sâmbătă, 3 martie 2012

Raiul si Iadul



Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi i-a spus: “Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.” Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine îi lăsă omului gura apă. Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi… Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline… Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul” Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa… Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lasă gura apă. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. Omul pios a spus: “nu înţeleg” “Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi” .

vineri, 2 martie 2012

O MAICUTA PREACURATA!


de Onoiu Elena Cristina [Hristina ]

O , Măicuţă , Preacurată !
Născătoare , dulce nume
Mulţumesc încă odată
Că eşti alături de mine

Mulţumesc că mă ajuţi
Că mă protejezi mereu
Tu nicicând să nu mă uiţi
Roagă-Te la Dumnezeu .

Roagă-L , Sfântă Născătoare
Pe Fiul Tău , Iisus
Să mă-ndrepte spre cărare
Pe calea spre ceruri , sus .

Roagă-L , Maică , să mă ierte
Să aibe mila de mine
Spre Tine să mă îndrepte
Să ajung şi eu la Tine .

Ştiu că nu sunt vrednică
Să Îţi văd Preasfânta-Ţi Faţă
Dar Tu eşti puternică
Adu-mă , din nou , la viaţă .

Vreau să cad , Măicuţă Sfântă
La Preasfintele-Ţi Picioare
Să strig : Maică Preacurată
Ajută –mă , Născătoare ,

Să-Ţi sărut , Măicuţă Dulce
Sfintele-Ţi Tale Picioare
Ştiind c-am dus a mea cruce
Şi să vărs lacrimi amare .

Du –mi , Măicuţă , rugăciunea
La Preaiubitul Tău Fiu
Roagă- L să facă minunea ,
Din păcate să înviu .

Trandafir strălucitor
Răsărit printe mulţi spini
Până când eu o să mor
Durerile să-mi alini .

Crin ales dintre fecioare
Cea mai pură dintre flori
Eşti , Preasfântă Născătoare
Luminează-mă în zori

Luminează –mi , Maică , viaţa
Curăţindu-mi sufletul
Fă s-ascult mereu povaţa
De-a fi una cu pământul

Să pun strajă gurii mele
De Fiul Tău să ascult
Să nu mai fac fapte rele
Pe Voi să Vă iubesc mult

Să urmez calea cea bună
Să învăţ , să am răbdare
Pentru a primi cunună
De la Tine , Născătoare .

Ştiu , Măicuţă , că nu merit
Nimic în această viaţă
Şi nici în Cerul Iubit
Dar , încă , mai am speranţă ,

Că Te vei milostivi
De mine,o păcătoasă
Să Vă pot şi eu slăvi
Şi să mă întorc acasă .

Nădăjduiesc , Născătoare
Că Te vei ruga mereu
Fi a mea ocrotitoare
Şi du-mă la Dumnezeu

În a Sa Împărăţie
Sus , în Cerul cel Divin
Să fiu cu Voi pe vecie
Şi Voua să mă închin .

Măcar într-un colţ să stau
Să simt şi eu bucurie
Binecuvântări să iau
Că sunt în Împărăţie .

Poate că visez prea mult
Dar cât pe pământ trăiesc
Vreau mereu să Vă ascult
Şi pe Voi să Vă slăvesc .

Iartă-mă c-am îndrăznit
Astfel eu , să Îţi vorbesc
Mulţumesc că m-ai primit
Nu mă lăsa să greşesc

Mulţumesc şi pentru darul
De a putea scrie –n versuri
Ştiu că nu meritam Harul
Dar Tu ai vrut să mă bucuri

Şi m-ai bucurat , Preasfântă
Chiar dacă nu meritam
Tu m-ai făcut fericită
Şi -Ţi datorez tot ce am

Sunt , Măicuţă fericită
Fericită în HristoS
Şi de Tine ocrotită
Crin ales cu sfânt miros

Împărăteasă Preasfântă
Mereu Ţie mă închin
Ţie Îngerii Îţi cântă
Du-mă-n cer la Tine.Amin.

joi, 1 martie 2012

CĂINŢĂ


    În faţa ta sunt Doamne doar substanţă,
    Fără poveri de carne fremătândă,
    Nimic din ce-i lumesc n-are importanţă
    Şi vremeal nu stă nicăieri la pândă.


    În faţa ta sunt doar o adiere,
    Un fluture trudindu-se să zboare,
    Tu vezi la mine trudă şi plăcere,
    Eu văd în tine scut şi alinare.


    Dar dacă ţi-ai dorit să fiu substanţă
    De ce m-ai modelat din lut divin,
    Şi-ai dat fiinţei mele importanţă,
    Şi vremii m-ai făcut să mă închin?


    De ce mi-ai arătat ce e iubirea
    ŞI m-ai făcut să cânt mereu de dor.
    Dacă n-ai vrut să faci din ea menirea
    Acestui om umil şi trecător?


    De ce mi-ai dat dorinţa de mai bine
    ŞI vise de poet ca-naripare,
    Dacă ştiai că nu sunt pentru mine,
    Că nu pot fi un albatros pe mare?


