sâmbătă, 22 decembrie 2012

PROFETII CU PARINTELE ARSENIE BOCA


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Poate mulţi dintre voi ştiu aceste lucruri. Trebuie doar să luăm aminte, cred eu.
Am să vă rog să vizionaţi filmele, şi să vă spuneţi părerea. Ce credeţi voi, şi cum putem să evităm o nouă durere?



joi, 20 decembrie 2012

ENOH SI ILIE (Despre Apocalipsa)

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Acesti doi prooroci au sa se pogoare, sa vina din Rai, trimisi de Dumnezeu, fiind luati cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere si vor înfrunta pe Antihrist trei ani si jumatate, cât va împarati el, Sfintii Enoh si Ilie vor avea mare putere sa strabata tot pamântul cu fel de fel de minuni. Au sa faca minuni mari si semne în Ierusalim ca sa întoarca pe evrei, caci ei nu se întorc pâna nu vine Ilie si Enoh. Vor întoarce inimile catre fii si sinagoga satanei catre Hristos.

Când vor predica ei, îi va auzi tot pamântul si-i va vedea toata lumea. Si acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s-au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Si cine ar fi crezut? Ar zice cineva ca este o nebunie asta. Si se întrebau oamenii: "Cum o sa-i vada pe Enoh si Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o sa-i auda în America?"

Acum, daca ar predica, îi vede la televizor toata lumea si îi aude la aparate toata lumea. Cum sa nu! Dumnezeu stie toate, ca si cum ar fi venit. Când vor predica si vor face minuni, tu ai sa te uiti aici si ai sa-i vezi cum fac minuni, cum învie mortii, si ai sa auzi de aici ce predica Enoh si Ilie si cum mustra pe Antihrist, când va împarati peste toata lumea, timp de 1260 de zile.

Vezi? Ceea ce era atunci de necrezut si de neînchipuit, acum se poate realiza! De aici se poate vedea si auzi la Ierusalim. Da! Si uite, stam aici si vedem la Ierusalim cum slujesc acolo, cum predica si auzim toate! Si la Muntele Sinai si în Italia si în Belgia si în Olanda si în Bulgaria si în Grecia si în Serbia. Deci stau aici si vad slujba de la Ierusalim! Vezi ca-i posibil acum? Dumnezeu stia de mai înainte cât are sa se înmulteasca mintea, adica stiinta.

Ca Daniil Proorocul a spus la capitolul doi: În vremea de apoi se va înmulti mintea foarte, si se vor întelepti oamenii si vor zbura prin vazduh si vor înconjura lumea. Toate câte le vezi acum, Biblia le-a spus cu mii de ani înainte.

Vezi Proorocul Isaia, care traieste cu 850 de ani înainte de venirea Domnului, la capitolul 60 întreaba de avioane, ca el le vedea acum 2800 de ani: Doamne, ce sunt acestea care zboara si se întrec cu norii; si zboara ca porumbeii spre porumbarele lor si de huietul aripilor lor se tulbura vazduhul? (Isaia 60, 8).

Ai auzit? Cu 2800 de ani înainte a spus de avioane. Ce-a zis? "Ca zboara ca porumbeii spre porumbarele lor". Ca ei nu zboara, decât de la un aerodrom la altul, ca sa alimenteze.

Dar si Proorocul Ieremia a vazut masinile astea fara cai, care le vedeti acum ca alearga pe drum. Si întreaba pe Dumnezeu: Doamne, ce sunt acestea, care huruie pe drum si întrec carele oamenilor?

Vezi, ca spune de bomba cu neutroni la Apocalipsa: Iata au iesit de la fata Mielului niste lacuste si acestea aveau putere mare de vatamat în cozile lor. Si am auzit un glas de la tronul Mielului: Nu vatamati iarba pamântului, nici copacii, nici florile, nici toate cerealele lumii, numai pe oameni sa-i vatamati cinci luni de zile. Razboiul neutronic. Bomba cu neutroni îti lasa pomii înfloriti.

Eu am la marturisire pe cel mai mare profesor de fizica atomica din Bucuresti.

- Domnule, zic, ce rau poate face aceasta bomba?

- Aceasta distruge numai viata, si-ti lasa orasul complet. Ca ce folos daca l-ar distruge? Ei ce sa mai câstige când vin sa ocupe? Au nevoie sa ucida pe oameni, ca sa ocupe orase si toate bunurile lumii.

- Dar daca eu sunt închis într-o casa de fier si bomba cu neutroni explodeaza afara, ce poate sa-mi faca, daca zici ca nu distruge materia? Eu nu sunt în siguranta?

- Dumneata daca ai avea o casa de fier fara usa, cu peretii de zece metri grosime în jur si te-ai bagat acolo, neutronii rapizi nu sunt împiedicati de fier sa treaca. Trec prin fier si vin la dumneata si-ti distrug numai viata.

Am grait cu dânsul. Sotia lui este mare bibliotecara la cartile de limbi vechi. Un om credincios!

Asa ne-a spus Dumnezeu, ca acestea sunt scrise la Apocalipsa. Nu vor vatama copacii, nici florile, nici sadurile, nici ierburile, ci numai pe oameni cinci luni de zile. Atât o sa dureze razboiul neutronic. Cinci luni de zile n-ai sa te poti pazi nici în casa, nici în beci, nici în apa, nicaieri, nicaieri. Unde te-a ajuns… Tot ce-i viu distruge. Asta-i bomba cu neutroni.

Toate-s scrise, fratii mei. Si Mântuitorul a spus: Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35). Da. Noi suntem cei de pe urma!…


duminică, 16 decembrie 2012

Diferenta dintre un pustnic si un diavol

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Zicea maica Teodora ca nici nevointa, nici privegherea, nici tot felul de osteneala nu mantuieste, fara numai smerita cugetare cea adevarata. Caci era un pustnic care gonea dracii si ii intreba: - Cu ce iesiti voi ? Cu postul ? Si ei ziceau: - Noi nici nu mancam, nici nu bem. - Dar cu privigherea? Si ei raspundeau: - Noi nu dormim. - Cu pustnicia ? Iar ei ziceau: - Noi prin pustietati petrecem. - Cu ce iesiti dar ? Si ei raspundeau: - Nimic nu ne biruieste pe noi, fara numai smerita cugetare pentru ca ea este biruirea dracilor.

"A tine minte raul inseamna a fi biruit de rau."
Sfantul Ioan Gura de Aur

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Duhul desfranarii

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...





     Un frate era tare bantuit de duhul desfranarii. Si atunci, s-a dus la un parinte si i-a zis:
- Parinte, roaga-te pentru mine, ca ma lupta patimile, ma lupta duhul desfranarii! Ce sa fac? Roaga-te pentru mine!
Parintele s-a apucat si s-a rugat. Dupa o saptamana, fratele se duce din nou la el si ii zice:
- Parinte, roaga-te pentru mine, ca nu ma slabeste deloc pornirea aceasta, rautatea aceasta; sunt asuprit de duhul desfranarii!
Parintele s-a rugat din nou si atunci a aparut diavolul si a zis:
- Eu m-am indepartat de el de cand te-ai rugat intai, dar el are dracii lui: lacomia pantecelui si somnul cel mult.
Deci acestea favorizau patima lui.

Rugaciunea Parintelui Ilarion Argatu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



“Iartă-ma, Doamne:
-pentru tot ce puteam să văd si nu am văzut!
-pentru tot ce puteam să aud si nu am auzit!

-pentru tot ce puteam să simt si nu am simtit!
-pentru tot ce as fi putut să înteleg si nu am înteles!
-pentru tot ce puteam să constientizez si nu am constientizat!
-pentru iertarea pe care as fi putut să o dau si nu am dat-o!
-pentru bucuria pe care as fi putut să o trăiesc si nu am trăit-o!
-pentru Lumina pe care as fi putut să o primesc si nu am primit-o!
-pentru viata pe care as fi putut să o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am împlinit!
-pentru necunoscutul în care as fi putut să păsesc si din teamă nu am îndrăznit să păsesc!
-pentru iubirea pe care as fi putut să o exprim si nu am exprimat-o!
-pentru tot ce puteam să creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne si a Împărătiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu că am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinită, Te rog, iartă-mă si mă îmbracă cu nesfârsita Ta Iubire si Lumină!

Îti multumesc, Doamne pentru toată frumusetea pe care am văzut-o izvorând din Tine!
-pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat în viata mea!
-pentru tot ce prin harul Tău am înteles!
-pentru lumina pe care am sorbit-o în adâncul meu!
-pentru iertarea pe care dăruind-o, am dobândit pace!
-pentru bucuria fiecărei clipe trăite în Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au îmbogă?it fiin?a!
-pentru viata mea, care e a Ta, o mică parte a simfoniei existentei!
-pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul în care am păsit plin de curaj, regăsindu-Te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care mă dezmierzi clipă de clipă!
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducând cu umilintă laudă Împărătiei Tale divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu că am primit, tie, Doamne, care esti Milostivirea si Iubirea infinită, Îti multumesc, dăruindu-ti inima mea

vineri, 7 decembrie 2012

Nu avem linişte fiindcă nu ne îngrijim de viaţa adevărată

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii – precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor linişte.

Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educaţia exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar şi copii mici) la psihanalize şi la psihiatri şi construieşte mereu spitale de boli psihice şi instruieşte psihiatrii, dintre care mulţi nici în Dumnezeu nu cred, nici existenţa sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte?

Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice şi le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toţi cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieţii.

Oamenii încearcă să se liniştească cu calmante sau cu teorii yoga, şi nu vor adevărata linişte, care vine atunci când se smereşte omul şi care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Şi turiştii care vin din ţări străine şi umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpuşeală, gândeşte-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere această chinuială exterioară! Cât sunt de izgoniţi de ei înşişi, de ajung să socoată această chinuială drept odihnă!

Când vedem un om cu o nelinişte mare, cu mâhnire şi supărare, deşi le are pe toate – nu-i lipseşte nimic – atunci să ştim că-i lipseşte Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiţi şi de bogăţie, pentru că bunurile lumeşti nu-i împlinesc sufleteşte; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogaţi care au de toate şi nu au copii, şi tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiţi de toate. “În regulă”, îi zic unuia, “dacă ai timp liber, fă-ţi cele duhovniceşti. Citeşte un Ceas, citeşte puţin din Evanghelie”. “Nu pot”, îmi spune. “Fă un bine, du-te la un spital şi mângâie un bolnav”. “Cum să merg până acolo?, îmi răspunde. “Şi de ce să fac aceasta?”. “Du-te şi ajută vreun sărac de prin vecini”. “Nu, nu mă mulţumeşte nici aceasta”, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămada de case, să aibă toate bunătăţile şi să se chinuiască! Ştiţi câţi astfel de oameni există? Şi se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea? Înfricoşător! Şi dacă nici nu lucrează, ci îşi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiţi oameni. Dacă ar avea cel puţin un serviciu, ar fi mai bine.

Viaţa de astăzi e alergătură, este un iad

Oamenii se grăbesc şi aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, şi aşa mai departe. Şi ca să nu uite ce au de făcut, şi le notează pe toate. Cu atâta alergătura, tot este bine ca îşi mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înşişi nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindeşti în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viaţă, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află linişte şi aleargă mereu.

Bine că există viaţa de dincolo. Dacă oamenii ar fi trăit veşnic în viaţa aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul în care şi-au făcut ei viaţa. Cu neliniştea asta de acum, dacă ar fi trăit 800-900 de ani, ca în vremea lui Noe, ar fi trăit un mare iad. “Zilele anilor noştri şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani; şi ce este mai mult decât aceştia, osteneala şi durere.” (Ps.89, 10-11). Şaptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii să-şi căpătuiască copiii.

Într-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care trăieşte în America şi mi-a spus despre viaţa de acolo. Lucrează toată ziua. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă maşina sa. Apoi acasă, pentru ca fiecare să se mişte liber, trebuie să aibă patru televizoare. Lucrează şi se ostenesc ca să scoată bani mulţi, ca sa spună că sunt aranjaţi şi fericiţi. Dar ce legătură au toate astea cu fericirea? O astfel de viaţă plină de nelinişte şi într-o neîncetată alergătură (după bani) nu înseamnă fericirea, ci este un iad. Ce să faci cu viaţa într-un astfel de stres? Dacă ar fi trebuit ca întreaga lume să trăiască o astfel de viaţă, eu nu aş fi voit-o. Dacă Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: “Nu vă pedepsesc pentru viaţa ce o trăiţi, însă vă voi lăsa să trăiţi veşnic în acest fel”, asta pentru mine ar fi fost un mare iad.

De aceea, mulţi oameni nu pot răbda să trăiască în astfel de condiţii şi ies afară în aer liber, fără direcţie şi scop. Se adună în grupuri şi merg în afara oraşelor, în mijlocul naturii, unii ca să facă gimnastică, iar alţii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii că ies în aer liber şi aleargă, ori se suie pe munţi până la înălţimea de 6000 de metri. Îşi ţin răsuflarea, apoi o lasă, şi iarăşi inspiră adânc… Lucruri de nimic. Aceasta arată că inima lor este strivită de nelinişte şi caută o ieşire. Am spus unuia dintre aceştia: “Voi săpaţi o groapă, o măriţi, vă minunaţi de groapa ce aţi făcut-o şi… săriţi în ea, prăvălindu-vă în jos, în timp ce noi [creştinii] săpăm groapa, dar aflăm metale preţioase. Nevoinţa noastră are rost, fiindcă se face pentru ceva mai înalt.“

Simplificaţi-vă viaţa!

Mirenii spun: “Fericiţi sunt cei care trăiesc în palate şi au toate înlesnirile”. Dar însă fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa şi s-au eliberat din laţul acestui progres lumesc al multelor înlesniri, sau mai degrabă al multelor greutăţi, şi au scăpat de acest stres înfricoşător al vremii noastre de azi. Dacă omul nu îşi simplifică viaţa, se chinuieşte, în timp ce simplificând-o nu va avea acest stres.

Odată, la Sinai un german i-a spus unui copil de beduin, care era foarte deştept: “Tu eşti deştept, poţi învăţa carte”. “Şi după aceea?”, îl întrebă copilul. “După aceea o să devii mecanic”. “Şi după aceea?”. “După aceea iţi vei deschide un atelier de reparat maşini”. “Şi după aceea?”. “După aceea o să-l măreşti”. “Si după aceea?”. “După aceea vei lua şi pe alţii să lucreze şi vei avea mult personal”. “Adică, ii spune, să am eu durere de cap, apoi să dau şi altuia durere de cap, şi după aceea altuia? Nu este mai bine acum, când nu am nicio durere de cap?” Cea mai mare durere de cap vine din gândurile acestea: “Să facem aceasta, să facem cealaltă”. Dacă gândurile ar fi duhovniceşti, cel ce le are ar simţi mângâiere duhovnicească şi nu ar avea durere de cap.

Încă şi la mireni insist mult asupra simplităţii, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinţă şi îi mănâncă stresul. Le vorbesc de cumpătare şi nevoinţă. Strig mereu: “Simplificaţi-vă viaţa, şi stresul va fugi“. Cele mai multe divorţuri de aici pornesc. Oamenii au de făcut multe treburi, multe lucruri şi astfel se ameţesc. Lucrează amândoi, tata şi mama, şi îşi lasă copiii de izbelişte. Osteneală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari – apoi, divorţ fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă şi-ar simplifica puţin viata, ar fi şi odihniţi, şi veseli. Acest stres este o catastrofă.

Odată mă aflam într-o casă foarte luxoasă. Discutând cu stăpânii ei, aceştia mi-au zis: „Noi trăim în rai, în timp ce alţi oameni duc lipsă”. “Trăiţi în iad”, le spun. “Nebune, în noaptea aceasta…”, a spus Dumnezeu bogatului. Dacă Hristos m-ar întreba: “Unde vrei să trăieşti, într-o puşcărie sau într-o casă ca aceasta?”, eu aş răspunde: “Într-o puşcărie întunecată”, pentru că puşcăria m-ar ajuta. Mi-ar aminti de Hristos, de sfinţii mucenici, mi-ar aminti de pustnicii care au stat în crăpăturile pământului, mi-ar aminti de călugărie. Puşcăria ar semăna puţin şi cu chilia mea, şi m-aş bucura. Dar casa voastră de ce mi-ar aduce aminte şi la ce m-ar ajuta? De aceea puşcăriile mă odihnesc mai mult decât un salon lumesc, dar şi decât o chilie frumoasă a unui monah. De mii de ori aş prefera să stau în puşcărie, decât într-o astfel de casă.

Odată, fiind găzduit în casa unui prieten din Atena, gazda m-a rugat să primesc un creştin înainte de a se lumina de ziuă, deoarece în altă vreme a zilei acela nu putea. Aşadar, acel om a venit bucuros şi slăvind neîncetat pe Dumnezeu. Avea multă smerenie şi simplitate şi-mi cerea să mă rog pentru familia lui. Fratele acesta era cam pe la 38 de ani şi avea şapte copii. Împreună cu familia lui mai stăteau şi cei doi părinţi ai săi; în total unsprezece suflete, care locuiau împreună într-o singură cameră. Îmi spunea cu toată simplitatea pe care o avea: “Camera ne încape numai atunci când stăm în picioare, dar când trebuie să ne culcăm nu ne mai încape, este puţin strâmtă. Dar, slavă lui Dumnezeu, acum am făcut un adăpost pentru bucătărie şi am rezolvat-o. Părinte, noi cel puţin avem un acoperiş deasupra capului, în timp ce alţii stau sub cerul liber”. Lucra ca tocilar. Locuia în Atena şi plecă înainte de a se lumina de ziuă ca să ajungă la Pireu, unde lucra. Din pricina statului în picioare şi a multelor drumuri avea varice, care îl deranjau, însă multa lui dragoste pentru familie îl făcea să uite durerile şi suferinţele. Mai ales se prihănea pe sine mereu şi spunea ca nu are dragoste, pentru că nu face fapte bune cum se cuvine unui creştin şi lăuda pe femeia sa că face fapte bune, pentru că pe lângă copiii şi socrii săi, de care avea grijă, mergea şi lua lucrurile bătrânilor din vecinătate, pe care le spăla; le punea acestora casele în rânduială şi le făcea şi câte o supă. Pe faţa acestui bun creştin se putea vedea zugrăvit harul dumnezeiesc. Avea înlăuntrul său pe Hristos şi era plin de bucurie, iar camera sa era plină de bucurie paradisiacă. În timp ce aceia care nu au înlăuntrul lor pe Hristos sunt plini de nelinişte. Chiar şi numai doi oameni dintre aceştia să fie, nu încap nici în unsprezece camere. Pe când acei unsprezece oameni, care aveau pe Hristos în ei, încăpeau într-o singură cameră.

Chiar şi pe unii oameni duhovniceşti îi vezi că nu încap, oricât loc ar avea, fiindcă înlăuntrul lor n-a intrat în întregime Hristos. Dacă femeile ce au trăit în Farasa ar fi văzut luxul care exista azi, chiar şi în mănăstiri, ar fi zis: “Va arunca Dumnezeu foc să ne ardă! Ne va părăsi Dumnezeu”. Acelea îşi făceau treburile taca-taca. Dis-de-dimineaţă trebuia să scoată caprele la păscut, apoi să deretice casa. După aceea, mergeau la bisericuţele din împrejurimi ori se adunau prin peşteri, unde vreuna, care ştia puţină carte, citea Sinaxarul cu Sfântul zilei. Pe urmă dă-i la metanii; rosteau apoi şi rugăciunea: “Doamne Iisuse…”. Şi lucrau, şi se osteneau. Femeia trebuia să ştie să coasă toate hainele casei. Şi pe atunci le cosea cu mâna. Maşini de cusut erau puţine, şi acelea numai în oraşe; în sate nu existau. În Farasa exista numai o singură maşină de cusut. Coseau încă şi hainele bărbaţilor lor, care erau mai comode decât cele de astăzi; iar ciorapii ii împleteau cu mâna. Aveau gust, tragere de inimă, şi le mai rămânea şi timp, fiindcă ele pe toate le făceau simple. Femeile din Farasa nu se uitau la amănunte. Trăiau bucuria călugăriei. Şi dacă, de pildă, pătura nu era bine întinsă şi atârna puţin într-o parte, şi i-ai fi spus: “Îndreaptă pătura!”, ea ţi-ar fi răspuns: “Te împiedică la rugăciune?”.

Oamenii de astăzi nu cunosc această bucurie a călugăriei. Ei cred că nu trebuie să trăieşti în lipsă, ca să nu te chinuieşti. Dacă oamenii ar gândi puţin mai călugăreşte, dacă ar trăi mai simplu, ar fi liniştiţi. Acum se chinuiesc, pentru că au în sufletul lor nelinişte şi deznădejde. “Cutare a reuşit în viaţă fiindcă şi-a făcut două blocuri de locuinţe sau pentru că a învăţat cinci limbi etc. Iar eu nu am nici un apartament şi nu ştiu nicio limba străină. Oh, sunt pierdut!”. Unul are o maşină şi începe: “Cutare are una mai bună. Să-mi iau şi eu”. Ia una mai bună, însă tot nu se bucură de ea, pentru că altul are una încă şi mai bună. Şi ia pe cea încă şi mai bună, dar după aceasta află că unii au avioane personale şi iar se chinuieşte. Nu se mai opresc. În timp ce unul nu are maşină slăveşte pe Dumnezeu şi se bucură. “Slava lui Dumnezeu, spune, nu-i nimic ca n-am maşină. Am în schimb picioare sănătoase şi pot merge. Câţi oameni nu sunt cu picioarele tăiate şi nu se pot sluji pe sine, nu pot ieşi la plimbare, ci le trebuie un om să-i slujească, în timp ce eu am picioarele mele!”. Şi un şchiop se bucura când spune: “Alţii sunt lipsiţi de amândouă picioarele!”.

Nemulţumirea şi nesaţiul sunt un rău mare. Cel robit bunurilor materiale este stăpânit mereu de mâhnire şi de nelinişte, pentru că pe de o parte tremură ca să nu piardă cele materiale, iar pe de alta parte ca să nu i se ia sufletul. Într-o zi a venit un bogat din Atena şi mi-a spus: “Părinte, am pierdut legătura cu fiii mei; mi-am pierdut copiii!”. “Câţi copii ai?”, îl întreb. “Doi”, îmi răspunde. “I-am crescut cu lapte de pasăre. Tot ce au vrut au avut! Chiar şi maşină le-am luat.” Din discuţie reieşea că şi el avea maşina lui, şi femeia sa pe a ei, şi copiii lui pe a lor. “Binecuvântatu-le, i-am spus, tu în loc să-ţi micşorezi problemele, le-ai mărit. Acum ai nevoie de un garaj mare pentru maşini, de un mecanic pe care să-l plăteşti de patru ori mai mult ca să le repare, ca să nu mai vorbim de faptul că vă primejduiţi toţi patru în fiecare clipă să muriţi. În timp ce dacă ţi-ai fi simplificat viaţa, familia ţi-ar fi fost unită, v-aţi fi înţeles unul pe altul şi nu ai fi avut aceste probleme. Nu sunt vinovaţi copiii tăi, tu eşti vinovat că nu te-ai îngrijit să le dai altă educaţie”. O familie, patru maşini, un garaj, un mecanic etc.! Ce are dacă merge unul mai târziu? Toate aceste înlesniri nasc greutăţi.

Altă dată a venit un alt familist la coliba mea – familia lui era alcătuită din cinci persoane – şi mi-a zis: “Părinte, avem o maşină şi mă gândesc să-mi iau alte două. Ne vor ajuta”. “Dar te-ai gândit cât vă vor îngreuia? l-am întrebat. Pe aceea pe care o ai o pui acolo, într-o gaură, pe toate trei unde le vei pune? Îţi va trebui un garaj şi o magazie pentru carburanţi. Veţi trece prin trei primejdii. Mai bine sa aveţi una şi să vă limitaţi ieşirile. Veţi avea atunci timp să vă vedeţi şi de copii. Veţi avea şi linişte. Simplificarea este totul”. “Nu m-am gândit la aceasta”, îmi zice.

Când eram mici făceam dintr-un mosor o jucărie minunată, şi ne bucuram de ea. Copiii mici se bucură de o maşinuţă mai mult decât oricare din părinţii lor, atunci când îşi cumpără un Mercedes. Dacă întrebi o fetiţă: “Ce vrei, o păpuşă sau un bloc de locuinţe?”, vei vedea ca îţi răspunde: “O păpuşă”. Aşadar, copiii mici cunosc deşertăciunea lumii.

- Părinte, ce ajuta mai mult pentru ca cineva să cunoască această bucurie a cumpătării?

- Să prindă sensul cel mai adânc al vieţii. “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…”. De aici porneşte simplitatea şi orice înfruntare corectă a lucrurilor”.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”,

http://luminaortodoxiei.com/ro/articole/articole/item/1048-nu-avem-lini%C5%9Fte-fiindc%C4%83-nu-ne-%C3%AEngrijim-de-via%C5%A3a-adev%C4%83rat%C4%83

duminică, 2 decembrie 2012

Rugăciune la vreme de ispită

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



În orice împrejurare te-ai afla, de bucurie, de întristare, lipsă ori bunăstare, înalţă gândul smerit şi inima curată către Dumnezeu, aducându-I laudă, mulţumire ori cerere, şi El, Care ascultă chemările sincere şi curate, nu te va trece cu vederea.

Doamne, Doamne, Cel ce ai îngăduit diavolului să ispitească în rai pe strămoşii noştri Adam şi Eva, spre a le încerca ascultarea şi supunerea lor;

Cel ce aşişderea ai îngăduit diavolului să ispitească cu îngroziri şi cu suferinţe grele pe dreptul Iov, robul Tău, pentru a se vădi şi mai lămurit virtuţile şi credinţa lui cea întru Tine;

Cel ce ai dat îngăduinţă Satanei să se apropie cu ispitire de însuşi Fiul Tău spre a-L îmbia şi a-L momi cu poftele şi deşărtăciunile acestei lumi, pentru ca înfrânt şi ruşinat acest duh blestemat să audă din gura Mântuitorului lumii cuvintele: „Înapoia Mea, Satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui unuia să-I slujeşti";

Cel ce tuturor drepţilor şi sfinţilor Tăi le-ai dat vremi de ispitire şi de grele îndolieli, pentru ca prin ele, lămurindu-se, să iasă şi să rămână şi mai întăriţi în credinţă, în nădejdea, în dragostea şi în supunerea cea către Tine;

Însuţi, atotputernice şi preabunule Stăpâne, ajută-mi şi mie în această clipă grea, când duhul Satanei îmi tulbură mintea cu îndoieli şi cu îmboldiri şi amăgiri viclene frământă inima şi sufletul meu; arată-mi mie, Milostive, adevărul şi calea Ta cea dreaptă, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, să mă pot bucura de cuvintele Apostolului Tău Iacob, ce zice: „Fericit bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se, va lua cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce îl iubesc pe El".

Dăruieşte-mi, Stăpâne, inimă curată şi credinţă tare, pentru ca în aceste clipe să pot cânta dimpreună cu proorocul Tău David: „Doamne cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi zic sufletului meu: Nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui! Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi cel ce înalţi fruntea mea! Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui; a Domnului este mântuirea şi peste tot poporul Tău binecuvântarea Ta". Amin.

vineri, 30 noiembrie 2012

Mai bine sarac, decat bogat..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




A fost odată, într-un ţinut îndepărtat, un om cu avere multă, numit Ilie. După douăzeci şi cinci de ani de muncă, acest om a strâns o avere mare. Cu toţii ziceau: „Ce fericit este Ilie! Are o avere de nu îi mai dă de capăt. Nu are de ce să moară…”
Mai multe nenorociri s-au abătut, însă, asupra casei lui şi a sărăcit atât de mult, încât un vecin milos i-a primit pe el şi pe nevasta lui să îl slujească în curte.
Într-o zi, i-au venit acestui vecin nişte oaspeţi.
- Aţi văzut - a întrebat el - pe bătrânul ce tocmai a trecut?
- L-am văzut, dar ce este cu el?
- Uite, a fost unul dintre cei mai bogaţi din acest ţinut.
- Tătucă - l-a strigat unul dintre oaspeţi - vino să guşti ceva cu noi!
Din vorbă în vorbă, l-au întrebat cum se simte acum, când este atât de sărac.
- Atâta vreme am căutat fericirea - a spus bătrânul - şi numai de doi ani am găsit-o, de când sunt aici.
- Glumeşti, i-au spus oaspeţii.
- Nicidecum! Puteţi s-o întrebaţi şi pe bătrână. Ea vă va spune chiar mai bine decât mine.
Au chemat-o şi pe bătrână şi aceasta le-a spus:
- Este adevărat. Am fost bogaţi şi nu aveam pic de odihnă. Pe atunci nici vorbă să mai gândim la Dumnezeu sau la mântuirea sufletului. Şi ce griji mari! Acum, în schimb, avem timp să ne rugăm lui Dumnezeu şi să ne gândim la mântuirea sufletelor noastre. Cincizeci de ani am căutat fericirea şi abia acum am găsit-o!
- Adevărat - a spus bătrânul - înainte eram nişte oameni fără minte, plângând pierderea averii, dar Dumnezeu, în marea Sa dragoste şi înţelepciune, mai târziu ne-a făcut să pricepem de ce s-au întâmplat toate acestea.
Oaspeţii au rămas pe gânduri.

PREOTUL

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Un preot cinstit şi evlavios era duşmănit de câţiva credincioşi de-ai săi, deoarece a refuzat să le facă un lucru ilegal. Pentru aceasta ei voiau să se răzbune împotriva preotului. Astfel, au plătit o femeie neruşinată, care l-a acuzat pe preot de faptele cele mai josnice.

Bunul preot, deşi şi-a dovedit pe deplin nevinovăţia în faţa episcopului său, totuşi era mâhnit datorită întinării cinstei sale preoţeşti, şi slăbind din zi în zi, a căzut la pat.
Auzind calomniatorii că preotul este pe moarte, speriaţi şi mustrându-i conştiinţa, s-au grăbit să-şi ceară iertare pentru fapta lor cea răutăcioasă, promiţându-i că îşi vor retrage toate calomniile şi-i vor restabili cinstea.
- Fiilor - le-a spus preotul cu tristeţe - eu vă iert din toată inima, dar vedeţi, bunul meu nume nu mai puteţi a mi-l reda.
- Cum nu, numai să ne spui ce trebuie să facem, au spus atunci ei.
- Bine, luaţi dar perna aceasta, urcaţi-vă în turn cu ea şi sloboziţi fulgii din ea.
Ei credeau că preotul aiurează dar, văzându-i stăruinţa, în cele din urmă, au făcut precum le spusese preotul.
Întorcându-se la preot, acesta i-a întrebat ce s-a întâmplat cu fulgii, iar aceştia au răspuns că au fost luaţi de vânt şi împrăştiaţi în toate părţile.
- Ştiam - le-a spus preotul - dar acum mergeţi şi adunaţi iarăşi fulgii.
La răspunsul acestora - că aşa ceva nu mai este acum posibil - bătrânul preot a continuat spunându-le:
- Vedeţi, întocmai şi tot la fel de imposibil este şi a-mi restabili mie cinstea şi bunul nume, căci calomnia s-a răspândit cu mult mai departe decât să fiţi voi în stare a o mai înlătura.
Şi, spunând acestea, bunul preot i-a binecuvântat şi nu peste mult timp el a şi murit.

joi, 29 noiembrie 2012

SFATURI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Cantareste bine cuvintele pe care vrei sa le rostesti....pentru ca tu le poti uita,dar va fi intotdeauna cineva care si le va aminti..


"Va rog fratilor, faceti o incercare. Daca cineva va ocaraste sau va dispretuieste, sau va smulge ceea ce va apartine, sau prigoneste Biserica, rugati pe domnul zicand: "Doamne, toti suntem fapturile Tale. Ai mila de robii Tai si intoarce-i spre pocainta!" Atunci vei purta in chip simtit harul in sufletul tau. La inceput sileste inima ta sa iubeasca pe vrajmasii tai, iar Domnul, vazand gandul tau cel bun, te va ajuta in toate si experienta insasi te va invata calea. Dar cel ce gandeste de rau pe vrajmasii lui nu are in el iubirea lui Dumnezeu si nu cunoaste pe Dumnezeu. Daca te rogi pentru vrajmasii tai, pacea va veni asupra ta. Iar cand vei iubi pe vrajmasii tai, sa stii ca un mare har dumnezeiesc locuieste intru tine. Nu zic ca este deja un har desavarsit, dar e de ajuns pentru mantuire. Daca, dimpotriva, ocarasti pe vrajmasii tai, e semn ca un duh rau locuieste in tine si el aduce ganduri rele in inima ta: caci, asa cum a spus Domnul, "din inima omului ies gandurile bune si gandurile rele" (Matei 15.19) - Sf. Siluan Athonitul

luni, 26 noiembrie 2012

LUMANAREA




O lumanare arde in feresti
Ca un indemn, si casa prinde viata...
Un adevar banal ce il primesti
Prin anii vitregi ca pe o povata.
Ea arde singuratica in pace
Si toata in lumina se preface.

Ea arde, precum sufletul senin,
Inviorand o viata cat de lunga,
Luminii darunidu-se deplin,
Din sanul casei umbrele alunga.
Ea arde, insa pana se topeste,
In preajma calda raza ei domneste.

Arzi, lumnare! Nu te intrista
Ca te sfarsesti in lacrime de ceara.
Tu vei trai in flacaruia ta,
Sa luminezi in alta lume iara.
Prin noaptea neagra, rogu-te, vegheaza,
Arzi lumanare, arzi si lumineaza!

duminică, 25 noiembrie 2012

DOAMNE...




Chiar dac-ar fi să-ndur din greu
dureri şi lanţuri, şi ruşine,
ajută-mi, Dumnezeul meu,
să nu pot să mă las de Tine!
Chiar dac-ar fi să fiu răpit
şi-n noapte dus de mâini haine,
oricât închis şi chinuit,
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să mi se ia
tot ce-am avut pe lângă mine,
sărac şi gol de-aş rămânea,
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să zac flămând,
bolnav şi-uitat la uşi străine,
lovit şi alungat, nicicând
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi cei dragi ai mei
răpiţi şi duşi de lângă mine,
zdrobit de dorul după ei,
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să ştiu că mor
departe, dus în zări străine,
tânjind de-al casei mele dor,
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să fiu ucis
de cei cu mâini de sânge pline,
pân-la sfârşit să spun deschis
că nu pot să mă las de Tine.
Iar pentru toate-acestea, Sus,
tot ce-mi doresc eu de la Tine
e ca să văd atunci, Iisus,
că nici Tu nu Te laşi de mine!
Traian DORZ

Cea mai scurta cale catre rai: Nu judeca si nu vei fi judecat !


Trăiau undeva nişte oameni foarte păcătoşi, alături de alţii, foarte drepţi. A trecut multă vreme. Păcătoşii au murit, şi pentru că nu s-au pocăit, au mers în iad. Au murit şi cei drepţi. Şi pe ei Dumnezeu i-a trimis în iad. Păcătoşii au fost foarte miraţi când i-au văzut pe cei drepţi împreună cu ei, în locul de osândă. Şi i-au întrebat:„Noi am greşit şi nu ne-am pocăit şi din acest motiv ne aflăm în iad; dar voi, drepţi fiind, care n-aţi săvârşit faptele noastre, ce căutaţi aici?” Drepţii le-au răspuns: „Voi greşeaţi şi noi vă osândeam.”

Dacă nu am avea nici o greşeală, numai prin osândirea aproapelui suntem vrednici de gheenă, pentru că, în faţa lui Dumnezeu, osândirea, adică răpirea dreptului lui Dumnezeu, este un păcat foarte mare. Să nu ne grăbim să osândim, pentru că de multe ori vedem păcatul celui ce greşeşte, dar pocăinţa lui cea din ascuns nu o cunoaştem. Şi cât de cumplit este să osândeşti pe acela pe care chiar Dumnezeu l-a iertat şi l-a îndreptat.

Despre păcatul judecării preoţilor:

Cine venerează pe preot, va avea şi mai multă veneraţie faţă de Dumnezeu. Şi dacă preotul ar fi necurat, Dumnezeu, văzând că tu, din veneraţie pentru El, îl cinsteşti chiar şi aşa, nevrednic de cinste, Dumnezeu Însuşi îţi va răsplăti. Preotul este îngerul lui Dumnezeu. Oare grăieşte ceva de la sine? Dacă tu îl dispreţuieşti, nu pe el îl dispreţuieşti, ci pe Dumnezeu care l-a uns. Dar de unde, vei spune, e cunoscut că Dumnezeu l-a uns pe el? Dar dacă nu eşti convins de aceasta, deşartă este nădejdea ta. Dacă Dumnezeu nu săvârşeşte ceva prin el, atunci nici tu nu ai botezul, nici cu Sfintele Taine nu te împărtăşeşti, nici blagoslovenie nu primeşti, şi prin urmare, tu nu eşti creştin. Dumnezeu lucrează pentru mântuirea poporului prin toţi preoţii, chiar dacă ei s-ar arăta nevrednici. Sf. Ioan Gură de Aur aduce o lămurire importantă: Pe cel ce propovăduieşte nedreptatea, adică învăţătura cea eretică, să nu îl ascultaţi, chiar dacă ar fi şi înger; dar dacă cineva propovăduieşte dreapta învăţătură ortodoxă, să luaţi atunci aminte, nu la viaţa lui, ci la cuvintele lui.Dar de ce, vei spune, îmi vorbeşte mie, iar el nu împlineşte? Nu el îţi vorbeşte – lămureşte Sf. Ioan Gură de Aur – ţie îţi porunceşte Hristos.

Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au păstori nevrednici, ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin păstorii cei nevrednici ca să nu rămână păgubiţi cei ce însetează după mântuire. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşită de către el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o săvârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea harului lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie.

vineri, 23 noiembrie 2012

IUBIREA DE OAMENI



Era odată o femeie, care crezându-se mare credincioasă, zicea adesea: ,,N-am nevoie de nimeni, căci Dumnezeu îmi este deajuns”.
Şi iată că într-o zi, tot din mândrie, căzu într-un lac mlăştinos şi, cu apa până la gât, începu să strige după ajutor. Săriră nişte vecini de-ai ei, priviră, dar grăiră: ,,Păi n-ai zis dumneata că n-ai nevoie de ajutorul nostru…”. Şi se uitară la ea fără să o ajute. Cum n-avea nici o scăpare de la cei din jur, femeia strigă tare după bărbatul ei, care venind în grabă îi zise şi el fără să o ajute:
- Ce pot face eu, un biet păcătos de care ţi-ai legat viaţa?
În cele din urmă veni tatăl femeii, un bărbat credincios şi înţelept, care ajutând-o să iasă din apă, o mustră cu blândeţe:
- Desigur, fata mea, Dumnezeu este TOTUL în viaţa noastră, dar nesocotind pe semenii noştri, noi Îl supărăm pe Dumnezeu şi astfel El nu ne mai ajută. Pe Dumnezeu se cada să-L iubim mai întâi, dar El ne porunceşte să-i iubim şi pe semenii noştri, chiar dacă ei sunt păcătoşi; Domnul ne ajută, dacă şi noi ne ajutăm unii pe alţii.
De la această întâmplare, femeia a înţeles care e voia lui Dumnezeu şi i-a iubit pe oameni aşa cum ne-a poruncit Dumnezeu: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

IUBIREA
"Cu cât mai mare e iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferinţele sufletului; cu cât mai deplină e iubirea, cu atât mai deplină e cunoştinţa; cu cât mai fierbinte e iubirea, cu atât mai fierbinte e rugăciunea; cu cât mai desăvârşită e iubirea, cu atât mai sfântă e viaţa" (Sf. Siluan Athonitul)

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Examenul lui Iov


Un examen de credinta

Biblia este plina de examene de credinta, prin care Domnul Dumnezeu a pus la încercare credinta robilor Sai.
Printr-un un astfel de examen de credinta a trecut si dreptul Iov. Cine era Iov? Era, asa cum spune cartea care-i poarta numele, un om „fara prihana si curat la suflet. El se temea de Dumnezeu si se abatea de la rau”. Se laudau si îngerii
din cer cu viata lui Iov.

Într-o zi, împreuna cu „fiii lui Dumnezeu” s-a înfatisat si Satana în fata lui Dumnezeu.

„Domnul a zis catre Satana: De unde vii? Si Satana a raspuns: Din cutreierarea pamântului si de la plimbarea pe care am facut-o pe el. (Iata si aici o dovada ca Satana cutreiera mereu pamântul, cautând pe cine sa înghita).

Si Domnul i-a zis: Ai vazut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pamânt. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau.

Si Satana a raspuns Domnului: Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui si tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui si turmele lui acopar tara.

Dar ia întinde-Ti mâna si atinge-Te de tot ce are, si sunt încredintat ca Te va blestema în fata.
Domnul a zis Satanei: Iata, îti dau pe mâna tot ce are, numai asupra lui sa nu întinzi mâna” (Iov 1, 6-12).
Si ca focul unui grozav bombardament au început sa curga nenorocirile asupra lui Iov…

Averea, vitele, casele, copiii, totul a pierdut în chip naprasnic – repede si pe neasteptate. Nenorocirile
se tineau lant, una dupa alta. Iov a pierdut tot, dar n-a pierdut credinta… Si, aruncându-se la pamânt, Iov „s-a închinat si a zis: «Gol am iesit din pântecele mamei mele si gol ma voi întoarce în sânul pamântului. Domnul a dat, Domnul a luat, Numele Domnului fie binecuvântat». În toate acestea, Iov n-a pacatuit deloc, si n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1, 20-22).

Iov a trecut cu bine peste acest examen greu. În curând însa avea sa urmeze o încercare si mai grea. O boala îngrozitoare îi cuprinse trupul întreg; o buba rea, din talpa picioarelor si pâna în crestetul capului, îl facea sa sufere dureri amare si grele. I se topeau oasele si carnea de dureri înfricosate, dar Satana nu l-a putut desparti de
dragostea lui Dumnezeu. Din mijlocul acestui examen de credinta striga Iov: „Chiar daca nu voi mai avea carne pe mine, chiar daca mi-ar lua viata, eu totusi voi vedea pe Dumnezeu si El îmi va fi binevoitor” (Iov 19, 26).
Iov, cu examenul lui, este pus în fata noastra sa ne cercetam si sa grijim, caci si noi, de multe ori, trebuie sa trecem prin câte un examen de credinta. Caci pâna când esti sanatos si toate îti merg bine, nu e lucru mare sa fii credincios.

Examenul credintei începe în clipa când se face noapte în viata ta. Când vin încercarile si loviturile, Domnul îti pune la încercare credinta ta. Plângi si te rogi – si, drept raspuns, loviturile sporesc si mai mult. Cerul parca nu aude si nu vede strigarea ta. Dar credinta cea tare, în clipe ca acestea îsi arata puterea. Respinsa mereu, ea striga mai tare pe Domnul. Alungata mereu, ea se arunca mai cu putere la picioarele Domnului.
Credinta cea tare striga: Fa ce vrei cu mine, Doamne; bate-ma, omoara-ma… eu nu ma las de Tine! Aceasta e credinta biruitoare, adevarata credinta, care nu se lasa de Domnul orice i s-ar întâmpla.
Cel ce a trecut si trece printr-un astfel de examen, acela e crestinul cel viu si biruitor.
( Continuare ) »

RUGACIUNE...




Stapane Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Cel singur milostiv si lesne iertator, Izvorul milei, Noianul cel nedesertat al iubirii de oameni, Cel ce nu ai venit sa chemi pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, la pocainta. Primeste-ma pe mine Tu, cel ce ai poruncit lui Petru Intaiul dintre ucenicii si Apostolii Tai, care Te-a intrebat, ca “de saptezeci de ori cate sapte sa ierte pacatele”, aratand o parte din nemarginirea bunatatii si a iubirii tale de oameni, iar pe de alta parte deschizand cu milostivire si cu indurare usa pocaintei tuturor celor ce au pacatuit, vreme de intoarcere daruindu-le si nelasand nicaieri loc deznadajduirii. Insuti Stapane, iubitorule de oameni, Dumnezeule a toata mangaierea, parinte al indurarilor, Doamne al milei, Adanc al milostivirii, Noian al bunatatii, Izvor al milosardiei, Vistierie nedesertata a Indelungii-rabdari si a nepomenirii de rau. Povatuitor al celor rataciti, Indreptare a celor cazuti, Nadejde a celor deznadajduiti, Mangaiere a celor urgisiti, toate tuturor fiind si facandu-Te cunoscut pentru mine si pentru mantuirea mea, primeste-ma acum si pe mine, pacatosul si nevrednicul robul Tau, cel ce ma pocaiesc si ma apropii cu inima zdrobita si cu smerenie a duhului si cer dezlegare de multele si cumplitele greseli neiertate, pe care cu stiinta si fara de stiinta le-am gresit in toata viata mea, calcand legile Tale, lepadand poruncile Tale, nepazind asezamanturile Tale si defaimand randuielile Tale cele bune si mantuitoare, si cu totul departandu-ma de Tine si de ale Tale, umbland dupa mintea mea cea rea si facandu-ma bucurie diavolului si viclenilor lui draci si in tot chipul implinind poruncile acestora.
Iar acum, Doamne, Doamne, tarziu trezindu-ma din pacat ca dintr-un somn preaadanc si dintr-o betie sau ameteala, venindu-mi Intru sine-mi, simtind relele mele cercetandu-ma pe sine-mi din toate partile si aflandu-ma pustiu de tot binele si de podoaba cea cu chip de lumina si stralucita a dumnezeiestii scaldatori cu care m-ai imbracat, fiind eu gol cu totul si lipsit din pricina pacatului, si suspinand, tremurand, flamanzind si de toate relele tinandu-ma, cu totul lipsit fiind si de toti ceilalti urgisit, mi-am adus aminte de viata cea mai dinainte in care m-ai asezat si din care am cazut pentru rautatea mea. Mi-am adus aminte de indurarile Tale cele bune, purtatoare de grija, iubitoare de bine si parintesti, si ma intorc catre Stapanul meu adevarat, cu indrazneala ma arunc la picioarele Tale, rostind tare si strigand dintru adancul sufletului, ca fiul desfranat: “Gresit-am Doamne la cer si inaintea Ta”. Deci primeste-ma, bunule si Iubitorule de oameni, Doamne, pe mine cel ce ma pocaiesc, ma intorc si ma apropii cu indrazneala de bunatatea Ta cea negraita si de milostivirea Ta cea nemasurata si de imparatia cea preabuna. Primeste-ma pe mine, nevrednicul robul Tau, cel ce mult am gresit si am intaratat si am amarat indurarile Tale cele iubitoare de oameni. Primeste-ma pe mine, zidirea mainilor Tale, faptura Ta, pe care ai cinstit-o cu chipul Tau si cu stapanirea asupra tuturor, singura dintre vietati careia i-ai daruit cuvant si pe care cu multe si mari bunatati ai impodobit-o, pentru care lege ai dat, proroci ai trimis si altele nenumarate ai lucrat, pentru care om Te-ai facut, Dumnezeu fiind si Stapan, si toata iconomia cea Infricosata savarsind-o, ai suferit patimi, Cruce, moarte si ingropare, ca si de moarte si de patimi si de pacate sa ma slobozesti pe mine si ca sa ma intorci la inrudirea si starea mea de fiu al Tau de mai inainte si sa ma faci mostenitor al Imparatiei Tale.
Deci daca toate acestea cu iubire de oameni le-ai facut si le-ai suferit pentru mine, cum ma vei lasa acum, o, Stapane, sa ajung vanat diavolului si sa se laude zurbagiul si vicleanul fugar drac asupra nemarginitei Tale puteri, bunatati si intelepciuni? Caci acela nu numai pe om l-a amagit si din petrecerea raiului l-a izgonit si de fericita viata cea de acolo l-a lipsit, dar dupa negraita iconomie si prea Infricosata jertfa si dupa varsarea sangelui Tau imparatesc, cel mare si vestit, prin care ne-ai rascumparat, poate si acum sa rapeasca pe robii Tai cei cumparati cu atata pret si sa-i duca in prapastia sa pierzatoare. Nu, Stapane, Iubitorule de oameni, nu, imparate vesnice, nu, Atotputernice Doamne, sa nu aiba atata biruinta asupra noastra vrajmasul adevarului, pierzatorul drac, nici sa nu poata asa mult rautatea noastra.
Am gresit, dar de la Tine nu m-am departat. Am gresit, dar pe tine Te cunosc Dumnezeu. Am facut multe si mari greseli, marturisesc, dar tot la bunatatea si iubirea Ta de oameni cad, care nu are margini. Am pacatuit eu, tina, asa mult incat sa nu poti Tu dezlega? Am facut eu atata neranduiala incat sa nu poti Tu ierta? Am nelegiuit eu atata incat sa nu poti Tu trece cu vederea? Am gresit eu atat de mult incat sa nu Te poti Tu milostivi? Indurat si indelung-rabdator din fire fiind, chiar de s-ar aduna in mine toate pacatele lumii, nimic nu inseamna fata de adancul cel nemarginit al bunatatii si al iubirii Tale de oameni. De aceea, Stapane iubitorule de oameni, incerc sa ma indreptez prin cuvinte, nebizuindu-ma pe curatenia mea, pentru ca sunt mai necurat decat toti, spurcat si departat de poruncile Tale si ca un porc ma tavalesc cu totul in tina si in noroiul rautatilor mele celor nenumarate. Dar punand in minte nemarginirea bunatatii Tale, privesc spre inaltimea si marimea bunatatii si a iubirii Tale de oameni, pe care nici unul din pacatele cele omenesti nu o poate birui.
Deci primeste-ma, Doamne, pe mine, cel ce ma intorc cu lacrimi si cu suspine si ma caiesc pentru cele gresite si cer iertare. Pleaca-Te rugaciunilor si cererilor mele. Milostiveste-Te ca un milostiv, indura-Te ca un indelung-rabdator, miluieste-ma ca un iubitor de oameni si imi iarta mie cate am pacatuit Tie. Primeste-ma pe mine robul Tau, care iti multumesc ca nu m-ai pierdut pana acum pe mine pentru faradelegile mele, indelung-rabdand pentru mine si care cer dezlegare de cele gresite de mine si desavarsita izbavire si iertare de la bunatatea Ta. Si de acum inainte ma plec Tie si ma rog tare, intareste-ma in credinta Ta si in nadejdea cea temeinica, si nestramutat pazeste-ma de toate mestesugurile si napadirile vicleanului, ca sa nu ma rapeasca rautatea spre prapastia pierzarii, nici sa nu ajung vanat al vrajmasului. Incredinteaza viata-mea ingerului credincios pazitor, care ma povatuieste si ma intareste sa fac voia Ta si sa implinesc bine poruncile Tale.
Asa, Stapane, indelung-rabdatorule, mult milostive Doamne, Soare gandit, imparate al slavei, Milostivirea si Iertarea desavarsita a pacatelor mele. Asa, Preadulce Iisuse, rasuflare si racorire a mea, mangaiere, domolire, dulceata, veselie a sufletului meu, bucurie deplina, dragoste desavarsita, dorire cu chip dumnezeiesc, viata fara mahnire, pofta de cele bune, “pacea care covarseste toata mintea”. Asa, lumina ochilor mei, miscarea mainilor, umblatul picioarelor, potrivirea madularelor, alcatuirea intregului meu trup, intr-un cuvant toate. La Tine doar, Stapane Hristoase, iau aminte, prin Tine viez si ma misc. Doar prin Tine sunt, desi am gresit mai mult decat toti. Curateste mintea mea de impatimirea materiala, de cugetele desarte, de amintirile si gandurile necuvioase si rele, care ma tin, ma sugruma si ma inconjoara acum. Da-mi mie dorire buna, a sufletului, gand temeinic, pofta a inimii si cugetare neincetata spre amintirea de Tine, cea de lumina datatoare si spre dragostea cea desavarsita, ca sa-mi inchipui de-a pururea podoaba Ta cea iubita si sa vad frumusetea Ta. Spala-ma cu desavarsire de spurcaciunea pacatului si curateste-ma de toata duhoarea cea patimasa, de necuratia si intinaciunea trupului si a duhului. Si imi da mie liniste statornica si pace adanca a gandurilor, ca prin toate acestea indulcindu-ma de binefacerea Ta, de indelunga-rabdare si de bunatatea Ta cea multa si mila Ta cea dumnezeiasca din destul dobandind, sa multumesc, sa slavesc, sa laud si sa maresc numele Tau cel preasfant si al celui fara de Inceput al tau Parinte si al preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

miercuri, 14 noiembrie 2012

Sărut mâna, măicuta mea,






Sunt eu, cel din pântecele tău, care-ti soptesc la ureche cât sunt de speriat, de trist si de îndurerat pentru că vrei să mă omori, crezând că-ti sunt o grea povară... Dar tu nu stii cât e de greu să nu-ti aud cântecul de leagăn, să nu mă bucur de mângâierile tale, să nu îti văd chipul tău, măicută dragă.

Cât as vrea să mă cuibăresc la pieptul tău izvorâtor de tihnă, liniste, pace si bogată dragoste! Ce puternici am putea fi împreună si cum am învinge toate necazurile si mai ales ce frumoasă ar fi viata alaturi de tine.

As vrea si eu să mă pot bucura de frumusetea cerului senin, să alerg cu voiosie prin câmpul înflorit, să-ti împletesc mândră cununită si să tresar nedumerit de ciripitul vesel al vrăbiilor certărete...

Ti-as încânta sufletul cu multe ghidusii, iar drăgălăseniile mele ti-ar descreti fruntea în clipele de cumpănă. Te-as ocroti si m-as face scut împotriva necazurilor.

Nu gândi că sunt mic si neputincios, pentru că primindu-mă pe mine în viata ta, măicută bună, pe Pruncul Hristos îl primesti. Tresar de bucurie gândind cum ti-ai rezema capul obosit pe umărul meu si câtă putere ai găsi acolo, cum voi 'fi reazemul bătrânetilor tale.

Măicută, trebuie să-ti mărturisesc ce frică-mi este la gândul că lama tăioasă mă va sfâsia si mă va transforma în bucătele mici, fără de viată, care vor ajunge la gunoi...

Oare tu nu auzi cum îmi bate inimioara si cum tremur de frică?

Măicută dragă, as vrea să mă pot uita în ochii tăi si să te rog să ai milă de mine, să-ti zâmbesc drăgălas - cum numai eu stiu - si să te strâng în brate si să-ti dau fortă si curaj, încredere si convingerea că nu omorându-mă pe mine vei scăpa de necazuri, ci abia atunci vei da de greutăti, pentru că îl vei mânia pe Bunul Dumnezeu.

Tu stii cât e de greu să suporti o nedreptate: o observatie, o mustrare venită din partea cuiva care-ti răneste doar orgoliul. Imaginează-ti ce înseamnă pentru mine să port povara nedreptătii tale, când tu mă dai nu numai mortii pământesti, care e atât de grea, dar mă lipsesti si de lumina lui Hristos.

Mă rog Maicii Domnului să te lumineze si să-ti dea putere, întelepciune si un pic de dragoste si milă si pentru mine, cel ce sunt trup din trupul tău, suflet din sufletul tău, copilul tău nevinovat. Amin.

via sfaturi ortodoxe.


luni, 12 noiembrie 2012

Comori adunate


Intr-un oras, traia odata un om tare zgarcit. Toata viata n-a facut altceva decat sa stranga si sa stranga tot mai multa avere. Niciodata nu i-a fost mila de cineva sarman. Nu dadea ceva de pomana, nici in ruptul capului. O singura data, intr-o duminica, trecand prin fata unei biserici, i-a aruncat unui cersetor doi banuti. In rest, toata viata lui nu a dat nimic. Cand preotul il intalnea si il apostrofa, el raspundea mereu:

- Parinte, in lumea asta totul poate fi cumparat. Cu siguranta ca si in lumea cealalta este la fel. Cu cate bogatii am strans eu, nu se poate sa nu ajung in rai!

Oricate sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia sa asculte. Azi asa, maine asa, pana cand, intr-o noapte, a avut un vis ingrozitor. Se facea ca murise si ajunsese la poarta Raiului, cand, la intrare, Sfantul Petru l-a intrebat:

- Bine, omule, ce-i cu tine aici ?
- Sfinte Petre, as vrea si eu sa intru in rai.
- Da' crezi tu ca poti ?

- Sfinte Petre, daca trebuie, eu platesc. Am comori nenumarate ...

- Pai de ce n-ai spus asa, omule, daca ai comori stranse nu-i nici o problema. Ia sa vedem cata avere ai la tine.

N-a mai putut omul de bucurie cand a auzit ca poate plati. Doar toata viata nu facuse altceva decat sa stranga si sa stranga. A inceput sa se scotoceasca prin toate buzunarele, dar, sa vezi si sa nu crezi, nu mai gasea nici un ban. Vazandu-l atat de incurcat, Sfantul Petru i-a spus:

- Mai cauta, mai cauta, poate vei gasi totusi ceva!

Si, intr-adevar, omul a gasit pe fundul unui buzunar doi banuti.

- Aoleu, dar de ce n-am decat atat ?! Pe pamant aveam de mii de ori mai multi. Aici de ce am ajuns doar cu doi banuti ?

- E, omule, i-a raspuns Sfantul Petru, cand ajungi aici ai doar ceea ce ai daruit in viata. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strange in cer. Cu ele poti, intr-adevar, sa intri in rai, dar crezi ca doi banuti sunt de ajuns ?! In toata viata, n-ai daruit decat acesti bani unui sarman om ce astepta ajutorul tau in poarta unei biserici. Daca, in timpul vietii, ai fi strans mai multe comori ceresti, poate ai fi intrat in Rai, dar asa ...

Tocmai in acea clipa, omul nostru s-a trezit din vis, speriat tot. Din acea zi, nu a mai fost la fel. Din acea zi, a cautat sa adune comori doar in cer. Erau atatia saraci ce aveau nevoie de ajutorul sau ...!

"Bogatii vor ajunge in cer, cand ii vor introduce acolo saracii."

duminică, 11 noiembrie 2012

Povestirea lui Timotei, Arhiepiscopul Alexandriei, despre minunile Sfîntului şi Marelui Mucenic Mina




După moartea păgînilor şi urîtorilor de Dumnezeu împăraţi ai Romei, împărăţind dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, căutînd moaştele Sfîntului şi slăvitului Mucenic al lui Hristos Mina, au zidit o biserică în numele lui. În aceeaşi vreme un negustor bine credincios din pămîntul Isauriei, venind în Alexandria după neguţătorie, a auzit de minunile şi de tămăduirile cele multe ce se făceau în Biserica Sfîntului Mina şi a zis întru sine: "Mă voi duce dar şi eu şi mă voi închina cinstitelor moaşte ale Sfîntului Mucenic şi voi duce un dar în biserica lui, ca Dumnezeu să-mi fie milostiv, prin rugăciunile răbdătorului Său de chinuri".
Deci, sculîndu-se, a plecat luînd cu sine o pungă plină cu galbeni. Şi venind la un iezer format de revărsarea mării, a aflat o trecătoare şi a venit la locul ce se zicea Locsonita. Acolo, ieşind la ţărm, îşi căuta loc unde să se odihnească peste noapte, că era seară. Aflînd o casă, a zis gazdei: "Prietene, fie-ţi milă şi mă primeşte în casa ta, ca să rămîn aici, fiindcă a apus soarele şi mă tem a merge singur pe cale şi nici n-am tovarăş să călătorească cu mine". Iar cel cu casa a zis: "Intră, frate, şi rămîi aici pînă ce se va face ziuă".
Deci, intrînd oaspetele în casă, s-a culcat şi a adormit. Iar cel cu casa, văzînd la oaspete punga cu galbeni, a rîvnit spre dînsa şi îndemnat fiind de diavolul, a gîndit să ucidă pe oaspetele său ca să ia aurul. El s-a sculat la miezul nopţii şi l-a sugrumat cu mîinile; apoi, tăindu-l bucăţi, a pus acestea într-o coşniţă pe care a ascuns-o în cămara sa cea mai ascunsă, căutînd după aceea un loc foarte retras unde să îngroape pe cel ucis.
Aşa cugetînd acela, s-a arătat Mucenicul lui Hristos Mina, şezînd pe cal, venind ca un ostaş de la împăratul şi, intrînd pe uşă în casa ucigaşului, întrebă despre oaspetele cel ucis. Iar ucigaşul a zis către dînsul: "Nu ştiu ce spui, stăpîne, n-a fost la mine nimeni". Iar sfîntul, pogorîndu-se de pe cal, a intrat în casa cea ascunsă, şi aflînd coşniţa a tras-o afară şi a zis către ucigaş: "Ce este aceasta?" Iar el înfricoşîndu-se, s-a aruncat la picioarele sfîntului. Apoi sfîntul, alcătuind bucăţile celui tăiat şi rugîndu-se, a înviat pe cel mort. După aceea a zis către dînsul: "Dă slavă lui Dumnezeu!"
Iar el, sculîndu-se ca din somn şi cunoscînd ce a pătimit de la cel cu casa, a preamărit pe Dumnezeu, mulţumind şi închinîndu-se ostaşului care se arătase. Apoi sfîntul, luînd aurul de la ucigaş, l-a dat omului celui înviat şi a zis: "Mergi în calea ta cu pace!" După aceea, întorcîndu-se către ucigaş, l-a certat pe dînsul şi l-a bătut, iar acela cerea iertare. Sfîntul dîndu-i iertare şi rugîndu-se pentru dînsul, a încălecat pe cal şi s-a făcut nevăzut de la ochii lui.
Era în Alexandria un om cu numele Eutropie. Acesta s-a făgăduit să dea Bisericii Sfîntului Mina un vas de argint. Deci, chemînd pe argintar, i-a poruncit să-i facă două vase; unul cu numele sfîntului şi să scrie pe dînsul cuvintele: "Vasul Sfîntului Mare Mucenic Mina", iar pe celălalt numele lui şi să scrie pe dînsul aşa: "Vasul lui Eutropie, cetăţeanul Alexandriei". Iar argintarul, cînd a săvîrşit amîndouă vasele, al Sfîntului Mina a ieşit mai frumos decît celălalt. Iar Eutropie, cînd era odată pe mare şi se ospăta dintr-însele, văzînd vasul cel făcut pe numele Sfîntului Mina mai frumos decît cel făcut pe numele lui, nu voia să-l mai dea sfîntului, ci a poruncit slugii sale să pună într-însul bucate, iar pe cel cu numele său să-l trimită la Biserica Sfîntului Mina.
După ce s-a sfîrşit masa, a luat sluga vasul mucenicului şi mergînd la marginea corăbiei a început a-l spăla în mare. Şi spălîndu-l, a căzut asupra lui o spaimă, căci a văzut un om ieşind din mare, care răpind vasul din mîna lui, s-a făcut nevăzut. Iar sluga, tremurînd de frică, s-a aruncat în mare după vas. Acestea văzînd stăpînul lui, s-a spăimîntat şi plîngînd zicea: "Vai mie, ticălosul, pentru ce am oprit vasul sfîntului, căci am pierdut şi pe rob şi vasul. Dar Tu, Doamne Dumnezeul meu, nu Te mînia pînă în sfîrşit şi fă milă cu sluga mea, că iată, dau făgăduinţă că dacă voi afla măcar trupul slugii mele, apoi voi face alt vas ca acela, pe care-l voi da plăcutului Tău, Sfîntul Mina, sau voi da preţul vasului pierdut la biserica sfîntului".
Apoi ajungînd corabia la ţărm, a ieşit Eutropie la uscat şi se uita pe marginea mării, voind să vadă trupul slugii aruncat de mare, ca să-l îngroape pe el. Şi luînd aminte cu sîrguinţă, a văzut pe slugă cu vasul ieşind din mare şi, înspăimîntîndu-se, a zis cu mare glas: "Slavă lui Dumnezeu. O, cu adevărat, mare este Sfîntul Mina!" Apoi au ieşit toţi din corabie şi văzînd pe slugă ţinînd vasul, s-au mirat şi slăveau pe Dumnezeu. După aceea l-au întrebat pe el cum a rămas viu în mare şi cum a ieşit sănătos. Iar el le-a spus, zicînd: "Cînd m-am aruncat în mare, un bărbat slăvit împreună cu alţi doi, m-au apucat şi au călătorit pînă aici împreună cu mine, ieri şi astăzi". Eutropie luînd pe slugă şi vasul, s-a dus la biserica Sfîntului Mina şi, închinîndu-se, a lăsat vasul cel făgăduit sfîntului şi s-a dus, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe plăcutul Său, pe Sfîntul Mina.
O femeie oarecare cu numele Sofia, din părţile Fecozaliei, mergea la Sfîntul Mina să se închine. Şi a întîmpinat-o un ostaş, pe cînd mergea pe cale şi poftind-o pe dînsa, voia să o silească la desfrînare. Iar ea, împotrivindu-se, chema în ajutor pe Sfîntul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci şi pe siluitor l-a certat şi pe femeie a păzit-o nevătămată. Pentru că ostaşul acela legînd calul de piciorul său cel drept, voia să siluiască pe femeie.
Iar calul sălbăticindu-se, nu numai că a apărat pe femeie, ci şi pe stăpînul nelegiuit l-a tîrît pînă la Biserica Sfîntului Mina, nechezînd şi sforăind, încît a scos pe mulţi ca să-l vadă, căci era praznic şi se adunase mulţime de popor la biserică. Ostaşul acela, văzînd adunare de bărbaţi, iar calul tot speriat şi că nimeni nu poate să-l ajute, s-a temut ca să nu pătimească de la cal ceva mai rău; deci, fără de ruşine şi-a vădit fărădelegea sa, mărturisind-o înaintea tuturor. Atunci îndată a stat calul şi s-a făcut blînd, iar ostaşul, intrînd în biserică, a căzut în genunchi, rugîndu-se şi cerînd iertare pentru greşeala sa.
Un şchiop şi o femeie mută şedeau lîngă biserica sfîntului, împreună cu alţii mulţi, pentru tămăduire. Iar la miezul nopţii, cînd dormeau toţi, sfîntul s-a arătat ologului şi i-a zis: "Apropie-te încetişor de femeia cea mută şi o atinge pe dînsa la picior". Iar şchiopul a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, oare desfrînat sînt eu, de-mi porunceşti aceasta?" Iar sfîntul i-a zis şi a doua oară şi a treia oară: "Dacă nu vei face aceasta, nu te vei tămădui". Iar ologul s-a tîrît, după porunca sfîntului şi a atins-o pe cea mută la picior; iar ea deşteptîndu-se, a început a striga, supărîndu-se asupra şchiopului, care temîndu-se de ea, s-a sculat şi sărind, a fugit. Apoi au cunoscut amîndoi vindecarea lor, că şi femeia cea mută a vorbit şi omul cel olog a sărit ca cerbul; şi au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Sfîntului Mucenic Mina.
Un evreu oarecare avea ca prieten un creştin. Deci, ducîndu-se evreul într-un loc departe, a dat prietenului său spre păstrare o lădiţă cu o mie de galbeni. Apoi evreul zăbovind cîtăva vreme în acea latură, creştinul a gîndit în inima sa să nu-i mai dea înapoi galbenii cînd se va întoarce, ci să-i tăinuiască, ceea ce a şi făcut. Venind evreul, a cerut de la creştin să-i dea galbenii ce i-a încredinţat spre păstrare. Iar creştinul a tăgăduit, zicînd: "Nu ştiu ce vorbeşti, căci nu mi-ai dat nimic".
Evreul, auzind aceasta, s-a mîhnit şi s-a deznădăjduit de aurul său, dar a zis creştinului: "Frate, nimeni nu ştie de aceasta, numai Unul Dumnezeu şi dacă tăgăduieşti aurul cel dat ţie spre păstrare zicînd că nu l-ai primit, apoi spune cu jurămînt. Deci, să mergem la biserica Sfîntului Mina şi acolo jură-te că n-ai luat de la mine lădiţa cu o mie de galbeni".
Şi au mers amîndoi împreună şi creştinul s-a jurat înaintea lui Dumnezeu că n-a luat de la evreu aurul în păstrare. După sfîrşitul jurămîntului, au ieşit amîndoi din biserică şi cînd au încălecat pe caii lor, a început calul creştinului a se speria încît nu mai era cu putinţă a-l ţine; căci rupînd frîul, a fugit şi a aruncat la pămînt pe stăpînul său. Căzînd creştinul de pe cal, i-a ieşit inelul din deget şi o cheie din buzunar. Apoi, sculîndu-se, a prins calul şi l-a îmblînzit şi încălecînd, iarăşi mergea împreună cu evreul.
Ajungînd la un loc, a zis creştinul către evreu: "Prietene, iată locul este frumos, să descălecăm de pe cal ca să mîncăm". Şi descălecînd, au slobozit caii ca să pască, iar ei au început a se ospăta. După puţin, creştinul a văzut pe sluga sa că venise şi stătea înaintea lui ţinînd în mînă lădiţa evreului, iar în cealaltă, inelul căzut din degetul lui şi cheia; şi văzîndu-l, s-a spăimîntat. Apoi a zis către slugă: "Ce este aceasta?" Sluga a zis: "Un ostaş înfricoşat, călare, a venit la stăpîna mea şi i-a dat cheia şi cu inelul şi a zis către dînsa: "Trimite în grabă lădiţa evreului, ca să nu cadă bărbatul tău în primejdie. Deci, mi-a dat mie acestea ca să ţi le aduc precum mi-a poruncit".
Evreul văzînd, s-a spăimîntat de această minune; apoi, bucurîndu-se, s-a întors cu creştinul la Sfîntul Mina, s-a închinat pînă la pămînt cerînd cu credinţă Botezul, pentru o minune ca aceasta pe care singur a văzut-o. Iar creştinul ruga pe sfîntul să-i dea iertare pentru că a defăimat legea lui Dumnezeu. Şi amîndoi au primit ceea ce au cerut, adică unul Sfîntul Botez iar altul iertare. Şi au mers fiecare întru ale sale, bucurîndu-se şi slăvind pe Dumnezeu şi pe plăcutul Său, Sfîntul Mina.

joi, 8 noiembrie 2012

Despre alcool si betie




Nu vă înşelaţi, Cuvântul ne înştiinţează greu
Nu puteţi şi cu satana să fiţi, şi cu Dumnezeu
Nu puteţi bea şi paharul Domnului şi-al lui satan
Cine-i prieten cu alcoolul, e cu Dumnezeu duşman.

Nu te înşela tu care spui că eşti un credincios
N-asculta de amăgirea diavolului mincinos
Şi nu crede că ai voie să bei alcool, chiar puţin
Fie chiar şi-o picătură, ce-I venin e tot venin.

Alcoolul este duhul diavolului ne-ndoios,
Cine-l ia-n orice măsură calcă voia lui Hristos
Orice atingere cu mâna ori cu gura de pahar
Se sfârşeşte cu un blestem şi se ispăşe?te-amar.

Nu vă înşelaţi, paharul, fie mare fie mic
Este al neprihăniri şi-al credinţei inamic
Orice atingere e moarte; orişice gustare-a lui
Este o împărtăşire cu osânda iadului.

Nu vă înşelaţi cu gândul ca acestea-s vorbe doar
Blestemat e orişicine se atinge de pahar
Nu vedeţi în jurul vostru câţi se pierd ‘necaţi în el
Cine-l bea şi cine-l umple, blestemat e-n orice fel.

Nu se-nşele nici acela, care face băutură
Ca să toarne la un semen în paharul de la gură
Judeca-l-va Dumnezeul contra căruia lucrează
Şi-o să-şi bea şi el osânda iadului care-I urmează.

Nu se-nşele credinciosul ce iubeşte băutura,
Nu se-nşele că se poate, numai să nu-ntreci măsura
Nu se-nşele,că se poate, dacă bea şi nu se-mbată
Nu se-nşele, de voieşte să nu plângă amar odată,

Nu te înşela, tu, care vrei să-asculţi de Sfânta Carte,
Orice strop de băutură, este-un pas nebun spre moarte.
Nu sta Duhul Sfânt acolo unde-I duhul lui satan,
Cine-I prieten cu alcoolul, e cu Dumnezeu duşman.

Cel care-şi cunoaşte firea lui lumească, ne-ncetat
Duce-n contra ei o luptă, spre-a nu-l trage la păcat.
Firea veche şi cea noua vor lupta în noi mereu
Până vom scăpa din lume şi vom fi la Dumnezeu.
Amin

Traian Dorz

miercuri, 7 noiembrie 2012

Superba istorioara si plina de Sperante !



Doamne ajuta !


Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila... Plini de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba...         Muncesc din greu, rapara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si... termina totul pe 18 decembrie! Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral... Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica. Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamna in varsta care tocmai pierduse autobuzul. O invita sa-l astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat. Doamna asteapta absenta intr-un colt; deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei(EBG)... Ii povesteste apoi ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul razboiului. La venirea nazistilor e nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar... e ultima data ca-l mai vede... Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca e mai bine sa ramana in biserica... Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa...         Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi; cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti pe fata de masa... Barbatul ii povesteste indurererat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui, care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta... Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun... (Intamplare adevarata povestita de un preot pentru a ilustra "misterioasele cai ale Domnului")         M-am rugat azi pentru tine si i-am cerut Domnului sa te binecuvanteze, sa-ti calauzeasca pasii si sa te protejeze. Iubirea lui este mereu cu noi; promisiunile Lui se implinesc, iar daca avem incredere sa-i prezentam problemele noastre, El are intotdeauna grija de noi...         Daca se intampla sa ai probleme aparent insolubile, nu uita ca si eu ma rog pentru tine, iar Domnul iti va da solutia.... Retrimite acest mesaj celor  care crezi ca au nevoie de binecuvantarea lui Dumnezeu, inclusiv celui/celei care s-a rugat pentru tine. Numai in situatia in care crezi ca nu ti-a mai ramas decat Dumnezeu descoperi ca de fapt e singurul care te poate ajuta... Incearca sa vezi daca este adevarat; tot ce ai de facut este sa spui urmatoarea rugaciune pentru cel/cea care ti-a trimis-o:        
Doamne, Tata, binecuvanteaza-mi familia si prietenii si da-le ceea ce stii Tu ca au nevoie! Umple-le vietile cu pacea Ta, cu prosperitate si cu puterea binelui, aducandu-i astfel mai aproape de Tine! Amin.

O ZI Binecuvantata sa ai ! Amin !
Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant sa te ajute ! Amin !

duminică, 4 noiembrie 2012

Cel ce insala





Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:

- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?

- Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ?

- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.

Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!"

Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.
Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:

- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.

Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.

In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Cu mintea în iad






Un părinte de la o mânăstire din Bucovina avea pe un perete al chiliei sale un tablou care înfăţişa chinurile iadului.
Dimineaţa şi seara, şi ori de câte orii era ispitit de vicleanul diavol, cugeta la chinurile care îl vor aştepta dacă se va lăsa amăgit de şoapta cea vicleană. Astfel, cu timpul, voinţa i se întărise într-atât de mult încât putea s-alunge de la sine orice ispită şi începuse chiar să-i îndemne şi pe alţi călugări să facă asemenea, zicându-le: ,,Omul, trebuie să se coboare cu cugetul în iad, spre a se convinge de grozăvia sale, fiind încă în viaţă, căci după moarte de va intra într-însul, de acolo nu va mai putea ieşi vreodată. Cine acum uită iadul, uşor va cădea mai apoi în el”.
 
Sănătatea trupească

Un om care era bolnav de o boală cronică cauzată de dereglarea metabolismului ?i manifestată prin crize articulare dureroase, spre a se tămădui de această neputinţă a sa a hotărât să plece într-o plimbare prin pădure. Aici însă, fiind prins de o bandă de tâlhari, a fost luat prizonier.
Fiind deci închis, şi nedându-i-se lui mai multe zile la rând decât puţină pâine şi apă, în scurtă vreme s-a şi însănătoşit.  Când ai săi au izbutit să îl elibereze, foarte s-au mirat aflându-l complet sănătos…
Dar cum de s-a întâmplat aceasta? Evident că postul prescris de nevoie a fost cel prin care şi-a redobândit el sănătatea trupească.

luni, 22 octombrie 2012

„Departe-i iadul?"



- 0 întâmplare dintr-un orăşel al Germaniei -
UN NECREDINCIOS ÎNGÂMFAT plecase într-o plimbare cu calul. întâlnindu-1 pe preot, îl agrăi, aşa, în batjocură: - Domnule păstor, am înţeles că dumneata te ocupi mult la biserică cu iadul... Te rog, spune-mi cât de departe-i acest iad, căci vreau să zbor cu roibul meu până acolo!?
- Domnul să te apere de un astfel de drum! - grăi păstorul, trecând pe lângă hula necredinciosului.
Pe la amiază, roibul sosi fără stăpân. La o cotitură de drum, calul se împiedicase şi, izbindu-şi stăpânul cu capul de nişte bolovani, îl lăsase mort în drum. Ajunsese la ţinta dorită: în iad.
Cu adevărat: „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit"
(Galateni 6, 7).

miercuri, 17 octombrie 2012

Iisuse, Vesnic Calator




Iisuse, Vesnic Calator prin lumea de pacate,
Tu bati strain si iubitor la usile-ncuiate.

Nimic Tu nu-i ceri nimanui, când bati si-astepti sa vina,
ci vrei sa lasi în viata lui, iertare si lumina.

Ai vrea din viata Ta sa-i dai, caci viata lui e moarta,
dar el sta-nchis, Tu plângi si stai afara lânga poarta.

Eram copil când Te-am vazut si-n poarta mea, Straine,
si, sa-T;i deschid, ai tot batut sa intri si la mine.

Dar lumea-mi spuse sa nu vin, caci viata Ta-i amara,
am vreme, colo, mai târziu... Si Te-am lasat afara.

De-atunci trecura ani sirag pe viata-mi amarâta,
Tu m-asteptai, Iisuse drag, la poarta zavorâta.

Târziu, T;i-am auzit din nou chemarea Ta duioasa,
înceata, stinsa, un ecou: „O, lasa-Ma în casa!

O, las’ sa vin în viata ta, cu pacea Mea cereasca
cum lumea-ntreaga n-ar putea nicicând sa-ti daruiasca“.

Dar lumea-mi spuse sa Te las afara si-asta data;
Tu iar la usa ai ramas, si usa încuiata.

Te-am auzit ani multi, pe rând, chemându-ma din moarte,
dar n-am deschis, iar Tu, plângând, plecat-ai mai departe.

Iar, astazi, singur ma-nfior de-a’ mele fapte rele,
Iisuse, si Te chem cu dor în noaptea vietii mele.

Mai vino iar, Iisuse blând, mai bate inc-o data!
Te-astept cu sufletul plângând si usa descuiata...

luni, 15 octombrie 2012

Are rost sa intrebe cel care nu implineste ?





Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand: - Parinte, umblu la batrani si imi spun de mantuirea sufletului meu si nimic nu pricep din cuvintele lor ! Ce sa fac? Oare sa nu merg sa mai intreb, de vreme ce nu fac nimic si sunt cu totui in necuratie ? Si avea batranul doua vase goale si i-a zis: - Mergi de adu un vas din acelea si toarna untdelemn si, clatinindu-l, varsa-l si pune-l la loc ! Daca a facut asa, de doua ori, i-a zis: - Adu-le pe amandoua acum, si vezi, care este mai curat ! I-a raspuns fratele: - Mai curat este cel in care am turnat untdelemn. I-a zis batranul: - Asa este si sufletul ! Chiar de nu va tine minte nimic din cele ce intreaba, tot mai mult se curateste decat cel ce nu intreaba nimic.


vineri, 12 octombrie 2012

Cum l-a biruit Hristos pe diavol?




Prin acelea prin care diavolul ne-a biruit, prin acelea l-a biruit Hristos pe diavol. A luat aceleasi arme si cu ele le-a doborat. Iata cum! Semnele infrangerii noastre au fost : fecioara, lemnul si moartea. Fecioara a fost Eva - nu cunoscuse inca pe barbat cand a fost inselata -, lemn a fost pomul si moartea a fost pedeapsa data lui Adam. Iata ca aceleasi au fost si pricinile biruintei. In locul Evei, Maria ; in locul pomului, lemnul crucii, in locul mortii lui Adam, moartea Stapanului. Prin pom l-a biruit diavolul pe Adam ; prin Cruce l-a biruit Hristos pe diavol. Lemnul acela, cel dintai, a trimis in iad, iar lemnul acesta, al Crucii, a chemat din iad pe cei plecati acolo. Lemnul acela, cel dintai, l-a ascuns pe Adam cel gol, ca pe un rob, lemnul acesta, al Crucii, L-a aratat tuturor gol pe Biruitorul, pironit in varful Crucii. Si iarasi, moarte intr-o parte si moarte in alta: una a osandit pe cei dupa Adam, iar cealalta a inviat cu adevarat pe cei ce murisera inainte de moartea lui Hristos. "Cine va grai puterile Domnului si cine va face auzite toate laudelele Lui?" (Ps 105, 2). Din muritori am ajuns nemuritori. Am fost doborati si am inviat, am fost biruiti si am ajuns biruitori. (Sfantul Ioan Gura de Aur)



duminică, 7 octombrie 2012

Cioara si papagalul



 Un papagal statea cu o cioara intr-o colivie. Oh, ce mai suferea bietul papagal din cauza prezentei monstrului cu pene negre! “Ce negru nesuferit, ce figura ingrozitoare, ce expresie banala a fetei! Daca cineva ar trebui sa se uite la rasaritul soarelui la asa ceva, intreaga zi i-ar fi ruinata. Nu exista nicaieri o companie mai dezgustatoare decat a ta”. Oricat de ciudat ar parea, dar si cioara suferea din cauza prezentei papagalului. Trista si deprimata, cioara isi blestema soarta care a adus-o impreuna cu acest tovaras neplacut si multicolor. “De ce a trebuit ca acest ghinion sa ma loveasca tocmai pe mine? De ce m-a parasit steaua mea cea norocoasa ? De ce s-au transformat zilele mele fericite in zile asa de intunecate?
 Ar fi fost mult mai placut sa stau pe zidul unei gradini cu o alta cioara, sa ma bucur de lucrurile pe care le avem in comun si sa fiu fericita”
Fiecare dintre noi este unic, dar impreuna suntem o gradina frumoasa de flori multicolore, trebuie sa ne acceptam asa cum suntem, diferiti , dar frumosi in felul nostru

joi, 4 octombrie 2012

Cand omul vorbeste ca un magar




Un baiat de liceu, rau crescut, intorcandu-se acasa, dupa lectia de cateheza, imediat a inceput, cu multa obraznicie sa-l ironizeze pe profesorul lui: - Ca sa intelegi, spunea, cat de imbecil este, ne-a spus ca magarul lui Valaam* a vorbit ca un om. Bunica l-a certat pe nepot pentru necuviinta lui fata de Vechiul Testament. Atunci, nepotul se intoarse spre bunica sa si o intreba cu aroganta si dispret: - Nu cumva si tu, bunico, crezi in aceste prostii, ca magarul a putut vorbi ca un om ? Si bunica i-a raspuns: - Daca tu, fiule, care esti om, poti sa vorbesti ca un magar, de ce sa nu cred ca si magarul a putut vorbi ca un om ?!   (Intamplarea cu "magarita lui Valaam" este relatata in Vechiul Testament, in Cartea Numerii 22, 1-41)

Diferenta dintre un pustnic si un diavol




Zicea maica Teodora ca nici nevointa, nici privegherea, nici tot felul de osteneala nu mantuieste, fara numai smerita cugetare cea adevarata. Caci era un pustnic care gonea dracii si ii intreba: - Cu ce iesiti voi ? Cu postul ? Si ei ziceau: - Noi nici nu mancam, nici nu bem. - Dar cu privigherea? Si ei raspundeau: - Noi nu dormim. - Cu pustnicia ? Iar ei ziceau: - Noi prin pustietati petrecem. - Cu ce iesiti dar ? Si ei raspundeau: - Nimic nu ne biruieste pe noi, fara numai smerita cugetare pentru ca ea este biruirea dracilor.

"A tine minte raul inseamna a fi biruit de rau."
Sfantul Ioan Gura de Aur

miercuri, 3 octombrie 2012

DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU



Un pustnic de lânga cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însa el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, ca vad ca la cei rai le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngadui Tu asa cu bunatatea Ta cea fara de margini?"

Apoi si-a zis: "Am sa ma rog lui Dumnezeu, sa-mi arate cum sunt judecatile Lui". Ca sunt unii oameni care judeca împotriva proniei, a purtarii de grija a lui Dumnezeu: Cutare este rau, este pacatos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt rai, femeia este bolnava, iar el scapa de un necaz si da peste altul.

Unul este rau si traieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roaga lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe da, iar altu-i rau, înjura, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, caci calea celor rai sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?

Si din ziua aceea a început sa se roage: "Doamne, arata-mi judecatile Tale, ca sa nu judec!" Rugându-se el asa, odata a avut nevoie sa se duca la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânar si i-a zis:

- Parinte, baga de seama, te duci la Emesa! Dumnezeu are sa-ti arate mari taine, dar sa nu te smintesti!

- Unde, fiule?

- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, sa bagi de seama ca în marginea orasului este o gradina mare, înconjurata cu copaci, cu garduri, gradina cu copaci roditori, o livada. Si sa bagi de seama ca într-un loc s-a rupt oleaca gardul si este un copac cu o scorbura mare.

Sa bagi de seama ca acolo alaturi de gradina, unde-i copacul cel cu scorbura, este o fântânita. Si lânga fântâna este o carare care trece, iar dincolo este drumul mare. Sa te duci în gradina aceea si sa intri în scorbura copacului. Sa stai acolo ascuns si sa te uiti spre fântâna. Si ce-i vedea acolo, ai sa te folosesti mult.

Pe urma tânarul a disparut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a vazut fântâna, a vazut copacul acela cu scorbura mare în dreptul fântânii, a vazut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a bagat în scorbura si se ruga la Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede ca vine un boier calare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tascuta frumoasa. A venit la fântâna, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal sa pasca. Si el a stat, a baut apa si a scos din tascuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numarat si pe urma s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc sa-i puna în buzunar, i-a pus alaturea.

Când s-a trezit el, prima grija era calul. Îi daduse drumul sa pasca. Calul se departase mai încolo, dar pastea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a cazut si a ramas la fântâna. El n-a observat ca i-au cazut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.

Parintele pândea din scorbura. Dupa ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a facut cruce, a baut apa si a vazut punga aceea. Si când a vazut ca într-însa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe carare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.

În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un batrân sarac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desaga si apa din fântâna, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urma s-a culcat oleaca.

În timpul acesta boierul si-a dat seama ca nu are banii la el, ca i-au cazut la fântâna, si s-a întors înapoi. Si gaseste pe batrânul asta.

- Mosule, n-ai gasit aici o punga cu galbeni?

asta nu stia nimic:

- N-am gasit nimic.

- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?

- Cucoane, n-am gasit nici un galben!

- Ei! Scoate banii ca te omor!

- Cucoane, nu stiu nimic!

Boierul a crezut ca a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a cautat prin hainele lui si n-a gasit banii.

Daca a vazut boierul ca l-a omorât pe asta si nici banii nu i-a gasit, s-a suit pe cal si a plecat dându-si palme si vaitându-se ca a omorât om nevinovat. Si s-a dus calare batându-se.

Atunci parintele care pândea din scorbura a zis: "Ia uite mai, câta nedreptate s-a facut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a gasit si pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a facut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe batrânul asta nevinovat si celalalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".

Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânar.

