duminică, 26 martie 2017

De ce unii răi sunt pedepsiţi din lumea aceasta, şi de ce nu toţi?




Zice-va cineva: Iată acela, bogatul, care săvârşeşte asuprirea, hrăpirea, nedreptatea – care în fiecare zi doseşte din cele ale săracilor, şi nu are nimic a suferi.

Şi iată altul, care-şi petrece vremea în bunătate, în cumpătare, în dreptate, şi care-i împodobit cu toate florile virtuţii, şi cu toate acestea se zbate în sărăcie, în boli şi în alte necazuri. Aşadar, acestea vă scandalizează? Da. Atunci, dacă vedeţi mulţi din cei ce săvârşesc hărăpire, loviţi de pedepse – şi pe alţii sau chiar pe unii din cei ce trăiesc în virtute bucurându-se de îndestulările pământeşti, de ce nu întoarceţi judecata şi nu daţi dreptate Domnului?

Pentru că tocmai aceasta este ce mă scandalizează mai mult.

De ce dintre doi oameni răi, unul e pedepsit, iar pe celălalt îl ocoleşte pedeapsa? Şi dintre doi oameni buni, de ce unul e îndestulat, iar celălalt trăieşte în încercări?

Aceasta este tocmai o prea înaltă arătare a dumnezeieştii înţelepciuni. Dacă Dumnezeu ar pedepsi aici pe pământ, pe toţi cei răi şi ar cinsti pe toţi cei buni, zadarnică ar mai fi ziua judecăţii.

Dacă, dimpotrivă, n-ar pedepsi pe nici un păcătos şi n-ar da cinstire nici unui drept, răii ar ajunge mai răi şi încă foarte răi, şi acei cărora le place a huli pe Dumnezeu încă şi mai mult L-ar huli, şi ar zice că înţelepciunea este cu totul lipsă de la cârma acestei lumi. Aşa că, dacă acum, când răii sunt câteodată pedepsiţi, iar bunii câteodată răsplătiţi, ce s-ar zice dacă nimic din acestea nu s-ar petrece? Ce cuvinte nu s-ar rosti?

Pentru aceasta Dumnezeu pedepseşte pe unii răi şi nu pe toţi – şi cinsteşte pe unii buni, dar nu pe toţi. El nu pedepseşte pe toţi păcătoşii, ca să vă încredinţeze că este înviere.

Pedepseşte pe anumiţi, ca să sensibilizeze, prin teama pe care le-o strecoară în suflet, pe indiferenţi. Asemenea, El cinsteşte pe unii buni, ca să atragă, prin dulceaţa acestei cinstiri şi pe alţii la dragostea de virtute; dar nu-i cinsteşte pe toţi, ca să vă facă să înţelegeţi că este o altă vreme când toţi îşi vor primi răsplata. Dacă ar fi toţi răsplătiţi, aici, după virtutea lor, greu s-ar mai putea crede în înviere, şi, dacă nimeni n-ar fi răsplătit după virtutea lui, apoi mulţimea omenească încă şi mai indiferentă s-ar face.

Iată pentru ce Dumnezeu pedepseşte pe unii şi nu pedepseşte pe alţii. El slujeşte astfel şi celor pe care-i pedepseşte, spălând răutatea unora şi făcând pe alţii mai înţelepţi prin pedepsirea acelora…

Sf Ioan Gură de Aur

Mulțumesc

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
Doamne vreau să-Ți mulțumesc
Că-mi trimiți mereu lumină,
Eu sunt un om păcătos 
Și adesea cad în tină!

Nu-ndrăznesc a privi cerul
Cu sfioasa-mi bucurie...
Când Te simt că vii în taină
Chiar la Sfânta Liturghie!

Nu cutez să ridic fruntea,
Dar simt flacăra ce arde
Și iubirea nesfârșită
Curge-n trupul meu de carne!

Nu știu Domne să mă rog,
Că mă strâng atâtea sfori
Dar pe scara nevăzută...
Tu la mine te cobori!

Sunt un om plin de păcate
Și mă vezi dintre atâți,
Când mă pierd de lângă turmă,
Tu mă-ntorci și mă ajuți...

Dă-mi te rog mereu căință
Și -un șuvoi de lacrimi calde
Să îți spăl piciorul sfânt,
Să-l ating? Simt că mă arde!

Părul meu să steargă urma
Ce-i mânjită de păcat
Să aud precum tâlharul,
Azi de toate te-am IERTAT!

03 aprilie 2015

http://confluente.ro/camelia_cristea_1428084690.html

foto sursa internet

Dragostea



BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

vineri, 24 martie 2017

SĂ-I MULTUMIM DOMNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
 Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, Treimei celei de o fiintă si nedespărtite.
   Cu vrednicie si cu dreptate este a-Ti canta Tie, pe Tine a te binecuvânta, pe Tine a te lăuda, Tie a-Ti multumi, Tie a ne inchina, in tot locul stăpânirii Tale; căci Tu esti Dumnezeu negrăit si necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind si acelasi fiind: Tu Unul Nascut Fiul Tău si Duhul Tău cel Sfant. Tu din nefiintă la fiintă ne-ai adus pe noi si, căzând noi, iarăsi ne-ai ridicat si nu Te-ai depărtat, toate făcându-le până ce ne-ai suit la Cer si ne-ai dat  Impărătia ta ce va să fie. Pentru toate acestea, multumim Tie si Unuia Născut Fiul Tău si Duhului Tău celui Sfânt, pentru toate pe care le stim si pe care nu le stim; pentru binefacerile Tale cele arătate si cele nearătate, ce ni s-au facut nouă. Amin.

Preot Ioan

marți, 21 martie 2017

CURAJUL DE A FI CREȘTIN

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru

Îți trebuie curaj de vrei să fii creștin,
Căci Însuși Domnul nostru zicea că-i drum de chin,
Tot El spunea că-'n Rai nu-i loc pentru fricoși,
Ci "locul cel de veci" e-un loc de curajoși!

Curajul de a zice: "Iisuse, am greșit!",
Curajul de a plânge în colțul tău smerit,
Curajul de a face, curajul de a cere,
Curajul de-a răbda în foame și durere.

Curajul de-a avea mărețe idealuri,
Curajul de-a pluti pe ale vieții valuri,
Curajul de a merge și singur înainte,
Curajul de-a nu crede în tot ce-ți vine-'n minte,

Curajul de-a ierta, chiar dacă "n-ai pe cine",
Curajul de a face pe lângă rău, și bine,
Curajul de a spune: "Nu merit nici ce am!",
Curajul de a-i pune acestui trup un ham,

Curajul de-a-'nfrâna pornirile trupești,
Curajul de-a respinge iubirile prostești,
Curajul de a-ți spune cu hotărâre: "Nu!",
De-a accepta că lumii nu-i ești buricul tu!

Curajul de-a-'mpărți din codrul tău de pâine,
Știind că Tatăl nostru te va hrăni și mâine,
Curajul de a spune când altul nu mai poate,
Căci îl zdrobește crucea: "Tu nu ești singur, frate!",

(Și o să vezi, creștine, că vei putea să duci
De vei avea curajul, deodată.. două cruci!),
Curajul de a râde, curajul de a plânge,
Curajul de-a-L iubi pe Domnul pân' la sânge,

Curajul ca-'n pustiul de ură și-'mpietrire
Tu să rămâi o oază de pace și iubire,
Curajul ca în marea de neagră neștiință,
Ca farul cel de noapte să răspândești credință!

Curajul de-a iubi când mulți nu mai iubesc,
Curajul de-a fi înger când mulți se îndrăcesc,
Curajul de-a fi tare, când mulți de frică pier,
Curajul de-a privi în liniște spre cer!

A fi al lui Hristos când nimeni nu mai crede,
Curajul de-a vedea când nimeni nu mai vede,
A fi curat în viață când lumea e murdară,
A fi un Rai în tine, chiar de-i un iad afară!

Curajul de-a-'nțelege Divina Rațiune
În binele din lume, în lucrurile bune,
În Universul mare, cu legile-i nescrise,
În pâinea ce hrănește atâtea guri deschise..

Această viață scurtă ni-i dată ca să fie
O luptă curajoasă în drum spre veșnicie.
La Dumnezeu în ceruri cununile-'s gătite:
De Însuși Creatorul au fost împodobite!

Cel ce a zis: "Să fie!", și toate s-au făcut,
Iar pe Adam și Eva i-a plăsmuit din lut,
Acela ne așteaptă cu bunătăți cerești
În Raiul desfătării, cu cetele-'ngerești!
amin

POCAINTA IMPĂRATULUI MANASE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Manase, imparatul evreilor, din Vechiul testament a facut atatea pacate inaintea lui Dumnezeu cum nu a mai facut nimeni asemenea lui. Timp de 52 de ani a facut cu sila un popor intreg sa se inchine la idoli si diavoli, silindu-l sa se lepede de Dumnezeu. Si s-au departat de Dumnezeu si el si copiii lui si toata familia.
Iar pe cei ce nu voiau sa se inchine la idoli si sa aduca juertfa dracilor, ii omora cu cele mai crancene chinuri.
Deci, acest imparat a facut atatea pacate, incat nu se poate spune. Dar, Preasfantul Dumnezeu, ca sa-Si arate adancul milostivirii Lui, si mila Lui care nu are margini, l-a adus pe Manase la pocainta prin judecatile Sale. Cum ?
Acest imparat, desi era asa de rau, se tragea din neam bun. Tatal sau, Iezechia, imparat placut lui Dumnezeu a trait in timpul Proorocului Isaia.
Cred ca el s-a rugat lui Dumnezeu, sa-l intoarca pe fiul sau, care se indepartase de Facatorul cerului si al pamantului. Si cum l-a intors Dumnezeu ?
Vazand Dumnezeu rautatea si necredinta lui Manase si atata intunecare la minte, incat nu numai el s-a indepartat de Dumnezeu, ci si un popor intreg a fost adus in calea pierzarii, silit sa se lepede de Dumnezeu, atunci El, Care stie cum sa aduca pe fiecare la pocainta, i-a pus zabala si frau, cum spune in Psaltire : Cu zabala si cu frau, falcile lor vei strange, ale celor ce nu voiesc sa se apropie de Tine.
Asa a patit si acel imparat. Ca daca il lasa Dumnezeu asa, niciodata nu se pocaia. Dar a trimis Dumnezeu pe boierii imparatului Asud din Babilon cu mare ostire si au robit Ierusalimul, luand pe imparatul Manase rob. L-au legat si l-au pus intr-o cusca in care nu putea sta in picioare. Era legat ca un belciug, cu capul la picioare, cu doua lanturi de arama. Si l-au bagat in cusca aceea, in care nu putea sa ridice capul, decat sa stea numai asa, legat in forma de belciug rotund.
Imparatul Asud a crezut ca va trai o saptamana sau cateva zile si ii dadea mancare de doua ori pe saptamana, numai paine de tarate si apa.
Imparatul Babilonului tot intreba pe slugile lui :
- Nu a murit imparatul Manase ?
Iar ei raspundeau :
- N-a murit, Maria Ta. Este inca viu si se misca in cusca aceea ! Mare lucru !
Si a trait imparatul in acea cusca, legat cu lanturi, nu o saptamana, nu o luna, nu zece luni, ci sapte ani si ceva.
Si era infricosata minune sa vezi legat un om cu capul la picioare, sa-i dai putina apa si paine de tarata de doua ori pe saptamana si inca sa mai supravietuiasca.
Acest imparat de la care Dumnezeu nu a voit sa ia scanteia de viata din el, dupa atatea chinuri si necaz si canon ce avea acolo in aceste scarbe mari, ramasese numai pielea si oasele. Ganditi-va ce era acolo. Atunci el si-a adus aminte de Dumnezeu si a zis : " M-a adus Dumnezeu in acest chin si canon, pentru ca L-am maniat si m-am intors de la El si am silit si poporul lui Dumnezeu sa jertfeasca la idoli !"
Se gandea in inima lui : " Daca m-a tinut Dumnezeu cu zile pana acum, oare ce vrea El de la mine ? Sigur ca vrea mantuirea mea !"
Atunci, din adancul inimii, a inceput sa suspine, sa verse lacrimi si cu vapaie de foc se ruga lui Dumnezeu : "Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov, Dumnezeul cerului si al pamantului ! Doamne, Dumnezeule, daca Tu ai facut mila cu mine sa nu mor eu atatia ani si sa stau in lanturile acestea grele si sa mai fie viata in mine, se vede ca Tu astepti sa ma intorc la Tine.
Deci, Doamne, Dumnezeul meu, nu pot pleca genunchii mei, nu pot sa plec fruntea la pamant pentru ca sunt impilat de lanturi grele de fier si de arama, care ma trag si ma tin ca un belciug, cu capul la picioare si nu pot sa ma rog Tie.
Nu pot sa fac metanii, nu pot sa cad cu fata la pamant, pentru ca sunt asa legat. Ci, te rog, Doamne, Dumnezeule si imi plec genunchii inimii mele; adu-ti aminte, Doamne, ca daca Tu vei face mila cu cei drepti, nu-i nici o minune. Tu nu ai pus pocainta lui Avraam, lui Isaac, lui Iacov si semintiei lui celei drepte, ci ai pus pocainta asupra pacatosilor.
Deci, Doamne, Dumnezeule, daca ai sa faci mila cu mine, daca ai sa cauti Tu in inimi, daca ai sa ma ierti pe mine pentru pacatele care covarsesc nisipul de pe malul marii, atunci are sa se cunoasca, Doamne, cat de negraita este mila Ta si cat de neajunsa de minte bunatatea Ta ... "
Asa rugandu-se el din adancul inimiilui si varsand siroaie de lacrimi cu durere mare in acel chin in care era, Preasfantul Dumnezeu si-a adus aminte de dansul si a dat in gand acelui imparat, pe nume Asud, sa-i dezlege acele lanturi si sa-l scoata din cusca, din acea carcera.
Cand l-a scos, din cauza ca a stat legat cu lanturi de picioare, l-au dat de-a dura si mergea ca un cerc. Oasele se facusera rotunde si nu se putea intinde deloc. Ganditi-va ce jale era acolo sa vezi un om facut in forma de cerc, numai pielea si oasele, si sa-ti fie mila de el. Ganditi-va ce jale era acolo !
Si au inceput a plange paganii din Babilon, zicand : " Mai exista viata in omul acesta ? Este fiinta de om acesta ? "
Atunci l-au lasat liber si au inceput sa-l hraneasca cate putin, sa-l ingrijeasca, si in timp de cateva luni s-a ridicat pe picioare. Si nu numai ca s-a ridicat si s-a facut sanatos, dar imparatul Babilonului a spus : " Dumnezeul lui, Caruia se inchina, l-a iertat pentru asa de mare pocainta ". Si l-a trimis inapoi imparat la Ierusalim !
Manase a venit iar imparat si a adus pe poporul lui la inchinarea lui Dumnezeu, facand fapte bune, pe cat a putut pana la sfarsitul vietii si apoi a scris rugaciunea aceea mare, pe care o zicem la Pavecernita Mare, numita rugaciunea lui Manase, imparatul iudeilor.
Ati vazut intelepciunea lui Dumnezeu ? Ati auzit ce face Dumnezeu ? Dintr-un imparat pagan, ale carui pacate covarsisera stelele cerului si nisipul marii, a facut iarasi imparat si sfant, pentru ca s-a pocait din adancul inimii, a varsat lacrimi de foc si a fost chinuit atatia ani, cu atata post si cu atata chinuire si durere ! Totusi el nu si-a pierdut nadejdea in mila lui Dumnezeu.
Parintele Cleopa

luni, 20 martie 2017

TE RĂSTIGNESC MEREU..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

                                                          de Preot Sorin Croitoru

Stăpâne, Doamne-al meu Cel bun,
Îngenuncheat și umilit,
La ceas adânc de noapte-Ți spun:
Mai iartă-mă de Ți-am greșit!
Să nu ții seama de căderi
Deși prin ele Te-am jignit,
Din nou Ți-am provocat dureri
Când iarăși coasta Ți-am rănit!
Citesc de răstignirea Ta
Și ochii mi se umezesc,
Apoi cu viața mea cea rea
Chiar eu, chiar eu Te răstignesc!
Păcatul meu Îți este cui
Ce iar Îți lasă-'n mână semn:
Din vina mea din nou Te sui
Pe Cruce, arma Ta de lemn..
Degeaba plâng apoi și-Ți cer,
Îți cer iertare ne'ncetat,
Eu doar durere Îți ofer
Când săvârșesc al meu păcat!
Mă doare mult când mă trezesc
Din dezmierdări, ca dintr-un vis:
Când înțeleg că Te rănesc,
Regretul mi-e de nedescris..
Ajută-mă să nu mai cad,
Să nu mai plâng că Te-am rănit,
Căci întristarea e un iad
În care ard cei ce-au greșit.
Iisuse bun, Iisuse blând,
Să mă-'ntărești cu harul Tău,
La ceas de noapte, suspinând,
Te rog: păzește-mă de rău!
amin

CUVANT DESPRE VESNICIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


A trait protoparintele nostru Adam 930 de ani si inainte de a muri a venit Sfantul Arhanghel Uriil si l-a intrebat: "Adame, Adame, cum ti s-a parut viata?" Iar Adam a raspuns: "Sfinte Arhanghele, mi s-a parut ca a fost CA SI CAND AI INTRA PE O USA SI AI IESI PE ALTA!"

Iubiti credinciosi, ati auzit ce spunea Adam care a trait 930 de ani, iar noi traim 60-70-80 de ani, unii chiar mult mai putin si nici nu ne gandim la MOARTE si la VESNICIE.

                                                                                       
                   CE VEI FACE TU ATUNCEA,  DACĂ N-AI PE DUMNEZEU?


"Nu va fi belsug de-a pururi si nici mesele-ncărcate,
 Vor veni si ani de lipsuri si de vremi intunecate;
Nu vor fi mereu părintii să muncească si să-ti strangă,
 Vine-o zi ca-n casa goală, singuri ochii tăi să plângă;

Nu va fi tot libertate si senin si sărbătoare,
Vor veni si zile aspre cu furtuni şi cu incercare;
Nu vor fi mereu tot altii ca să poarte grijă-n toate,
 In curand vei geme singur, sub intreaga greutate;

Nu vei fi tot impreună cu multimi si cu cantare,
 Vin  si despărtiri pe lume, sunt si pribegiri amare;
Nu vei fi mereu tot tanar si nici sănătos si bine,
Ce vei face-atuncea, dacă n-ai pe Dumnezeu cu tine?"


Daca un om isi pierde o oaie, o cauta cu ingrijorare; daca isi pierde boul, merge dupa el neintarziat; daca isi pierde magarul il cauta fiindca nu mai are liniste. ISI PIERDE OMUL SUFLETUL SAU si iata, mananca, bea si doarme linistit  cu capul pe "PERNA NEPASARII" de parca ar trai o vesnicie.
 Numai ca intr-o zi "VA LUA FOC" aceasta perna, insa, pentru unii oameni va fi "UN VESNIC PREA TARZIU"! De aceea, sa traim ca si cand AM MURI MAINE (sa fim mereu pregatiti) si sa muncim ca si cand AM TRAI O VESNICIE (cu constinciozitate).


                                                                        T I M P U L 

Stareţul Gavriil Aghioritul- Sfanta Manastire Cutlumus spune asa: "Unul dintre bunurile cele mai pretioase pe care Dumnezeu le-a daruit omului este timpul. Timpul se aseamana cu un adevarat razboi de tesut, ale carui ite sunt zilele si ale carui noduri sunt secundele. Daca ne pierdem averea, este posibil s-o refacem, daca ne pierdem sanatatea, cu ajutorul lui Dumnezeu si al medicilor este posibil s-o aflam, dar timpul pe care l-am pierdut, acela s-a dus pentru totdeauna. Aşa cum orice bobita de aur este pretioasa, la fel si orice clipa. Timpul este sfatuitorul cel mai intelept si invatatorul cel mai iscusit. Cel care il cheltuieste in zadar nu stie valoarea vietii".

 Asadar:

"Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!" Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze. Amin! 


                                                  O,  T I M P   P I E R D U T

   O, timp pierdut in desfătări,
 Si in plăceri desarte,
 Cat mi-as dori să te mai am,
 Acum in prag de moarte.

   Cand candela-mi se stinge-ncet,
In viata mea tarzie,
Si sufletu-mi păseste gol,
 Din lume-n vesnicie.

 O, timpul meu si viata mea,
 In fată-mi stati pierdute,
Nesimtitor am fost cu voi,
 Odoarelor vandute.

   Pe efemere desfătari,
 Si osteneli desarte,
 Pe ticăloasele cărări,
Pierdute in păcate.

   O, timpul meu nepretuit,
De sufletu-mi zburdalnic,
 Nu pot să te mai stăpanesc,
Si-acum te plang amarnic.

   Ieri eram sigur că trăiesc,
O viată, lungă viată,
 Iar azi in pragul vesniciei,
Osanda-mi stă in fată!
             
                        Preot Ioan.


duminică, 19 martie 2017

Cum trebuie să viețuiască creștinul în aceste timpuri

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


​         Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Aici pe pământ e de ajuns să ai numai o groapă şi să o întăreşti; de locuinţă nici nu-i nevoie. Ai auzit ce viaţă duc sciţii! Trăiesc tot timpul în căruţă. Ai auzit ce viaţă duc popoarele nomade! Aşa ar trebui să trăiască creştinii. Să trăiască întocmai ca niste călători pe pământ, războindu-se cu diavolul, dezlegând pe cei ţinuţi robi de el; să se scape de toate grijile lumeşti. Pentru ce-ţi faci casă, omule? Ca să te legi şi cu mai multe lanţuri? Pentru ce ascunzi aurul în pământ? Ca să chemi pe vrăjmaş împotriva ta? Pentru ce împrejmuieşti cu ziduri? Ca să-ţi faci închisoare? Dar, dacă ţi se par a fi grele acestea, să mergem la colibele sfinţilor acelora [la monahi], ca să vedem cu fapta cât sunt de uşoare toate. Ei îşi fac colibe. Dacă trebuie să le părăsească, le părăsesc cum părăsesc ostaşii taberele când se termină războiul. Aşa trăiesc sfinţii aceştia![…], sub ei au numai iarbă, aşa cum a avut Hristos în pustie când a hrănit mulţimile. Mulţi nu-şi fac nici acoperiş, ci în loc de acoperiş au cerul; în loc de lumina opaiţului au luna; n-au nevoie nici de ulei, nici de opaiţ, că luna le dă de sus o lumină vrednică de ei.[…] Cu lăsarea serii nu se lasă şi în sufletul lor tristeţea, aşa cum li se întâmplă multor oameni care se gândesc la grijile pricinuite de necazurile zilnice. După cină nu-i cuprinde teama de tâlhari, nu încuie uşile, nu trag zăvoarele, nici nu se tem de altele de care se tem oamenii: să stingă cu grijă luminile şi focurile, ca nu cumva o scânteie să le aprindă casa. Convorbirile lor sunt la fel de liniştite şi de potolite. Nu vorbesc ca noi de lucruri care nu-i privesc. Nu spun: <<Cutare a ajuns mare dregător; cutare şi-a pierdut slujba; cutare a murit; cutare a dobândit o moştenire>> şi altele de acest fel. Nu! Ei vorbesc totdeauna de cele viitoare şi filozofează. Şi, ca şi cum ar locui în altă lume, ca şi cum s-ar fi mutat în cer, ca şi cum ar trăi acolo, aşa vorbesc despre toate cele de acolo, despre sânurile lui Avraam, despre cununile sfinţilor, despre vieţuirea împreună cu Hristos; despre cele din lumea aceasta nici pomenire, nici cuvânt; ci, după cum pe noi nu ne interesează ce fac furnicile în muşuroaiele lor, tot aşa nici pe ei nu-i interesează ce facem noi, ci-i interesează Împăratul cel de sus, războiul ce-l au de dus, uneltirile diavolului, faptele mari pe care sfinţii le-au săvârşit.”[…] (Omilii la Matei)
Sf. Nil Ascetul: „Căci cu ce se alege viaţa noastră din toată osteneala deşartă în jurul acestora [a grijilor lumeşti]? Nu toată zdroaba omului merge în gura lui? – cum zice Ecclesiastul (Ecc 6, 7). Dar hrana şi veştmintele sunt destul pentru susţinerea păcătosului acestuia de trup (1 Tim 6, 😎.

                De ce, aşadar, lucrăm la nesfârşit şi alergăm după vânt, cum zice Solomon (Ecc 5, 15; 6, 9), împiedicând, din pricina sârguinţei pentru cele materiale, sufletul să se bucure de bunurile dumnezeieşti şi îngrijind şi încălzind trupul mai mult decât se cade? Îl hrănim ca să ne facem un duşman vecin cu noi, ca să nu fie în lupta lui cu sufletul numai egal, ci, din pricina marii lui puteri, să fie mai tare în războiul lui împotriva sufletului, neîngăduind ca acesta să fie cinstit şi încununat. Căci în ce constă trebuinţa trupului, pe care, luând-o ca motiv mincinos, întindem pofta până la greutăţi nebuneşti? Ea constă, desigur, în pâine şi apă. Dar nu ne dau izvoarele apă din belşug? Iar pâinea nu e atât de uşor de câştigat de cei ce au mâini? Şi ne-o putem agonisi prin astfel de lucrări, prin care trebuinţa trupului se împacă, fără să fim împrăştiaţi, decât foarte puţin sau deloc. Dar ne dă oare mai multă grijă îmbrăcămintea? Nici aceasta, dacă nu avem în vedere moliciunea venită din obişnuinţă, ci numai trebuinţa. Ce haine din pânză de paianjen, ce vison, sau porfiră, sau mătase a purtat primul om? Nu i-a întocmit Făcătorul o haină din piei şi nu i-a poruncit să se hrănească doar cu ierburi? Punând aceste hotare trebuinţei trupului, a oprit şi osândit de departe urâciunea vieţuirii de acum a omului. Nu mai spun că şi acum va hrăni pe cei ce vieţuiesc Cel ce hrăneşte păsările cerului şi le îmbracă, Cel ce împodobeşte crinii câmpului cu atâta frumuseţe, fiindcă nu e cu putinţă să-i convingem pe cei ce s-au depărtat aşa de mult de la această credinţă. Căci cine nu va da cu bucurie cele de trebuinţă aceluia care vieţuieşte întru virtute?” (Filocalia I)
      Sf. Ioan Gură de Aur: „Viaţa creştinului trebuie a fi încărcată de sânge, de sânge însă, nu ca să se verse sângele străin, ci a fi cineva gata de a-şi vărsa sângele său. Cu atâta bunavoinţă deci noi să vărsăm sângele nostru, când aceasta o facem pentru Hristos, cu câtă bunăvoinţă ar vărsa cineva apă, (căci apă este sângele care circulă primprejurul trupului), şi cu atâta uşurinţă ne dezbrăcăm de trup, cu câtă uşurinţă ne dezbrăcăm de haine. Aceasta se întâmplă însă, dacă nu suntem legaţi cu averi, cu case; dacă nu atârnăm de dragostea celor de faţă.” Iar într-un alt loc spune: „Şi după cum copiii sunt aspru bătuţi când nu-şi fac lecţiile şi se iau cu joaca, tot aşa şi noi vom primi cea mai cruntă pedeapsă dacă acum ne cheltuim toată râvna cu clădiri de case şi acareturi, iar la înfricoşătoarea judecată nu vom putea sa arătăm, prin fapte, lecţiile cele duhovniceşti. Nimeni nu va fi exceptat: tată, frate, oricine. Toate casele şi acareturile noastre vor pieri, dar osânda, strânsă de pe urma lor, rămâne veşnic, e nemuritoare. Aşa se întâmplă şi cu copiii: când tatăl le strică jucăriile, pentru că sunt leneşi şi nu-şi caută de carte, copiii plâng necontenit!”

(Lumina Sf. Scripturi – Antologie tematică din opera Sf. Ioan Gură de Aur, vol. I)

CÂND N-AM PUTERI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Când n-am puteri să-mi birui
al inimii amar,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-amarul Tău Calvar!
Doamne,-ndreaptă-mi inima
spre răbdarea Ta,
ca să-mi pot şi eu purta
crucea mea!
Când n-am puteri să-mi mustru
cuvântul meu greşit,
Iisuse,-adu-mi aminte
ce scump l-ai ispăşit.
Când n-am suspin să-mi ardă
a vieţii slăbiciuni,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-a Tale rugăciuni.
Când n-am curaj să sufăr
loviri de la duşmani,
Iisuse,-adu-mi aminte
de Tine-n Ghetsimani.
Când n-am tăria jertfei
de-a duce şi-a tăcea,
Iisuse,-adu-mi aminte
c-aşa pot învia!
(Traian Dorz)

marți, 14 martie 2017

Să ştii să suferi

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Să ştii să suferi cu tărie sfântă
Torturi, anchete, lanţuri şi blesteme,
De vrei s-auzi cum cerurile cântă
În inima ce-ţi sângeră şi geme.

Să ştii să uiţi jignirile nedrepte
Şi condamnarea judecăţii crunte,
De vrei să urci incandescente trepte
Şi aurori să-ţi fluture pe frunte.

Să ştii să rabzi când te loveşte bruta
Şi în adânc te macină mânia,
De vrei să-ţi fie liberă ţinuta
Şi fără de prihană bucuria.

Să ştii să ierţi, cum iartă doar Iubirea
Ce izvorăşte din Golgota vieţii,
De vrei să cucereşti nemărginirea,
Purificându-ţi lacrima tristeţii.

Să ştii să te ridici deasupra urii,
De vrei să înfrângi prăpăstii şi jivine
Punând de-a pururi stavilă naturii
Şi steaguri de lumini având cu tine

luni, 13 martie 2017

De ce stropim cu apa sfintita?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


      Stropirea cu apa sfintita este foarte des si in multe ocazii folosita de catre preot. De fapt, apa, ca element fundamental al creatiei, fiindca se foloseste la spalarea si curatirea fizica a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociata si lucrarii de curatire spirituala, de spalare a urmelor lasate de pacatele si faradelegile oamenilor. Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. 
          Cand face sfintirea apei, preotul se roaga pentru ca "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu "binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".
Nu Dumnezeu are nevoie de apa sau de alte elemente materiale pentru a-Si trimite binecuvantarea si sfintenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu.
Pentru ca este trup si suflet, pentru ca are o constitutie psihosomatica cum spuneam, omul are nevoie de aceasta ingemanare a spiritualului cu materialul, are nevoie de semne materiale care sa indice prezenta si lucrarea harului dumnezeiesc. Din acelasi motiv omul isi exprima multumirea sa, cererea sa, dragostea prin semne materiale.Unei persoane pe care o iubim nu ne multumim numai sa-i spunem acest lucru, ci facem dovada iubirii noastre prin daruri, prin semne care poarta incarcatura si masura iubirii noastre.
De aceea Dumnezeu a randuit ca omul sa se impartaseasca de harul si puterea dumnezeiasca, de Dumnezeu Insusi prin intermediul unor elemente componente ale lumii noastre materiale. 
Astfel, ne impartasim de Trupul si Sangele lui Hristos prin painea si vinul euharistic, primim lucrarea harului Sfantului Duh prin gustarea sau stropirea cu apa sfintita sau prin undelemn sfintit s.a.m.d. 

duminică, 12 martie 2017

ÎNDEMNURI PĂRINTEȘTI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru 
Când diavolul ți-a injectat
Dorința ca să faci păcat,
Creștine,
Ascultă-mă acum pe mine:
Să faci, să faci război cu tine
Căci da,
Păcatul e-'n ființa ta
Și vai..
De-l faci, nu vei intra în Rai!

Să nu te cruți deloc creștine,
Să strigi cât sufletul te ține
Spre Dumnezeu,
Căci El
N-a părăsit nicicând pe cel
Ce L-a chemat,
L-a izbăvit de crunt păcat.

Istoria, să știți, e tristă,
Căci azi abia de mai există
Câte-un creștin
Ce vede pofta ca pe-un chin,
Și banu'-l vede ca blestem..
Creștinii gem
De pofta lui,
În loc să-și pună pofta-'n cui,
Iar pentru trup,
În două de năduf se rup
Să-i împlinească
Dorința cea dobitocească!

O, lumea doarme,
Somn ușor!
Toți se trezesc atunci când mor,
Dar e târziu,
Aceasta de la sfinți o știu,
Căci au luptat cu duhul rău:
De frica lui,
În viață n-au umblat haihui
După plăceri,
Și au scăpat (cum meritau)
De ale iadului dureri.

Vă-'ndemn acum pe voi, creștini
Care citiți:
Atenți să fiți!
Că unde e stomacul plin,
E risc de chin.
La ăla veșnic mă refer,
Când nu mai ai un loc în Cer
Și-'n loc de Rai,
Te duci la vai..
Atenție la portofel:
Nici gol nu-i bun,
Dar nici prea plin,
Căci iarăși este risc de chin!
Și mai ales,
Să nu uitați de Dumnezeu,
Ci să-L slăviți mereu, mereu!
Cu mintea orientată-'n sus,
Spre Dumnezeu și spre Iisus
(Cum zice Sfânta Liturghie)
V-așteaptă lunga veșnicie!
Amin


Și vă trimit al meu suspin..

Bucurii rele-pacatoase

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
 

"Se despatimeste omul de toata desertaciunea bucuriilor lucrurilor lumesti de dragul carora savarseste multe pacate. Insa nu este numai atata. Vine dupa putin timp si condamnarea de la Dumnezeu, precum zice si Sfanta Scriptura: "Cel ce se desfata cu raul va fi osandit" (Intelepciunea lui Iisus Sirah 19, 5)

Bucurii rele-pacatoase

Sunt si bucurii pacatoase, care ne amagesc, care nu sunt curate si care sunt aducatoare de moarte sufleteasca si trupeasca.

De astfel de bucurii ne indeamna biserica sa fugim, sa le inlaturam, fiindca nu sunt bune pentru om, pentru ca izvorasc din pacate si duc la moartea cea vesnica". Astfel de bucurii nu sunt binecuvantate de Dumnezeu, de exemplu cand se bucura cineva din patimile pe care si le implineste: desfranare. ura, razbunare etc. Sau cat de intunecat este sufletul care se bucura de raul semenului sau.

Incheiem aceste invataturi cu gandul ca va ramane in suflet dorinta de a implini datoria ca sa aveti bucuria crestina, dorinta de a inmulti binele ca sa va faceti cat mai buni, pentru ca ceea ce faci te si face, si bunatatea sigur aduce bucurie. Sfarsesc acestea cu gandul ca va veti sili sa impliniti tot ce stiti ca implinit aduce in suflet bucuria, si speram sa fim fiecare dintre noi lucratori de bucurie. Asa zice Sfantul Apostol Pavel: "... suntem lucratori ai bucuriei voastre;" (II Corinteni 1, 24).

 Ca sa fim lucratori de bucurie trebuie sa facem ceva pentru binele altora si cand facem ceva pentru binele altora facem si pentru binele nostru, pentru ca nu se poate sa faci ceva bun pentru altul si sa nu-ti ramana si tie. Sfantul Atanasie cel Mare spune ca "cel care unge pe altul cu aromate, el mai intai miroase frumos", adica el este cel dintai beneficiar al miresmelor pe care le indreapta catre altul. Asa este si cu bucuria crestina, daca ne putem face lucratori de bucurie, vom putea avea si noi bucurie din bucuria altora, iar viata noastra intreaga va fi o praznuire duhovniceasca.

luni, 6 martie 2017

MESAJ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Închide mereu ochii şi ascultă în jurul tău,
Tot ce auzi pentru tine e limbaj,
Încearcă să distingi binele de rău,
Sunt sunete pe portativ, e un mesaj.

Un val de gânduri îţi va trece prin minte,
Să nu te opreşti la niciunul din ele,
Pot fi imagini, sunete sau cuvinte,
Unele murdăresc, altele vor să spele.

Totul lucrează ca tu să te îndrepţi
În sensul bun cu acele de ceas,
Oprind acum raţiunea mai multe poţi să înveţi,
Să mergi cu sufletul în timpul ce a rămas.

Aceste litere de pe ecran sau pe hârtie,
Nu căuta procesul logic la ce îţi spun,
Tot El mi le aşează în poezie,
Nu mintea ta, ci sufletul va lua ce-i bun.

Arhivă blog

BIBLIA ORTODOXA AUDIO