de Preot Sorin Croitoru
E soare la mormântul tău, Părinte,
Și-atâta-i de frumos, că n-am cuvinte!
Mă așez pe-o bancă și privind în zare,
Mă apucă dorurile sfinte..
Aicea la Prislop îmi pare,
Că-i o eternă, vie sărbătoare.
Eu singur nu-s, căci pelerinii-'s mulți:
Venit-au ca necazuri să îți spună,
Ei știu că tu, Părinte, îi asculți,
Căci pentru toți aveai o vorbă bună!
Venit-au la Prislop din multe părți,
Căci n-au nevoie vocea să-ți audă:
Tu știi să le vorbești tăcut, din cărți,
Ștergându-le de lacrimi fața udă.
Și sunt aici din țara românească
De peste tot, veniți să se închine,
Să plângă-'ncetișor la tine,
Știind că Sfântul lor o să-i aline..
Gândit-ai tu, fiind în mănăstire,
Că la Prislop vei săvârși unire,
Că neamul tău se va-'nfrăți-'n iubire,
Că vei aprinde dor de mântuire?..
De două mii de ani credința-i vie,
Cu Sfinți ce au slăvit și sunt slăviți,
Ne tragă și pe noi spre veșnicie
Toți Sfinții ce-au iubit și sunt iubiți!
Să nu îi uiți deloc, Măicuță Sfântă,
Pe cei ce lui Arsenie îi cântă,
Că n-a fost ardelean mai cuvios,
Să ardă-așa ca el pentru Hristos!
Post scriptum:
De credeți că ale mele poezii
Sunt picurate cu cerescul Har de Sus,
Să credeți și că-'n nesfârșite veșnicii,
Arsenie e sfânt, la Domn Iisus!
amin
