miercuri, 26 iulie 2017

DACĂ AM AVEA IUBIRE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



                                          DACA AM AVEA IUBIRE...

   Daca am avea iubire, toate le-am rabda usor,
N-am lovi nici prin cuvinte, nici prin fapte care dor,
Nu ne-am tulbura cu duhul, n-am raspunde manios,
 Daca am vedea in oameni, chipul Domnului Hristos!

   Daca am avea iubire, ar inmuguri surasul,
Ce ar sterge de pe gene si tristetea dar si plansul,
 Daca am avea iubire, n-am trai doar pentru noi,
Am intinde-un colt de paine si o haina celor goi!

   Daca am avea iubire, sufletul ni s-ar sfinti,
Am fi ingeri de lumina ce pasesc spre vesnicii,
Am aduce bucurie si un strop de pace-n toate,
Si-am tamadui cu-n zambet, sufletele intristate.

   Daca am avea iubire, cea lasata de Hristos,
Am vedea in cei din jur, numai ce este frumos,
Dumnezeu a pus in oameni, un talant sau chiar mai mult,
Dar robiti de patimi multe, l-am ascuns sau l-am pierdut!

   Daca am avea iubire, am fi buni samarineni,
Si am ridica pe umeri, toti bolnavi-acestei vremi,
Am primii in casa noastra pe toti Lazarii sarmani,
Nu ne-am strange-n punga noastra spre osanda, gologani!

   Dar nu mai avem iubire, alergam vanand pacate,
Ne oprim pentru o clipa si-apoi mergem mai departe.
 Si uitam ca timpul nostru intr-o zi se va sfarsi,
Si in viata viitoare, ce am dat, vom dobandi.


luni, 24 iulie 2017

sâmbătă, 22 iulie 2017

ÎNTR-UN COLȚ DE IAD

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru 

Într-un colț de iad un suflet,
Chinuindu-se în smoală,
Și-amintea cu întristare
Viața de iubire goală

Ce-o trăise într-o vreme
Ce-i părea de mult sfârșită,
Ba, atât de-'ndepărtată,
Că-i părea nicicând trăită..

Se-'ntreba sărmanul suflet
Cu nespusă-amărăciune,
Cum putuse să aleagă
Calea fără-'nțelepciune,

Calea fără pocăință,
Calea largă a pierzării,
Și îl chinuia amarnic
Insistența întrebării..

(Eu socot că ăsta este
Viermele cel rău de care
Ne grăia Hristos în pilde
Spre a noastră-avertizare).

Și se mai gândea săracul,
Bietul suflet cel în chinuri:
"Singur mi-am ales această
Veșnicie în suspinuri..

Amăgit fiind de demoni,
Am iubit mai mult plăcerea,
Iar acum cu multă ură,
Ei îmi adâncesc durerea!

Tot ce am avut în viață,
Am ținut doar pentru mine;
De-aș fi miluit săracii,
Mi-ar fi fost atât de bine..

N-am știut ce-i pocăința,
Într-o viață de cădere..
Acum nu-mi mai folosește
Plânsul, în a mea durere..

Am urât o viață-'ntreagă
Preoții ce mă-'nvățară;
O.. de-aș mai avea o viață,
Ca să mă învețe iară!..

Vai,.. atâta bunătate
Mi-arăta Dumnezeirea..
Însă eu ca mulțumire,
Nu mai terminam hulirea!

Tot ce-a fost mai sfânt în viață,
Am privit cu ironie.
Cum voi mai trăi de-acuma
Fără Har o veșnicie?..

Cei ce zac în locul ăsta
N-au Lumină ca să vază.
Dintr-a Domnului lumină,
Nu primesc măcar o rază!..

Totul este întuneric,
Întristare și durere,
Nu-i o clipă de odihnă,
Vai de sufletul ce piere!"..

Iată cum sărmanul suflet
Plânge într-un colț de iad..
Dumnezeu Cel Veșnic știe
Câte suflete mai cad..

Să ne folosim, prieteni,
Timpul pentru pocăință,
Căci infernul tot există,
Chiar de-avem sau nu, credință!

