luni, 26 martie 2012

Să dea Dumnezeu să fiu gata


Gata de slujire, gata de suferință, gata să-și dea viața, iată pentru ce se pregătea Apostolul Pavel! Să dea Dumnezeu să ne arătăm și noi pregătiți pentru toate acestea, după voia lui Dumnezeu. Apostolul nu avea ezitări, nu cerea sfatul nimănui, nu umbla să obțină aprobări, nu cădea la învoială cu propria-i conștiință, nu se arăta nehotărât pe ce drum să meargă. Viața i se înfățișa ca o perpetuă nevoință, la care răspundea fără șovăire: ”Sunt gata!”

Să intri în inima lumii păgâne, să te angajezi de unul singur într-o luptă corp la corp cu păgânătatea, nu era o treabă ușoară! Dar n-a stat în cumpănă nicio clipă în fața acestei nevoințe, spunând ”din partea-mi sunt gata să vă vestesc Evanghelia și vouă, celor din Roma” (Romani 1, 15), gata să ducă la îndeplinire totul, pentru a face voia lui Dumnezeu.

Ierusalimul era atunci locul unde cei ce urmau lui Hristos erau supuși la chinuri și totuși, înfruntând primejdia, Pavel se arăta gata ”să moară în Ierusalim, pentru numele Domnului Iisus” (Faptele Apostolilor 21, 13). Iar atunci când s-a aflat față-n față cu moartea s-a arătat gata să-și pună viața chezășie pentru convingerile sale. Suprema trăsătură de caracter a Apostolului Pavel este tocmai aceasta: hotărârea de a merge în întâmpinarea datoriei sale, cu prețul oricărei suferințe și chiar cu prețul vieții.

Să dea Dumnezeu să avem parte de o asemenea hotărâre! Să-mi dea Dumnezeu și mie a tinde cu bucurie să Te urmez, Doamne, oriunde, să îndeplinesc neobosit, voia Ta, cu neslăbită râvnă. Să-Ți fiu ascultător, chiar dacă mă voi afla în situația de a mă despărți de munca mea de acum, sau voi ajunge să nu mai fiu în stare de nimic. Iar când îmi va bate ceasul morții, fă să pot fi gata să las tot ce-mi este scump în mâinile Tale, să năzuiesc din toată inima spre Tine, să-mi încredințez sufletul iubirii Tale! Amin.

(Fragment din cartea ” Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu) 


CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO