sale, acela trebuie să-l asculte pe Dumnezeu în poruncile sale.
•  Roagă-te lui Dumnezeu ca şi când L-ai vedea, pentru că El precis te vede. (Avva Nistor).
•  Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua care ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru cu atât mai mult îţi vei sfinţi ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în faţa ispitelor pe care le în decursul zilei.
 Tot aşa , când mergi la somn gândeşte-te că Dumnezeu îti dă odihnă de ostelile tale. Consacră lui Dumnezeu o curată şi smerită rugăciune.  Buna ei mireasmă îţi va apropia pe îngerul tău spre paza ta.
 Rugăciunea de dimineaţă pentru om este întocmai ca roua de dimineaţă pe plante. Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineaţă, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit şi mai liniştit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o preocupă de dimineaţă, ca o piatră de moara, care macină în restul zilei grău sau neghină.
 Să ne străduim să punem întotdeauna de dimineaţă grâu pentru ca vrăşmaşul să nu toarne neghină. Să petrecem ziua ce începe aşa fel încât ea să ne poată duce câtre ziua veşnică, iar nu către noaptea veşnică.
 Sileşte-te ca şi în mijlocul ocupaţiilor să găseşti măcar câteva minute pentru ca să te întorci cu gândul şi cu rugăciunea plină de evlavie către Acela care binecuvântează munca cinstită şi dă izbândă lucrului bun.
 Roagă-te şi lucrează! Tu nu eşti creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile şi grijile vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, revarsă-ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te şi munceşte!
 Începe şi sfârşeşte-ţi ziua cu Dumnezeu. Când mergi către somn adu-şi aminte de moarte al cărui chip şi tindă este somnul. Adu-ţi aminte de cele trecute şi nădăjduieşte în Domnul pentru cele viitoare. Foloseşte spre bine pe cele prezente.   
•  Lepădarea de lume înseamnă lepădarea de patimile lumii, nu de lume care e creaţia lui Dumnezeu.
•  Trebuie să ne învăţăm mai întâi a tăcea: „Cine nu ştie să tacă, nu ştie nici să vorbească”. Cuvântul pentru care se poate părăsi tăcerea, trebuie să fie foarte ziditor de suflet.
•  Un cuvânt bun şi numai cel bun este asemenea argintului, iar tăcerea asemenea aurului.
•  Tot ce e nedrept, tot ce e mincinos, va pieri mai devreme sau mai târziu. Numai adevărul nu se sperie de timp, numai adevărul petrece ăn veac.
•  Mai bine este să suferi un necaz pentru adevăr, decât să spui o minciună. Un cuvânt rău îi face răi şi pe cei buni, iar un cuvânt bun şi pe cei răi îi face buni. 
•  Limba este un mic mădular, dar pricinuieşte multe şi mari nenorociri, ea este îngrădită cu două garduri, adică cu dinţii şi buzele, dar foarte lesne le rupe şi scapă.
•  Gândeşte-te bine dacă cuvântul pe care-l răspândeşti în lume va fi spre binele tău şi al altora, cuvânt care, oricât de mic şi neînsemnat s-ar părea, va trăi până la Judecata din urmă, unde va sta înainte spre mărturie, pentru tine sau împotriva ta.
•   Nu-ţi deschide gura ta pentru râs; acesta este semnul unui suflet risipit şi negrijuliu, străin de frica lui Dumnezeu. 
•   Nu te mândri omule, tu fiind praf şi pulbere. Teme-te şi fugi nu numai de mândrie, ci şi de tot ce duce la ea şi mai ales de slava deşartă.
•  Fericit este acela care are în faţa ochilor, ziua şi noaptea, ieşirea sufletului din trup şi care urăşte mândria şi minciuna.
•     E  mai bine să fii un păcătos smerit, decât un drept mândru.  
•  Trăieşte, gândindu-te că viaţa ta se va sfârşi curând şi că tu nu eşti legat de această viaţă. Trăieşte, gândindu-te la veşnicia care va urma acestei vremelnice vieţi şi vei trăi creştineşte. Trăieşte în aşa fel ca şi cum ar trebui să mori astăzi. Lucrează în aşa fel ca şi cum ar trebui să trăieşti veşnic! Preţuieşte vremea! Ea mai scumpă decăt aurul.
•  Adu-ţi aminte de dreapta judecată a lui Dumnezeu, ca să te înspaimântezi, dar nu uita nici milostivirea Lui, ca să nu cazi în deznădejde. Doctorul ceresc nu are bolnavi de nevindecat.
•  Gândeşte-te în fiecare dimineaţă când te trezeşti din pat că trebuie să dai răspuns lui Dumnezeu de toate faptele tale şi nu vei păcătui în faţa Lui, ci frica de Dumnezeu se va sălăşlui în tine. Ţine minte ca tot ce faci, să faci ca şi cum în clipa aceea ar trebui să treci în veşnicie la Judecata lui Dumnezeu. Sileşte-te să te faci acum înaintea lui Dumnezeu aşa cum doreşti să te înfăţişezi la judecată. Nu vei aduce nici un fel de comoară pământească la înfricoşata judecată, în afară de aceea pe care o vei da săracului.
•  E cu neputinţă să ne uităm cu un ochi la pămâmt şi cu altul la cer. Nu nădăjdui să capeţi cerul gratis fără să trăieşti o viaţă vrednică de cer.
•  Cei ce nu aşteaptă viaţa veşnică sunt morţi încă din această viaţă.
•  Să ne ostenim puţin pentru ca să ne odihnim veşnic. Să nu căutăm aici odihnă, pentru ca să o dobândim veşnic în ceruri. Căci nimeni nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu din cer dacă nu are Împărăţia lui Dumnezeu în inimă. Adu-ţi aminte în fiecare clipă de Împârâţia Cerurilor pentru ca amintirea ei să atragă puţin câte puţin spre căutarea ei.
•  Umblă pe pământ, dar vieţuirea să ţi-o ai în ceruri. Îndreaptă-ţi privirea în jos, iar sufletul în sus!
•  Cine are mintea legată de vreun lucru pământesc, acela nu-L iubeşte pe Dumnezeu. Precum două suflete nu pot însufleţi un singur trup, tot astfel două iubiri – iubirea de Dumnezeu şi iubirea de lume – nu pot însufleţi un singur suflet.
•   Iubeşte totul în Dumnezeu şi în toate iubeşte-L numai pe Dumnezeu.
•  Nu-l osândi pe aproapele, tu îi cunoşti doar păcatul, dar pocăinţa lui nu i-o ştii. Să nu osândim pe nimeni ca să nu fim osândiţi.
•  Prietenului care greşeşte aminteşte-i de judecata lui Dumnezeu. Cu aceasta vei aduce şi lui un folos şi totodată şi ţie.
•  Nu gândi rău de nimeni. Când vei vedea sau vei auzi rău de fratele tău atunci pecetluieşte-ţi gura cu tăcere şi suspină pentru el către Dumnezeu să-l îndrepteze şi să te rogi şi pentru tine ca să nu cazi în acelaşi viciu.
•  Omul bun îi vede pe toţi oamenii buni, iar cel rău şi viclean învinuieşte, osândeşte şi vorbeşte de rău nu numai pe cei ce merg strâmb, ci şi pe cei ce merg drept.
•  Smulge gândurile rele din inimă şi cugetă la poruncile lui Dumnezeu care opresc această lucrare rea.
•  În lupta cu păcatul, cere ajutorul Aceluia, Care a spus: „fără Mine nu puteţi face nimic (bun)” (Ioan 15, 5) şi vei ieşi biruitor în luptă. Căci sufletul poate să se împotrivească păcatului, dar nu se poate dezrădăcina răul fără ajutorul lui Dumnezeu.
•  Cine nu urăşte păcatul, chiar de nu va face păcatul se numără cu păcătoşii. Fugi chiar de cele mai mici păcate, pentru că cel ce nu se îndepărtează de cele mici. Negreşit că va cădea şi în cele mai mari şi mai grele.
•  Cel ce traieşte în păcate nu se deosebeşte cu nimic de cei morţi.
•  Să nu faci rău nici chiar în glumă, fiindcă se întâmplă ca cineva să facă de la început răul în glumă, iar mai târziu să fie atras de rău chiar glumind.
•  De nimeni nu se apropie satana, aşa de lesne, ca de cel ce trăieşte în trândăvie şi lene.
•  Priveşte la fiecare lucru al vieţii ca la un pas spre cer sau spre iad. Viaţa este un dar dumnezeiesc.
•  Creştin să fii, iar nu numai să pari! Iată una din principalele tale pravile. Numele de creştin fără o viaţă creştinească este o făţărnicie. Creştin este acela care, cât este cu putinţă omului, Îl imită pe Domnul Hristos: prin cuvinte, prin fapte şi prin gânduri. Pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu să ai simplitate.
•  Adevăratul creştin poate să-şi spună cu o bucurie plină de îndrăzneală chiar în pragul morţii care se apropie de el: „Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (Corinteni 15,5).
•  E cu neputinţă să domnească cineva peste patimile altora, dacă el nu şi le-a biruit pe ale sale propii.
•  Nu numai purtarea în pântece te face mamă, ci şi o bună educaţie creştinească a copiilor. Cel dintâi cuvânt pe care îl spui copilului trebuie să fie despre Dumnezeu, fiinţa căreia i-a dăruit cel dintâi zâmbet.
•  Aşa cum într-o apă limpede se vede mai bine soarele, decât într-o apă tulbure şi cu valuri, tot astfel Soarele veşnic şi dumnezeiesc se cunoaşte mai bine în linişte şi în pace prin credinţă şi prin ochiul minţii, decât în nelinişti şi în zgomotul lumii.
•  Dacă ne împotrivim cu râvnă gândurilor, atunci lupta cu ele ne împleteşte cununi cu atăt mai luminoase.
•  Aşa cumm nu ţii o scorpie în sân, tot aşa să nu ţii un gând rău în inima ta.  
•  Ferice de cel ce luptă duhovniceşte cu gândurile, lovindu-le de Piatra unghiulară a fiinţei omeneşti, care este Iisus.
 Armă mai puternică în cer şi pe pământ împotriva diavolului, ca numele lui Iisus nu este, ne asigură Sfântul Ioan Scărarul. Aceste este temeiul rugaciunii neîncetate. Numai pe această Piatră unghiulară a fiinţei se poate găsi şi clădi pacea lăuntrică a omului, pacea pe care a dat-o Iisus. Unica greutate este că: pentru a câştiga pe Iisus, pe toate celelalte trebuie să le socoteşti "gunoaie".  
•  Un om de ştiinţă necredincios intră odată în casa unui astronom la care văzu un foarte frumnos glob al cerului şi, uimit, îl întreabă:
- Cine l-a făcut?
- Nimeni!
- Cum „nimeni”?
- Da, nimeni! S-a făcut aşa..., singur, din întâmplare. Şi când omul de ştiinţă, omul raţiunii, era să se supere că era luat în bătaie de joc, astronomul îi mai zise:
- Vezi, dumneata nu poţi concepe ca un simplu glob de hârtie să se facă singur, dar admiţi că universul întreg e rezultatul întâmplării. Legile universului nu sunt legile întâmplării, ci ale Legiuitorului. Existenţa universului e argumnetul existenţei lui Dumnezeu. Universul fără Dumnezeu nu are explicaţie.
 Iată, prietene, o constrângere raţională la normal!
•  Pentru aceasta ne-am născut în lumea aceasta „ca să învăţăm a ne desprinde de ea”.
•  Trăirea în prezenţa vie a lui Dumnezeu Iisus ne aduce şi alte daruri; ne uneşte duhovniceşte cu toţi nevoitorii care mai înainte de noi au mântuirea şi le câştigăm şi rugăciunile şi rudenia spirituală.
•  Ce spun marii Părinţi? De câte ori loveşti în cineva, fie cu vorba, de câte ori judeci un frate, să ştii că nu te poţi ruga. Rugăciunea ta nu-i primită, nu-i ascultată de Dumnezeu, ci este lepădată.
•  Legăturile pe care le poate face satana supra omului sunt de necrezut de tari, de aceea şi încurcăturile ce le vom avea în vămile văzduhului sunt extraordinare dacă nu ne descâlcim mintea din cursele lui. De puterea diavolului se scapă cu ajutorul lui Dumnezeu, cu puterea Domnului Hristos: „Fără Mine nimic nu puteţi face” în privinţa izbăvirii de diavol (Ioan 15, 5). Prin vămi trec toţi, afară de cei aprinşi de focul Sfântului Duh încă din lumea aceasta. Cei care trăiesc în Duhul lui Dumnezeu, în vremea vămilor trec prin ele ca o flacără şi sunt asistaţi de îngeri.


sâmbătă, 11 februarie 2012

.: Botoșăneanul Ortodox o nouă față

.: Botoșăneanul Ortodox o nouă față: După cum ati observat blogul Botoșăneanul Ortodox vine cu o nouă înfățișare și un nou format.Cu ajutorul d-voastră dorim să avem cele mai...

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

vineri, 10 februarie 2012

UTILE ,PENTRU SANATATEA TA: Femeia, vazuta de Calinic, Arh. al Argesului si Muscelului

Omul care s-a luptat cu Satana. Detalii ÎN PREMIERĂ despre o exorcizare controversată


Omul care s-a luptat cu Satana. Detalii ÎN PREMIERĂ despre o exorcizare controversată
Exorcistul de la Vatican a povestit în premieră în cartea sa despre un episod pe care nimeni nu l-a mai auzit până acum. Doi bărbaţi posedaţi de Diavol au fost aduşi în Piaţa Sfântul Petru pentru a fi vindecaţi, însuşi Papa Benedict participând la procesul exorcizării.

În cartea numită "Ultimul exorcist - lupta împotriva lui Satana", părintele Amorth povesteşte cum cei doi bărbaţi au fost aduşi în Piaţă de doi dintre asistenţii săi, iar Papa se îndrepta către mulţime.

În momentul în care Papa Benedict s-a îndreptat spre ei, Marco şi Giovanni au început să se comporte foarte ciudat. Corpurile lor au început să tremure, iar dinţii le clănţăneau în gură.

Când unul din preoţii martori la acest episod i-a cerut lui Giovanni să se controleze, o voce a ieşit din interiorul bărbatului şi a spus "Eu nu sunt Giovanni". Vocea era diferită faţă de vocea normală a bărbatului.

În momentul în care Papa a coborât din maşină şi s-a îndreptat spre ei, aceştia au "început să se dea cu capetele de pământ, să scuipe, să tremure şi să blesteme". Atunci când părintele a ridicat mâna şi i-a binecuvântat, Giovanni şi Maro au început să tremure, iar apoi corpurile lor s-au liniştit şi au început să plângă.

Părintele Amorth a povestit în cartea sa că el însuşi a efectuat sute de ritualuri de exorcizare, dar este un miracol cum simpla prezenţă a Papei a reuşit să vindece de la distanţă doi oameni posedaţi de Diavol.

NEVREDNICA SANT DOAMNE



Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale
Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa-cer;
Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
Si talcul rugaciunii de lacrimi si taceri.
Imi stiu faradelegea: gresita sunt, Stapane,
Prea mult am stat cu ochii plecati, catand in lut,
Prea multe griji avut-am de zilele de mane
Si n-am iertat, cand rana in suflet m-a durut.
Ti-am prea iubit faptura, de Te-am uitat pre Tine,
Si cantecul taranei l-am ascultat prea mult,
Am irosit comoara de armonii divine
Si glasul cel de taina eu n-am vrut sa-l ascult.
Mi-am impletit cantare din grele flori de tina,
Am indragit mirosul de verde si de crud,
Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumina
Si turma de caprite, cu botul mic si ud.
Mi-am impletit cantarea din flore de matasa,
Am indragit mirosul de miere si de tei,
Am prea iubit podoaba si haina de mireasa,
In zambetul campiei, mijind sub pasii mei.
Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale,
Caci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,
Ci ca un rob , am irosit in cale
Multimea milei Tale si darul Tau bogat.
Acum, cutremurata de taina Cinei sfinte,
Stau, Doamne, inainte-Ti, in goliciunea mea,
M-apasa greu pe umeri aducerile-aminte
De patimile firii, de toata pofta rea.
Din gand smerit primeste, Iisuse, rugaciunea,
Hraneste-ma pe mine cu har imbelsugat,
Adapa-ma cu mila, imbraca-mi goliciunea
Cu raza de sfintenie din chipul Tau curat.
Sa nu ma lasi, Preabune, sa plec nemangaiata,
Caci imi cunosc pacatul si taina Ta o stiu
Strig catre Tine, Doamne, din inima plecata,
Sa nu ma lepezi astazi, ci lasa-ma sa viu.
Sfinteste-ma, Iisuse, si taina mi-o arata,
Pogoara-n minte harul prin ungerea cu mir,
Si fa sa nu ma arda vapaie-nfricosata,
Cand buza mea de tina sorbi-va din Potir.

de ZORICA LATCU

joi, 9 februarie 2012

ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII


Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertării păcatelor prin preotul duhovnic. Nicio instituţie pământescă nu-l poate absolvi pe creştin de păcate. Nu putem merge nicăieri să cumpărăm iertarea, nu putem încheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a păcatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorât din marea Sa milostivire, ca fiecare om să-şi pregătească încă din viaţa aceasta locul în Împărăţia lui Dumnezeu.

El ştie că suntem neputincioşi şi repede cădem în cursele diavolului, de aceea ne-a dat şi soluţia prin care putem sta împotriva celui rău: Spovedania sau Mărturisirea.

Pe cât de mare este darul primit prin Mărturisire, pe atât de greu ne este să ajungem la el, pentru că în fiecare clipă stăpânitorul întunericului ne ispiteşte şi luptă cu toată priceperea şi viclenia să ne disragă atenţia cu alte ispite, decât să alergăm pe calea pocăinţei şi a iertării păcatelor.

Când vine vorba de Spovedanie, diavolul îşi adună mai mult ca oricând puterile şi unelteşte împotriva noastră ca nu cumva să ieşim de sub stăpânirea lui şi să ne apropiem de Dumnezeu.

Iată numai câteva din cursele pe care el le întinde creştinului dornic de pocăinţă:

1.     În primul rând ne trimite gândul necredinţei, spunându-ne în chip ascuns că Taina Spovedaniei este o invenţie şi că nu e nevoie să apelăm la ea pentru că nu are efect. Aşa îi amăgeşte pe mulţi dintre fraţii noştri, iar aceştia ajung să moară fără să-şi fi îndreptat sufletul.

2.     Apoi ne şopteşte în minte că nu e nevoie să ne spovedim acum, să mai amânăm până ne simţim în stare, sau până ne mai pregătim. Dar toată amânarea aceasta nu e altceva decât un prilej de a ne depărta de intenţia bună de a ne mărturisi. Căzuţi în ispita amânării Spovedaniei cu greu ne mai venim în fire să mergem să primim iertare pentru că sufletul aflat departe de Dumnezeu rămâne în nesimţire şi nu mai conştientizează starea de păcătoşenie.

3.     Primul pas spre Spovedanie îl constituie conştientizarea stării de păcătoşenie, dar necuratul diavol are grijă să ne distragă atenţia şi de la aceasta, făcându-ne să credem că păcatele noastre sunt prea mici în comparaţie cu ale altora. Noi nu avem păcate grave, n-am omorât pe nimeni, nu avem ce spovedi. Are grijă necuratul să ne dea şi exemple potrivite, ne împinge în păcatul judecării aproapelui şi ne determină să ne comparăm cu semenii noştri care sunt deprate de credinţa în Dumnezeu. Tu creştine, dacă vrei să ajungi la vârsta duhovnicească a cuiva de pe lumea asta compară-te cu sfinţii şi vei vedea că gândurile diavoleşti sunt false. Tinde spre înălţimea duhovnicească a sfinţilor şi urcă pe calea pocăinţei mărturisindu-ţi păcatele!!