- Parinte, parinte, iesi din scorbura asta si hai sa stam de vorba!

A iesit parintele si îngerul l-a întrebat:

- Ce ai vazut si cum ti s-a parut?

- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptati a facut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a gasit si cine a fost omorât!

- Parinte, mata ai vrut sa stii judecatile lui Dumnezeu. Afla ca la fântâna asta, numai dreptati a facut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânar? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alaturea cu cel ce-a gasit banii. Si la acela saracul, într-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier sa-i împrumute niste bani. Boierul de mult voia sa-i ia gradina lui, ca avea o gradina cu pomi roditori, foarte frumoasa, chiar lânga gradina boierului.

Si a venit saracul la el, zicând:

- Cucoane, da-mi niste bani împrumut sa în-grop pe mama si pe sotia, ca ti-oi prasi la vara, ti-oi cosi, voi secera pe lan.

Si boierul si-a zis: "Acum îi momentul, ca-i sarac!"

- Da-mi livada ta!

- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am rasadit si nu pot sa ti-o dau!

- Cât sa-ti dau pe livada?

Dar acela a spus asa:

- Sa-mi dai 300 de galbeni, ca de nevoie o dau, ca n-am cu ce face înmormântarea.

Dar boierul, vazându-l pe acela necajit, ca are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.

- Cucoane, Dumnezeu sa faca dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Gradina mea face 300 de galbeni de aur.

Si saracul s-a dus plângând acasa, cu 150 de galbeni, pentru ca de nevoie a dat gradina. Dar a zis: "Dumnezeu sa faca dreptate".

Si acum Dumnezeu a facut dreptate. I-a gasit tocmai acesta care statea lânga dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunavoie si 150 i-a uitat la fântâna. Dumnezeu a facut dreptate la fântâna, ca el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu sa faca dreptate cu banii! Nu mi-ai platit gradina".

Si iata Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântâna. I-a platit gradina.

- Bine, la asta i-a facut dreptate. Dar batrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?

- Ai vazut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani si batrânul nu stia nimic. Batrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânar de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Si un om a vrut sa treaca râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Mai, frate, nu ma lasa, ca mor! Ma înec, nu ma lasa!"

Si el în loc sa sara sa-l scoata pe acela, a dat un bici în boi si a zis: "Asa îti trebuie, cine te-a bagat acolo". Si acela s-a mai luptat oleaca cu apa si s-a înecat. Saracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel pacat, ca n-a sarit sa-l scoata pe acela din apa, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu i-a fost mila si a vrut sa-i plateasca în lumea aceasta, pentru ca a avut greseala aceea din tinerete, când nu a vrut sa-l scoata pe acela din apa. El l-a omorât pe acela ca nu l-a scos din apa atunci, si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul asta. Dumnezeu a facut foarte bine, ca prin moartea asta, îl duce la bucurie si la rai în vecii vecilor pe sarac.

- Dar boierul?

- L-ai vazut pe boier cum se batea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul ca l-a omorât pe batrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomana, si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o manastire sa se faca calugar. Si dupa 40 de ani cât o sa se pocaiasca acolo, o sa-l ierte Dumnezeu ca a omorât un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se marturiseste si face canon si se mântuieste.

Si tu ai zis ca la fântâna asta s-au facut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a facut trei lucruri drepte si bune. Ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omeneasca.

N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pamântul, pe cât este mai departe rasaritul de apus, pe atât sunt mai departe judecatile Mele de judecatile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.

N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca sa nu mori!

N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecatile Domnului sunt adânc mult?

Cum ai îndraznit tu un om, sa stii judecatile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

Si tu ai judecat ceva, dar judecatile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, ca ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte sa nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea sa zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecatile Tale!

Dar, fiindca esti om, Dumnezeu te-a iertat, însa m-a trimis sa te înteleptesc sa nu mai îndraznesti sa iscodesti judecatile Lui, ca judecatile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.

*

Asadar sa tinem minte din aceasta povestire, ca tot ce ni se pare noua în lumea asta ca-i strâmb si rau, de multe ori ne înselam! Ca nu cunoastem jude-catile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.

Nu cerca cele necercate si nu voi sa ajungi cele neajunse! Amin.

Postare prezentată

HRISTOS A INVIAT!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE... ...

Arhivă blog

Etichete

.Uleiul sfințit 100 POVETE ORTODOXE 486 Întrebări din Biblie cu răspuns ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI AICI GASESTI BLOGURI ORTODOXE AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI -LITURGICE AICI GASESTI CUVINTE DE FOLOS DE AVVA PIMEN AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI RUGACIUNI IMPORTANTE AICI GASESTI..VIETILE SFINTILOR AJUNUL BOBOTEZEI APA SFINTITA APOCALIPSA Articole Apopei Roxana BINECUVANTARE BINEFACERILE BISERICI BOBOTEAZA Bucuria de a privi o icoană BUNA VESTIRE..! [Blagoveştenia] Care e rugăciunea primită de Dumnezeu? Care este numele corect al Mântuitorului – Iisus sau Isus? CATEHEZA CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Ce să faci dacă ţi-e ruşine să mărturiseşti un păcat? CELE 10 PORUNCI Cele 14 reguli pentru mergerea la biserica Cifra sapte in Sfanta Scriptura CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE CODUL SECRET AL BIBLIEI Completare la cateheza despre pocăinţă COPIL DIN EPRUBETA??? Credinciosul şi frizerul necredincios CREŞTINISM şi YOGA ÎN TOTALĂ CONTRADICŢIE UNA CU ALTA!!! CRUCEA VIEŢII OMENEŞTI CUM GANDESC COPIII... CUM SA NE RUGAM CUM TREBUIE SA CITIM BIBLIA CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SCOPUL VIEŢII CREŞTINEŞTI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE TAINA SFÂNTULUI BOTEZ De ce Iisus si nu Isus? DE CE TREBUIE SA NE SPOVEDIM? DE STIUT CLAR DEPRE SFANTA CRUCE Despre Dragoste de Dumnezeu DESPRE ACATISTE DESPRE ADULTER DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT Despre bârfire DESPRE BETIE Despre bucurii DESPRE CALENDAR DESPRE CANDELE SI ICOANE DESPRE CREDINTĂ DESPRE CULTELE RELIGIOASE DESPRE DEOCHI DESPRE DESCURAJARE... DESPRE DIAVOL DESPRE DROGURI Despre Evanghelie DESPRE FEMEILE CARE SE INPODOBESC CU AUR SI SE MACHEAZA DESPRE FRICA DE DUMNEZEU DESPRE FUMAT DESPRE FURIE SI IERTARE Despre Halloween DESPRE IERTARE DESPRE IISUS HRISTOS DESPRE INGERUL PAZITOR SI ALTI INGERI DESPRE INIMA OMULUI DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU Despre lumanare Despre Maica Domnului DESPRE MAMA DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE DESPRE MILOSTENIE DESPRE MOARTE DESPRE NECAZURI DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE Despre om DESPRE PACAT DESPRE PACATUL GRAIRII IN DESERT Despre păcat Despre părinti DESPRE PLANSURI SI LACRIMI Despre pocăintă DESPRE POMELNICE SI POMENIRI DESPRE POST DESPRE PREFACEREA SFINTELOR DESPRE PRESCURA DESPRE RAI DESPRE RUGACIUNE Despre sentimente Despre Sfarsitul lumii DESPRE SFINTELE PASTI DESPRE SINUCIDERE DESPRE SMERENIE DESPRE SUFERINTA SI RABDARE Despre suflet DESPRE TALISMAN DESPRE TATUAJE Despre vesnicie DESPRE VISUL MAICII DOMNULUI DESPRE ZODIAC SI HOROSCOP DESPRRE PĂCATUL GRĂIRII ÎN DEŞERT Din cugetările lui Petre Ţuţea DIN POPAS DUHOVNICESC DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE DOAMNE! POEZII CU IISUS HRISTOS DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE ESTE SAU NU...PACAT? EXISTA REINCARNARE? Femeia in Biserică Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov FILMULETE YOUTUBE FLORIILE HALLOWEEN HRISTOS A INVIAT. Ieromonah Savatie Baștovoi Importanţa duhovnicului în viaţa creştinului Inaltarea prin Dumnezeu- picturi:Fred Tomaselli -text;Biblia INTERVIURI Intrebari si raspunsuri despre viata duhovniceasca INVATATURA ORTODOXA INVATATURI CRESTINE ISPITELE Istorioare pentru crestinii ortodocsi IZVORUL TAMADUIRII ÎNCREDE-TE-N IUBIRE! ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI LEGENDA LUI MOS CRACIUN LEGENDA VÂNĂTORULUI CARE ŞI-A ŢINUT VORBA Lupta dusă de un catolic practicant pentru a primi botezul în Ortodoxie (partea I) Marturisirea unui satanist POCĂIT MEDICINA ISIHASTA MILOSTENIE MINUNI ALE SFINTILOR MIR DE NARD AUTENTIC Mos Craciun de Octavian Goga NESTEMATE DUHOVNICESTI O călătorie spre Ortodoxie O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos Oarba care vede orasul cetate ce sta pe alte 9 orase cetati PAROHIA VIILE FABRIC TIMISOARA Părintele Iosif Vatopedinul Peştera celor veşnic osândiţi PILDE DESPRE RUGĂCIUNE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC Pilde ortodoxe Pilde si povestiri ortodoxe PILDE. POCAINTA IMPĂRATULUI MANASE Poezi de Zorica Laţcu Teodosia Poezi de Sorin Croitoru POEZII Poezii de Costel Ursu POEZII CU IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU Poezii de Angelina Nădejde POEZII DE CAMELIA CRISTEA POEZII DE CRACIUN Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Dorin Dumitru Poezii de Horatiu Stoica POEZII DE IOAN DANCI Poezii de la Preot Ioan Poezii de Parintele Ilarion Argatu POEZII DE PASTE POEZII DE PREOT IOAN DANCI POEZII DE RADU GYR Poezii de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul PoeziI de Sorin Croitoru POEZII DE STEFANIA ROTARIU POEZII DE TRAIAN DORZ POEZII DECamelia Cristea Poezii si sfaturi de la Preot Sorin Croitoru POVESTEA MĂRULUI POVESTIRI DUHOVNICESTI DE LA SCHITUL LACU POVESTITE DE SFINTII PARINTI PREDICI PREOT IOAN PREOT IOAN DANCI Preot Ioan Plesuvu PREOT ISTODOR GEORGE PREOT TEOFIL PĂRĂIAN Profesorul Dumitru Dulcan PROFETII Prohodul Domnului PSALMI Puterea cuvintelor REVELION 2014 Ritual păgân al unei secte din Chile ROGĂCIUNE ROSTUL RUGACIUNE de DIMINEATA: RUGACIUNE CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS Rugaciune la vreme de ispita Rugaciune pentru România RUGACIUNEA MAMEI PENTRU COPII EI Rugaciunea celui "singur in suflet si trist " RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA INIMII Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI RUGACIUNI DE GABRIEL MANOLESCU Rugăciune către Maria Magdalena RUGĂCIUNE CĂTRE MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII ROMÂNI (Duminica sfinţilor români) Rugăciune pentru vrăjmaşi Rugăciune pentru vrăjmaşi de Sf. Nicolae VELIMIROVICI Rugăciune umilincioasă către Sfânta Treime RUGĂCIUNEA "TATĂL NOSTRU" RUGĂCIUNI PENTRU SUFLET Rugăciuni la Intrarea Domnului in Ierusalim RUGĂCIUNI SI CUGETĂRI UMILICIOASE RUSALIILE SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI SĂ-MI SPUI TU DOAMNE! Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Scoaterea Sfintei Cruci (1 august) Scopul existenţei umane“ SCRISOARE CATRE UN PRIETEN SPECIAL Secretul spovedaniei SEMNUL SFINTEI CRUCI Sf Maria Egipteanca SFANTA IMPARTASANIE SFANTA SCRIPTURA SFANTUL GHEORGHE SFATURI DE LA ARSENIE BOCA SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la părintele Ilarion Argatu Sfaturi despre icoane SFATURI ORTODOXE Sfaturi practice în Biserică Sfântul Eftimie cel Mare Sfântul Ioan Gură de Aur Sfestania SFESTANIA RANDUIALA SFINTIRII CASEI SFINTELE TAINE SFINTI SMERENIA SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE SOCRII STIATI ...CA? SUFLETUL OMULUI SUPERSTITII TAMAIE SAU SMIRNA Tatăl nostru Tot omul este un cerşetor TRADITII Treptele păcatului Troia Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VENETIA Versuri de Horațiu Stoica Versuri Horatiu Stoica VESMINTE PREOTESTI VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VIRTUTILE Vladimir Ghika - Gânduri pentru zilele care vin