Fiindcă răposații noștri
Poate sunt la chinuire,
Să le pregătim colivă
Și să facem pomenire..

Și văzându-ne iubirea,
Poate Domnul, cine-știe,
Îi va milui pe dânșii
Și pe noi în veșnicie..
amin

joi, 20 iulie 2017

DORUL DE TINE..


de Preot Sorin Croitoru

Multe lacrimi varsă omul într-o viață de creștin..
Unele mai cu dulceață, altele cu-amar și chin,
Dintre toate-acestea însă, plânsul mai chinuitor
Este plânsul după Domnul, este plânsul cel de dor..


Plânsul omului ce-'n viață a pierdut și-i supărat
Se alină, însă plânsul cel de dor nu-i mângâiat!
Plânge mama după fiică, tatăl, dup'-al său fecior,
Dar eu plâng fără odihnă de dumnezeiescul dor..

Vino Doamne și oprește plânsul meu nepotolit,
Căci mai mare Ți-e pedeapsa decât fapta ce-am greșit..
Ceartă-mă în alte feluri, bate-mă cu biciul Tău,
Dar nu mă lipsi de Tine, că acesta-i mare rău!

Findcă dragostea de Tine este foc mistuitor,
Este fier topit ce curge: arde inima de dor!
Ce mă pedepsești, Hristoase, cu pedeapsa cea mai rea?
Focul Tău ce-mi arde-'n oase, pustiește viața mea!

Eu nu plâng din amăgirea unor pofte ne-'mplinite;
Lacrima ce-mi varsă ochiul e a inimii rănite..
Taina arătării Tale, ce o am în amintire,
Smulge lacrimi de tristețe care-mi cad fără oprire..

Numai Tu, Iisuse Sfinte, poți să faci să nu mai cadă:
Nu-mi încețoșa privirea, lasă-mi mintea să Te vadă,
Să se bucure, săraca, și să uite de durere,
Ca și Sfinții Tăi Apostoli după Sfânta Înviere!

Fă-Ți din nou Împărăție înăuntrul celui care
Te întâmpină cântându-Ți și ținând în mâini stâlpare:
Binecuvântat ești Doamne, Ziditor, Stăpân și Frate,
Vino cu a Ta putere să mă aperi de păcate!
amin

CATEVA PROOROCII DESPRE SFARSITUL LUMII

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Sfarsitul lumii va fi aproape:

 ▪Atunci cand stiinta va fi mai inalta decat credinta si oamenii vor vorbi dintr-o tara in alta cu ghiocul (adica cu celularul).
▪Atunci cand vor fi masini mai multe decat oameni
.▪Atunci cand vor fi case pana la cer (adica zgarie nori).
 ▪Atunci cand va disparea iubirea, atunci va veni sfarsitul lumii (Parintele Ioanichie Balan).
▪Atunci cand vor arata femeile ca barbatii (in pantaloni sau colanti si tunse scurt) si barbatii ca femeile (cercei in urechi, batic in cap, parul prins in coada, cu parul vopsit in cap) (Sfantul Cosma Etolianul).
▪Atunci cand nu va mai fi carare de la vecin la vecin (Parintele Proclu Nicau).
 ▪Atunci cand il vor scoate pe Lenin din Mausoleu si-l vor pune in pamant.
 ▪Atunci cand vor pune pe Biserici acoperisuri aurite (tabla eloxata, galbena).
▪Atunci cand se vor intoarce evreii la credinta (scrieti pe You Tube: "Evrei mesianici" si veti vedea).
▪Atunci cand va fi dracul in casa, adica televizorul (televizorul nu este un drac, dar are lucrare draceasca aratand: crime, sex, vampiri...) si coarnele pe casa (adica antenele).

 Apoi, o sa-i ia coarnele (antene nu mai sunt pe blocuri si pe case) si o sa-i puna coada (antena prin cablu). Mai tarziu se vor folosi de o antena diabolica (adica parabolica)...

                      Preot Ioan.

duminică, 2 iulie 2017

CA SI IN OGLINDĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
- povesti cu talc -
Într-o buna zi, împaratul trimise dupa unul dintre vasalii sai.
În tinutul sau, acesta era cunoscut pentru cruzimea si zgârcenia lui, supusii sai traind stapâniti de frica.
Împaratul îi spuse:
"- Vreau sa pornesti la drum si sa-mi gasesti un om cu adevarat bun."
Acesta îi raspunse:
"- Prea bine, stapâne" si supus, îsi începu cautarea.
Întâlni multi oameni, vorbi cu ei, si dupa multa vreme se întoarse la împarat si-i spuse:
"- Stapâne, am facut precum mi-ai poruncit, cautând prin toata lumea un om cu adevarat bun. Dar nu-i de gasit. Toti sunt egoisti si rai. Nicaieri nu se gaseste omul pe care-l cauti."
Împaratul îl lasa sa plece si trimise dupa un alt vasal, cunoscut pentru generozitatea si bunatatea sa si foarte iubit de catre supusi. Împaratul îi spuse:
"- Prietene, as vrea sa pornesti la drum si sa-mi cauti un om rau cu adevarat."
Si acesta asculta si în calatoriile sale întâlni si vorbi cu multa lume. Dupa o buna bucata de vreme, se întoarse la împarat si-i spuse:
"- Stapâne, n-am izbutit. Sunt oameni necugetati, corupti, carora nu le pasa de nimeni si de nimic, dar nicaieri n-am putut gasi un om rau cu adevarat. În ciuda scaderii lor, toti au un suflet bun."

sâmbătă, 1 iulie 2017

R U G Ă C I U N E

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Dumnezeul meu, Dorirea mea,
Tu esti al meu, eu sunt a Ta,
Tu esti al dragostei izvor,
Tu esti al meu si-al tuturor!

Iisuse Bland, Iisuse-al meu,
Tu esti si Fiu si Dumnezeu,
Tu esti Cel mai presus de Fire,
Tu esti si Taina si Iubire!

Iubirea mea se pleaca Tie,
Apoi se-avanta spre Tarie,
Se-aseaza-n chip de alba floare,
La Scaunul maririi Tale!

Parinte drag, Parinte Sfant,
Imi esti si Hrana si Cuvant,
Imi esti Odihna si Putere,
Imi esti Eterna Mangaiere.

Aseaza-ma in palma Ta,
Acum si-n Veci si Pururea,
Sadeste-ma ca pe o floare,
In Tarina Gradinii Tale!

Acolo unde ai sadit,
Pe toti acei ce Ti-au slujit,
Si Ti-au adus rodire dulce,
Chiar si talharul de pe cruce!

Iisuse drag, Iisuse-al meu,
Tot ca talharul vin si eu,
Nu am nimic sa iti pot da,
Ar fi de-ajuns doar dragostea?

Primeste-ma, Stapanul meu,
Ca desfranata vin si eu,
Si n-am nici mir, dar port o cruce,
De vin cu ea, oare-ar ajunge?

Ar fi de-ajuns a o purta?
Ar fi de-ajuns iubirea mea?
Parinte, Sfinte Dumnezeu,
Sadeste-ma-n Ogorul Tau.

Chiar de-i tarziu, ma-ntorc cu dor,
Ca fiul cel risipitor,
Si bat sfios la Usa Ta,
Pe care am iesit candva.

Ma-ntorc sarac si umilit,
Infometat si zdrentuit,
Dar tot am mai pastrat ceva :
UN DIAMANT... IUBIREA MEA!

Preot Ioan.

Orbirea credinţei:

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
         Atunci când omul nu vrea să creadă, el este orb faţă de cele mai limpezi dovezi şi fapte.
Există o poveste veche despre un preot care a încercat să îl convingă pe un necredincios că minunile sunt posibile.
- Închipuiţi-vă - a zis el - că aţi căzut din clopotniţă şi aţi rămas în viaţă...Eu cunosc un asemenea caz. Oare aceasta nu-i o minune?
- Nu, e o întâmplare! a replicat necredinciosul.
- Bine, să zicem că aşa este... Dar dacă a doua oară se întâmplă acelaşi lucru, şi iar aţi rămas în viaţă, nici atunci nu recunoaşteţi că e minune?
- Nu, e o fericire! a zis necredinciosul.
- Dar dacă aţi căzut şi a treia oară şi aţi rămas iarăşi nevătămat, ce o să mai spuneţi?
- O să spun... o să spun că este un obicei! a găsit replică necredinciosul.
I-a fost mai uşor să admită că omul se poate obişnui să zboare de pe clopotniţă decât să recunoască posibilitatea minunii. Aşa sunt toţi raţionaliştii contemporani, şi mai ales cei care se ocupă cu falsificarea istoriei evanghelice: Lev Tolstoi, Renan, Strauss şi aşa mai departe. Recunoscând dinainte că nu există minuni şi nici nu pot exista, ca şi cum acesta ar fi un adevăr evident şi incontestabil, aceştia ori elimină din Evanghelie toate locurile unde se vorbeşte despre minunile Mântuitorului, ori le rescriu în aşa fel încât să înlăture toate elementele de miraculos.
Şi nimic - nici autoritatea Apostolilor, nici martorii oculari, nici tradiţia bisericească păstrată cu multă grijă - nu-i poate convinge de contrarul şi nu le poate destrăma orbirea. De unde vine această orbire? În acea mărturie a Proorocului Isaia la care face trimitere Domnul Iisus Hristos ( Isaia 6, 9-10), după cum am văzut mai sus, El arată pricina acestui fenomen: '' Inima acestui popor s-a învârtoşat, şi cu urechile greu aude, şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, şi să audă cu urechile, şi cu inima să înţeleagă, şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei'' ( Matei 13, 15).
Aşadar, Domnul arată două pricini ale orbirii credinţei:

1. Învârtoşarea şi stricarea inimii.
2. Lipsa conştientă a dorinţei de a cere ajutor de la Dumnezeu.

              Într-adevăr, de obicei oamenii sunt necredincioşi nu pentru că socot insuficiente şi prea puţin convingătoare temeiurile credinţei, ci pentru că îşi închid ochii ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile, adică pur şi simplu nu vor să vadă dreptatea . Iar de dreptatea lui Hristos nu vor să ştie, înctrucât aceasta împiedică viaţa lor pătimaşă şi vicioasă, cerând de la ei curăţie şi sfinţenie şi dându-le în vileag inima învârtoşată, pătată de păcat. O asemenea inimă va respinge şi va urî întotdeauna dreptatea care o mustră, aşa cum împărăteasa Eudoxia l-a urât şi l-a prigonit pe Sfântul Ioan Gură de Aur, aşa cum fariseii L-au urât pe Domnul - iar respingând dreptatea, inima învârtoşată Îl respinge în acelaşi timp şi pe Dumnezeu, izvorul a toată dreptatea, şi nu mai poate, nici nu vrea, să se întoarcă spre El.
Pe de altă parte, nici Domnul nu Se poate descoperi unui asemenea om în inima lui stricată şi în sufletul lui întunecat, de unde a fost izgonită lumina credinţei, fiindcă nu sunt îndeplinite condiţiile indispensabile pentru aceasta. '' Dumnezeu lumină este, şi întuneric nu este întru Dânsul'' - iar dacă aşa stau lucrurile, cum poate El să Se descopere în inima întunecată şi stricată, fiindcă ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Doar '' cei curaţi cu inima Îl vor vedea pe Dumnezeu''. Pe lângă asta, Domnul nu sileşte niciodată voinţa omului şi-i întinde mâna de ajutor numai venind în întâmpinarea propriilor lui năzuinţe, dacă el însuşi doreşte acest lucru.
Şi atunci, ce să facă omul care suferă de orbirea credinţei? Unde va găsi vindecare? Acolo unde a găsit-o şi orbul din Evanghelie: în harica atingere a Domnului. Dar pentru a primi această atingere tămăduitoare trebuie să vină la Hristos aşa cum a venit orbul, cerând ajutor ( Matei 8, 22). Trebuie neapărat să se întoarcă spre Dumnezeu, să apeleze la El. Asta în primul rând. Rugăciunea fierbinte, nădejdea inimii în ajutorul lui Dumnezeu, contemplarea lăuntrică a chipului smerit, plin de dragoste, al lui Hristos: iată primii paşi care îl ajută pe om să îşi recapete vederea duhovnicească!
Al doilea lucru ce trebuie făcut reiese limpede din reflecţiile de mai sus: trebuie neapărat să se îngrijească de curăţirea inimii, iar la aceasta ajută viaţa potrivită cu poruncile lui Dumnezeu, lepădarea după putere de lume şi silirea de sine spre tot lucrul bun. Trebuie neapărat să înceapă să trăiască aşa cum o cere Evanghelia.
Mi se va replica: '' Dar întoarcerea către Dumnezeu şi viaţa potrivită cu poruncile Lui presupun deja credinţă: ori, tocmai credinţa lipseşte. Problema este tocmai aceasta: cum să aprind credinţa? Iar de vreme ce eu nu cred în Dumnezeu, cum pot să mă întorc spre El şi să recunosc voia Lui drept lege a vieţii mele? Sfatul dumneavoastră cuprinde o contradicţie lăuntrică''.
Sunt nevoit să ripostez: nu-i adevărat! A trăi aşa cum cere credinţa poţi, la început, şi fără să ai credinţă. Vă amintiţi legea pe care am dedus-o cu privire la zămislirea şi întărirea credinţei? Faptele şi acţiunea au mai mare însemnătate pentru dezvoltarea credinţei decât cuvintele. Aşadar, este indispensabil să ne cufundăm cât mai curând şi cât mai hotărât în domeniul faptelor şi experienţelor personale în loc să pierdem timpul cu filosofări şi dispute lipsite de scop şi lipsite de rezultat. Experienţa personală de viaţă, interpretată cu bună credinţă, vă va da infinit mai mult decât toate reflecţiile teoretice şi vorbele goale. Chiar fără să aveţi credinţă, dacă veţi trăi aşa cum o cere credinţa veţi simţi curând dreptatea legilor acestei vieţi, şi această dreptate, trăită şi verificată de voi personal, vă va convinge mai mult decât orice altceva. Uitaţi-vă prin ce mijloace deşteaptă Domnul credinţa în oamenii care Îi cer ajutorul. Înainte ca aceştia să primească de la El vindecare şi să se convingă că ea se săvârşeşte asupra lor cu adevărat, Domnul cere de la ei gesturi ce presupun că vindecarea s-a săvârşit deja şi că sunt sănătoşi cu desăvârşire. De la cel cu mâna uscată cere să întindă mâna bolnavă ca şi cum ar fi fost sănătoasă( vezi Matei 3, 5); paralizatului îi spune: '' Ridică-te, ia patul tău şi umblă'' ( Marcu 2, 11); orbului îi porunceşte să privească ( vezi Marcu 8, 25).
Peste tot bolnavul începe prin a săvârşi un gest potrivit credinţei, şi în acelaşi timp apare credinţa însăşi, care provoacă urmarea reală: vindecarea. Această urmare, ca fapt incontestabil şi evident, care justifică credinţa, o întăreşte pe aceasta în mintea omului, dându-i forţa unei convingeri temeinice, lipsite de îndoieli. La fel se întâmplă şi în viaţa noastră. Procedaţi potrivit credinţei, împlinind voia lui Dumnezeu, şi veţi vedea că rezultatele acţiunilor voastre vă vor îndreptăţi credinţa şi vor dovedi originea dumnezeiască a legilor ei.
''Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis'', spune Iisus Hristos. '' De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi'' ( Ioan 7, 17).
Aşadar, iată sfatul care poate fi dat oamenilor ce suferă de orbirea credinţei: neavând credinţă, să trăiască potrivit credinţei.
( Vasile al Kineşmei)

Arhivă blog

BIBLIA ORTODOXA AUDIO