    În faţa ta sunt Doamne doar cenuşă!
    Un praf arzând şi fără mângâiere,
    Nici boltă de pe cer nici prag la uşă,
    Doar vise de mărire şi cădere.

Da-mi, Doamne, puterea de a schimba lucrurile pe care le pot schimba! Da-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba! Si da-mi intelepciunea de a le deosebi!

miercuri, 29 februarie 2012

Cred în Dumnezeu, Care face minuni


Întrebând pe unii oameni care se declară creştini, deşi nu prea frecventează Biserica, în ce cred mai precis, putem constata adesea că aceştia pur şi simplu cred. Vor povesti despre numeroase vindecări miraculoase, viziuni petrecute chiar unor cunoscuţi ai lor, poate şi despre învieri din morţi. Aşadar, cred în minuni, într-o forţă extraordinară. Rareori însă cred în Dumnezeu, pe care se codesc să-L numească, ruşinându-se oarecum de El. Un sondaj din anul 2005 făcut la nivelul întregii Uniuni Europene aducea în atenţie că aproximativ 50% dintre englezi, suedezi, danezi, letoni, estonieni, sloveni şi finlandezi cred în existenţa "unei anumite puteri spirituale sau a unei forţe vitale" (Special Eurobarometer 225 - "Social values, Science & Technology" 2005 - Report).
 
Cum ne raportăm la credinţă? Ce este credinţa, oare părerea că există o forţă guvernantă, fără faţă şi fără atribute, sau că există Dumnezeu, Care ne-a creat şi ne iubeşte?
 
Creştinii nu cred în minuni, ci în Dumnezeu, Care face lucruri minunate, Care a iubit atât de mult lumea, încât a trimis pe Fiul Său, Care a murit şi a Înviat pentru noi toţi. Nu minunea este premisa pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu este premisa minunii.
 
Credinţa, aşa cum o descrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei (11, 1), este vecină cu nebunia, nu se leagă de nimic din cele văzute, de nici o certitudine. Tocmai de aceasta spunem în Crez, la Sfânta Liturghie: "Cred..." Nu primim siguranţa unui fapt palpabil, ci ne încredem în cele scrise în Scripturi, cele ce au formulat Părinţii Bisericii şi moştenite de la o generaţie la alta ca un odor de mult preţ. Credinţa se aruncă în gol pentru Dumnezeu, în căutarea Lui. În El se găseşte posibilitatea desfăşurării normale a existenţei, precum şi a minunii, a naturalului şi a supranaturalului deopotrivă. El este Creatorul lumii, în Care credem, deşi nu Se vede, nu Se simte, nu Se miroase.
Dumnezeu nu se lasă provocat. Domnul Iisus Hristos nu face minuni înaintea celor care le aşteaptă ca pe nişte semne (Matei 12, 39), însă nu întârzie să îi ajute pe cei care cred."Credinţa ta te-a mântuit", spune femeii bolnave (Marcu 5, 34), iar tatălui îngrijorat: "De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!" (Marcu 9, 23-24).
 
Astăzi există tendinţa de a face din credinţă un fel de concluzie la observaţia unor fenomene supranaturale, fie ele reale sau presupuse, pornindu-se de la efect către cauză şi doar astfel presupunându-se existenţa Dumnezeu. Acest mers pe "calea sigură" şi călduţă nu duce la o credinţă reală, ci la una cauzală. De la un Dumnezeu gândit astfel cerem minuni, semne, Îl provocăm să se manifeste şi Îl acuzăm dacă nu ne răsplăteşte meritele.
 
Urmând acelaşi mecanism, superstiţiosul crede în minuni, face chiar şi ştiinţă cu ajutorul fizicii şi biologiei, psihologiei, parapsihologiei, prin intermediul cărora "cercetează" viaţa de dincolo, îşi dă cu părerea despre transcendent.
 
Superstiţia însă este altceva decât credinţa, anume antropomorfism, fiindcă Îl face pe Dumnezeu după chipul omului, cerându-I să Se manifeste după logica umană. Aceasta admite minunile, însă le defineşte cripto-raţionalist, prin mijloace cvasiştiinţifice. Crede în învierea morţilor ca să poată vorbi despre viaţa de dincolo, crede în profeţii ca să poată face oracole, pe care le argumentează apoi ştiinţific, prin apelul la tainele astrelor: acestea se mişcă şi produc un efect care "nu este întâmplător", ci se resimte în viaţa omului.
 
Credinţa excesivă în minuni duce la o boală duhovnicească: aceasta nu mai are în vedere pe Dumnezeu decât în plan secund, nu mai are în vedere iubirea aproapelui decât în plan secund.
Credinţa într-o singură icoană făcătoare de minuni, într-un singur părinte duhovnicesc văzut ca făcător de minuni, într-un singur sfânt este prea puţin pentru un creştin, fiindcă el nu îşi ia în serios numele: acela de pelerin pe calea care duce către Hristos.


CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO