miercuri, 29 mai 2013

Nu este o povară, este fratele meu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Povestea vorbeşte de: simţul datoriei, compasiune şi iubire, iubirea de aproape, generozitate

Pe o potecă abruptă şi stâncoasă am întâlnit o fetiţă, care-şi purta în spate frăţiorul. Se vedea cu ochiul liber că micuţul era prea greu pentru puterile ei. I-am spus:
–Fetiţo, ce grea povară duci!
Ea m-a privit mirată şi mi-a spus cu reproş în glas:
–Nu este o povară domnule, este fratele meu!
Am rămas uluit. Fetiţa cea curajoasă tocmai îmi dăduse o lecţie de viaţă.

Şi când durerile oamenilor mă copleşesc şi îmi pierd tot curajul, cuvintele fetei îmi amintesc:,,Nu este povară, este fratele tău!"

Spunem povestea: copilului, soţului,colaboratorului egoist
celui care nu se gândeşte decât la propriul bine
omului fără simţul datoriei
aceluia ce nu cunoaşte compasiunea
tinerilor, pentru a-i învăţa iubirea de aproape

duminică, 26 mai 2013

Gradina Sufletului


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Un creştin l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi să crească? Aşa, fără să faci nimic, or să răsară ele?
- Nu, părinte, trebuie să le ud...
- Dar dacă le uzi şi atât, vor creaşte ele mari şi
frumoase?
- Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni...
- Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?
- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
- Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia... Noi, însă, trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi, fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!
E, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta.
Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.

Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)


NECREDINTA BATRANULUI CREDINCIOS


Odata traia un om tare evlavios. In fiecare zi, de cum se trezea, se spala si apoi mergea la biserica pentru slujba de dimineata.
Inalta mereu o ruga fierbinte:,,Doamne, eu vin mereu la tine, n-am lipsit niciodata. Dimineata si seara, ma rog, fac pomana. N-ai putea veni si tu odata la mine?"
Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea si i-a spus:,,Miine voi veni la tine."
Ce bucurie pe bietul om. A curatat toata casa, a facut mincare, a aprins luminari. In camera de oaspeti a orinduit multime da tavi pline cu fructe, placinte dulci si flori. Toate erau pregatite pentru a-l primi pe Dumnezeu.
La ceasul slujbei de dimineata, un baietel, care tocmai trecea pe acolo, zareste prin fereastra deschisa tavile cu placinte, se apropie si spune:
-- Tataie, ai multe placinte, nu-mi dai si mie una?
Miniat de indrazneala, omul cel credincios ii raspunde suparat:
--Ia sterge-o, impielitatule, cutezi sa-mi ceri, ce-am pregatit pentru Dumnezeu?
Baietelul infricosat pleca fugind.
Clopotul anunta sfirsitul slujbei de dimineata. Crestinul isi spune: ,,De buna seama, Dumnezeu va veni dupa rugaciunea de amiaza. Sa-l asteptam".
Obosit s-a asezat pe banca din fata casei. Vine un cersetor si-i cere de pomana. Omul il alunga, fara prea multa vorba. Apoi spala cu grija locul, unde a calcat cersetorul. Trece si amiaza si Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abatut omul nostru asteapta vizita fagaduita. La ceasul rugaciunii de seara, se infatiseaza un pelerin si-l roaga: ,,Ingaduie-mi sa ma odihnesc pe banca ta si sa-mi petrec noaptea aici..."
-- Nici gind! E locul, pe care l-am pregatit pentru Dumnezeu!
S-a innoptat. ,,Dumnezeu nu si-a tinut fagaduiala" isi spuse sarmanul om necajit.
A doua zi, omul merge la biserica, la slujba de dimineata, ducind prinoasele si izbucneste in lacrimi:
-- Doamne, n-ai venit la mine asa cum ai fagaduit! de ce?
-- De trei ori am venit si de trei ori m-ai alungat.


joi, 23 mai 2013

Cum facem rugăciune pentru o problemă?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?

- Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doa­ră. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă.
Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Inainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeţi cum demonizaţii înţeleg atunci când fac rugăciune pentru ei şi strigă oriunde s-ar afla!

Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în­seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la du­rerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răs­plăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.

- Cum să înceapă cineva lucrarea aceasta?

- Află ceva, de pildă, despre un accident. “Ah!”, suspină el şi Dumnezeu îndată îi dă mângâierea dumne­zeiască pentru puţin suspin. Vede pe unul îndurerat şi iarăşi suferă împreună cu el, iar Dumnezeu îl mângâie cu mângâierea dumnezeiască, nu rămâne cu acea amărăciune. Iar celălalt este ajutat prin rugăciunea lui. Sau se gândeşte: “Dumnezeu ne-a dat atâtea, dar eu ce am făcut pentru El?”. Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un suflet: “Ingerii îşi acoperă feţele atunci când se săvârşeşte Taina Dumnezeieştii Liturghii, iar noi ne împărtăşim cu Trupul lui Hristos. Eu ce am făcut pentru Hristos?“. Unul ca acesta suferă în sensul cel bun.

- Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa?

- Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dum­nezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugă­ciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci şi rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască şi ea îl vesteşte pe celălalt. Şi în spitale, când pe medici şi pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace din­tre toate medicamentele ce li se dau. Bolnavii simt că se interesează de ei, simt siguranţă, mângâiere. Celui care suferă nu trebuie să-i spui multe cuvinte, nici să-l dăscăleşti. Inţelege că te doare pentru el şi astfel se foloseşte. Durerea este totul. Dacă ne doare pentru ceilalţi uităm de noi înşine şi de problemele noastre.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire Duhovniceasca

duminică, 19 mai 2013

Rugati-va, dar nu-L dati uitarii pe Dumnezeu!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


De cele mai multe ori, viata pe care o traim este diferita de ceea ce marturisim in rugaciune. Spunem de exemplu in rugaciunea Tatal nostru: "Si nu ne duce pe noi in ispita", iar noi nu evitam nicio ocazie de a cadea in ispita. Si pentru acest lucru, rugaciunea noastra este lipsita de putere. Dar in momentul in care stabilim o legatura intre viata si rugaciune, incepem sa simtim prezenta lui Dumnezeu.
Daca am fi cinstiti cu noi insine, am putea observa ca de putine ori, daca nu chiar deloc, ne oprim asupra unor cuvinte din rugaciune si incepem sa meditam asupra lor. Uitam ca rugaciunea transmite un mesaj pe care noi trebuie sa-l intelegem si sa-l asumam in viata noastra.
Dupa Sfintii Parinti nu ajunge sa te rogi, ci trebuie sa devii rugaciune intrupata. Ei ne marturisesc ca asa cum ne este viata, asa ne este si rugaciunea. Cu alte cuvinte, cand ai parte de o viata necurata, ratacesti si in cadrul rugaciunii. Din cauza nelepadarii grijilor si preocuparilor lumesti, devenim incapabili de a trai rugaciunea pe care o rostim. Si pentru ca nu suntem cu luare aminte la rugaciune, ca nu constientizam ca stam de vorba cu Dumnezeu, nu se intampla nimic inlauntrul nostru. Suntem aceiasi de dinainte de rugaciune. Ne ridicam de la rugaciune fara a avea ceva in plus in mintea si inima noastra, iar faptele si gandurile ne raman necurate.
Mitropolitul Antonie de Suroj spune in una din predicile sale ca trebuie sa trasformam toate cuvintele rugaciunii noastre in reguli de viata. El ne indeamna sa traim conform cuvintelor din rugaciuni. Iar daca vom reusi sa facem acest lucru, vom avea parte de o rugaciune vie. Vom ajunge sa-I slujim lui Dumnezeu prin toate: prin fapte, vorbe, ganduri. Ajungem la ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre marirea lui Dumnezeu sa le faceti" (I Corinteni 10, 31).
Rugaciunea bine placuta lui Dumnezeu nu se rezuma la a sta in fata unei icoane si a rosti cateva rugaciuni. Acestea tin de rugaciune, dar nu sunt dovada rugaciunii adevarate. Sfantul Nichita Stithatul, spune ca "Cel ce a ajuns la adevarata rugaciune si dragoste, acela nu deosebeste lucrurile. Nu-l deosebeste pe cel drept de cel pacatos, ci ii iubeste pe toti la fel si nu-i osandeste, tot asa cum face Dumnezeu, Care face sa rasara soarele si sa ploua si peste cei drepti, si peste cei nedrepti".
Indiferent de starea in care ne aflam, este important sa ne rugam. Chiar exista un indemn in acest sens: "Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie!", caci a ne ruga tine de voia noastra, dar a ne ruga cu adevarat este lucrarea Duhului. Rugati-va, dar nu-L dati uitarii pe Dumnezeu in restul zilei.

DESPRE RUGACIUNE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




Aminteste-ti ca Dumnezeu stie de ce ai nevoie chiar înainte de a-i cere acel lucru. Cînd te rogi si îi ceri lui Dumnezeu ajutorul, tu nu faci altceva decît sa te asezi în pozitia în care Dumnezeu poate sa-ti daruiasca tot ceea ce ti-a promis. De aceea, cînd te rogi si astepti cu ardoare ca Dumnezeu sa-ti dea ceea ce I-ai cerut, ar trebui sa dovedesti si acea confidenta care sa arate ca esti sigur ca vei primi ceea ce Dumnezeu doreste sa-ti dea.
În aceasta zi as dori sa te îndemn sa-ti maresti masura asteptarilor cu privire la lucrurile pe care le doresti de la Dumnezeu. Începe-ti fiecare zi cu un timp de lauda si închinare, vreme în care sa lasi în grija lui Dumnezeu toate îngrijorarile tale. Încrede-te apoi în El pentru lucrurile mari pe care El le poate face în viata ta si vei vedea prin raspunsul pe care îl vei primi ca nevoile îti vor fi împlinite si ca vei ajunge o binecuvîntare.

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU PENTRU ÎMPLINIREA NEVOILOR TALE ...
VEI FI UIMIT/A DE CEEA CE EL POATE SA FACA PENTRU TINE...


vineri, 17 mai 2013

DESPRE PĂCAT ÎN GENERAL


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Păcatul este o infidelitate si o nedreptate fată de Dumnezeu si semenii nostri. Păcatul a existat de când este omenirea, exista si va exista cât va dura omenirea. Indiferent de civilizatie, stiintă sau tehnică, interiorul omului, cu păcatele sau virtutile lui, a rămas acelasi. Păcatul facut cu 5.000 de ani în urmă este acelasi cu cel pe care-l facem noi oamenii azi.

Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de păcat. În aceleasi păcate poate cădea si un simplu cersetor sau un muncitor, ca si un savant sau mare demnitar. Pornirile spre a păcătui există în acelasi fel la toti oamenii, datorită alterării fiintei umane în urma păcatului lui Adam. Deci, cu înclinatia spre păcat, se naste genealogic fiecare om muritor de pe acest pământ.

Insă disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei înmagazinate în fiinta noastră pot fi foarte usor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfânt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, cu ajutorul preotului, poate salva omenirea. Nici o stiintă sau tehnică nu poate aduce moralitatea, dimpotrivă contribuie foarte mult la depărtarea omului de Dumnezeu, de tot ceea ce este natural si firesc. Artificialul creat de om îl orbeste, îl duce într-un automatism stereotip, îl desfigurează si îl robotizează.

Credinta în Dumnezeu tine de structura intimă a persoanei umane, precum si de fondul moral ancestral, în virtutea căruia omul năzuieste spre bine, dreptate etc., si când le realizează are multumire, satisfactie de natură morală. Diavolul, care urăste pe om foarte mult, îi falsifică această realitate si îl manevrează cum vrea. Nici un om nu poate să spună că nu stie ce este si ce nu este păcat. Fiecare avem constiinta morală, care nu este altceva decât glasul lui Dumnezeu în om si care ne spune totdeauna când facem un lucru dacă e bine sau rău. Cel mai important este să ascultăm de această constiintă morală si Dumnezeu ne va feri de păcat. Păcatul a avut urmări grave de la începutul creatiei.

După ce Adam a păcătuit, Dumnezeu atât de mult s-a mâniat pe el, încât pedeapsa s-a repercutat nu numai asupra lui ca om, ci si asupra Creatiei. Tot asa, păcatul făcut azi de fiecare ins în parte se răsfrânge nu numai asupra celui care l-a făcut, ci si asupra familiei, casei, copiilor, gospodăriei etc., deci are urmări grave asupra tuturor. De aceea vom expune succint păcatele cele mai mari, care se întâlnesc zilnic, care cauzează fiintei umane, arborelui nostru genealogic si implicit naturii înconjurătoare.

( text preluat de pe http://www.sfaturiortodoxe.ro/ )

marți, 14 mai 2013

DESPRE MILOSTENIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Povestea ne spune că: deşi nu ştim , avem ceva de dăruit fiecărui om, totdeauna mai este o speranţă, iubirea vindecă orice, schimbarea începe cu noi înşine.
Un tânăr a întrebat un înţelept:
–Care este secretul înţelegerii cu toţi oamenii?
Bătrânul l a privit îndelung, s a gândit o vreme şi i a răspuns:
–Să dăruieşti ceva, fiecărui om întâlnit în cale…
–Să dau de pomană?
–Să dăruieşti un zâmbet, o vorbă bună, o pâine…
–Adică să fac un dar…
–Să dai iubire, compasiune, înţelegere…adică o fărâmă din inima ta…



”Să faci milostenie din truda si din sudoarea ta, nu din nedreptăti. Să-i miluiesti pe săraci chiar dacă te nedreptăsesc si te ocărăsc. Însă milostenia nu se poate numi virtute, dacă nu există mai întâi iubirea de Dumnezeu. Aceasta ne va sprijini încât nu doar să răbdăm nedreptatea, ci să asteptăm cu bucurie nerecunostinsa, pe care ne-o vor arăta. Să-ti pară rău, să suferi si să te perpelesti atunci când fratele tău este aflat în nevoi, căci asa a făcut si Hristos. si dacă cineva te loveste peste fată să nu regreti. ci să te bucuri, pentru iubirea lui Dumnezeu, si să nu-i spui vreun cuvânt urât.”

 din învătăturile avvei Isaac Sirul

Ştii când milostenia este adevărată şi plăcută lui Dumnezeu? Când o faci cu blândeţe, nu cu asprime; când o faci cu inimă deschisă, nu bombănind în sinea ta; când nu îţi pare rău că dai, ci te bucuri, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună (2 Cor. 9, 7). Şi de ce ţi-ar părea rău să ajuţi un om nenorocit? Pentru că se împuţinează banii tăi? Dacă gândeşti astfel, atunci nu mai fă milostenie deloc! Dacă nu crezi că banii pe care îi dai se înmulţesc în cer, aşa cum am spus mai înainte, nu mai fă niciodată milostenie. Ceri, poate, răsplată în această viaţă? Dacă astfel ar sta lucrurile, milostenia ar fi un comerţ, nu o dovadă de dragoste şi de milă. Desigur, adesea, Dumnezeu îi răsplăteşte pe pământ pe cei care fac milostenii. Dar tu să nu ceri astfel de răsplată, pentru că împuţinezi comoara ta cerească

Aşadar, fără să facem milostenie, nu ne putem mântui. Lucrul acesta este vădit şi de pilda celor zece fecioare, în care Domnul aseamănă Împărăţia cerurilor cu o nuntă, iar pe oameni îi aseamănă cu zece fete, toate fecioare, care luând candelele lor, au ieşit să-l întâmpine pe mire. Cinci dintre ele erau înţelepte, de aceea au luat şi ulei în candele. Dimpotrivă, celelalte cinci erau fără minte şi nu au luat ulei în candele. Pentru că mirele întârzia să vină, li s-a făcut somn şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o voce: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci, cele zece fete s-au trezit. Dar cele cinci fără minte au văzut că focul din candelele lor se stinsese, pentru că nu mai aveau ulei. Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre, le-au zis ele fetelor celor înţelepte. Dar ele au răspuns: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Dar când erau plecate să cumpere ulei, mirele a venit. Cele cinci fecioare înţelepte au intrat împreună cu mirele să sărbătorească, iar uşa s-a închis. Când s-au întors peste puţină vreme şi celelalte fete şi au strigat: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă, mirele le-a răspuns dinăuntru: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi (Mat. 25, 1-12). Mirele din această pildă nu este nimeni altcineva decât Hristos, Care va veni cândva să judece viii şi morţii. Atunci, la nuntă, adică în Împărăţia cerească, vor intra numai cei care, asemenea celor cinci fete înţelepte, vor avea candelele credinţei aprinse cu uleiul milosteniei. Cei care nu au făcut milostenie vor rămâne afară din rai, chiar de ar fi împodobiţi cu marea virtute a fecioriei.

De aceea, să fim milostivi cu fraţii noştri, ca să fie şi Dumnezeu milostiv cu noi. Milostenia este cea mai mare şi cea mai bineplăcută lui Dumnezeu jertfă. De aceea, şi Apostolul ne sfătuieşte: Facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu (Evrei 13, 16). Trebuie să spunem că Dumnezeu nu este mulţumit cu milostenia noastră atunci când banii pe care îi dăm provin din furt, înşelăciune, cămătărie sau orice alt fel de mijloace murdare. Domnul primeşte numai ceea ce dăm din roadele muncii noastre cinstite. Orice altă jertfă este murdară dinaintea lui Dumnezeu. Pentru că nu poţi răpi de la unul ca să dai celuilalt, nu poţi unuia să-i faci rău ca altuia să-i faci bine. Milostenie înseamnă să facem bine, nu să-i distrugem pe semenii noştri. Cel care distruge un om ca să facă bine altui om nu face milostenie, ci săvârşeşte păcatul greu al nedreptăţirii.

,,Săracilor, ce vă lipseşte dacă Îl aveţi pe Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă vă lipseşte Dumnezeu?''- Sfântul Ioan Gură de Aur



.1. Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti inaintea oamenilor ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru Cel din ceruri.
2. Deci, cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii in sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
3. Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta,
4. Ca milostenia ta sa fie intr-ascuns si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.
5. Iar cand va rugati, nu fiti ca fatarnicii carora le place, prin sinagogi si prin colturile ulitelor, stand in picioare, sa se roage, ca sa se arate oamenilor; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
6. Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care este in ascuns, iti va rasplati tie.
7. Cand va rugati, nu spuneti multe ca neamurile, ca ele cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate.
8. Deci nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de cele ce aveti trebuinta mai inainte ca sa cereti voi de la El.
9. Deci voi asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau;
10. Vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant.
11. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi;
12. Si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;
13. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin!
14. Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc;
15. Iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre.
16. Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor.
17. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala,
18. Ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.
19. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura.
20. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura.
21. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.
22. Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat.
23. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult!
24. Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona.
25. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?
26. Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?
27. Si cine dintre voi, ingrijindu-se poate sa adauge staturii sale un cot?
28. Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.
29. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia.
30. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?
31. Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca?
32. Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele.
33. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua.
34. Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei.
Sfantul Evanghelist Matei.


luni, 13 mai 2013

Ce este lacomia dupa avere si lipsa discernamantului?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Lacomia

Gândea odată un tăran:
- Noi ăstia care răscolim de mici pământul, care ne si tine, nu ne gândim la fleacuri. Numai că nu prea avem noi pământ. Să am pământ, n-as avea habar de nimeni, nici de dracul n-as mai avea vreo grijă!

Dracul auzi ce spunea Pavel si zise:

-Foarte bine, Pavele, las pe mine!... Am să te satur de pământ. Prin pământ am să pun mâna pe tine căci n-ai de sprijin nici biserica, nici preotul si predica lui, nici pe Dumnezeu.

Pavel vându si una si alta din ce avea si cumpără si el vreo cincisprezece hectare de pământ, cu o bucată de pădurice. Pământul bun dădu grâu bogat, însă oamenii începură să-l fure. Numai necazuri. Începură certurile, înjurăturile si judecătile. Nu mai avea trai cu oamenii si pace.

Într-o zi, intră la el un crestin. Îi povesti că vine de undeva, unde li se dă oamenilor pământ de muncă, si încă pământ de soi. Pavel a gândit: „ Dacă-i asa, de ce să stau aici, la strâmtoare si între ticălosi ? Am să vând ce am si plec acolo...”

În vară se duse acolo, văzu că e adevărat, îsi vându tot ce avea si se mută cu familia în tinutul cel nou.

Aici, Pavel se tot frământa plin de lacomie cum să aibă pămânul lui. Un negustor îi povesti că a cumpărat acolo cinci mii de hectare mai pe nimic.

Pavel îsi zise:

-„ De ce să iau aici cinci sute de hectare si să nu iau acolo câteva mii?” - îsi zise avarul

Si plecă spre acea tară aflată undeva în stepă, ai cărei locuitori se adăposteau în niste corturi de pânză.

Când ajunse acolo, oamenii aceia îl primiră cu bine, iar el le dădu daruri. Apoi îl întrebară ce vânt îl aduce în zona lor.

-Mi-ar plăcea mai cu seamă pământul vostru, răspunse Pavel. Noi suntem cam strâmtorati si tare ne-ar prinde bine ceva pământ...

Veni si regele tării aceleia si, după ce-i spuseră si lui cum stă treaba, îi ziseră:

-Pământ avem din belsug, poti să iei cât vrei.

-Multumim de bunătate... mie însă nu-mi trebuie mult. Dar vezi d-ta, ar trebui să stiu care bucată e a mea, s-o hotărnicim si să facem un înscris.

-Bine, zise regele.

-si cu ce pret? întrebă Pavel.

-De pilda noi obisnuim să vindem o zi de pământ. Tot pământul pe care ai putea să-l ocolesti într-o zi să fie al tău. Pretul zilei e de o mie de galbeni...

,,Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap!”îsi zise Pavel. O să ocolesc o împărătie întreagă.  Într-o zi fac cincizeci de verste. Ce pământ!... Zece mii de hectare...

A doua zi dimineată plecară cu totii în stepă. Pavel scoase banii, îi puse în căciula asezată drept semn unde să se întoarcă, si porni. Mergea si, din loc în loc, bătea câte un tărus. Merse până abia se mai zărea delusorul de unde plecase. Îsi tot făcea socoteli... si se întindea, si se-ntindea, până văzu că soarele dă spre asfintit.

Să stii că m-am înselat si am cuprins prea mult pământ. Ce mă fac dacă nu ajung la vreme?”

Pahomie începu să alerge. Începu să simtă cum, încet-încet, îl dor picioarele, dar alergă de parcă l-ar fi luat cineva cu biciul. Aruncă din fugă pieptarul, cizmele, plosca ăi căciula, pentru a putea alerga mai usor si mai repede.

„Uite unde m-a dus lăcomia – îsi zise el – m-am nenorocit. Nu mai ajung eu înainte de asfintit...”

De spaimă, i se tăie răsuflarea.

Sudoarea i-a lipit cămasa de trup. Gura-i era uscată. Nu mai putea. Îi era groază de moarte, dar nu mai putea să se oprească.

Îi auzi pe locuitorii acelei tări cum fluieră si strigă. Mai prinse putină inimă. Îsi stânse ultimele-i puteri si alergă năuc. Începu să vadă oamenii de pe delusor. Ba chiar si căciula cu banii. Îl zări pe mai-marele care sta jos tinându-se cu mâinile de burtă...
si aleargă mereu ... Urcă dealul în goană. Iată căciula. Dar... sovăi. I se tăiară picioarele căzu si, căzând, întinse mâna spre căciulă.

-Halal să-ti fie, camarade – strigă mai-marele ai câstigat mult pământ!...

Argatul lui, dădu fuga să-l ridice, dar văzu cum curgea sângele din gură. Pavel murise.

Mai-marele sta jos ghemuit, râzând zgomotos si tinându-se cu mâinile de burtă. Apoi se sculă si dădu argatului o sapă:

-Îngroapă-l! Atâta pământ îi trebuie unuia ca acesta! Doi metri.
-Argatul luă sapa si săpă lui Pavel o groapă, tocmai cât lungimea trupului său, de la cap până la picioare si-l îngroapă.

Adesea putem vedea printre noi oameni care în viata lor trăiesc de parcă n-ar muri niciodată si plini de lăcomie. Ce este lăcomia si alte patimi ale oamenilor putem învăta din aceste pilde ortodoxe de mare folos sufletesc!

vineri, 10 mai 2013

Vulpea si gradina

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


O vulpe văzu odată o grădină încărcată de toate bunătăţile. Dar grădina era apărată cu ziduri înalte, pe care vulpea nu le putea sări. „Ce aş putea face să pătrund în grădină?” se întreba vulpea. Umblând împrejurul zidului, dădu peste o gaură în zid, dar gaura era prea îngustă să se poată strecura prin ea. Tot gândindu-se ce-i de făcut, vulpea îşi zise: „Ştiu ce voi face! Voi răbda foame câteva zile, voi slăbi şi voi încăpea prin gaură.” Zis şi făcut. După trei zile de foame, vulpea se strecură prin gaură şi ajungând la poame, se ospătă din belşug. Dar după câteva zile, îşi aduse aminte că trebuie să iasă iar de aici, mai ales că sosise vremea culesului. Însă aici, un alt necaz: se îngrăşase de-a binelea şi nu mai încăpea pe gaură. Ce-i de făcut? „Nu-i alt mod să scap de aici – îşi zise vulpea necăjită – decât să mă pun iarăşi pe foame şi răbdare, ca să slăbesc.” Răbdă iar trei zile şi slăbind, se strecură afară. Când se văzu scăpată, uitându-se spre grădina cu poame, zise: „Frumoasă mai eşti tu, grădină, şi dulci sunt poamele tale, dar ce folos am avut eu de ele? Cât am mâncat, atât am răbdat… Cum am intrat, aşa am ieşit…”

Ce istorioară plină de înţeles! Aşa e şi cu noi. Cum am intrat în lumea aceasta, aşa vom şi ieşi din ea. Nimic nu vom putea duce cu noi. Lume, lume, cât de dulci sunt poamele tale, dar ce folos ne rămâne nouă din ele?

duminică, 5 mai 2013

HRISTOS A INVIAT !...


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




La timpul inverzirii si-al plansului de miei,
La vremea Patimirii, pentru-omenesti pacate,
Sa ne-aplecam o clipa, crestini, dar si atei,
Ca oameni suntem toti, chiar dincolo de toate!

O vreme-n care poate, sa ne oprim putin,
Din rosturile noastre, ca sa-ntelegem vrerea,
Si sensul Jertfei Sale, ca sa ne mantuim,
Ca de la Domnul, toti, sa dobandim puterea!

Ne fie sarbatoare in trup, dar si in vise,
Si pururea ne fie, in viata sarbatoare,
Lasati, azi, voi, crestini, ferestrele deschise,
In suflet...sa primiti doar binecuvantare!

Lumina si-Nviere sa curga peste noi,
Ne fie pace-n suflet, aproapele ne fie,
Ca fratele, ca sora... la vreme de nevoi,
Alaturi sa ne stam, la ceas de bucurie!

Cand cerul se deschide, la ceas de sarbatoare,
Dumnezeiasca Jertfa, uniti, sa o cinstim,
Iar Pastele ne fie LUMINA si IERTARE,
Sa nu uitam, ca oameni... suntem...
Sa ne iubim!

(CAMELIA STAN - De Paste...)

vineri, 3 mai 2013

Așchii din Crucea Patimilor -Lavinia Stefan Filip


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Vezi, Doamne, cât m-am depărtat de tine-n aste vremuri?
De-aceea, nu-ți cer să m-alini, ciți cer să mă cutremuri!
În tihnă să îmi torni infern, în blid să-mi picuri fiere,
Și bârna să mi-o rupi în ochi, căci văd făr’ de vedere…

Dă-mi vinele la un fierar, să-mi toarne foc în ele,
Văpaie dă-mi, nu doar scântei, să nu mă mai înșele!
Dă-mi mâinile arvună-n Iad smolitelor parâme,
Căci nelucrând lucrarea Ta, s-au pus să o dărâme.

Vezi umerii cum mi-au căzut, ca niște zări surpate?
Cum talpa-mi prinse rădăcini în malul de păcate?
Am dat Iordanul pe nămol și-agheazma pe leșie –
De Iuda te-a vândut o dat’, eu te-am vândut de-o mie.

Atâtea pietre zac prin târg, căci ne lovim cu pietre –
Și-atâtea răni avem pe noi, că știm să dăm cu sete.
Ne prea-zgârcim doar la obraji, economie facem
Și, nu Te supăra pe noi, dar nu vrem să-i întoarcem!

De-atâta ros din creștinism cu fadă pocăință,
Nici scoarțele n-au mai rămas intacte din credință.
Și-atâtea oale-avem pe foc, iubirea căldicind-o,
Că fir de carne nu mai e… doar os – perfid albind-o.

Transfugi ai propriilor vieți, ne-ascundem în secunde,
Sfârșiți de drumurile lungi, ce nu ne-au dus niciunde.
Ne-am rătăcit de veșnicii, momiți de vreo morgană,
Sorbind beții de vorbe mari pe post de sfântă hrană.

Și tot mai des știm despre cer doar meteo-prognoze,
Ori horoscopic tălmăcim astrale diagnoze –
Uitând că nouă ceruri sunt, că-n ele ni-i seninul
Și c-abia-n ultimul stă Cel ce ne-a făcut destinul.

Atâtea candele am ars, storcându-le lumina
Sculptând în ele duhul frânt, amestecat cu vina.
Opaiț slab prin peșteri lungi le e, adesea, raza,
Căci nefiind din scut ceresc, firavă le e paza.

Prin spinii lumii de-am umblat, n-am priceput jertfirea,
Nici pietrei nu i-am înțeles în inimă-mpietrirea.
Poveri luptam din răsputeri, făr’ de-a-Ți afla puterea,
Și praznic Paștelui cinsteam, făr’ de-a-Ți trăi ‘Învierea.

Adie-mi duh în adevăr – senin, nebun, văratic
Și îndoielii dă-i amurg – întins pe zări, tomnatic.
Mă-nvață calea mai curând, c-o tot confund cu drumul,
Iar vieții - focul viu i-l dă, căci am aflat doar scrumul.

Să nu mă iei în sânul Tău, cu binecuvântare,
Ci cât mai jos să mă azvârli, ca să mă scol mai tare!
Iar de m-oi alipi de glod, în glod să-mi fie veacul,
Căci știu că-n drumul către Rai, în iad lumesc mi-e leacul…

Arhivă blog

BIBLIA ORTODOXA AUDIO