4.     Înainte de a merge efectiv la duhovnic şi e ne mărturisi, diavolul îşi continuă munca. Ba ne caută de treabă să nu mai avem timp de rugăciunile de dinainte de spovedanie, ba face să fim ocupaţi cu altceva încât să nu mai ajungem la biserică sau se întâmplă să mergem şi să nu găsim în ziua aceea pe duhovnicul nostru. Nu dezarma creştine, sunt ispite mărunte! Împărţia lui Dumnezeu se ia prin multă trudă!

5.     Nici în timpul spovedaniei nu suntem lipsiţi de ispite. Se întâmplă să uităm din păcate şi să plecăm de la doctor fără a spune tot ce ne doare. De aceea duhovnicii recomandă să scriem păcatele pe o hârtie, iar după ce ne spovedim să o ardem ca să nu râdă alţii de păcatele noastre

6.     Altădată se întâmplă să ne fie ruşine cu păcatele făcute şi să nu avem curajul să le mărturisim. Ruşinea asta este de la diavolul ca să nu primim iertare. Mai bine ar fi să avem altă ruşine: cea de a face păcatul. Să ne fie ruşine înaite să facem ceva rău, asta e ruşinea de la Dumnezeu.

7.     Mulţi dintre noi nu înţeleg cum de a rânduit Dumnezeu un om care să ne asculte mărturisirea, gândind că mai bine dacă ne-am retrage undeva şi am vorbi singuri cu Dumnezeu. Uită aceşti fraţi ai noştri că duhovnicul e rânduit de Domnul nostru Iisus Hristos, care a dat Sfinţilor Săi Apostoli şi urmaşilor acestora puterea harică de a lega şi dezlega păcatele. Preotul duhovnic e numai un martor, care odată ce rosteşte rugăciunea de dezlegare avem certitudinea că Dumnezeu cu harul Său S-a milostivit de noi şi ne-a iertat, născându-ne la o viaţă nouă.

8.     Ispitele apar şi asupra duhovnicului. De multe ori se întâmplă să spovedească în grabă, fără a cerceta cu de-amănuntul starea sufletească a creştinului. Graba şi aglomeraţia fac pe plac diavolului, care se bucură văzâdu-ne plecând de la spovedit fără a avea sufletul curăţit în întregime de păcate.

9.     Greşesc mult creştinii care aleargă de la duhovnic la duhovnic, căutând pe cel mai indulgent sau pe cel care aprobă păcatele fără impune un regim special de pocăinţă. Cel ce fuge de pocăinţă fuge, de fapt, de Împărăţia lui Dumnezeu spre care nu putem înainta fără a pune început bun prin pocăiţă.

10.                         Există situaţii când venim la spovedit şi plecăm nevindecaţi sau încărcaţi cu mai multe păcate. Aceasta se întâmplă când ascultăm mărturisirile altora, făcându-i să se jeneze să spună tot ce au pe suflet pentru că suntem noi foarte aproape şi putem auzi.

11.                        Alţii ascund cu bună ştiinţă din păcate şi le spun pe cele mai uşoare, să pară nevinovaţi înaintea preotului, sau pentru că le e ruşine. Aceştia ar trebui să ia seama la cuvintele molitvei dinainte de spovedanie: „De vei ascunde de mine vreun păcat, îndoit îl vei avea. Ia seama de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat!”

12.                         Înaintea scaunului de spovedanie ne îndeamnă diavolul să ne dezvinovăţim, spunând că nu noi suntem vinovaţi de ce am făcut, ci cei din apropierea noastră. Aşa au făcut în vechime Adam şi Eva şi nu au fost iertaţi de Dumnezeu din cauza neasumării vinei şi a faptului că nu au recunoscut păcatul. Din această cauză, spun Părinţii Bisericii că cei care dau vina pe alţii la spovedanie şi nu vor să-şi recunoască păcatul făcut pleacă de la scaunul de spovedanie fără a primi iertare de la Dumnezeu. Spovedania unui astfel de om nu are efect, ci îi adună mai multe păcate.

13.                         Un alt caz care face ca spovedania să nu-şi îndeplinească scopul îl reprezintă micşorarea dimensiunilor reale ale păcatului, sau susţinerea ideeii că nu suntem chiar aşa de vinovaţi. Orice păcat, oricât de neînsemnat ar părea, trebuie socotit de noi ca fiind foarte grav, numai aşa ne putem păzi de a nu avansa în răutate şi pocăindu-ne să scăpăm de el.

14.                         Are diavolul altă cale de a face spovedania noastră ineficientă: trimite peste noi duhul inhibării şi al jenei, făcându-ne să spunem şoptit sau neclar păcatul, ori prea repede, astfel ca preotul să nu înţeleagă ce am zis. În astfel de cazuri, Părinţii spun că nu primim iertare, ci numai dacă spunem totul clar şi cu părere de rău.

15.                         Dacă am fost tari şi am rezistat acestor ispite, ne vom lovi de altele, căci nici după spovedanie diavolul nu ne lasă în pace, ci mai rău porneşte război asupra noastră. Mai întâi se chinuie să nu păstrăm prea mult timp sufletul curat,trimiţind mult mai multe ispite. Apoi ne atrage atenţia spre alte lucruri lumeşti, încercând să ne facă să uităm de canonul pe care nu l-a dat duhovnicul. Nu în ultimul rând ne insuflă în gând ideea că spovedania făcută este suficientă şi ar trebui să mergem mai rar să ne spovedim. Nu rare sunt cazurile când ia diavolul chip de om sau intră în semeni de-ai noştri care batjocoresc Sfânta Spovedanie sau ne fac să ne jenăm că noi ne îngrijim de suflet în loc să facem altceva în concordanţă cu obiceiurile vremii.

Iată prin câte încercări trecem şi cât de greu este să punem început bun mântuirii noastre. Toată viaţa este o luptă şi trebuie să facem faţă multor încercări. De aceea, creştine, acum când ne aflăm în vreme de post aleargă cât mai repede la duhovnic şi curăţeşte-ţi sufletul ca să nu-şi facă diavolul cuib de răutate în inima ta şi să-ţi împietrească simţirea.

Mergi cu sufletul luminat de credinţă şi cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, spune-ţi păcatele cu umilinţă şi odată întors acasă nu te dezlipi de rugăciune ca Dumnezeu să-ţi ajute să învingi toate ispitele diavolului.

Sfaturi pentru o spovedanie curată

Iată ce spunea un bătrân îmbunătăţit despre o spovedanie curată:

1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.

2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe credincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.

3. Tu ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, adică îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.

4. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.

Sursa: Pelerinul rus

duminică, 5 februarie 2012

CITATE SF EVANGHELIE DESPRE MANTUIRE SI UN MOD DE VIATA CRESTIN



"NU JUDECATI CA SA NU FITI JUDECATI. CACI CU JUDECATA CU CARE JUDECATI, VETI FI JUDECATI SI CU MASURA CU CARE MASURATI, VI SE VA MASURA."


"Ci toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, caci aceasta este Legea si proorocii."

"Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri."

"Adevarat zic voua, de nu va veti intoarce si nu veti fi precum copiii, nu veti intra in imparatia cerurilor."

"Si veti fi urati de toti pentru numele Meu; iar cel ce va rabda pana la urma, acela se va mantui."

Nimic necurat nu va intra in imparatia cerurilor.

"Eu va spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului."

"Deci daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, Lasa darul tau acolo, inaintea altarului si mergi intai si impaca-te cu fratele tau, si apoi, venind, adu darul tau."

"Sa nu va jurati nicidecum nici pe cer, fiindca este tronul lui Dumnezeu, Nici pe pamant..." Nici pe capul tau... "Ci cuvantul vostru sa va fie: Ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu."

"Deci, cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta"

"Eu insa va spun voua: Ca oricine va lasa pe femeia sa, in afara de pricina de desfranare, o face sa savarseasca adulter, si cine va lua pe alta lasata savarseste adulter."

"Iar cand va rugati, nu fiti ca fatarnicii..."

"Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate" celelalte "vi se vor adauga voua"

"De ce va este frica, putin credinciosilor?"

"Du-te, fie tie dupa cum ai crezut."

"n-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta."

"Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Si s-a tamaduit femeia dn ceasul acela."

"Si dusmanii omului (vor fi) casnicii lui."

"Atunci au adus la El un demonizat, orb si mut, si l-a vindecat, incat cel orb si mut vorbea si vedea."

"dar grija acestei lumi si inselaciunea avutiei, inabusa cuvantul si il face neroditor."

"Si-i vor arunca pe ei in cuptorul de foc; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor."

"Daca veti avea credinta cat un sambure de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta."

"acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post."

"Vai lumii din pricina smintelilor."

"Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor."

"Iar de vrei sa intri in viata, pazeste poruncile."

"Tot asa si Tatal Meu ce ceresc va va face voua, daca nu veti ierta fiecare fratelui sau - din inimile voastre."

"Sa nu ucizi, sa nu savarsesti adulter, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb; Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.

"Adevarat va zic voua ca un bogat cu greu va intra in imparatia cerurilor." "mai lesne este sa treaca camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in imparatia cerurilor."

"Si multi dintai vor fi pe urma, si cei de pe urma vor fi intai."

"multi sunt chemati, dar putini alesi."

"Adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut cu smochinul, ci si muntelui acestuia de veti zice: Ridica-te si arunca-te in mare, va fi asa. Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi."

"De aceea va spun ca imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi, si se va da neamului care va face roade."

"Dati Cezarului ce e al Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu."

"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau."

"Cine se va inalta pe sine se va smeri, si cine se va smeri se va inalta."

"Vedeti sa nu va amageasca cineva. Caci multi vor veni in numele Meu, zicand: Eu sunt Hristos, si pe multi ii vor amagi." "Atunci multi se vor sminti"

"De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni."

"privegheati ca nu stiti nici ceasul, nici ziua cand va veni Fiul Omului."

"Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica."

"Luati mancati, acesta este trupul Meu; Beti dintru acesta toti. Ca acesta este Sangele Meu."

"Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita." Caci trupul e neputincios dar duhul e osarduitor.

"toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri."

"Si a tamaduit pe multi care suferea de diferite boli."

"Fiule, iertate iti sunt pacatele tale."

"Nu te teme. Crede numai."

"Fiica, tie zic, scoala-te. Si indata s-a sculat copila si umbla."

"Si se mira de necredinta lor."

"Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile. Adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea. Toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om."

"Mergi inapoia mea satano. Caci tu nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor."

"Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau?"

"Cred, Doamne; Ajuta necredintei mele."

"Oricine va lasa pe femeia sa si va lua alta, savarseste adulter."

"Cine nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra in ea."

"Caci la Dumnezeu toate sunt cu putinta."

"Fiilor, cat de greu este celor ce se incred in bogatii sa intre in imparatia cerurilor."

"Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma." "Indrazneste, scoala-te."

"Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea. Iar cand stati de va rugati, iertati tot ce aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru din ceruri sa va ierte greselile voastre."

Si s-a tamaduit in ceasul acela. "Mergi, sa nu mai gresesti."

"Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi."

"Asadar nu va temeti..."

Doamne mantuieste pe cei binecredinciosi; Si ne auzi pe noi
__________________
"Bate si ti se va deschide. Cere si ti se va da. Cauta si vei gasi.", Noul Testament

MAICA DOMNULUI: CE ASTEAPTA MORTII DE LA RUDELE LOR ?

vineri, 3 februarie 2012

MAICA DOMNULUI: POEZIOARE ,,,PRELUATE DIN..,, POPAS DUHOVNICESC"

MAICA DOMNULUI: POEZIOARE ,,,PRELUATE DIN..,, POPAS DUHOVNICESC"

DOAMNE AJUTA!

+ ALTARUL ORTODOX +: Rugaciuni

+ ALTARUL ORTODOX +: Rugaciuni: Rugaciuni Ortodoxe Rugaciuni ortodoxe - Casatorie Rugaciunea sotiei pentru sotul ei ...

Cantare Maicii Domnului


Pe cărarea îngustă şi vrednică,
Ce e plină de spini şi de lacrimă,
Ne-ndreptăm către Patria Veşnică,
Cu credinţă şi dragoste-n inimă.

Noi în Cer vrem să fim cu Iisus mereu,
Căci El este al nostru sfânt Salvator;
El ne este Stăpânul şi Dumnezeu,
Şi dorim să-L slăvim ne-ncetat în cor.

Cu nădejde în suflet, înaintăm
Printre valuri şi vânturi potrivnice,
Şi primejdii de moarte noi înfruntăm,
Dar privim cu dor spre cele veşnice.

De nimic nu ne temem pe drumul greu,
Căci Măicuţa cea Sfântă e lângă noi;
Ea ne apără-ntr-una de tot ce-i rău
Şi ne scoate de-a pururea din nevoi.

Noi dorim ţara sfântă şi veşnică,
Ţara florilor pururi neveştede,
Dar vrăjmaşul vârtos ne împiedică;
Tu de el să ne scapi , Maică, repede!

Când vrăjmaşii iubirii ne luptă greu
Şi a noastră iubire o-ntunecă,
Noi strigăm către Maica lui Dumnezeu
Să rămânem în dragoste veşnică.

Te rugăm, cu credinţă în suflete,
Preacurată Măicuţă să nu ne laşi,
Ci vârtos, lui Iisus , Maică roagă-te,
Căci noi suntem micuţii tăi copilaşi!

Să ne-aducem aminte de căuzaşi,
De cei care-au ţinut, falnic, steagul sus,
De credinţa acestor viteji ostaşi
În Măicuţa cea Sfântă şi în Iisus!

Voi popoare creştine şi îngeraşi,
Să cântăm astăzi Maicii lui Dumnezeu:
Te rugăm, o, Măicuţă, să nu ne laşi,
Ci ne-ajută pe drumul spinos şi greu!

Ovidiu Florin

miercuri, 1 februarie 2012

TAINA IERTARII PĂCATELOR



       Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertării păcatelor prin preotul duhovnic. Nicio instituţie pământescă nu-l poate absolvi pe creştin de păcate. Nu putem merge nicăieri să cumpărăm iertarea, nu putem încheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a păcatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorât din marea Sa milostivire, ca fiecare om să-şi pregătească încă din viaţa aceasta locul în Împărăţia lui Dumnezeu.

El ştie că suntem neputincioşi şi repede cădem în cursele diavolului, de aceea ne-a dat şi soluţia prin care putem sta împotriva celui rău: Spovedania sau Mărturisirea.

Pe cât de mare este darul primit prin Mărturisire, pe atât de greu ne este să ajungem la el, pentru că în fiecare clipă stăpânitorul întunericului ne ispiteşte şi luptă cu toată priceperea şi viclenia să ne disragă atenţia cu alte ispite, decât să alergăm pe calea pocăinţei şi a iertării păcatelor.

Când vine vorba de Spovedanie, diavolul îşi adună mai mult ca oricând puterile şi unelteşte împotriva noastră ca nu cumva să ieşim de sub stăpânirea lui şi să ne apropiem de Dumnezeu.

                Iată numai câteva din cursele pe care el le întinde creştinului dornic de pocăinţă:

1.     În primul rând ne trimite gândul necredinţei, spunându-ne în chip ascuns că Taina Spovedaniei este o invenţie şi că nu e nevoie să apelăm la ea pentru că nu are efect. Aşa îi amăgeşte pe mulţi dintre fraţii noştri, iar aceştia ajung să moară fără să-şi fi îndreptat sufletul.


marți, 31 ianuarie 2012

Sa fim oameni...: Info

Sa fim oameni...: Info: Povestea campaniei umanitare pentru Stefănuț Află cât de greu se strâng acești bani și sacrificiul făcut Buna! Eu sunt Stefan Vasil...

DOAMNE AJUTA!

duminică, 29 ianuarie 2012

HRANA PENTRU SUFLET: *Lucrează Dumnezeu pentru noi


HRANA PENTRU SUFLET: *Lucrează Dumnezeu pentru noi

urmeaza linkul...


                                                        BINECUVANTARE si SFAT

Dumnezeu si Maica Prea Sfanta sa te binecuvanteze in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau. O, Doamne, miluieste! O, Doamne, sporeste! Har si pace sufletului tau! Cere la Dumnezeu BLANDETE si SMERENIE, si vei afla odihna sufletului tau. Sa te gandesti la Dumnezeu mai des decat respiri: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! "NIHIL SINE DEO! (adica: NIMIC FARA DUMNEZEU), fiindca El este Alfa si Omega, este CALEA, ADEVARUL SI VIATA, este MANTUITORUL sufletelor noastre, si fara El, nimic nu putem face. Miluieste-ma, Maica Luminii! Sfinte ingere, pazitorul vietii mele, acopera-ma sub acoperamantul aripilor tale si scapa-ma de uneltirile vrajmasului si pizmasului diavol. Amin si Aliluia! SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!
                      Preot Ioan.

HRANA PENTRU SUFLET: Manastirea MARCUS

HRANA PENTRU SUFLET: Manastirea MARCUS

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

HRANA PENTRU SUFLET: Exista o medicina isihasta?

vineri, 27 ianuarie 2012

Ce pedeapsa asteapta pe cei ce ocarasc numele lui ...




Cine ocaraste pe Dumnezeu, pe Sfinti, lucrurile si persoanele sfintite, adica injura (suduie) de cele sfinte, acela huleste pe Dumnezeu; pacatul lui este fara iertare si se cheama pacat dracesc. Fata de acest pacat, toate celelalte pacate par usoare, fiindca hulitorul isi azvarle ocara impotriva lui Dumnezeu (IV Regi 19, 22). Ocararea unui bun conducator de stat, spune Fericitul Augustin, este o nelegiuire, a injura insa chiar pe Bunatatea cea desavarsita este inspaimantator! «Tu, cel ce-ti deschizi gura impotriva Atotputernicului», striga ingrozit Sf. Efrem Sirul, “nu te temi ca ar putea fi trimis foc din cer sa te mistuiasca?”

Dumnezeu pedepseste ingrozitor pe hulitori, nu numai in viata viitoare, ci si in aceasta pamanteasca. De pilda, Baltazar, rapitorul sfintelor vase din templul din Ierusalim, a fost ucis si imparatia lui daramata, chiar in noaptea cand a indraznit sa se foloseasca la betie de aceste sfinte lucruri (Dan. 5). Senaherib, imparatul sirian, hulind pe Dumnezeu a murit ucis chiar de mana fiilor sai (IV Regi 19). Irod Agripa, imparatul iudeilor, ingaduind sa fie asemanat cu Dumnezeu, a murit ros de viermi (Fapte 12, 23) etc. “Nu va amagiti, Dumnezeu nu Se batjocoreste” (Gal. 6, 7). Batjocoritorul isi ascute singur sabia care-l va lovi380 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX la Matei 3, op. cit., vol. VII, p. 242).

Daca celui ce ocaraste pe fratele sau ii este randuit “focul cel vesnic” (Matei 5, 22), dar pe aceia ce hulesc nu pe neamurile lor, ci chiar pe Dumnezeu, ce chin ii asteapta?381 (Sf. Ioan Gura de Aur, Prima Omilie despre statui, 10, op. cit., vol. II, p. 544) Intr-o zi, Fericitul Ieronim, fiind intrebat pentru ce infrunta cu atata asprime pe un hulitor de Dumnezeu, a raspuns: «Cainele latra sa-si apere stapanul, – atunci pot eu tacea cand Dumnezeul meu este suduit? Omoara-ma, dar de tacut nu voi tacea». Cand s-a cerut Sfantului Policarp, episcopul Smirnei (+167), sa tagaduiasca pe Hristos, el a raspuns: «Iata, se implinesc optzeci si sase de ani de cand il slujesc, fara ca El sa-mi fi facut vreodata vreun rau. Deci, cum as putea huli pe Dumnezeul si Mantuitorul meu?»

Cum preamarim pe Dumnezeu cu cuvantul?

Preamarim pe Dumnezeu cu cuvantul ajutand la raspandirea invataturii crestine, «ca toti aceia care nu cred si nici nu cunosc pe adevaratul Dumnezeu sa se intoarca si sa-L cunoasca, asa incat in ei si prin ei sa se slaveasca numele lui Dumnezeu»382 (Marturisirea ortodoxa, II, 13). Apoi il preamarim rugandu-ne Lui sa dea sfintei Sale Biserici pastori imbunatatiti, care sa sporeasca propovaduirea Evangheliei in lume; si, de asemenea, sa dea popoarelor ocarmuitori intr-a caror «pasnica ocarmuire, viata pasnica si netulburata sa traim, in toata cucernicia si curatia”383 (Liturghia Sfantului Ioan Gurp de Aur).

miercuri, 25 ianuarie 2012

Pilde culese de Sf. Ioan Iacob


http://Pilde culese de Sf. Ioan Iacob


         „Profeţia Sf. Nifon: Până la sfârşitul lumii nu vor lipsi profeţii lui Dumnezeu, dar nici slujitorii diavolului. Însă în zilele din urmă câţi vor sluji cu adevărat, cu credinţă lui Dumnezeu, cu multă înţelepciune se vor ascunde de oameni. Şi cu toate că nu vor face semne şi minuni ca sfinţii cei de demult, vor merge însă pe calea cea anevoiasă cu multă smerenie şi se vor afla mai mari decât cei din vechime care au făcut minuni. În zilele în care trăim noi astăzi, ale lui antihrist, nu se află nimeni ca să facă minuni, ca să se înfierbânte râvna lor spre nevoinţele cele duhovniceşti. Pentru ca în toată lumea, câţi vor ocupa tronurile arhiereşti vor fi cu totul nevrednici şi nu vor avea nici o idee de fapte bune. Dar şi subreţii vor fi la fel. Vor fi biruiţi de lăcomia pântecelui şi de slava deşartă şi vor fi pricină de sminteli oamenilor, mai mult decât pildă de fapte bune. Peste tot va stăpâni iubirea de arginţi. Dar vai de monahii care se străduiesc să adune bani, ca unii ca aceştia nu vor vedea faţa Domnului. Căci iubirea de arginţi e urâciune înaintea Lui. Monahii şi mirenii vor da bani cu dobândă. Nu vor vrea să-i dea la săraci, ca să aibă răsplată în cer. Dacă nu vor părăsi această lăcomie se vor cufunda în iad. Din neştiinţă se vor înşela cei mai mulţi şi vor merge pe calea cea largă şi netedă, care duce la pierzare.” (Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)
O altă pildă a Sf. Ioan Iacob, tristă de data asta: „La o mânăstire de maici (în număr de 700), care erau sub povăţuirea Sf. Pahomie cel Mare, a venit un croitor să întrebe dacă au de lucru pentru el. O maică l-a întâmpinat şi i-a zis că mânăstirea are maici croitorese, aşa că nu-i nevoie. Altă maică a văzut-o cu acela şi a bârfit-o altora, zicând că a curvit cu croitorul, şi s-a răspândit vorba asta în toată mânăstirea. Biata monahie n-a mai suportat ruşinea şi s-a aruncat în râu, înecându-se. Văzând asta, cea care a bârfit-o s-a spânzurat. Morala e următoarea: Iata unde poate duce o „mică” minciună!” (Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)
„Povestit-a oarecare dintre bătrâni că un frate ce petrecea în Egipt mergea pe drum şi sosind noaptea a intrat într-un mormânt să se apere de frig. Trecând şi demonii pe acolo, au grăit unul către altul: „Vedeţi câtă îndrăzneală are acest călugăr, ia să-l îngrozim pe el!” Şi a răspuns altul: „La ce să-l mai înspăimântăm pe el, că acesta este al nostru , făcându-ne voia noastră: mâncând, bând, clevetind şi negrijindu-se de slujba sa. Ci mai vârtos, până când va zăbovi el în acestea, noi să mergem şi să necăjim pe cei ce ne necăjesc pe noi şi ne luptă cu rugăciune ziua şi noaptea!” Din asta putem înţelege că pe cei care nu suportă grija de mântuire îi trec cu vederea şi demonii, că ei se grăbesc să câştige vânat gras, adică pe nevoitorii care îi supără totdeauna şi-i rănesc.”

(Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)

Puterea Bisericii - Sfintele Taine si rugaciunile

PUTEREA BISERICII -  SFINTELE TAINE SI RUGACIUNILE
Prefata
Fiecare imparatie din lumea aceasta se sprijina pe multe si diferite puteri: unele pe o viteaza armata, altele pe o inteleapta si cinstita organizatie, altele prin faima stiintei si a culturii, si in sfarsit, altele pe bogatiile naturale ale tinutului pe care-l ocupa: munti cu paduri si zacaminte de petrol, dealuri cu vii si livezi, campii manoase si ape cu pesti si altele de acest fel.

Biserica e si ea o imparatie nu numai cereasca, dar si pamanteasca. De aceea in chip firesc vine sa ne intrebam: in ce consta puterea acestei imparatii?
La toate acele puteri de mai sus, Biserica aduce pentru oameni si locuri, puteri si tarii de puteri neinchipuit de mari, din Ceruri. Si cu ele miruind cu haruri si binecuvantari pe toti, abia atunci se infatiseaza toate acestea cu imbelsugari de daruri si puteri care inalta pe oameni pana la Dumnezeu. Caci prin Biserica se revarsa de la Dumnezeu acele puteri ale harului.

Puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu! Ea lucreaza cu puterea Duhului Sfant, care este a treia persoana din Dumnezeire. Duhul Sfant este Domnul de viata Facatorul, Carele de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, Carele a grait prin prooroci.

Pe acest Duh Sfant Dumnezeu, noi nu l-am cunoscut pana la venirea Mantuitorului Hristos. De-atunci L-am si vazut in chip de porumbel, la botezul lui Hristos Domnul; in chip de limbi de foc la Pogorarea Duhului Sfant.

Si iarasi, cunoastem puterea si Darurile Lui din ceea ce a impartasit El Sfintilor Apostoli, dupa 50 de zile de la Pasti. Iata, din niste pescari fricosi si nestiutori, Duhul Sfant face propovaduitori ai lumii, infruntatori ai celor faradelege, plini de curaj pana la moarte, zelosi aparatori ai credintei si legii lui Hristos!...

De atunci lucreaza intr-una Duhul Sfant in lume asupra fiecarui crestin. La aceasta s-a gandit profetul Ioil, cand a spus: "Si va fi dupa aceasta (dupa venirea Mantuitorului), voi turna din Duhul Meu preste tot trupul si vor prooroci feciorii vostri si fetele voastre". (II 28).

Si darurile Duhului Sfant, pe care El le impartaseste lumii, acestea sunt:

1. Intelepciunea, prin care cunoastem voia lui Dumnezeu;
2. Intelegerea, prin care intelegem si credem in tainele lui Dumnezeu;
3. Sfatul, pentru a spori intru marirea lui Dumnezeu, cu ajutorul celor ce cred cu adevarat;
4. Taria prin care calcam ispitele si ramanem neclintiti in credinta;
5. Stiinta, prin care cunoastem legea lui Dumnezeu si toate celelalte stiinte, aducandu-le la izvorul Celui Atotintelept;
6. Modestia, spre a face voia lui Dumnezeu, fara a cauta la lauda oamenilor;
7. Temerea de Dumnezeu, spre a indeplini voia lui Dumnezeu cu bucurie, precum fiii implinesc voia parintilor.

Din toate acestea prea mari daruri, impartasite noua de Duhul Sfant, rasar rodurile fericite, care ne mantuie sufletul cu adevarat: dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, blandetea, infranarea poftelor.

In cele ce urmeaza voi arata prin ce mijloace ne comunica Biserica aceste mari Daruri ale Duhului Sfant Dumnezeu.
Pentru a treia oara repet in cele scrise pana aici: Puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu. Caci Acel ce a facut lumea o si tine si o si ingrijeste. Pe om, faptura cea mai aleasa, facuta dupa chipul si asemanarea Creatorului Sau, l-a dat in grija Bisericii, care sa-l creasca sufleteste si sa-l calauzeasca spre Dumnezeu.

Sfanta Biserica isi indeplineste cu sfintenie si mare silinta aceasta lucrare, inca de-acum 2000 de ani si ea va continua aceasta pana la sfarsitul veacurilor. Lucrarea ei este lucrarea lui Dumnezeu Insusi. Si lucrarea ei de sfintenie si mantuire a sufletului omenesc o savarseste prin anumite slujbe sfinte, care au putere sa coboare asupra crestinului pe Duhul Sfant Dumnezeu, impartasindu-i darurile pomenite mai sus.

Si bine e sa cunoasca crestinul ca numai acest chip de mantuire are pe lume: Tainele Bisericii noastre sfinte. Caci Hristos Domnul este Acela care marturiseste urmatoarele: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra intru Imparatia lui Dumnezeu! (Ioan III, 5). Apoi iarasi: "De nu veti manca Trupul Fiului omenesc si de nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata intru voi". Ori acestea singura Biserica le lucreaza si poate sa le impartaseasca crestinului. Lucrarile sfinte ale Bisericii le vedem, le primim, le simtim; odata insa cu savarsirea lor se mai petrece ceva tainic, nevazut: Duhul Sfant Dumnezeu se pogoara asupra crestinului si ii impartaseste mantuirea, o viata noua.

Pentru aceasta, acelor lucrari ale Bisericii li s-a dat numele de Taine; la savarsirea lor se petrece ceva ascuns, necuprins cu mintea. Aceste minunate lucrari, pe care le savarseste Biserica, sunt asezate de intemeietorul ei, de Hristos Iisus Dumnezeul nostru, si ele sunt in numar de sapte.

Tainele raspund la trebuintele cele mai principale din viata omului si crestinul le primeste in cele mai insemnate momente din viata lui ca om si ca madular al societatii din care face parte. Asa, crestinul, ca om, care urmareste mantuirea sufletului si unirea lui cu Dumnezeu, trebuie sa primeasca urmatoarele Sfinte Taine: Botezul, Ungerea cu Sf. Mir, Spovedania, Impartasania si Sf. Maslu. Ca madular al societatii trebuie sa primeasca Taina sfanta a Nuntii - si daca are o chemare si o pregatire anume, Taina sfanta a Preotiei.

Nazuinta crestinului, dorinta lui arzatoare e sa se indrepte spre Biserica lui Dumnezeu si cu silinta mare si vrednicie sa se impartaseasca cu prea curatele ei Taine "spre iertarea pacatelor si spre viata de veci".

Pacat mare face crestinul care a rarit ducerea la biserica si folosirea Sf. Taine. O spunem aceasta cu toata durerea noastra sufleteasca. Pentru bunul indemn insa, vom cauta sa lamurim ceva mai amanuntit puterea si folosul pentru crestini, a fiecarei Sf. Taine in parte. Aceasta mai ales, din pricina ca se gasesc unii care, parasindu-si legea sfanta si Biserica strabunilor nostri, nesocotesc aceste Sfinte Taine mantuitoare de suflet.
Omul, ca sa poata ajunge madular al Bisericii lui Hristos, trebuie, mai intai de toate, sa primeasca Sf. Taina a Botezului. Botezul este usa prin care se intra in aceasta Imparatie a Bisericii. Si el da dreptul crestinului sa se poata impartasi si cu celelalte Taine ale Bisericii. Mantuitorul, dupa ce a inviat din morti, dupa ce a savarsit rascumpararea din pacat, cu Sfantul Sau Sange, implinindu-se vremea sa impartaseasca oamenilor si darurile Sf. Duh, se arata apostolilor si le spuse: "Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant, drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh"... (Matei 28, 19).

Iata asezarea sfanta prin care se comunica Bisericii puterea lui Dumnezeu, iar Biserica o impartaseste crestinului pentru mantuire. Botezul il savarseste Biserica, dupa porunca cea sfanta, prin afundarea in apa de trei ori in numele Sf. Treimi: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Prin aceasta lucrare se impartaseste celui botezat Harul lui Dumnezeu care curata pe cel botezat de pacatul stramosesc si de toate pacatele savarsite pana in acea clipa; il indrepteaza, il sfinteste, il face vrednic madular al Bisericii lui Hristos.
Precum se poate vedea, Botezul e inceputul mantuirii noastre. Domnul nostru Iisus Hristos, spune: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra intru Imparatia lui Dumnezeu" (Ioan III, 5).

Pentru aceasta a si poruncit El apostolilor sai, ca sa propovaduiasca Evanghelia la toata faptura, adaugand urmatoarele: "Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu XVI, 16). Din acestea putem pricepe silinta si grija cea neadormita pe care trebuie sa o avem pentru implinirea si primirea acestei Sf. Taine. Pentru aceasta de mici, din fasa, ne botezam. In felul acesta s-a savarsit si inainte de Domnul Hristos cu botezul preinchipuit: taierea imprejur, pe care o primea ebreul la 8 zile dupa nastere si pe care Insusi Iisus Hristos l-a primit intocmai.

Sf. Apostol Pavel ne incredinteaza de aceasta: "In El ati fost taiati imprejur nu cu taiere imprejur facuta de mana, ci cu taierea imprejur a lui Hristos, in dezbracarea de trupul poftelor firii noastre pamantesti". (Coloseni II, 11). Mantuitorul mustra pe Apostoli cand opresc mamele sa-si aduca copiii la El pentru binecuvantare: "Lasati copiii sa vina la Mine, ca unora ca acestora li se cuvine Imparatia lui Dumnezeu". Intocmai au facut apoi si Sf. Apostoli, botezand copiii.

Si Doamne, unii dintre cei iesiti din randul nostru, in asa hal de ratacire au cazut, ca leapada aceasta Sf. Taina, spunand ca omul sa se boteze cand va fi mare, si nu la biserica. Cu aceasta gresita socotinta ies din randul crestinilor si trec in acela al ratacitilor, pe care numai osanda ii asteapta! Hristos Domnul ne spune, sa fim gata - cu sufletul - in orice clipa, caci nu se stie ziua, nici ceasul de chemare a noastra de aicea; si cum copilul poarta si el pacatul stramosesc, este de absoluta nevoie sa se boteze. (Rom. V, 12-18). Sa nu ne boteze Biserica? Dar cine? Niste lepadati de lege? Sa nu ne botezam la biserica? Dar unde? Cine stapaneste puterea lui Dumnezeu aicea pe pamant, decat Biserica Lui? Pentru aceasta, stramosii nostri, dupa invatatura cea sfanta, ne-au lasat mostenire traditiunea sfanta, de a ne boteza la biserica, indata ce vedem lumina zilei.
Sfanta Taina a Ungerii cu Sfantul Mir
Prin botez omul se invredniceste a se face madular al Bisericii lui Hristos. Aceasta e o fericire nu numai pentru cel botezat, dar si pentru Biserica, pentru care ea si dantuieste atunci, cantand noului botezat, "in Hristos v-ati si imbracat". Cum firea omeneasca este slaba si supusa pacatului, Biserica drept ajutor, indata dupa Botez, mai impartaseste crestinului inca un Dar, care sa-l imputerniceasca in lupta ce are de dus contra diavolului si a pacatului - ungandu-l cu Sf. Mir.

Acest Sf. Dar s-a facut cunoscut lumii in ziua 50-a dupa Invierea Domnului, - cand s-a coborat in forma de limbi de foc peste Apostolii Domnului. Iar ei, la randul lor, indatorati sa-l impartaseasca lumii, au ales persoane anume, cu vrednicie, Episcopii - care, mai la inceput, prin punerea mainilor asupra cuiva si, mai pe urma, prin ungerea cu Sf. Mir, pogorau acel Sf. Dar, trimis noua de la Tatal, prin mijlocirea Fiului Sau.

Lucrarea aceasta o savarseste Biserica astazi asupra noului botezat, ungandu-l cu Sf. Mir, la fata, crucis, apoi la ochi, gura, urechi, precum si madularele trupului, la incheieturi, in semnul crucii, zicand: "Pecetea Darului Sfantului Duh, Amin". Aceasta ungere, Biserica nu o mai repeta asupra aceleiasi persoane in toata viata, afara doar cand crestinul ar pleca si apoi s-ar reintoarce iarasi la credinta de care el se lepadase. Se mai ung cu Sf. Mir regii ortodocsi la incoronare.

Sf. Mir e untdelemn de prima calitate, fiert cu multe aromate, si sfintit la noi de toti Arhiereii Bisericii Ortodoxe Romane. Aceasta Sfanta Taina este asezata de Insusi Mantuitorul Hristos, care, mijlocind de la Tatal trimiterea Duhului Sfant peste Apostoli, le-a poruncit si lor, la rand, sa o savarseasca asupra crestinilor, fara incetare, pana la sfarsitul veacurilor.

"Atunci Petru si Ioan au pus mainile peste ei, si aceia "au primit Duhul Sfant", (Fap. Ap. 8,17), si prin ungere: "Dar voi ati primit ungerea din partea Celui Sfant si stiti orice lucru". (I, Ioan II, 20). Aceasta Sfanta Taina este de o covarsitoare trebuinta pentru crestin, caci Duhul Sfant este Cel care lumineaza mintea, intareste voia pentru intelegere, savarsirea si marturisirea adevarurilor de credinta si pentru propasirea in toate cele bune; ii da apoi taria de a ramanea vrednic madular al Bisericii.
Sfanta Taina a Pocaintei
Prin Botez, care e usa prin care omul intra in Biserica, noul increstinat se izbaveste de pacatul stramosului Adam, pacat care adusese urgia lui Dumnezeu asupra urmasilor primelor fapturi. Cum firea omeneasca, mostenind gandul spre pacat al celui dintai gresit, pacatuieste si el, pentru care are nevoie inca de un mijloc, care, ca un al doilea botez, sa-i poata sterge pacatele savarsite, sa-l impace iarasi cu Dumnezeu.

Mantuitorul Hristos, Atoate-Stiutorul, a si oranduit, dupa botez, inca un mijloc - o Taina Sfanta - pentru crestinul cazut in pacat, dar care e cu dor de indreptare. Aceasta Taina Sfanta o numim Pocainta, sau Marturisirea pacatelor, care, prin lucrarea ce savarseste, precum am scris mai sus, este ca un al doilea Botez. Pe cel dintai Botez il primim, in cele dintai zile ale vietii noastre, prin mijlocirea nasului; pe acesta de-al doilea trebuie sa-l dorim, sa-l urmarim singuri cu silinta si cu staruinta, cu dor de indreptare si impacare cu Dumnezeu. Si Sfanta Biserica, prin preotii ei, cu porunca si puterea de la Mantuitorul, dezleaga - daca este cazul - pe crestin de pacatele savarsite si marturisite.

"Orice veti lega pe pamant, va fi legat si in cer", - fagaduieste si imputerniceste Mantuitorul pe Apostoli. Pe temeiul acestei binefaceri a lui Dumnezeu si al puterii Bisericii Sale, crestinul care a pacatuit se indreapta spre aceasta Sfanta Taina cu inima infranta si smerita, plina de cainta si dor de indreptare si marturiseste preotului duhovnic in auz, si pe nume, pacatele savarsite. Iar preotul, prin puterea si mandatul dat lui de catre Intemeietorul acestei Sfinte Taine, tot in auz, da urmatoarea dezlegare crestinului ce s-a pocait: "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu darul si cu indurarile iubirii sale de oameni, sa te ierte pre tine si sa-ti lase toate pacatele. Si eu nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data de sus, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!”.

Intelegem ca o lucrare asa de mare, cu urmari asa de fericite pentru acela care o primeste, nu se savarseste cu usurinta, ci cu anumite conditiuni si din partea savarsitorului Tainei, cum si a celui care o primeste. Cel dintai, sa indreptateasca si sa pretuiasca marele Dar ce impartaseste crestinului prin povatuirea si trezirea la viata curata a aceluia care vine la Pocainta, dupa care sa aplice canonul;

Cel de al doilea, sa merite acel Dar sfant: a) prin o cainta cu lacrimi pentru pacatele savarsite; b) o hotarare nestramutata ca nu va mai repeta, in fapta ca si in gand pacatele marturisite; c) o credinta tare in indurarea lui Dumnezeu; d) ramanand obligat sa indeplineasca, pana la impartasire, Canonul dat de preotul duhovnic. Iata un minunat chip de mantuire a crestinului: Marturisirea pacatelor! Intelegem dar de ce ratacitii si vrajmasii credintei vor sa ne rapeasca acest mijloc de mantuire. Caci sufletul omenesc, innegrit cu pacatele, fara mijloace de mantuire si de impacare cu Dumnezeu, ajunge in starea indracitului de care face pomenire Sf. Evanghelie: o primejdie pentru semeni si neamul lui; - si doar la aceasta tintesc acesti rataciti (adventisti, evanghelisti....), care sunt arvoniti in slujba de vrajmasi ai Bisericii si Tarii noastre.
Taina Sfintei Impartasanii
Iata acum a venit randul sa scriu despre Sf. Taina a Tainelor, despre Sf. Impartasanie. Toate celelalte Sf. Taine despre care am scris si acele asupra carora voi mai scrie, impartasesc crestinului care le primeste, Harul sfintitor; impartasania insa indulceste pe crestin cu insusi Trupul si Sangele Domnului, pe care Biserica il da sub forma painii si a vinului, prefacut in chip tainic!

Caci minune mare este sa poti, tu crestine, impartasindu-te, sa mananci Trupul si sa bei Sangele Domnului! Si asa este! Ne-o spune Fiul lui Dumnezeu: "Cela ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, petrece in Mine si Eu in el". (Ioan, 6, 34).

Si crestinul simte minunea; pentru aceasta se apropie de impartasanie cu mare grija si cutremurare, si numai dupa ce s-a pregatit anume prin Sf. Taina a Pocaintei. Cand Mantuitorul a serbat Pastile cu ucenicii Sai, la Cina cea de Taina, a luat painea, a binecuvantat-o, a frant-o si a dat-o ucenicilor, zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu". Si luand si paharul si binecuvantandu-l, l-a dat lor, zicand: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu al legii celei noi, care se varsa pentru multi spre iertarea pacatelor!" (Mat. 26, 26). Dupa aceasta inca a poruncit: "Aceasta sa o faceti spre pomenirea Mea". Si sa stiti: "ca ori de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta, moartea Domnului vestiti, pana cand va veni", adica pana la Judecata de Apoi, pana la sfarsitul lumii.

Sfintii Apostoli, urmatori acestei porunci, indata dupa Invierea si Inaltarea Invatatorului lor, se adunau, binecuvantau painea si vinul, frangeau apoi painea si cu ea si cu vinul binecuvantat, impartaseau pe binecredinciosii de fata, spre pomenirea Mantuitorului. Aceasta lucrare de sfintire a trecut asupra Bisericii, care pana astazi si cat va fi lumea, prin slujitorii ei, preotii o implinesc intocmai la slujba dumnezeiestilor Liturghii din Duminici si Sarbatori si oricand savarsesc aceasta Sfanta slujba. Se sfinteste si se preface prin rugaciunile catre Dumnezeu si prin puterea Lui, painea pregatita anume si vinul din sf. potir, si le da credinciosilor spre impartasire.

Folosul acestei Sf. Taine, pentru crestin, este nepretuit de mare: i se iarta pacatele, se apropie intru totul de Dumnezeu, se face vrednic de dreptatea Lui.
Sa luam aminte, ca fara aceasta impartasire cu Sf. Trup si Sange al Domnului, nu putem avea viata intru El, si nu putem fi nici mostenitori ai vietii de veci: "De nu veti manca Trupul Fiului omului si de nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata intru voi. Acela ce mananca Trupul Meu si bea sangele Meu, are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi"... (Ioan, 6, 47).

Ca urmare, sa se cerceteze fiecare de s-a impartasit la vreme si cu vrednicie de aceasta Sf. Taina. Zic cu vrednicie, pentru ca sunt unii crestini care nu se pregatesc cu adevarat pentru a primi aceasta Taina. In cazul acesta ei nu se impartasesc spre mantuire, ci spre osanda.

Sf. Apostol Pavel spune: sa se ispiteasca omul, "pe sine si asa din paine sa manance si din pahar sa bea. Ca cel ce mananca si bea cu nevrednicie, judecata lui isi mananca nesocotind Trupul Domnului". (I Cor. XI, 28). Iar o porunca a Sf. Biserici, spune sa nazuim cu mare silinta, grija si pregatire a ne impartasi in toate cele patru posturi de peste an; aceasta, pentru ca nu ne cunoastem ziua, ceasul cand sufletul ni se va cere Sus. De aceea e bine sa fim pregatiti oricand.

Daca in Sf. biserici se petrece acea minune mare, ca la slujbele ei din Duminici si Sarbatori, Hristos Domnul, in fiinta se pogoara si inca se poate da prin impartasanie, ca hrana duhovniceasca, ferice de acei crestini care sunt de fata atunci acolo, si inca mai fericiti sunt aceia care iau parte la acel ospat dumnezeiesc.
Ce putem insa, zice de acei rataciti care s-au lepadat de Biserica lui Dumnezeu?

Doamne, cum vor scapa de mania care-i asteapta pe acesti lucratori ai nedreptatii?! Cum au putut ei a se lepada de impartasirea cu Hristos Domnul pe care nu o poti gasi decat in Sf. Taina a Impartasaniei, pe care ei o nesocotesc!

Auzim insa, ca si ei se impartasesc!!! impartasania lor insa e paine si vin, iar nu Sf. Trup si Sange al Domnului. De aceea plangem de mila lor si ne rugam bunului Dumnezeu pentru intoarcerea lor in Staulul mantuirii, care e Biserica lui Dumnezeu, singura impartasitoare de Dumnezeu.
Sfanta Taina a Nuntii
Dumnezeu, pentru slava numelui Sau, dupa ce a facut toate cele ce vedem si nu le vedem - in cer si pe pamant - in urma, ca o incoronare a lucrului mainilor Lui, a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa - pe stramosul nostru Adam.

Dupa o clipa Dumnezeu a zis: "Nu este bine sa fie omul (barbatul) singur" - iar dupa ce a facut pe femeie i-a binecuvantat pe amandoi zicand: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti". (Facerea, I, 28).

Urmatori sfintei asezari dumnezeiesti, barbatul cu femeia si astazi se insotesc, in traiul lor de pe pamant, cerand de la Dumnezeu, prin Biserica, binecuvantarea unirii lor. Biserica savarseste atunci asupra tinerei perechi, Taina mare si sfanta: Nunta.

La savarsirea acestei Sf. Taine, harul Duhului Sfant se pogoara asupra tinerilor si le intareste cuvantul cel grait de dansii, sfinteste gandul si inima pentru traiul cel dimpreuna nedespartit, pentru toata viata, cu scopul de a da nastere la copii si a-i creste in duhul legii noastre crestinesti.

Mantuitorul Insusi a cinstit in chip deosebit nunta din Cana Galileii, luand parte la ea si prefacand apa in vin. Apoi cand fariseii, cu gandul de a-L ispiti, Il intreaba daca se cade ca barbatul sa-si lase femeia, El raspunde: "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta". Iar Sf. Apostol Pavel zice: "Taina aceasta este mare, iar eu zic in Hristos si in Biserica". (Efeseni V, 32). Ce minune este dar aceasta Sf. Taina!

1. Harul Duhului Sfant care se impartaseste tinerilor, sfinteste casatoria: "Cinstita sa fie nunta intru toate si patul nespurcat". (Ebrei, 13, 14).
2. Intareste legatura dintre barbat si femeie, ca si unirea lui Hristos cu Biserica - si pentru totdeauna: "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta";
3. Da sotilor putere de a-si implini obligatiunile ce si-au luat, casatorindu-se: barbatul de a-si iubi femeia, cum a iubit Hristos Biserica, iar femeia de a se supune barbatului intru toate, precum se supune lui Hristos Biserica. (Efeseni, V, 24).

Odata casatoria incheiata de catre autoritatea civila si binecuvantata de Biserica, ea ramane ca o putere de viata si cei casatoriti trebuie sa ramana impreunati in tot traiul lor de pe pamant. Mantuitorul Hristos, care a asezat aceasta Taina sfanta a Nuntii, ne spune lamurit adevarul de mai sus. Iata cum odata, fariseii l-au intrebat: Se cade omul sa-si lase femeia pentru fiece pricina? La care El a raspuns: N-ati citit, ca Cel care i-a facut de la inceput, barbat si femeie i-a facut? Si adauga: pentru aceea va lasa omul pe tatal si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup! Asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta".

La aceasta fariseii cautara a se indreptati: Pentru ce dara Moise a randuit sa-i dea carte de despartire si s-o lase?" Dar Iisus le-a raspuns: "Moise, dupa invartosarea inimii voastre v-a dat voie sa va lasati femeile, dar din inceput n-a fost asa". (Matei, 19, 38).
Intelegem dar, frate crestine, ca traiul dimpreuna al barbatului cu femeia nu poate sta fara binecuvantarea Bisericii, si odata blagoslovit, ramane pentru toata viata.
Taina Sfantului Maslu
Stramosul nostru Adam, gresind amar fata de Dumnezeu, a fost blestemat, iar acel blestem i-a adus osanda sufleteasca - pierzand raiul desfatarii si al fericirii de veci - apoi durere si chin trupesc: "intru sudoarea fruntii tale iti vei castiga hrana de toate zilele", i se spune lui Adam; iar Evei, "intru dureri vei naste fii!". Intru intarirea acestui adevar Sf. Apostul Pavel, cu durere scrie Romanilor: "Plata pacatului este moartea" (VI, 23). Iar Biserica, de asemenea marturiseste: "Pentru pacatele mele cele multe mi se bolnaveste trupul, si slabeste si sufletul meu".

Observam noi insine ca bolile trupului, in cele mai multe cazuri, sunt o urmare a pacatelor noastre zilnice. Mantuitorul Hristos, venind pentru ridicarea acestui blestem al pamantenilor, a urmarit mantuirea omului in intregul lui (trup si suflet); o vedem aceasta din multele minuni savarsite de el asupra norodului in suferinte. Da apoi putere Apostolilor: "sa vindece toata boala si neputinta intru norod".

Sfintii Apostoli, urmand pilda Mantuitorului intru implinirea mandatului incredintat, vindeca bolile trupesti, ungand cu untdelemn pe cei in suferinte, ori numai atingandu-se de ei. Scoteau multi draci si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si se vindecau". (Marcu VI, 12-13). Vedem dar ca Mantuitorul a oranduit pentru ridicarea suferintelor trupesti ale crestinului, o Taina, si anume: Taina Sf. Maslu, pe care Biserica dintru inceput o savarseste la capataiul celor suferinzi. Si ea si indeamna pe crestini, prin gura Sf. Apostol Iacov, sa foloseasca acest mijloc de tamaduire a bolilor trupesti. "De este bolnav cineva dintre voi sa cheme pe preotii bisericii, sa se roage pentru dansul ungandu-l cu untdelemn sfintit intru numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pre cel bolnav si-l va ridica pre dansul Domnul si de va fi facut pacate i se vor ierta lui". (Iacov, V, 14).

Prin urmare, observam ca doua mari foloase dobandeste crestinul prin savarsirea Sfantului Maslu, 1) Dumnezeu il ridica din patul durerii, vindecandu-i boala trupeasca; 2) Iertarea pacatelor care le-a savarsit pana atunci. Se intelege, este la voia lui Dumnezeu sa-l tamaduiasca ori nu, pe crestinul suferind; legea mortii nu poate fi ridicata din lume, in schimb insa, prin savarsirea Sf. Maslu, bolnavul prinde curaj sa rabde boala mai departe fara cartire si sa moara crestineste. Multi insa, se vindeca.

In ce priveste iertarea pacatelor, bolnavul sa primeasca intai taina pocaintei, caci aceasta este Taina anume pentru iertarea pacatelor.

Bine stiind toate acestea, Biserica noastra indeamna pe fiii ei, ca atunci cand suferintele ii incearca, sa cheme pe preotii bisericii sa se roage pentru ei, pentru ca intr-adevar sa se izbaveasca de dureri si chinuri atat in aceasta viata, cat si in cea care va sa vina.
Sfanta Taina a Preotiei
Pe toate cele sase Taine, despre care am scris mai sus, Biserica le impartaseste crestinului prin slujitorii ei: episcopi si preoti. Ei sunt trimisii si alesii lui Dumnezeu, desi traiesc intre pamanteni si sunt dintre ei. Preotia e apostolia incredintata ucenicilor lui Hristos Domnul, de El Insusi. Ea cuprinde puterea de a invata Cuvantul Domnului, de a savarsi si Sf. Taine, si de a conduce turma cea cuvantatoare.

Chiar in ziua Invierii, Hristos Domnul, intrand prin usile incuiate, in casa in care stau ascunsi de frica jidovilor Sfintii Apostoli, a suflat asupra lor si a zis: "Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi si carora le veti tinea, tinute vor fi". (Ioan XX, 25). Apoi, inainte de Inaltarea Sa la cer, trimitandu-i la propovaduire, le-a zis: "Mergand, invatati toate neamurile... si iata Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor". (Matei 28, 19).

Prin suflare li s-a impartasit ucenicilor Darul Sfant al Preotiei, dar care se impartaseste si astazi - celor alesi -, caci El a zis: "Iata, Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor". In puterea acestui adevar, Apostolii sfintesc diaconi pentru slujba meselor - prin punerea mainilor asupra lor si prin rugaciune. (Fap. Ap. VI, 6). Sfantul Apostol Pavel hirotoneste preoti la diferite biserici (Fap. Ap. 14, 23); aseaza episcop pe Tit in Creta, iar in Efes pe Timotei, dandu-le si lor putere de a hirotoni si orandui preoti pe la biserici si a-i supraveghea. (Tit 15; I Timot. V, 22): "Pentru aceasta te-am lasat in Creta, ca cele ce lipsesc sa le indreptezi si sa asezi preoti prin orase, precum ti-am poruncit", spune Apostolul Pavel episcopului Tit; iar episcopului Timotei ii zice: "Mainile sa nu-ti pui indata pe nimeni, nici nu te face partas la pacate straine".

Apoi, pentru a-l face bagator de seama asupra insarcinarii ce i s-a dat prin punerea mainilor, ii spune: "Pentru care cuvant iti aduci aminte, sa inflacarezi darul lui Dumnezeu, care este cu tine prin punerea mainilor mele". (II Timotei, I, 6).

Observam ca numai episcopul are dreptul de a savarsi Taina sfanta a Preotiei, numai lui i s-a dat puterea ca prin punerea mainilor si prin rugaciune, sa sfinteasca pe cel ales intru slujirea lui Dumnezeu. Intocmai asa Biserica urmeaza din inceput si va urma pana la sfarsitul veacurilor. Episcopul, punand mana pe crestetul celui ales pentru preotie, rosteste rugaciunea: "Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindeca si pe cele ce lipsesc le implineste, hirotoniseste pe cucernicul (in preot sau diacon). Sa ne rugam dar pentru el, ca sa vina asupra-i harul Sfantului Duh".

Iata ce este Preotia, frate crestine! Iata de unde-si ia darul parintele tau sufletesc! Iata cu ce putere a invrednicit Dumnezeu pe cei pe care ii cheama la treapta preotiei! Preotia este o alegere si trimitere dumnezeiasca. Si Hristos Domnul Insusi e Acela care impartaseste Darul cel sfant aceluia care va savarsi cele sfinte ale Lui pe pamant. Si preotul e acela prin care, pana la sfarsitul veacurilor, se infaptuieste lucrarea lui Dumnezeu de mantuire a popoarelor... Fara aceasta Taina a Preotiei nici celelalte Sfinte Taine nu s-ar savarsi pentru mantuirea oamenilor, si nici raul invataturii celei dumnezeiesti, n-ar fi cine sa-l reverse cu sfintenie asupra sufletului omenesc. Preotii sunt, dupa cum spune Sf. Carte, ingerii trimisi ai Domnului pentru mantuirea noastra.
Puterea Bisericii e si in rugaciuncle ei
Am aratat ca puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu. Duhul Sfant cu harurile Sale, se coboara in chip tainic asupra crestinului, prin rugaciunile slujitorilor Bisericii. Si aceste daruri aduc sfintirea si mantuirea sufletului si a trupului omenesc.

Am aratat pana acuma, ca prin sapte Sfinte Taine, pe care le savarseste Biserica, se savarseste acea minune nevazuta: pogorarea Duhului Sfant cu darurile Sale asupra noastra, in sufletul nostru. Ceea ce trebuie sa stim insa, e ca mai sunt si alte lucrari ale sfintei noastre Biserici la care de asemenea se pogoara puterea sfintitoare a lui Dumnezeu. Cele 7 Sfinte Taine sunt cele mai insemnate momente ale puterii sfintitoare ale Bisericii, dar lucrarea ei, adica puterea Bisericii, nu se opreste aici.
Dupa cum vom vedea, Biserica savarseste si alte lucrari tot cu scopul de sfintire a crestinului, de mantuire si indreptare catre Dumnezeu.

Scopul oricarei rugaciuni si lucrari a Bisericii e tot pogorarea puterii sfintitoare care sa lucreze asupra lumii. "Vantul sufla incotro vrea si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine si incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul Sfant". (Ion III, 8), spune Domnul Hristos, noului sau ucenic Nicodim. Dupa cum adica nu putem sti unde vine si incotro merge vantul, asa este cu Duhul Sfant. Sfanta noastra Biserica mai are si rugaciuni prin care se savarsesc inca lucrari sfintitoare pentru crestin. Caci crestinul simte nevoia de blagoslovenie, de sfintire a lucrurilor mainilor lui, a locuintei lui, a produselor cu care Dumnezeu ii incununeaza truda zilnica, a campului pe care-l lucreaza, pentru belsug si binecuvantare. Si Biserica raspunde la toate aceste cerinte ale crestinului cu rugaciuni si lucrari prin care cere de la Tatal ceresc trimiterea Duhului Sfant, care sa sfinteasca si sa binecuvanteze.

Asa la anumite trebuinte, Biserica sfinteste apa, careia noi ii zicem Sf. Aghiazma; apoi sfinteste apa in ziua cand femeia naste, si in sfarsit, de asemenea si in ziua Botezului Domnului savarseste Aghiazma cea mare. Apoi prin rugaciunile ei se sfintesc: biserici, icoane, clopote, vesminte bisericesti si se binecuvanteaza painea si fructele aduse la Altar ca jertfa lui Dumnezeu; poduri, fantani, izvoare, case, se blagosloveste campul spre rodire cu imbelsugare si altele nepomenite acum.
Din acestea se poate intelege mai cu usurinta nevoia ce trebuie s-o simta crestinul in a se apropia de Biserica, a se pleca la binefacerile ei, si a se folosi de mijloacele pe care ea le savarseste pentru mantuirea noastra.

Si tot din aceste scrise, oricine poate vedea ca in afara de Biserica nu este mantuire, pentru care si glasuieste ea in cantarile ei: "Cei ce urati biserica, de la Domnul va veti lepada".

Iata spre ce nenorocire ne indeamna prigonitorii Bisericii! Ura lor insa, sa ne intareasca credinta in sfanta noastra Biserica, care e cetatea mantuirii si tariei noastre.
Autor
Preot GHEORGHE I. VASILACHE
Vutcani – Falciu
Carte publicata in 1943 la Bucuresti
Parintele Gheorghe Vasilache

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO